Pâinea mea
ce gust are
speranța, ce gust are
așteptarea când un capăt
înseamnă îndrăzneala să iei
de brâu libertatea
și să-i arăți toate visele tale
cele puse la uscat
precum peștii la coardă pe prispă
precum strugurii în podul casei
celelalte moi, jilave, gata-gata
să-ți cadă frunții brumă rea
celelalte tainice
la care tu ajungi doar
cu inima în căușul palmelor
ce gust are speranța când
afli că ea muncește în schimburi
pentru cea din schimbul trei plângi
apoi dimineața
nici nu te mai gândești că va fi
o altă dimineață, îți ajunge aceasta
întreagă
ce gust are ochiul
celui care privește din ce în ce
mai departe sau doar departe
ce gust are strângerea de mână
la hora celor care trudesc
fără să te fi cunoscut vreodată
ca tu să crezi că speranța
mai are speranță!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.