Zbor cu gândul la urmaşi

N-ai cerut, dar eu îţi cer
Să-mi dai pasărea din cer,
Dă-mi şi-un fluturaş de vrei
Chiar din cioculeţul ei,

Să mă-atingă, să-l ating,
Dorul de tine să sting,
Să nu mai fiu supărat
Că soarta ne-a-ndepărtat.

Tu eşti Pasărea Măiastră,
Zboară fin în vraja noastră,
Ca să-ţi pun în sirinx nai
Să-ncântăm pe Domnu-n Rai,

Să fim păsări cântătoare,
Plini de zbor şi de candoare
Cu aripi de fluturaşi,
Şi cu gândul la urmaşi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi aripi, Doamne

Dă-mi aripi, Doamne, ca să zbor
peste muntele cu nor.
Dă-mi aripi, Doamne, ca să trec
marea, fără să mă-înec.
Aripi, Doamne, de-aş avea,
către cer m-aş înălţa,
Mai liber ca pasărea,
la Tine aş cuteza.
Aş pluti în zborul lin
către cerul Tău sublim.
Cânt de slavă-aş înălţa,
la picioare Ţi-aş cădea,
viaţa Ţi-aş încredinţa.
Că Tu eşti ocrotitorul,
Tu eşti şi mântuitorul.
La Tine, Doamne, mă-închin.
Iartă-mă, Doamne! AMIN!

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal Nadiei Comăneci, "Pasărea măiastră" a gimnasticii româneşti

Din zborul ce l-a intuit
Brâncuşi, cu dalta şi cu dorul,
Doar Nadia l-a împlinit,
Având drept aripi... Tricolorul.

madrigal de Gheorghe Popescu-Ger din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

de dorul tău
mă sting încet şi în tăcere
într-un amurg
ce pot a cere?
decât un cer cu stele,
să-mi lumineze calea
să nu greşesc cărarea
către tine
de dorul tău...
as trece munţii
de dorul tău...
as trece ape
de dorul tău...
m-aş face înger,
să pot să-ţi fiu aproape
să pot să te ating
şi să-ţi şoptesc
că încă te iubesc...

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea mea nu are aripi.
Ea zboară fiindcă eu o văd zburând.
Pasărea mea nu este o pasăre ci zborul
unui simplu gând

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cu aripi frânte

Săgeată putredă e pasărea cu aripi frânte,
În guşa ei mai macină speranţa,
Din când în când scapă din plisc mălaiul
Şi nu vrea să cedeze, îşi dozează viaţa.

Mai prinde fulgi cu lacrimi dulci-amare
Pe trupul ei înspăimântat de vreme,
Chiar dacă-ajunge cu oasele-n atele
Mai strigă leru-i ler şi de durere geme.

Soarele hoţeşte opaca pleoapă-a nopţii,
O lasă răstignita în munţi pân' dimineaţă,
Credinţa încercării cruci de sânge-i toarnă,
Ieşirea din durere lacrima îngheaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a Icar

Am umblat cu cerşitul pe la păsări
Şi mi-a dat fiecare
Câte o pană.

Una înaltă de la vultur,
Una roşie de la pasărea paradis,
Una verde de la colibri,
Una vorbăreaţă de la papagal,
Una fricoasă de la struţ
O, ce aripi mi-am făcut!

Mi le-am pus la suflet
Şi-am început să zbor.
Zbor înalt de vultur,
Zbor roşu de pasăre paradis,
Zbor verde de colibri,
Zbor vorbăreţ de papagal,
Zbor fricos de struţ ¬
O, ce-am mai zburat!

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ucizi pasărea din mine!

caută-mi zborul, caută-mi suflarea
ia-mă, agaţă-mă de la colţul vieţii, de pe stradă
din tramvai, din staţie, să merg cu tine acasă
nu ştii că vreau, chiar dacă spatele mi-e faţa
atinge-mă de tine, să-ţi simt puternic coapsa
suie-mă-n maşină, strâge-mi tare braţul
apasă-te disperat cu totul, să-ţi simt puternic pieptul
forţează-mă cu gândul, în genunchi te pune
sărută-mă puternic, cu diavolul din tine
rupe de pe mine zdreanţa, năvăleşte-n mine
buzele-mi răneşte şi cu dinţii muşcă-mi faţa
ia-mi piciorul şi la cer tu-l duce
strâge-mă de mijloc şi-mi sărută gătul
apoi epuizată, sfâşiată şi rănită
să-mi spui că pasărea ce-n mine cântă
pe veci o vrei şi că să zboare-i liberă!

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ţi-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ţi-am cerut palate,
Nu ţi-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o şansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Şi chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Şi să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, raţiune
Dincolo de simţire,
Şi lacrimi, poţiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adânceşte groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Şi-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Şi dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi prind când dorul mă apasă

Măicuţa mea când dorul mă apasă
Aripi prind, prin nori, să zbor acasă,
Să-ngenunchez ţărânei şi virtuţii,
Să depăn amintiri, în praful curţii

S-adun în sân şi mere dar şi nuci,
S-ascult în zori şi mierle dar şi cuci,
Să merg la pescuit în apele cu stele
Unde-noată luna în valurile rebele,

Unde lebăda ca semn de întrebare
Gâtu-şi rotunjeşte în razele de soare,
Unde tricoloru-i mândru în ferestre,
Cruce din istorii pe iatagan de creste.

Măicuţa mea când dorul mă cuprinde
Sângele de neam ca flacăra m-aprinde
Şi ard în zbor s-ajung cu nerăbdare
Să-ţi ating lumina de românească floare.

Nimic nu e mai scump în lumea toată
Decât a fi acasă, pe prispă, laolaltă
Şi fraţi, dar şi bunici, frumoşi nepoţi
Punând cununi la stâlpii de la porţi

În ochii tăi speranţă mă re-ntorc
Să-mi fac din obicei izvor de foc,
Să ard îngenunchind profund, fierbinte,
Pătruns de amintiri, de vise sfinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea măiastră

Luncă desfrunzită
Singur călăuză
Doruri, care sită
Cerne şi recuză

Fals mărgăritarul
Cu sclipiri viclene
Nopţile, cântarul
Înclinând Selene?

Vrăji ce mai adie
Un parfum uşor
De melancolie
Rănind un cocor

Crivăţ la fereastră
Mor tăciunii-n vatră
Pasărea măiastră
Se ciopleşte-n piatră

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să-mi fie numai primăvară,
Aşa cum ne-am îndrăgostit întâia oară;
Mulţi fluturi coloraţi roiau prin preajma noastră,
Iar eu, de-atunci, mă simt ca pasărea măiastră...!

catren de Elena Mândru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... dragă!

Vrei ca tu să-mi fi gând,
Vrei să-mi fi Universul?
Glasul tău- fie-mi cânt,
Spusul tău- fie-mi versul?

Crezi că-ţi merit avutul
Oh, frumoasă ce eşti?!
Mă accepţi? Îs neştiutul...
Dragă fee, de poveşti!!!

Ai vrea tu să fi floare
Şi din lacrimi să creşti?
De-ţi dau schimb la candoare
Fericiri din poveşti?

Ai puteri să mă rabzi,
Să-ţi fac cuib de petale;
Suflet scări, să nu cazi,
Aur fin să-ţi pun dale?

Zâmbet, pururi să fii,
Fericire eternă;
De nimic să nu ştii...
Vis, real, să ai pernă.

Jur, voi fi-n veci amant,
În extaz doar să zbori!
Vin să bei în diamant,
În castel printre nori.

Şi promit că de-o fi
Ca planeta să moară;
Alt loc- spaţiu de vii-
O să-ţi cumpăr la vară.

Viaţa-mi pun drept garant...
Să nu suferi de iarnă!
Zâmbet cald, epatant,
Pururi, zeii să-ţi cearnă!

Şi Regină să-mi fii!
Eu, ne bunul de... Rege!
Îngeri dă-mi, nu copii!
Vraja ta... să mă lege!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul frumos în toamna ce apare

Te-am văzut când tu nu mă vedeai
În dialogul clipelor senine,
Mă ascundeam de tine în suspine
Când veselie lumii împărţeai.

Îmi răspundeai ca pasărea în zbor
Cu infinitul strâns sub o aripă,
Te vedeam supusă într-o clipă
Săgeţii argintii a Zeului Amor.

Nu credeam să împărţim voios
Fructul iubirii dulci, înălţătoare,
În cuibul vieţii aspru, luminos.

Acum eşti marea mea încununare,
Eşti inima, eşti visul meu frumos,
În toamna lumii ce apare-n zare!

sonet de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea nu zboară fără aripi.

proverbe româneşti
Adăugat de alex
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional

Gândesc.
Ar fi bine să-mi fii
De unde nu mi-e.
Să-mi aduni de unde scad
Şi să-mi aprinzi din zbor
Ce sting...
Gândesc.
Aduc.
Ar fi simplu să-ţi dau
De unde n-am.
Să-ţi cânt de unde n-aud
Şi să-ţi strâng din suflet
Ce nu poţi...
Aduc.

Simt.
Ar fi frumos să vii
De unde nu mergi.
Să poţi de unde nu vrei
Şi să iubeşti din mine
Ce nu am.
Simt.

Chem.
Ar fi tu să strigi,
De unde nu vin,
Ar fi eu să strâng de unde nu eşti
Şi să iau din tine
Ce nu sunt.
Chem.

poezie de Gabriela Chişcari (21 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

Mă lipesc
de plămânii tăi
să-ţi fiu aerul
pe care îl respiri
atunci când simţi că te sufoci de dorul meu.
Nimeni în afară de mine
nu îţi va purta inima
ca tribut
iubirii de noi.

Tu ştii că noi
suntem Pasărea Phoenix
dar nu renaştem din cenuşă,
ci unul din celălalt...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pasărea (Unei păsări)

- Ce-ai, pasăre, de ţipi în zbor?
Ţi-o fi fiind şi ţie dor,
Ţi-o fi de cuib, ţi-o fi de pui
Sau ai rămas a nimănui?

- Mie mi-e dor numai de zbor,
Zise măiastra către mine,
Iar dacă zbor, ţip şi mi-e bine;
Ţie, pe-acolo, cum îţi vine?

- Ce-i drept, în loc de zbor mi-e dor,
Dar când mi-e dor, fac tot ca tine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (5 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şatra

Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre ca oricare alta
Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur.
Pasărea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine şi ţi se aşază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ţi se aşază pasărea fericirii.

N-o vezi,
O simţi numai.
Iar dacă vrei s-o prinzi
Nu poţi s-o prinzi
Nici cu mâna,
Nici cu lanţul,
Cu niciun fel de capcană
Nu poţi s-o prinzi.

Uneori pasărea fericirii
Îţi stă pe umăr mai mult,
Alteori mai puţin
Şi când îi vine ei să plece, pleacă.
Zboară şi se pierde în văzduh,
Poate chiar se topeşte în văzduh,
Nu ştie nimeni.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii,
Mă ascund într-un cântec de lacrimi şi ape,
Ea mă caută pe corabia lunii plecată unde
Nu există cuvintele departe, aproape...

Vâscoasele aripi sunt promise atemporalului
Cu permis refuzat de-a intra în albastru,
Mi-am zidit tot neamul în istoria mea
Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.

Ploi de întuneric vin peste tot, peste mine,
Aşchii din cer descriu meteori în formare,
Pasărea morţii le prinde în cioc şi guşa
Se umple cu elipse jucăuşe, stelare.

Sufletul meu intră în toate formele şi
Devin persoană ingrată pe corabia lunii
Care se scufundă în ochii păsării nocturne
În care funiile cresc să spânzure nebunii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!