Mihaida - Fragment epic - Cântul I
Cânt armele române și căpitanul mare
Ce-mpinseră păgânii și liberară țara,
Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru,
Peste Carpați trecură de glorie încinse
Și toți românii-ntr-una uniră subt un sceptru,
O acvilă, o lege, cum are ca să fie.
În van o crudă soarte i-alungă nempăcată,
În van conspiră iadul să-i ție-n întunerec
Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare
Și uneltiri străine ș-împerecheri civile,
Căci Domnul îi protege ș-îi ține peste secoli
Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare.
O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume,
Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră!
Mută să fie buza profană ce te cheamă
Să amăgească omul și cerul să insulte.
Severă deitate, a crimelor pedeapsă,
Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni,
Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare!
Eroica ta liră acoardă cu unirea,
Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare
Întinse-n negrul sânge tiranilor purpurii.
Tu dă semnalul, muză, la prima mea cântare,
În sânul meu revarsă mânia ceea sacră;
Aprinde-a mele versuri cu flacăra-ți divină,
Și voi aprinde inimi, voi deștepta românul
Să te aținte-n față, să te cunoască bine.
Spune-mi, o, muză, toate eroicele fapte,
Profunda-nțelepciune bărbatului cel mare
Ce singur întreprinse și fapta-ndependinței,
Și fapta de unire, cel cuget salutariu.
Cine este eroul ce, credincios al legii
Și patriei, rempinse barbari ce șiroiară
Din Orient încoaci să-nnece libertatea,
Să stingă creștinismul și lumea să subjuge
Subt oțelosul paloș și oarba neștiință,
Sforțând-o să își plece genunchii spre-nchinare
La un răszeu de sângiuri, uitând pe ZEUL păcii,
Pe zisa inspirată unui profet fanatic?
Mihai cel Mare, domnul românilor și fală!
P-acela cânt, ș-ajută să bucin a lui fapte.
Mult s-a luptat eroul cu brațul și cu mintea:
Multe nevoi învinse, varii nemici d-afară
Și mai fatali din întru, și soarta nempăcată
Pare c-o abătuse din lupta prelungită,
Parcă-și aflase omul s-o-nvețe să respecte
O nație celebră.
Întreagă România gemea de ani atâția
Subt jugul sângeratic osmanului feroce.
Fatală și rea cobe-ncepuse Demiluna
A se nălța lucindă pe Dacia smerită.
Și glasul mueginiu, în zi și-n miezul nopții
Svola purtat de vânturi ca arpă infernală
De crivăț șuierată, și răsuna profetic
Înfiorând creștinul în empia chemare
A numelui sinistru, țipând: Allah! altá hu!
Cambana solemnelă cu totul amuțise
Pe lâng-aceste hule, blasfeme inspirate;
Și ruga pietoasă, ascunsă, spăimântată,
Abia cuteza, mută, pe Crist să mai adoare.
Pălită era crucea și razele ei triste
Ca domnul zilii-ntocmai când, în uimirea lumii,
A umbrelor regină se pune înainte-i
C-o sfață infernală ca să însufle spaima
La inime credule pământului în doliu.
Averea cumpătată și însuși neaverea
Săteanului nemernic se spulbera din casă.
Nici pasăre, nici vită, nici fructul muncei sale,
Nici timp, nici loc, nici viața n-avea în siguranță;
N-avea să-și plece capul, cu ce să-și ducă traiul:
Fugar, fără colibă, își blestema ființa;
Iar stabil, adăpostu-i chema crudul nesațiu:
Domn, sclav, clăcaș, totuna; averi erau pericol
Și lipsa era foame, frig, tremur, agonie.
Copilul de la mumă ca mielul spre junghiere
Se-ngenunchea naintea bețiilor de sânge
De ianiceri sălbatici și crunți în a lor pofte;
Sau, încărcat de fiare, cu soru-sa-mpreună,
Era mânat să-mparță ultragiul și durerea
În locuri transdanubii, în domele ascunse
Dorințelor sfățate, orgielor păgâne.
.................................
Eternul preapotente, ce nalță și doboară
Rigate mari și nații, și altele realță,
Din tronul preatăriei cel mai presus de ceruri
Și-ntins cât preatăria, în mijlocul de angeli
Subt ale cui picioare aceste fără margini
Domnii și lumi de stele sânt pulbere de aur
Și splendidă, ș-aprinsă, în spațiu avântată;
Din ast tron ce coprinde nemărginirea toată
Și orice stea e parte, divină adornare
A gloriei ce-ncinge întreaga-i majestate;
Cu ochiu-i ce provede și-n clipă răstrăbate
Prin cristalinul spațiu arcanele abise
Și cele mai ascunse ce față-i stau nainte,
Se uită și s-atinge l-atâtea varii chinuri
A ginților române, a ginților creștine
Ce gem subt împilarea nemicilor ai crucii,
Și stavilă decretă acestui torent barbar
Ce, ca flagel al lumii, de multele abateri
Din calea cea prescrisă în legea sa cea sântă
Lăsase să izbească, s-amenințe păcatul,
Ca să cunoască omul cât pierde când își uită
Amorul spre aproape, unirea către bine,
Frăția într-un tată și sclav face din frate;
...............................
poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre România
- poezii despre legi
- poezii despre creștinism
- poezii despre unire
- poezii despre spaimă
- poezii despre cruce
- poezii despre avere
- poezii despre țări
- poezii despre vânt
Citate similare
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Să cinstim Marea Unire
Și flacăra ei mare, vie.
Strigă-ți vorba, strigă-ți păsul,
Până nu își pierde glasul,
Sugrumat de nepăsare,
Sugrumat de nebunie.
Ai luptat pentru mai bine,
Acum, ce este cu tine?
Forfota în țară îi mare,
Nu-i pe buna ei cărare...
Nu-ți mai ține nimeni seama,
Ești călcat pe cap ca iarba.
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Ține-ți tricolorul bine,
Să nu-l rupă vântul urii,
Mătrăguna dezbinării,
Mătrăguna învrăjbirii.
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Să cântăm Sfânta Unire,
Să întărim a ei hotare,
N-o lăsa să se deșire,
Ca uitarea pe ruine.
Fără viață în cultură,
Fără omenie pură,
Fără înțelepciune în fapte
Unirea râmâne în spate,
Doar amprente, fără roade.
Adunați-vă români!
Din țară și din străini,
Unirii să-i cântăm versul,
Tricolorul și-n fapt mersul,
Că-n inima românească,
E frăția strămoșească.
Prinde-te în horă române!
Și ține-i centura bine,
Răul Țării în veci să piară,
Fie pace la hotare!
România să înflorească
Și Unirea să-și cinstească.
poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înțelepciune, poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre uitare, poezii despre sfinți sau poezii despre poezie

Ani, pribegie și somn
Anii se vor lungi
încet, încet, cu tot mai mari pași
de la oraș la oraș.
Mă opresc cu ochii în huma săracă,
mi se pare că anii aceștia
de osteniri fără zare,
de rătăciri și aureole amare,
vor ține până la urmă,
ca un vânt ce mă-mbracă
și-mi zvântă ființa.
Acestui cutreier nu-i chip să-i dărui
temeiul promis
și mersul de-un mal să-1 anin,
subt călcâie
nu se ivește țărâna și piatra
ce mi se cuvin.
Cum steaua nu are deasupra mea
nici un nume,
n-o pot ruga
nici să se stingă, nici să rămâie.
Pân' la cercul de miazănoapte,
unde auzi scârțâind în viforniță
osia bolții, umblat-am prin feluri de locuri.
Subt semn capricornic
răzbii printre pinii cu umbra zgârcită.
Seminții, pretutindenea altele,
aprind alte focuri,
și soarele-mpinge alt orruc.
Fâlfâind ca din steaguri cu
zariștea-ntreagă,
soarta își face cu mine jocul potrivnic.
Un negru noroc prin văzduhuri străine
îmi ține de strajă,
nu mă dezleagă.
Văd anii crescând și pașii lungind
peste toate văile, muchile, iernile, verile,
peste toate clopotele și toate tăcerile.
Podișul m-alungă, șesul mă cere, tot altul.
Singură vatra nu mi-e-ngăduită,
și cum aș slăvi scânteia-mpământenită,
cenușa și pravila, fumul - înaltul!
Stau acu iarăși cu fața spre țară.
Întoarcerea va să rămână un vis,
să nu calc o nespusă poruncă
sau poate fiindcă făpturii așa-i este scris.
Numai noaptea, în fiece noapte,
somnul mai vine,
sosindu-mi din depărtatele plaiuri
mi-aduce un pic de-ntuneric,
ca un pumn de țărână din patria mumelor,
din cimitire de raiuri.
poezie celebră de Lucian Blaga din La curțile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre zgârcenie
- poezii despre văi
- poezii despre viscol
- poezii despre vară
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp

Întrebări către o stea
Stea care subt carul cel mare abia licărești
nedumerită-ntre șapte lumini, a cui stea ești?
Ești steaua lui Verde-mpărat duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scutești? Ce ceas împlinit?
Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzești un norod, o cetate, sau numai o floare?
Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?
De ești a mea, păzindu-mi anul și vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sărbători, poezii despre suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre recoltă, poezii despre lumină, poezii despre flori sau poezii despre ceas

Lumea mare...
Lumea mare și pustie înaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;
Și-n ist haos fără margini, fără de-nceput și rost
Mi-ai dat tu, ființă dragă, sufletului adăpost.
Și de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,
Ca și lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.
poezie celebră de Veronica Micle din Plimbarea de mai în Iași (1872)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, citate de Veronica Micle despre iubire, citate de Veronica Micle despre suflet, poezii despre ochi, citate de Veronica Micle despre ochi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

În munți
Lângă schit miezul nopții găsește
făpturi adormite-n picioare. Duhul mușchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-și caute în focuri cenușa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii uciși de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor - își freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni și-adună sarea vieții din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roșii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung și greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorși spre steaua polară
visează lapte albastru furat din stâni.
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre păduri, poezii despre visare, poezii despre sânge sau poezii despre stânci
Îndemn românesc...
Țara mea cu grai de dor,
Lângă gura de izvor,
Cânt sub nori de Tricolor,
Slăvește-ți Marea Unire!
Românească cucerire.
Țara doinelor de jele,
Trecută prin vremuri grele,
La porți în cumpene rele...
Sărăcită ai fost la sânge,
Nu-ți pune dușmanii în frunte,
Nu uita trădările, robia și rănile.
Abia că ți-ai revenit,
După câte ai suferit
Și acum iar te-ai poticnit.
Că puțini au gânduri bune,
Când vin cu cereri spre tine.
Străinii îți vor toată bogăția,
Nu îți prețuiesc frăția,
Îți i-au tot de sub picioare,
Iar cei fără de credință
Te vând fără de durere,
Ca pe-o foaie din ziare.
Lacrimile îmi dau năvală,
Când văd ce se întâmplă în țară,
Demnitatea-i o ruină,
Hoția este regină, cu cravată centenară,
Iar Unirea românească
Urcă o treaptă, trei coboară.
Strânge centura române!
Unirii dă-i fapte bune!
Și renume cu sfânt nume,
Să n-ajungi ca la început
Dezbrăcat și iar flămând,
Doar slugă la bogătașii
Ce te calcă în picioare,
După ce ți-au luat tot.
Că străinu-i ca și spinul,
Te face să simți suspinul,
Iar românii ce trădează,
Blestemul să le fie casă,
Când vând glia cea străbună,
Și uită de Limba Română.
Foaie verde de trifoi,
Doamne, ajută românii tăi!
Ca Unirea Centenară
Să-i trezească la morală.
poezie de Valeria Mahok (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre bogăție, poezii despre început sau poezii despre verde
Decaloguri comparative...
Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre zâmbet, poezii despre păsări, poezii despre prietenie, poezii despre perseverență sau poezii despre nuntă
Decaloguri comparative
Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai știu
Nici nu mai știu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n brațele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig și nici pustiu.
Erau atâtea stele peste noi
Și peste cortul nostru din zăvoi,
Atâția greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.
Mă-ntreb și-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai știu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, și nici cum am dormit.
Ce știu cu siguranță, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Și îți aștept sosirea cu nesaț
În nopțile când îmi adormi pe braț.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre muzică sau poezii despre gânduri

Trăiască România
Dacă ne-nfruntă munții, cu munții ne vom bate
Pentru lumina țării și pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea țării nimic nu-i mai presus
Jurăm credință luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru țară și viața ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România
Trăiască-n fericire și-n liniște poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.
Dar țara nu se face cu lași, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curățăm tot răul din viața României
Că noi suntem partidul și țara omeniei
Nu creadă hoții muncii că ei sunt mari și tari
Noi suntem patrioții revoluționari
Avem contract pe viață cu visul și cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România
A noastră este țara c-o moștenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuți și astăzi, și mâine, și poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreți pe aer, nici cai fără călări
Nici țară fără lume, nici lume fără țări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România
Trăiască muncitorii, țăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunți la luptă, n-ai ce să mai aștepți
Nimica nu se face-n poziție de drepți
Să facem România prin toți și pentru toți
Un teritoriu liber de-orice prejudecăți
Să fie-al nostru dreptul și-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România
Jurăm din milioane de inimi și destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân și tânăr, femeie și bărbat
Credință României necondiționat
Că țara-i bogăția ce veșnic ne rămâne
Și glasul ei ce îndeamnă: "Deșteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forța sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România
Suntem, de e nevoie, o țară de soldați
Suntem, de e nevoie, un lanț de munți Carpați
Durerea țării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni și ca țară
Și soarele dreptății să lumineze sfânt
O țară roșu, galben și-albastru pe pământ
Aceasta-i viață noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre muncă, poezii despre dreptate, poezii despre călărie sau poezii despre țărani
Omul e o taină
"Omul e o taină, viața lui e vis."
Vasile Alecsandri
Omul e o taină, viața lui e vis
Sufletelor blânde, cerul le-e deschis
Un străin e omul pe pământ trimis
Ce trăiește atât cât îi e permis.
Blânzilor iertarea, Domnul le-a pRomani is
Fără nici o plată și în mod gratis
Omul e o taină, viața lui un vis
Sufletelor blânde cerul le-e deschis.
Pus este în Carte, în mare zapis
În măreața Carte toate fapte scris
Pentru rău ori bine care s-a comis
Rezervat e iadul ori scump paradis
Omul e o taină, viața lui un vis.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre plată, poezii despre iertare, poezii despre iad, poezii despre cărți sau poezii despre Vasile Alecsandri

Pe ape
Porumbii mi i-am slobozit
să-ncerce pajiștea cerului,
dar sfâșiați de vânturi
se-ntorc înapoi. Pe vatra corăbiei
inima mi-o-ngrop subt spuză
să-și țină jăratecul. Paserea focului
nu-mi mai fâlfâie peste pereți.
Dăinuie veșnic potopul.
Niciodată nu voi ajunge
s-aduc jertfa subt semnul înalt
al curcubeului magic.
Pentru un fagure sterp
mi-am ucis stupii flămânzi.
Cel din urmă dobitoc
cu-nțelepciune s-a prăpâdit.
Ochiul său profetic deschis
e singura veste prin neguri.
în mare rămâne muntele Ararat,
de-a pururi fund de ape,
tot mai adânc,
tot mai pierdut
fund de ape.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre jertfă, poezii despre inimă, poezii despre foc sau poezii despre curcubeu

Zeul verii era în cea mai mare splendoare și putere; așa de copleșitor, încât, la amiază, plantele și animalele păreau fulgerate; nu erau însă decât pline de un prisos de energie.
La o margine de miriște de orz, subt un colnic, Lupu Mavrocosti văzu un pâlc de oi grămădite cu lâna una în alta, roată și cu capetele aplecate la mijloc, cașicum ar fi ascultat freamătul cuptoarelor din mijlocul pământului. Stăteau neclintite subt soarele de Iulie și primeau la boturi răsufletul ierburilor.
Mihail Sadoveanu în Nopțile de Sânziene
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zoologie, citate despre vară, citate despre plante, citate despre miezul zilei, citate despre lână, citate despre energie, citate despre botanică, citate despre animale sau citate despre Soare

Eminescu ne privește
Eminescu se tot miră, ce popor noi am ajuns,
Nu mai cântă nici o liră, se aude numai plâns.
Oameni ce nu au pe mâine, se zbat în dureri și chin,
Nu mai au nici neagra pâine, peste tot numai venin.
Valuri de șomeri de criză, ce așteaptă la răscuruce,
Ne arată suferința pe care țara o duce.
În altă parte palate și în ele grași ce-njură,
Nu te lasă nici privirea s-o arunci în bătătură.
Au piscine și grădini, lenevesc fără de treabă,
C-au furat averea țării și nimeni nu se întreabă.
Omu-n el a strâns durere, sufletu-i e otrăvit,
E vreunul c-o părere? că păcatul nu-i plătit
Martori fără de prihană la strivirea astei nații,
Unde-i mintea s-o dăm hrană unei alte generații.
Poate că, cei născuți astăzi, viața bună o vor face,
Vor pune pâine pe masă în căsuțele sărace
Și vor ridica stindardul cât mai sus să-l vadă o lume,
România noastră mândră, să-și rostească al său nume.
Eminescu tot așteaptă, veacuri pure să se nască,
Ca dorința-i de schimbare mapamondul s-o cunoască.
poezie de Maria Oprea (15 ianuarie 2010)
Adăugat de Maria Oprea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre viitor, poezii despre sărăcie, poezii despre suferință sau poezii despre schimbare

Perspectivă
Noapte. Subt sfere, subt marile,
monadele dorm.
Lumi comprimate,
lacrimi fără de sunet în spațiu,
monadele dorm.
Mișcarea lor - lauda somnului.
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Lucian Blaga despre somn, poezii despre sunet, citate de Lucian Blaga despre sunet, citate de Lucian Blaga despre noapte, poezii despre mișcare sau poezii despre laudă

Rune
În chip de rune, de veacuri uitate,
poart-o semnătură făpturile toate.
Slăvitele păsări subt aripi o poartă
'n liturgice zboruri prelungi ca viața.
În slujba luminii, urnă fără de toartă,
luna și-o ține ascunsă pe fața
vrăjită să nu se întoarcă.
Stane de piatră, jivine, cucută
poart-o semnătură cu cheie pierdută.
Pecete tăinuită de două ori -
fată de foc, arătare, care pe țărm
ridici acum brațele peste mare,
o porți subsuori.
Rune, pretutindeni rune,
cine vă-nseamnă, cine vă pune?
Făpturile toate, știute și neștiute,
poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte?
Crinii muntelui - subtlunari -
și-o duc neajunsă pe creștet.
Subt ceruri mumele-o poartă pe frunte.
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crini sau poezii despre aripi

Domni și doamne
Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-și pască
Lângă sfânta lui comoară
Doamna Limbă Românească!
Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.
Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ține parte,
Când mă ninge doamna Rouă.
Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.
Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.
Peste veri și peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăși...
Domnii-acești și-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăși!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre rouă sau poezii despre plâns

Ecce tempus
Numai în arbori inelele anilor
mereu se lărgesc.
În trupul meu timpul sporește subțire
de la o zi mai firav - la alta, subt crugul ceresc.
Tinere sînt încă, tinere toate popoarele -
eu, fiul lor, cît de bătrîn!
Munții mai cresc, cu umbrele lor, din adîncuri.
Nici frunte, nici inimă n-am să-i îgîn.
Fosforul și apa, cărbunele, galbenul sulf
de subt scoarță în lamură dau.
Stihiile, ele mai cred în obșteasca poruncă.
Eu trepte în sus - nu reiau.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre sulf, poezii despre galben, poezii despre fosfor, poezii despre cărbune sau poezii despre creștere

Zâmbiți, vă rog
Ne stresează piramida
Care pare mai înaltă,
Și obida ca omida
Sastisite stau în haltă
Unde este impiegatul
Să ne miște de pe șine?
Când fac mâțele șpagatul,
Moare lumea de rușine
Asta-i: nici o bucurie
Neplătită îndeajuns
Când mi-aduc aminte mie,
Nu mi-a stat bine nici tuns
Lăsați gluma la o parte
Domnilor, cât mai e timp
Cumpărați rapid o carte
De intrare în olimp!
Spuneți-mi că nu se poate
Și întorc lumea pe dos
Cine n-o să dea din coate,
O să dea din gură fără de folos
Ziua când îți rupe graba
Lumea haina pe din dos
Mai bine să stai degeaba,
Decât să lucrezi fără folos
Priviți la băiatul acela cuminte
Cum se uită la noi de sfios:
El l-a învățat pe Arvinte,
Să-și lege pantalonii mai jos
Și la urma urmei, dacă
Am ajuns de tot povară
Numai vorbele de clacă,
Nu ne scot din baltă-afară
Cine otrăvește mărul
Nici nu știe, nici nu-i pare
Rău, dacă ne cade părul,
Ziua în amiaza mare
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre viteză, poezii despre vestimentație, poezii despre umor, poezii despre tuns sau poezii despre stres
Tatăl nostru
nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi
nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis
nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos
stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin
că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet
va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...
poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zăpadă, poezii despre zile, poezii despre spațiu și timp, poezii despre prăpăstii sau poezii despre ploaie