Lăsaţi să mai vină şi mâine...

Şi-i trist, şi plânge Dumnezeu
Privind spre Pământ cu uimire
Cum oamenii îşi fac singuri rău
Orbiţi de furii, si lăcomii în neştire!

"Eu v-am creat cu iubire,
şi v-am suflat bunătate...
Voi, oameni cu ochii închişi
Vă duceţi grăbiţi către moarte!"

"Treziţi-vă cât încă se poate,
Cât încă miroase a pâine
Nu vă grăbiţi către moarte
Lăsaţi să mai vină şi "mâine"!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samson (către Consilieri): Statuia Libertăţii, simbolul Americii Libere! Iată întradevăr o capodoperă a picturii! Ce linie! Ce aureolă cromatică! Impresionant! De altfel, este o lucrare impresionistă! Pun pariu că a fost pictată spre sfârşitul Renaşterii! (Către Ivanson): Hei, diă Ivanson! Cine pictat acest tablou?
Ivanson: Leonardo da Vinci, sire!
Samson (către Consilieri, privind tabloul cu uimire): Ce v-am spus, bă? Uitaţi-vă şi voi, maimuţoilor! Statuia Libertăţii, pictată de Leonardo...

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmos trist

Ninge patetic la început de an,
În sufletul tomnatic şi ceresc,
Plânge cu stropi de rouă amurgul,
Trist înţeleg că încă te iubesc.

Râd stelele pe bolta-ntunecată,
Sclipind din iad ca lava pe pământ,
Zâmbeşte luna printre nori de ceaţă,
Văd trist că încă eşti şi încă sunt.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că mâine...

Şi ştiu că mâine am să mor,
Şi nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.

Voi ce mi-aţi fost prieteni dragi
Nu mă veţi plânge la mormânt,
Ci-mi veţi aduce pumni de fragi,
Eu să îi gust de sub pământ.

Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.

Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viaţa 'napoi s-o am.

Să mă reîntâlnesc cu voi
Să ne distrăm ca-n tinereţi,
Să preţuim clipele noi,
Să fim ca altădat', ştiu, vreţi!

Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
Că nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.

Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.

............................................................

Voi să mă căutaţi în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Aşternute toate-n poezii.

poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă voiţi într-adevăr să faceţi ceva nou, cei buni n-o să vă ajute. Ei sunt mulţumiţi de ei înşişi, sunt leneşi, îl au pe bunul Dumnezeu şi capul lor tare – aşa că nu se poate face nimic cu ei. Lăsaţi oamenii graşi să vină la mine: un rege care este unsul lui Dumnezeu poate să spună aceasta, dar nu şi un fuhrer care s-a creat el însuşi. Lăsaţi ticăloşii să vină la mine... Cei răi, care au ceva pe conştiinţă, sunt indivizi serviabili, atenţi la primele ameninţări, pentru că ştiu cum se întâmplă lucrurile, dar şi la câştig... Li se poate oferi ceva pentru că iau. Pentru că nu au scrupule. Pot să fie spânzuraţi când nu sunt docili. Lăsaţi ticăloşii înrăiţi să vină la mine – cu condiţia să deţin puterea, putere de viaţă şi de moarte. Singur şi unic depozitar, căruia nimeni să nu-i poată strica meseria... Ce ştiţi voi despre posibilităţile existente în domeniul răului? De ce scrieţi şi filosofaţi, voi care nu cunoaşteţi decât virtutea şi modul de a o cuceri, când, de fapt, lumea este pusă în mişcare de cu totul alte forţe.

citat clasic din Hermann Goring
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţia L.R. pentru părinţi

Am venit cu sufletu-mpăcat,
La mormântul vostru. Şi-am aflat,
Că senin e cerul, dragii mei,
Dar de lacrimi, ochii îmi sunt grei.

M-am rugat la voi şi am primit
Un răspuns din ceruri... S-au ivit
Lacrimi peste trist şi alb mormânt.
Dacă-n viaţă v-aş ai fi avut!

V spuneam de câte sufeream
Când puterea nu o mai simţeam...
Vă voiam pe voi şi-atunci, în vis,
Poartă către ceruri mi-aţi deschis.

Şi-a plouat la tâmplele-argintate...
Voi ştiaţi, de dincolo de moarte,
Doar a plânge suferinţa mea...
Dacă v-aş putea îmbrăţişa!

Mulţumesc că v-am avut mereu...
Sprijin, mamă, sufletului meu.
Tată, ştii doar tu, de voi mi-e dor...
Eu mă-ntorc acasă... Som uşor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că v-am greşit, vă cer iertare!

Ah, am păcate omeneşti
Cât nici cu gândul nu gândeşti,
Păcate multe, fără număr,
N-am dus o viaţă de călugăr.

Mai multe ca nisipul mării,
Ca frunze-n codrii toţi ai ţării,
Cât nu-s de mulţi în mare peşti,
Că de le numeri te-ngrozeşti.

La Judecata de Apoi,
Chiar Dumnezeu va da-napoi,
Văzând că sunt atât de multe
Şi-atât de grave şi oculte.

Ades trufaş cu voi am fost
Şi fără rost v-am luat la rost;
Am fost obraznic de nespus
Şi v-am privit semeţ, de sus.

Fiindcă-am fost trufaş şi prost,
V-am reproşat ce n-avea rost,
De multe ori v-am indispus
Şi voia mea eu v-am impus.

De multe ori v-am insultat
Şi v-am jignit nemotivat.
Azi sunt cuprins de remuşcare,
Că v-am greşit, vă cer iertare!

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (20 iunie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am spus (după Adrian Păunescu)

V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Şi sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muţenia-n uimire!

V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-aţi luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciţi pe dos
Şi-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!

V-am spus şi pot, la nesfârşit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Şi relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!

V-am spus şi mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Şi chiar de mă ucideţi, punte pun
Între Greşeală, Iertăciune, Bine!

poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensuri

Eu ning şi mă ning
iubire rece...
şi-i greu,
încet mă întind
către Dumnezeu.
Doar tu ce-mi încălzeşti
ochii cei trişti,
şi frunză îmi cazi
la picioare
mereu.
De-ai şti cum dor
clipele fără tine,
aş fi zburător
în raiu-ţi din vis,
un gând călător
prin flori de cais.
Eu ning şi mă ning
iubire rece şi-i greu,
încet mă întind
Către Dumnezeu.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpetenia canibalilor către parohul din oraş cerând un nou pastor

- Daţi-ne un pastor tânăr
Aşa cum noi v-am rugat.
- V-am dat unul, nu e bun?
- Da, însă... L-am terminat.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbiţe albe

Porumbiţe albe ca zăpada
din eternele grădini de sicomori,
voi mereu îmi înfloriţi arcada
cu ghirlănzi de raze şi ninsori.

Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingaş, luminos şi înţelept,
v-am cuprins făptura sclipitoare
şi v-am strâns o clipă lângă piept.

Dar curând, voi oaspeţi de departe,
stol de flăcări şi de primăveri,
am lăsat ca vântul să vă poarte
către lumea-ntreagă, mesageri.

Orice dor curat ce-n piept zvâcneşte,
orice plâns pe buze fără grai,
mângâaţi-l voi hulubăreşte,
cu tot harul ciugulit în Rai!

Şi făcând pe urmă cale-ntoarsă,
stol de pace alb şi marmoreu,
duceţi, lângă lacrima cea ştearsă,
ramuri de măslin lui Dumnezeu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

V-am înşelat, nemernici, v-am închegat în vreme,

V-am aruncat în viaţă plecaţi sub anateme...

distih de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porcul către veterinar

Dacă vrei să-ţi dau şoriciu
Fă şi tu un sacrificiu:
Vreau să mă scuteşti de vină
Că v-am dat gripa porcină.

epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii punctuali nu sunt niciodată grăbiţi. Cei mai grăbiţi sunt cei întârziaţi.

aforism clasic de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechi scrisori

O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic şi vorbe-ndurerate,

Eraţi iubrea de demult a celuia pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aştept mereu pe-acelaşi drum.

Eu v-am privit, şi chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, şi visul meu era aşa de-ndurerat.

O, vechi scrisori, mi-aţi apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit şi-aşa de şubred în iubire.

Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum şi gândurile voastre moarte,

Cu negre flori voi presăra întreagă aşteptarea...
Ce rău făcut-aţi, vechi scrisori: aţi răzbunat uitarea!

poezie de Mia Frollo din Flori de flăcări (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O posibilă trecere

spre mijloc rotindu-se
ca un val răstignit
între albii
singurătatea
absoarbe
din nimic
trupul meu
parte din moarte
purifică tăcerea crestată
pe crucea care începe
să crape
înspre vârf
miroase a lemn putrezit
încă respir
o tăcere anonimă
mă caută în zi
mă gândesc
să mă ascund
înăuntru
dar nu pot
trag jaluzelele şi încerc
să mă redimensionez
poate nu trebuie
sau poate trebuie să mai aştept

de mâine toate dimineţile
vor fi la fel de reci

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţul zilei

În prima parte-a zilei a plouat-
Puternic vânt de iarnă a suflat
Iar gerul care ploaia a-nsoţit,
Copaci, maşini şi stărzi a poleit.

(În ciuda vremii,-n pieţe şi azi s-a protestat)

Mai către prânz, au început să cadă
Steluţe jucăuşe de zăpadă
Şi peste tot decorul glazurat
O dalbă mantie s-a aşezat...

(Şi oamenii sunt tot acolo-n stradă)

Spre seară, nins, plouat şi îngheţat
Pământul straşnic s-a cutremurat;
A protestat şi el, e dreptul lui...
A protestat, dar împotriva cui?

(Acum e miezul nopţii, v-am pupat!)

poezie de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori visăm cu ochii deschişi. Către viaţă sau către moarte?

aforism de Cornel Stelian Popa (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!