Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvăţăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândeşte,-ntre fecioară şi bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Priveşte blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de peşte licărind sticlos.

Că-s peştii muţi, credeam cândva. Nu ştiu!
La capăt nu găseşti un loc în care peştii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi răsfirate, stelele Peştilor pot fi unite cu mintea uşor. Un "peşte" îl formează nişte steluţe ce se află sub latura din pătratul lui Pegas, format din stelele α şi γ din Pegas, celălalt "peşte" se află sub β din Andromeda; de fiecare peşte închipuiţi-vă câte o aţă, câte o panglică dacă vreţi, cari se înoadă spre sud-est în steaua alfa din Peştii, singura stea de mărimea 3 din această constelaţie. E bine să o recunoaşteţi pe alfa din Peştii, de-oarece ea ne va servi să găsim o stea curioasă din altă constelaţie: steaua omicrom, sau Mira Ceti din Balena, care se află în apropierea ei. Constelaţia Peştii nu o puteţi observa bine decât după ce s'a ridicat mai sus de pătratul Pegasului.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există, de pildă, un mic peşte răpitor care profită de un program neobişnuit de cooperare pus la cale de membrii altor două specii de peşti. Peşti mai mari, pe de o parte, şi o specie de peşti mult mai mici pe de altă parte, colaborează în beneficiul ambelor părţi. Peştii mici îi curăţă pe cei mari care le permit să se apropie şi chiar să le intre în gură pentru a culege ciuperci şi alţi paraziţi care s-au lipit de dinţii şi branhiile lor. Este un aranjament minunat!

Robert B. Cialdini în Totul despre psihologia persuasiunii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Mă întrebam dacă oamenii liberi sunt accesibili
Dacă se opresc să stea cu tine de vorba şi să te mângâie
Eu dacă aş fi liberă aş alege să nu fac
Mare parte din lucrurile pe care le fac acum
Eu dacă aş fi liberă nu aş trăi ca o sirenă într-un pahar cu apă
Libertatea de care mă bucur acum
Şi cu care nu ezit uneori să mă mândresc
Seamănă cu cea a unui peşte într-un borcan închis ermetic
Şi aruncat între talazuri
Prin sticla borcanului se văd mii de ochi roşii
Din care tâşneşte frustarea unor idealuri marine ratate
Puterea ochilor roşii nu omoară peştii
Îi chinuie scoţându-le mental solzii
Unul câte unul

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas înainte

Şi iar dă vuiet viaţa-mi, din străfund,
de parc-ar curge-n maluri mai lărgite.
Şi lucrurile, tot mai înrudite,
imaginile mai pătrunse-mi sunt.
Mai intim sunt cu tot ce nu-i cuvânt:
şi simţurile-ajung chiar să-mi pătrundă
ca păsările-n vântul din stejar,
şi-n luciul frânt al iazului cel clar,
simţirea mea cu peştii se cufundă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

O, ce departe-s toate
şi trecute de mult.
Eu cred că steaua de la care
primesc lumină, în singurătate
de mii de ani a dispărut.
În luntrea care a trecut
mi s-a părut că se rostea
o taină înspăimântătoare.
În casă un ceasornic a bătut...
În care casă oare?...
Aş vrea
să ies din inima mea,
să stau sub cerul liniştit şi mare.
Şi să mă rog aş vrea.
Şi poate una dintre stele
există cu adevărat
şi cred c-aş şti pe-aceea dintre ele
care singură a durat,
şi-asemeni unui alb oraş îndepărtat
în ceruri stă la capătul razei...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elaine: Da, mănânc peşte din când în când.
Ava: Deci eşti o ipocrită.
George: Hei, am mâncat broaşte, deci nimeni nu e perfect. În fine...
Ava: Ştiţi ceva, vorbiţi cu mine când nu mai mâncaţi peşte.
Elaine: Peştii nu simt durere.
Ava: De unde ştii? Vorbeşti cu peştii?

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt acasă între zi şi vis

Mă simt acasă între zi şi vis,
unde copiii-ncinşi de goană dormitează,
unde bătrânii-n jurul cinei se aşează
şi locu-i luminat de focu-aprins.

Mă simt acasă între zi şi vis,
unde-ale serii clopote-au sunat,
şi fete, prinse-n zvonul depărtat,
pierdut se-apleacă pe-al fântânii ghizd.

Şi într-un tei iubirea mi-am închis;
şi verile ce tac într-însul, toate, se mişcă iar,
în crengi nenumărate,
şi iar veghează între zi şi vis.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis

Peştii (planând prin aer, în luna iunie,
Părăsesc la amiezi lichida apelor domnie)
Ei se avântă-n cunoaştere, dezlegând la o adică
Multe mistere legate de speranţă sau de frică.

Peştii ştiu c-au Iazul şi Pârâul lor cu apă curgătoare;
Dar Dincolo de ele nu mai este şi-altceva oare?
Viaţa asta nu-i Totul, există ceva mai măreţ la alt nivel,
Sunt ei convinşi, ar fi mult prea neplăcut să fie-altfel!

Nimeni nu trebuie să aibă dubii dintre noi:
Când va veni, Binele va veni din Apă şi Noroi;
Şi-n mod sigur ochiul evlavios, cu necesitate,
Trebuie să vadă un Scop înalt în Fluiditate.

Puţine ştim, dar ce spune Credinţa-i adevărat,
Viitorul nu-i nicidecum un Ţinut Uscat.
Noroi la Noroi! Vârtejul morţii se-apropie, cumplitul,
Dar nu-i aici Sfârşitul, nu-i aici Sfârşitul!

Ci-altundeva, dincolo de Spaţiu, de-a Timpului rugină.
Acolo apa e mai umedă, iar mâzga mai puţină!
Şi-acolo (cred ei) înoată Unul de la-nceput de vremuri,
Unul care-a-notat înainte să existe râuri,

Un uriaş având forma şi mintea unui peşte,
Solzos, omnipotent şi bun, şi care străluceşte:
Şi sub Aripioara lui Atotstăpânitoare
Pentru fiecare peşte e-o uşiţă salvatoare.

Niciodată musca, spun peştii, n-ascunde un cârlig
Acolo în Pârâul Etern vegheat de ţipirig,
Dar pe lângă mâl şi buruieni comune
Dincolo sunt şi multe, multe alte lucruri bune;

Omizi grase plutesc pe străvezia undă
Iar larvele gustoase-n Paradis abundă;
Molii şi muşte nepieritoare, şi, cu prisosinţă,
Viermişori pentru fiecare peşte, după trebuinţă.

Şi-n acel Paradis viaţa va fi-o continuă agapă,
Şi nu va fi deloc pământ, ci numai apă!

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea mea…

ce gust are
speranţa, ce gust are
aşteptarea când un capăt
înseamnă îndrăzneala să iei
de brâu libertatea
şi să-i arăţi toate visele tale
cele puse la uscat
precum peştii la coardă pe prispă
precum strugurii în podul casei…
celelalte moi, jilave, gata-gata
să-ţi cadă frunţii brumă rea
celelalte tainice
la care tu ajungi doar
cu inima în căuşul palmelor

ce gust are speranţa când
afli că ea munceşte în schimburi
pentru cea din schimbul trei plângi
apoi dimineaţa
nici nu te mai gândeşti că va fi
o altă dimineaţă, îţi ajunge aceasta
întreagă
ce gust are ochiul
celui care priveşte din ce în ce
mai departe sau doar departe
ce gust are strângerea de mână
la hora celor care trudesc
fără să te fi cunoscut vreodată
ca tu să crezi că speranţa
mai are speranţă!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea între doi oameni este întâlnirea între doua singurătăţi care se ocrotesc şi îţi ţin companie.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi o altă fiinţă umană: poate cea mai dificilă dintre sarcinile noastre, testul suprem, înfăptuirea faţă de care orice altă înfăptuire este doar o pregătire.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către care depărtări?

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntorcere ne poartă?

Ochii bine nu-i deschidem,
Vai! Ce multe-avem de spus...
Când cu viaţa ne deprindem,
Tocmai viaţa ni s-a dus.

Facem treburi zgomotoase,
Toată lumea să ne ştie,
Pe când doar un pumn de oase
Vom lăsa pentru vecie.

Cei ce-i ţin în viaţă gura,
Faurii de gălăgie,
Spun că vor schimba natura,
Frunze-albastre-n pomi să fie.

Dar eu tac şi stau de-o parte,
Las a lor totul să fie.
Ştiu că gurile sparte,
Nu pot dăinui-n vecie.

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntoarcere ne poartă?

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştii – iarăşi o constelaţie care ocupă mult loc pe cer, dar ale cărui stele sunt prea puţin strălucitoare. Peştii sunt o constelaţie zodiacală, urmează după Vărsătorul, iar după ea umează Berbecul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac aşa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniştii-ngheţate
şi între ei s-aducă împăcare;

căci parcă nu-i sfârşit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deşarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
să-l spele n-au putut; stă mai departe;

doar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Şi bărbile sunt mai ţepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa

la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e viu, oriunde ar fi, un sentiment nu e prea departe.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IV

O vietate care nu există.
Toţi însă-o cunoşteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – şi astfel au iubit-o.

Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deşi aievea nu; dar lumea o iubea,
şi faima ei creştea; neprihănită,
treptat nălţat-a capul. Se silea

să dăinuie. Chiar fără de nutreţ
să fiinţeze-n timp avea putinţa.
Şi astfel căpătă atâta vlagă

că-n frunte îi crescu un corn de preţ.
Cleştar, într-o fecioară luă fiinţă –
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când există dragoste chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, atunci când o cer împrejurările, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. Însă atunci când, Doamne fereşte, soţii nu au dragoste între ei, deşi s-ar afla aproape, în realitate însă se află departe unul de altul. De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viaţa lor şi să se jertfească unul pentru celălalt.

Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovniceşti, vol. IV - Viaţa de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!