
O posibilă trecere
spre mijloc rotindu-se
ca un val răstignit
între albii
singurătatea
absoarbe
din nimic
trupul meu
parte din moarte
purifică tăcerea crestată
pe crucea care începe
să crape
înspre vârf
miroase a lemn putrezit
încă respir
o tăcere anonimă
mă caută în zi
mă gândesc
să mă ascund
înăuntru
dar nu pot
trag jaluzelele și încerc
să mă redimensionez
poate nu trebuie
sau poate trebuie să mai aștept
de mâine toate diminețile
vor fi la fel de reci
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Colecționarul de răni
poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorși de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru
nu știu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
și tot ce-am avut...
până la urmă aș putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecționar de răni
pe care și Dumnezeu l-a uitat
nu mai știu niciun cuvânt care începe cu mine
știu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră și
mușcă
puțin câte puțin
îmi fac loc în propria-mi rană și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim
sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă
teiul a înflorit de 56 de ori
în liniștea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca cu mine
nu mai știu unde e mama
a plecat într-o dimineață de primăvară
și nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu știe că un băiețel o mai așteaptă
în locul în care
timpul a topit mirosul de tei
ca pe o lumânare...
liniștea începe să urce pe mine ca iedera și
crește și crește răsucită înspre apus
îmi adâncesc fața între palme
și aștept...
poate la celălalt capăt al lumii e primăvară
poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea sfredelește lacom, nu doare dar mă sting
poate că e prima oară când
mă gândesc la moarte
o văd frumoasă
ca o înălțare
ca un zbor
fără lumină
dinspre primăvară către toamnă
și invers...
strâng în brațe copilăria
în labirintul dintre ani
mama brodează liniști
tata
plecat și el
caută înțelesurile cerului
în jurul meu strănepoții
construiesc drumuri și castele de nisip
doar iedera urcată peste horn
sufocă păianjenul crescut din fântână
cum cerul acoperă zarea
sufletul mi se umple de oameni
dar ce folos...
(nimic nu se termină
fără un alt început
însă la capăt e o pârtie
care duce înspre alt timp)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim...
sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă
teiul a înflorit de 66 de ori
în liniștea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine
nu mai știu unde e mama
a plecat într-o dimineață de primăvară
și nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu știe că un băiețel o mai așteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...
liniștea începe să urce pe mine ca iedera și
crește și crește răsucită înspre apus
îmi adâncesc fața între palme
și aștept...
poate la celălalt capăt al lumii e primăvară
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să respir
Simt că am obosit alergând
printre cuvinte. Aștept o literă
întoarsă
poate "o"... poate "e"
să mă așez pe ea
și să respir
să respir
să respir
poate"a".. poate"i"
poate verbul "a fi"
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar crucea crestată în palmă îmi justifică existența.
aforism de Teodor Dume din Temnița de sub rană (2017)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Rugă fără adresă
îngenunchez sub icoana răstignită
pe albul scorojit de vreme
cu teama zilei de mâine
mă întreb ce va fi
în anotimpul în care
sunt prizonier în
propriile mele gânduri
nu mai am nimic de făcut
îmi rod neputințele din
urma genunchilor
și aștept
nu sunt pregătit pentru asta
cobor în mine ca într-un oraș
pregătit de război cu
vitrinele agresate
de păianjeni
pendulez între două liniști
și respir
din trupul meu se hrănește o durere
știu asta
însă
am senzația că-n prea târziul din mine
se derulează o altă poveste
îmi lipesc obrajii de palme
și-mi imaginez o haltă în care
niciun tren n-a oprit niciodată
zădarnic mă uit înspre cer
ruga mea e fără adresă
poezie de Teodor Dume (30 martie 2014)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii
Sunt nopți în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îți taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să știi
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îți tremură mâinile
dar taci
privești dintr-o bătaie de inimă
durerea ți se prelinge în suflet
ca un răstignit aștepți dimineața
prin care încerci să evadezi
Dumnezeu a ațipit
dincolo de lumea ta
e liniște
ești singur și gol
între viață și moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...
(Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul e parte din noi fără de care nu poate să existe mâine.
aforism de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi bătrân
lucrul cel mai firesc
lumina din veioză
se va stinge încet
și dincolo geamul
roua se va rupe
sub tălpi
cu fiecare piatră tocită
voi înainta înspre
capătul celălalt
insesizabil o să mă uit la ceas
nicio tresărire
înăuntrul meu aceleași întâmplări
aceleași atingeri
în urmă încă o piatră tocită
trag perdeaua și încerc
să-mi amintesc dimineața
în care bunicul
își adunase sentimentele
cu gesturi împrumutate
cotrobăi prin timp
ca într-o arhivă
și aștept
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, supremația a tot ceea ce sunt
când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creștea ca un Făt Frumos
o dimineață ce se hrănea cu
ultimele respirații ale nopții
încercam să evadez din mine și
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud pași îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deși nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înțelesuri nerostite
respir din același interior și mă gândesc
la o altă realitate în care viața își caută urma
nu știu dacă e bine sau rău dar tac și clipesc des
în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea crește ca un aluat
îmi unesc palmele și-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată și
pentru oamenii desprinși de Dumnezeu
aș putea să dispar pur și simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinței
și asta pentru că
supremația
a tot ceea ce sunt este iubirea
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Apartamentul cu numărul 10
când rămân singur
afară plouă cu bulbuci
în apartamentul meu
doar umbra își face de lucru
se plimbă de ici- colo
și nu zice nimic
nu răspunde nici la ușă
când moartea se uită pe vizor
nu- i bai zic
o să aștept până încetează ploaia
și de teamă o să trag jaluzelele
apoi îi spun lui Dumnezeu
numărul apartamentului
în care locuiesc
deși întotdeauna am locuit
în apartamentul cu numărul 10
poezie de Teodor Dume din Fântâna din care bea Dumnezeu (2 iunie 2024)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine și realitate
încerc acum să reconstitui
între mine și realitate
fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăși o fereastră
a sunetelor spre nesfârșit.
știu,
poate că e doar o iluzie ce se termină aici
ca respirația în camera cu multe oglinzi...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsați să mai vină și mâine...
Și-i trist, și plânge Dumnezeu
Privind spre Pământ cu uimire
Cum oamenii își fac singuri rău
Orbiți de furii, si lăcomii în neștire!
"Eu v-am creat cu iubire,
și v-am suflat bunătate...
Voi, oameni cu ochii închiși
Vă duceți grăbiți către moarte!"
"Treziți-vă cât încă se poate,
Cât încă miroase a pâine
Nu vă grăbiți către moarte
Lăsați să mai vină și "mâine"!
poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AÈunel

Comentează! | Votează! | Copiază!

Efecte secundare
trupul meu e un adăpost pentru săraci
unde se mănâncă și se bea puțin
uneori e mult întuneric și se întâmplă
în diminețile în care intuiesc
existența unor sentimente intermediare
deși nici nu știu cât de mult contează
ambuteiajul produce zgomote
un fel de trepidații care decantează
sentimentele insalubre
doar atât
cât să pot respira
în toate acele ore
simt o arsură
pare nefiresc
de la o vreme
aerisesc de trei ori pe zi
dimineața
când cerul se dilată peste umerii mei
acoperindu-mi teama
la amiază
când soarele se holbează la mine
ca la o piersică coaptă
și colo mai înspre seară când
mă privesc pe dinăuntru ca să văd
ce-a mai rămas pentru ziua de mâine
știu că e o aglomerare de lucruri acolo
printre care și o suferință
ce respiră haotic
dar nu-mi pasă
cel ce ocolește suferința moare încet
pentru că nimeni și nimic nu poate
înlocui atingerea
asta e tot...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te aștept, jegoasă moarte
Te aștept, jegoasă moarte,
Ca să-ți trag un pumn în bot,
Cu tine să mă socot,
Căci te crezi, desigur, foarte.
Îmi produci scârbă în toate,
Dar să știi... mă doare-n cot,
Te aștept jegoasă moarte
Ca să-ți trag un pumn în bot.
Vreau să fac multă dreptate
Și din viață să te scot,
Jur că te termin de tot
Nu oricum... ci ca la carte.
Te aștept, jegoasă moarte!
rondel de Vladimir Nichita (19 ianuarie 2018, Australia)
Adăugat de Vladimir Nichita

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate mâine
Ea mă întreabă de ce o plac.
La fel de bine ar putea întreba
De ce respir.
Poate mâine nu voi mai respira
Sau ea n-o să-mi mai placă.
Poate mâine mareea nu va mai exista.
Poate ziua de mâine nu va mai aduce
Alte curcubeie.
Poate mâine ea va înceta
Să-mi pună întrebări fără rost.
poezie de Gail Carson Levine, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!

O tăcere poate sluji în a elimina cuvinte sau în a le ține la păstrare, spre a fi folosită într-o ocazie mai bună. Așa cum un cuvânt spus acum poate evita o sută mâine sau poate duce la sporirea lor cu încă o mie.
Italo Calvino în Palomar
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi pleca la tata...
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Așa e lumea, iubito!
viața îmi curge spre moarte precum
depărtarea înspre capătul lumii
nu-i bai, zic
trupul e o fârâmă de pământ
în care Dumnezeu
a plantat
veșnicia
păcatul și iubirea
așa e lumea făcută, iubito
din iubirea ultimilor
trecători
prin păcat
Dumnezeu știe asta și
mai știe că
oamenii cu o singură viață
își numără păcatele
duminica
e prea multă durere între noi
iubito
așteptarea înmugurește suferinți
înfrigurat privesc
cum umbra trece strada
să nu plângi
orice cărare duce înspre Dumnezeu
poezie de Teodor Dume (18 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!