Sonetul IV

O vietate care nu există.
Toţi însă-o cunoşteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – şi astfel au iubit-o.

Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deşi aievea nu; dar lumea o iubea,
şi faima ei creştea; neprihănită,
treptat nălţat-a capul. Se silea

să dăinuie. Chiar fără de nutreţ
să fiinţeze-n timp avea putinţa.
Şi astfel căpătă atâta vlagă

că-n frunte îi crescu un corn de preţ.
Cleştar, într-o fecioară luă fiinţă –
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul I

Şi-un pom crescu. O, pură depăşire!
O, cântă-Orfeu! O, în auz pom mare!
Totu-a tăcut. Dar chiar în amuţire,
fu început şi semn şi transformare.

Şi s-au iscat din linişte-animale,
din codrul clar, de cuib, culcuş, desprins;
şi nu din vicleşug sau spaimă-au
prins să fie-n ele-atâta de domoale,

ci din auz... Glas, răgete pustii
părură mici în inimi. Şi-unde doar
colibă fu, mai ieri, spre a primi

aceasta, loc de pofte-ntunecat,
cu o intrare-ai cărei stâlpi tresar –
un templu în auz tu le-ai creat.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea stinge-mi-o: te pot zări

Privirea stinge-mi-o: Te pot zări,
urechea-nchide-mi: Te pot auzi,
şi fără de picioare vin la Tine
şi fără gură te implor, divine!
Frânge-mi chiar braţul: Te voi ţine sus
cu inima mea, precum cu o mână,
inima ţine-mi: creierul va bate
şi creierul de-mi arzi în flăcări,
până şi-n sângele-mi Te voi purta, ca-n toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Privirea ei de gratii atâta s-a lovit
încât în ea nimic nu mai păstrează.
Şi parcă mii de gratii tot trec necontenit
şi după gratii lumea încetează.

Al paşilor puternici mers mărunt
ce-ntr-un minuscul cerc se învârteşte
e ca un dans al forţei în jurul unui punct
în care-o ameţită voinţă s-odihneşte.

Dar vălul ochiului, din când în când,
se-nalţă. O imagine pătrunde,
prin liniştea-ncordată a trupului trecând,
şi piere-n golul inimii profunde.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii,
Şi ţintirimul cel mărunt cu nume care plâng,
Şi groaznicul abis a-toate mut în care alţii
Sfârşesc: fără de preget mergem amândoi
Afară spre copaci bătrâni; fără de preget
Întârziem, loc printre fiori aflând, în faţa cerului.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există situaţii tensionate potrivite chiar şi pentru cel mai calm om din lume, gata să-i stoarcă şi ultima fărâmă de răutate pe care habar nu avea că o are. Se îngăduie astfel, cioplirea caracterelor prin cele mai dureroase etape, dar mai ales debarasarea urgentă de slăbiciuni dăunătoare, chiar dacă ele sunt căţelul, cartea, ideea sau chiar propriul copil. Atitudinea se desăvîrşeşte însă, numai prin liber arbitru. Într-o aşa ecuaţie existenţială, toţi participanţii sunt chemaţi la ceva, împreună sau separat. Suntem datori să nu acţionăm sub impuls, iar dacă nu se poate, să chemăm ajutorul ceresc. Acesta e întâiul manifest al liberului arbitru, urmate de altele şi tot aşa, cu fiecare inspiraţie şi nechibzuinţă a noastră.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Viaţa toată-i un sincron (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă... după ce

Atâta timp cât raţiunea doarme,
Cât nu iubim şi investim în arme...
Atâta timp cât pumnul ne conduce
Ajungem toţi un nume pe o cruce.
Atâta timp cât nu ne va ajunge,
Va fi mereu un suflet care plânge...
O mamă fără vlagă, obosită,
Un tată cu o soartă irosită;
Vom căuta năuci o nemurire,
Dar cum s-o ai, de nu devii iubire?
Atâta timp cât luăm, fără să dăm,
Vom fi acei ce groapa ne-o săpăm.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, multe-oraşe neasaltate

Voi, multe-oraşe neasaltate,
nicicând duşmanul n-aţi dorit?
O, de-aţi fi fost asediate
de el, lung timp şi şovăit!

În timp ce voi, de jale pline,
înflămânzite îl răbdaţi,
sub ziduri ostile îşi ţine,
căci astfel darmă el pe-oricine
din cei ce sunt asediaţi.

Din turn, rotiţi privirea-n zare:
acolo e şi nu e laş
şi nici mai mic, el stă tot tare
şi nu trimite-ameninţare,
nici sol, nici daruri în oraş.

El e dărâmătorul mare,
ce are-o muncă fără glas.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă ai fi într-o închisoare, în care zidurile nu lasă nici unul din sunetele lumii să ajungă la simţurile tale, nu ţi-ar rămâne totuşi copilăria, acea preţioasa, regească posesiune, acea comoară, casă a amintirilor?

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baudelaire

Poetul, singurul a-nmănuncheat
lumea ce trândav se desfiră-n fiecare.
De necrezut, frumosul ei a luminat –
când însăşi chinul şi l-a proslăvit,
ruina a purificat-o nesfârşit:

şi chiar nimicitorul devine lume, floare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii (14 aprilie 1921), traducere de Dan Constanlinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zvonuri trec, te dibuiesc

Şi zvonuri trec, te dibuiesc,
trec îndoieli, te-ascund în nori.
Cei trândavi şi cei visători
chiar de-al lor foc se îndoiesc;
ei nu te cred şi şovăiesc,
până nu sângeră şi munţii.

Dar tu-ţi apleci povara frunţii.

Artere-n munţi tu ai putea să tai,
ca semn de-nfricoşat judeţ,
dar pe păgâni tu nici un preţ
nu pui, nu dai.

Tu să te lupţi nu vrei cu viclenii,
nici cu-al luminii dar să te desfeţi,
căci pe creştini, tu, nici un preţ
nu pui, nu ţii.

Pe cei întrebători tu nu pui preţ.
Cu chipul blând când vii,
spre cei împovăraţi priveşti.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele nemulţumite

Ursul îşi deplânge soarta, având visul de-a avea coadă,
Crocodilul, din porniri frivole, îşi doreşte blană,
Câinele vrea iar libertate şi chiar aripi să nu cadă,
Iar pisica melomană, fără voce, parcă ar avea o rană.

Astfel stau şi-şi plâng de milă cele patru dobitoace,
Fără nicio mulţumire de-al lor paşnic trai,
Negândind că-n lume altul de durere poate zace,
Este cert că-n noi veghează pentru toţi o stea din Rai.

Morala: Mulţumeşte-te cu viaţa ta, deoarece a altora poate fi mai nefericită!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul nu este propriu-zis om, ci, cum să spun, un fel de fiinţă hibridă. În general, el se aciuiază undeva, într-un ungher izolat, de parcă s-ar ascunde acolo şi de lumina zilei, iar odată instalat astfel, e tot aşa de nedezlipit de bârlogul său ca şi un melc, sau semănând cel puţin în această privinţă cu acel interesant soi de vietate care este şi făptură, şi casă la un loc, şi care se numeşte broască ţestoasă.

Dostoievski în Nopţi albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvăţăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândeşte,-ntre fecioară şi bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Priveşte blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de peşte licărind sticlos.

Că-s peştii muţi, credeam cândva. Nu ştiu!
La capăt nu găseşti un loc în care peştii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să ai câtă răbdare poţi pentru a-ţi împăca inima şi încearcă să priveşti dilemele ca pe nişte camere zăvorâte, ca pe nişte cărţi scrise într-o limbă necunoscută.
Nu căuta răspunsurile ce nu ţi-au fost revelate, căci n-ai putea trăi în spiritul lor. Iar ideea este să trăieşti totul. Acum trăieşte-ţi întrebările. Şi poate, într-o zi, cândva, fără chiar a băga de seamă, vei trăi Marele Răspuns.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul pentru care, în lume, există acum atâta discordie şi sărăcie, este acela că oamenii nu înţeleg deloc legătura dintre conştient şi subconştient. Atât timp cât cele două faţete ale fiinţei sunt în deplină armonie, într-un deplin acord, convieţuiesc în pace şi se sincronizează perfect, veţi avea parte mereu de sănătate, fericire, calm şi veselie. Nici ura şi nici boala nu se vor manifesta în astfel de condiţii.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul conte de Brederode fuge din captivitate otomană

Îl urmăreau grozav; din depărtare
zvârlindu-i, încruntată, moarte grea,
iar el zbura, aproape de pierzare.
Distanţa de părinţi i se părea

că nu mai e: căci astfel alergând
s-ar mântui chiar fiara.
Dar vuire de râu, lucind şi-aproape.
O zvâcnire îl saltă cu primejdia, făcând

din el iar fiu din ramuri princiare.
Zâmbet de doamne nobile-i luceşte
încă o dată dulce, îi apare,

pe chip sfârşit. El calul îşi sileşte,
mare ca inima-i s-alerge, sare
cu el, şi-n râu ca-n burgul său păşeşte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!