Porumbiţe albe

Porumbiţe albe ca zăpada
din eternele grădini de sicomori,
voi mereu îmi înfloriţi arcada
cu ghirlănzi de raze şi ninsori.

Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingaş, luminos şi înţelept,
v-am cuprins făptura sclipitoare
şi v-am strâns o clipă lângă piept.

Dar curând, voi oaspeţi de departe,
stol de flăcări şi de primăveri,
am lăsat ca vântul să vă poarte
către lumea-ntreagă, mesageri.

Orice dor curat ce-n piept zvâcneşte,
orice plâns pe buze fără grai,
mângâaţi-l voi hulubăreşte,
cu tot harul ciugulit în Rai!

Şi făcând pe urmă cale-ntoarsă,
stol de pace alb şi marmoreu,
duceţi, lângă lacrima cea ştearsă,
ramuri de măslin lui Dumnezeu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul

Doar gândul la Tine mă face să sper
în drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tău blând
îmi spune mereu...
În curând...
În curând...

La poarta cetăţii odată voi sta
acolo departe în patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde în piept
veghez şi tresar
şi Te-aştept...
şi Te-aştept...

În lumea aceasta mereu călător
mă-nalţ către stele pe scări de fior.
La orice sclipire tresar îngânând:
O, vino, Te rog...
mai curând...
mai curând...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că v-am greşit, vă cer iertare!

Ah, am păcate omeneşti
Cât nici cu gândul nu gândeşti,
Păcate multe, fără număr,
N-am dus o viaţă de călugăr.

Mai multe ca nisipul mării,
Ca frunze-n codrii toţi ai ţării,
Cât nu-s de mulţi în mare peşti,
Că de le numeri te-ngrozeşti.

La Judecata de Apoi,
Chiar Dumnezeu va da-napoi,
Văzând că sunt atât de multe
Şi-atât de grave şi oculte.

Ades trufaş cu voi am fost
Şi fără rost v-am luat la rost;
Am fost obraznic de nespus
Şi v-am privit semeţ, de sus.

Fiindcă-am fost trufaş şi prost,
V-am reproşat ce n-avea rost,
De multe ori v-am indispus
Şi voia mea eu v-am impus.

De multe ori v-am insultat
Şi v-am jignit nemotivat.
Azi sunt cuprins de remuşcare,
Că v-am greşit, vă cer iertare!

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (20 iunie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manuale de geografie

Am fi urcat cu ochii ore
pe Obi, Nil şi Amazon...
Iubeam în Cuba şi Azore,
puneam la pol un fanion.

Nicicând aici, mereu acolo,
spre-un cer din sud fosforescent,
cu Magellan şi Marco Polo
ne dezlipeam de continent.

Plecam cu – Amerigo Vespucci
sau către Lhassa şi Baikal.
Foi de trifoi cu semnul crucii
se răstigneau în manual.

Iar între Borneo şi China,
ascunsă tainic printre foi,
o buclă blondă ca lumina
călătorea în vis cu noi...

De mult v-am strâns de sub pupitre,
cărţi dragi şi cârlionţi bălai,
dar ne-aţi lăsat în piept elitre
şi-un zbor din Java-n Paraguay.

Nu ştim de-aţi ars în fundul sobii
ori v-am vândut la anticari,
dar când şi când, pe Nil şi Obi
plecăm cu inimi de şcolari.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

stol după stol -
zborul dinspre tropice
fără escală

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă două mâini rebele

Dacă două mâini rebele
nu te-ar ţine orb mereu,
te-ai opri în clipe grele
şi privind cu dor la stele,
ai vedea că-i scris pe ele:
Dumnezeu!

Dacă două vechi zăvoare
nu te-ar ţine surd mereu,
ai şopti: Ce meşter mare
scoate păsări cântătoare?
Şi ţi-ar spune orice floare:
Dumnezeu!

Dacă marea întristării
nu te-ar ţine rob mereu,
ai şopti în largul zării:
Cine-i Tatăl îndurării?
Şi ţi-ar spune valul mării:
Dumnezeu!

Dar de ţi-ai vedea veşmântul
care-mbracă vechiul "eu",
ai umplea de plâns pământul
şi, primind cu drag Cuvântul,
l-ai simţi în piept pe Sfântul
Dumnezeu!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu Te-ai dus

Tu Te-ai dus să mori
Isuse al meu
Împletind din flori
Noul curcubeu.
Veacurilor semn
Pentru mine-ai stat
Răstignit pe lemn
Ne-ai răscumpărat.

Tu Te-ai dus şi-ai plâns
Lângă Tatăl sus
Dintre morţi ne-ai strâns,
Ne-ai iertat, Isus.

Vino, Doamne, iar
Pace să ne dai
Timpul Tău de har
Drumul către rai.

Te-am lăsat să mori
Isuse al meu
Lacrimă de nori
Plâns de Dumnezeu.

Singur ai murit
Fără de păcat
Singur ne-ai iubit
Şi ne-ai înviat.

Cine, Domnul meu
Pentru noi s-a dus
Lângă Dumnezeu
Mijlocind, Isus.

Unul singur doar
Cel dintâi Cuvânt
Piatră de hotar
Tu, Isuse sfânt...

poezie de Adriana Cristea (17 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, popoare!

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.

Voi eraţi ca nişte oi a' nimănui.
Fiecare îşi vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.

Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.

Voi nu puteţi să ştiţi cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!

Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbiţa în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.

Veniţi, popoare, veniţi!

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniţi în ceasul cel din urmă,
azi, veniţi!

Veniţi, popoare, veniţi!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta vieţii

S-ajung precum mă trage aţa,
Mereu am dat piept cu viaţa,
Cu ale sale vechi fasoane
Şi m-au cuprins numai frisoane.

Pornit fiind să m-opintesc
S-o iau de piept şi s-o trântesc
S-o-ntreb în vorbe omeneşti:
"Tu peste tot mă urmăreşti,
Dezleagă-mi căutările!
De ce-mi ascunzi cărările"?

Ş-uitându-mă l-al dânsei piept
Îl mai aud pe înţelept:

"Să nu te iei de piept cu ea
Ascultă-i numai... inima!

poezie de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi să mai vină şi mâine...

Şi-i trist, şi plânge Dumnezeu
Privind spre Pământ cu uimire
Cum oamenii îşi fac singuri rău
Orbiţi de furii, si lăcomii în neştire!

"Eu v-am creat cu iubire,
şi v-am suflat bunătate...
Voi, oameni cu ochii închişi
Vă duceţi grăbiţi către moarte!"

"Treziţi-vă cât încă se poate,
Cât încă miroase a pâine
Nu vă grăbiţi către moarte
Lăsaţi să mai vină şi "mâine"!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina de nimic

Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată şi neştearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
şi de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce şi-a uitat zborul în spic.

Lângă orice om stăriue o răcoroasă şi nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânţă se naşte,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ţi va scoate o lumină din nimic.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stele mii, comete

Voi când o să-mi duceţi dorul
Eu de mult mi-oi fi luat zborul,
Printre stele mii, comete,
- Unde moartea m-o trimete!

Voi când o să-mi simţiţi lipsa,
De mult timp voi eclipsa,
Pamântu'-ntreg cu zborul meu,
Pe voi ce v-am iubit mereu.

Toate, una câte una, amintirea,
Să-mi păstraţi vie ca şi iubirea,
Eu pe fiecare v-am iubit
Până-n ziua când m-am prăpădit.

O eternitate pribeag printre stele,
Suflet încărcat de patimi grele,
Şi de o iubire săţioasă,
La momentul ei cea mai frumoasă.

poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am trimis curând o carte

V-am trimis curând o carte
Şi smerit aştept răspuns
Care nu a mai ajuns
Nici întreg şi, nici în parte

Dar maestre, nu se poate
Orice simplă uzurpare
De prestigiu, nu mai are
Circumstanţele ei, toate

Şi mă-ncarc atunci de vina
C-am pus mâna pe condei
Supărându-i pe ahei
Şi oprind în geam, lumina

Vă eliberez de facto
Admiţând fără efort
Că speranţa din acont
Valorează cât exact, o

Deziluzie sau pistă
Care n-a ajuns la artă
Casa cu fereastra spartă,
Poate nici nu mai există

Vine timpul şi se duce
Fără nici o remuşcare
Numai nouă ni se pare,
Că punem la toate cruce

Bate vântul în ferestre
Şi mă-ntreabă: Îi dau voie
Ca să strige el, Ahoe,
Şi-apoi: Salutări, maestre?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul vieţii

Braţele tale m-au cuprins
Timid, cu toată iubirea.
Când buzele ni s-au atins
Am ştiut ce-i fericirea!

Împreună... o Eternitate
Am privi cerul înstelat,
Iar lângă lac, în noapte
Te-aş săruta neîncetat.

Mereu mă adăpostesc
Cu calm, sub a ta aripă.
Şi mai mult eu te iubesc
Lângă tine-n orice clipă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La voia întâmplării

las sacul cu probleme la voia întâmplării
timpul jubileaza departe de pericol
vuieşte în sânge spectacolul mării
valul speranţei trece prin viscol.

e iarnă, mă acoperă ninsori
de bucurie de tristeţe de mirare
raze misterioase se coboară din nori
cerul pentru mine multe surprize are.

cosmosul mă consolează în fel şi chip
uneori mă simt un stol de rugăciuni
vise şi speranţe în bizar prototip
flăcări dansante pe roşii tăciuni.

mai am un singur dor să-l infirip
în adevăr poetic departe de minciuni.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii mei

Eu v-am purtat în braţe şi în pântec,
V-am înfăşat în scutec de lumină,
V-am alintat în versuri şi în cântec
Şi v-am ţinut de mână prin grădină.

Am râs şi-am plâns atâta împreună,
Iar vremea nemiloasă a zburat,
Acuma grijile când se adună
Noi lăcrimăm, dar, sigur, separat.

Copiii mei, în lumea asta mare
Veţi întâlni atâtea nedreptăţi
Şi oameni prefăcuţi ce sunt în stare
Să vă arunce-n mii de greutăţi.

Voi să priviţi în urmă cu putere,
Să v-amintiţi de zilele când eu
V-am spus că-n clipe mute de durere
Atelă fi-va Bunul Dumnezeu.

Oricâţi vor încerca să vă convingă,
De farisei pământu-i plin mereu,
Să ştiţi că nimeni n-o să vă învingă
În suflet de-l aveţi pe Dumnezeu.

Când veţi simţi că unii vor trăda,
Şi-n inimi au doar ura ca reper,
Copiii mei, de lacrimi vor brăzda
Obrazul cald, să vă uitaţi spre cer

Şi nu uitaţi, că numai în credinţă
Muncind cu drag, cum aţi făcut prin timp,
Veţi dobândi în toate biruinţă
Şi-al nemuririi veşnic anotimp.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea

Aşchie din trunchiul meu
Eşti acuma lângă mine.
Lângă tine sunt şi eu
Cât pământul mă va ţine.

Boboc de floare între spini,
Un ghem de miresme petale
Te ţin pe pat de palme fin,
Sub gingaşe raze de soare.

Nu-mi închipui fără tine
Viaţa eu ca s-o închei,
Aş vrea boboc, să fii cu mine!
Însoţindu-mă pe orice alei.

Pe palme te întind spre cerul mare
Spre Bunul Dumnezeu
Să-i mulţumesc pentru aşa o floare
Promit: te voi iubi mereu!

poezie de Camelia Natalia Ignat (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea nu doarme

Se rup zorii din noapte, sărut de buze dulci,
Tu ştii cum intră-n soare bezne, trup de năluci...
Printre mijiri de raze ori învieri de pleoape
Simt parte de lumină delirând, Luna aproape.

Şi-acum stă trează geană din ultima-ţi mirare.
Iubirea mea nu doarme, venită-i satelit
Cu tot cu Cer în spate, opaiţ şi ardoare,
Strajă, de luminare-n humă cu raiul înmiit.

Pot spune că mi-e armura albă, m-au înflorit cireşii,
Azi, Floarea mi-e în tine, la rangu-ţi se ridică
Boboc gingaş, alăturea-ţi în piept, aleşii...
Să-i văd lumina mi-a trebuit orbire, frică.

Se rup de straiul nopţii mănunchiuri, stol de vise
Numai din tine rămâne val, foşniri duioase
Acelea de ocean, păsări de slavă scrise
Drept vulturi de iubire, aceia tatuaţi în oase.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea femeiască

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept,
Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit,
Femeia, n-are, totuşi, nici un drept.

Muncim, ca nişte sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Şi condamnarea de-a ne urâţi,
Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori,
Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri,
Dar voi, care vă credeţi tot feciori,
De ce nu arătaţi ca nişte miri?

Pe unde ne daţi dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burţi ne daţi copii,
Iar voi plecaţi la altele, râzând,

Când suferiţi, ne cereţi lângă voi,
Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult,
Vă plângem, când vă duceţi la război,
Sau când vă speriaţi, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Şi legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim,
Ba, alteori, intrăm în circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Vă fură amintirile de ieri,
Îşi vor plăti plăcerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiaşi plăceri.

Şi, uneori, păcătuim curat,
Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Că însuşi Dumnezeu este bărbat
Şi nu le înţelege pe femei.

Dar, vai, a fost odată prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Şi-acum, ne omorâm sârguincios
Şi zilnic ne distrugem fără rost.

Ne-nvinge viaţa fără orizont
Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc,
Trăim ca nişte văduve de front
Şi mâinile mereu ni se aspresc.

Acum, când auziţi acest reproş,
Priviţi, fără privire, înapoi,
Încuvinţaţi din cap, mărinimoşi,
Şi credeţi că nu-i vorba despre voi.

Şi, totuşi, e vorba despre toţi
Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi,
Durerea femeiască pentru soţi,
E-un credit fără giruri şi dobânzi.

Vă e urât cu noi, vă e urât,
Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi,
Aşa că vă rugăm numai atât:
Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi,
Dar faceţi-o cu tonul coborât
Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de primăvară

O primăvară de copilă
Mă privea cu foc şi dor,
Fără jale, fără milă
Mi-a prins în piept un mărţişor.

Un fir roş şi-o viţă albă
Mă-nvaţă să le-mpletesc.
O caut azi în lumea-ntreagă
Dar regret, nu o găsesc.

Faţa ei catifelată -
Pomii îmbrăcaţi cu floare,
Părul ei lăsat pe spate -
Toate razele de soare,

Ochii ei curaţi şi galeşi
Parcă-s două flori de in,
Privirea ei pătrunde iarăşi
Bolta cerului senin.

Un fir roş şi-o viţă albă
Mă-nvaţă să le-mpletesc.
O caut azi în lumea-ntreagă
Dar ghinion... nu o găsesc!

O primăvară de copilă
Mă privea cu foc şi dor...
Fără jale, fără milă
Mi-a prins în piept un mărţişor...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!