Toamnă
Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Și cade-n nopți adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toți cădem. Mâna de colo cade.
Și altele, și toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ține-n mână
căderea asta, nesfârșit de blând.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.