Sonetul XIV

Umblăm cu floare, fruct, frunză din vie.
Ci nu spun doar a anului oraţie.
Smălţat, din beznă suie-o revelaţie
şi în sclipirea-i poate-o gelozie

a morţilor ce pun tărie-n lut.
Ce ştim noi cât se-mpărtăşesc din toate?
E felul lor, cu slobod semn a bate
hotarul ţărnii, de la început.

Te-ntrebi atât: cu drag o fac ei oare?
Şi acest fruct, a robilor lucrare,
nu suie strâns, ca pumnul, înspre domn?

Sau domnii-s ei, la rădăcini, în somn,
şi din prinos ne-acordă-o-mbinare
de vlagă mută şi de sărutare?

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orişicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.

De dragul lui fetiţe se ridică
şi-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieţii se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea –
şi-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
şi îngheţă şi se topi,
spre el îşi răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, şi-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
şi verzi fructele toate le aflară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întrea-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întreaga-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

Afund, străbunu-ncâlcit,
rădăcină a tuturor
celor duraţi, ascuns izvor
niciodată privit.

Coif de asalt, corn la vânat,
stihuri cărunte,
frate pe frate mâniat,
femei ca lăute...

Ram cu ram, strâns se înşiră,
liber, nicăieri nu e...
Unul, o, suie, suie...

Dar tot se rup încă.
Sus, drumul însă,
se-ndoaie ca liră.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.

Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos

O, cum înfior şuvoaiele-mi de sânge
mai parfumat, de când te-am cunoscut;
uite, păşesc mai drept şi-s tot mai zvelt –
tu doar aştepţi –; cine eşti, neştiut?

Mă-ndepărtez, eu simt, cu fiecare clipă,
şi cele vechi, petală de petală, în urmă-mi le presar
numai surâsul tău; stele în'nalt risipă,
ne licăre deasupră-mi, deasupră-ţi, iar şi iar.

Tot ce-mi luceşte tainic, ca apa, din pruncie,
fără de nume drag, ca pleoapa de sfios,
l-oi cuvânta-ntr-o dulce şi caldă liturghie
lângă altaru-aprins de bucla-ţi ruginie
şi-mbălsămat de sânu-ţi – ducându-ţi-l
Prinos.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit

Vei putea s-adormi tu oare
fără să te-acopăr blând,
şi ca frunza şoptitoare
să te-alint şi să-ţi încânt?

Fără să m-aţin pe-aproape
şi cuvinte să-ţi aştern,
pe sânu-ţi drag – pleoape,
pe gura ta – etern?

Fără să te-nvălui lin
şi să te las cu tine-n somn
ca pe-o grădină c-un răsplin
de crini şi anason?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

Întins. Şi faţa lui expusă tuturor,
sta, pal refuz, în pernele abrupte,
de când, cu lumea, cele cunoscute,
de simţurile sale rupte,
căzură-n acest an nepăsător.

Acei ce l-au văzut trăind aproape,
n-au ştiut că-i una el cu tot ce este,
căci toate-s chipu-i: pajiştile-aceste,
aceste-adâncuri şi aceste ape.

O, chipu-i fu întreagă această zare,
ce-l caută şi-acum şi îl doreşte;
şi masca-i, ce-n nelinişte păleşte,
e fragedă şi fără apărare –
un miez de fruct ce-n aer putrezeşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt

Tu, căreia nu-i spun că noaptea
zac plângând,
care blând mă osteneşti
ca un leagăn.
Tu, care nu-mi spui când veghezi
din pricina mea:
de ce n-am îndura
fără să-l ostoim
acest fast neştiut?
................................................
Ia seama la îndrăgostiţi;
de-ndată ce dragostea şi-o mărturisesc
încep să mintă.
...........................................
Tu mă însinguri. Pe tine doar te pot schimba.
Un răstimp eşti tu, apoi din nou foşnetul,
sau numai o mireasmă.
O, în braţele mele pe toate le-am pierdut –
tu singura, tu renaşti mereu:
pentru că nu te-am încleştat niciodată, te ţin strâns.

(Din Însemnările lui Malle Laurids Brigge)

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXII

Cu noi viaţa-şi mâne
imboldul, dar clipa
măsoară şi pripa
şi-n veci ce rămâne.

Ce trece-n neştire
curând irosit,
nu e plăsmuit
spre sfânta rodire.

Tineri, cutezanţa
nu-i izbânda plină
în zbor să vă poarte.

Cumpănă-i speranţa,
beznă şi lumină,
şi floare şi carte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de cais

Într-o zi din misteriosul mai
Am simţit că, tu nu mai erai -
Te piedusei dragoste-ntr-un vis
Cum se pierde-n fruct, floarea de cais -...

Şi am plâns zadarnic, lipsa ta, -
Zbucium cum n-am mai avut nicicând -
Cerul peste toate revărsa
Un prinos de lacrimi pe pământ...

Poate altă dată, în alt timp
Iarăşi voi primi iubire, al tău nimb!
Ştiu că nu ai fost deloc un vis
Şi mi-e dor să mai fiu floare de cais!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XV

Aşteptaţi... e gustos... Se şi duce... s-a rupt.
Puţină muzică doar, un zumzet uşor –:
fete, voi, calde, fete, tăcutelor,
dansaţi aroma-ncercatului fruct.

Dansaţi portocala. Cine-o poate uita,
cum înecându-se-n sine, înverşunat
dulceaţa şi-o-nfruntă. A voastră era.
Din nou, savuroasă, spre voi s-a-nturnat.

Dansaţi portocala. Din voi azvârliţi
mai cald peisajul: matúr să dogoare
în aerul patriei! Învăpăiate

miresme, miresme iscaţi! Înrudiţi
cu pura coajă, şovăitoare,
cu-al fericitei suc, ce-o străbate.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te găsesc în lucrurile toate

Eu te găsesc în lucrurile toate,
cărora li-s bun şi frate-mi eşti;
Ca o sămânţă, te aprinzi şi poate
în cele mari, mare te dăruieşti.

Acesta-i jocul forţei cea adevărate,
trece slujind prin lucrurile toate:
crescând în rădăcini, în trunchiuri piere
şi-n vârfuri, pare-o înviere.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (24 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşul inimilor

Floare de cireş sălbatic
Tu mă faci să fiu zănatic
Cuvântul să-mi zburde auriu, lunatic
Sătul de acest tic-tac
In care toate florile tac
Cu mireasmă de adevăr
Prinsă iubirii in păr
Neîngrădită graurilor
Ce o gustă şi zboară
Părânduli-se amară
Căci oricine mi-ar zice
Că dragostea e îndulcitor
Dulce,.. pus în grabă zilelor
Fără greul ce se duce
Şi se fierbe în dulce
Fruct cu fruct in clepsidra vieţii
Cu roua privirii şi diminieţii
In dulceată de infinit
Din ciresul inimilor
Ducă-se cu turma graurilor...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te găsesc în lucrurile toate

Eu te găsesc în lucrurile toate,
cu care-s bun, şi-am gingăşii frăţeşti;
bob, te-nsoreşti, în cele ne-nsemnate,
şi, mare-n cele mari te dăruieşti.

Acesta-i jocul forţelor vrăjite,
că trec slujind in lucruri şi supus:
crescând în rădăcini, în trunchi pierite,
ca să învie-n crengile de sus.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate astea nu sunt decât fructul închipuirii, dar e atât de dulce şi de gustos acest fruct, încât mereu aş muşca din el fără să mă satur.

citat celebru din romanul Elevul Dima dintr-a şaptea de Mihail Drumeş (1946)
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric, din care mă trag

Tu, întuneric, din care mă trag,
decât flacăra îmi eşti mai drag,
cu care lumea se mărgineşte,
şi străluceşte,
pentru-un cerc oarecare,
dar nici o fiinţă n-o ştie peste-aceste hotare.

Însă-ntunericul ţine totul la sine:
chipuri şi flăcări,
vieţuitoare, pe mine,
totul, pe apucate,
om, stihie şi fapte –

Ba poate-o gigantică forţă, poate
se mişcă alături, în vecinătate.

Eu cred în noapte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a oamenilor vorbă îmi e groază

De-a oamenilor vorbă îmi e groază.
Ei totul spun atât de desluşit:
asta se cheamă câine şi cealaltă – casă,
şi aici e-nceput şi coló e sfârşit.

Şi duhul lor mă sperie, cu jocul lui flecar,
ei ştiu tot, ce va fi şi ce s-a-ntâmplat;
pentru ei nici un munte nu mai e minunat;
moşia, grădina, cu Dumnezeu li-s hotar.

Rămâneţi departe, strig, şi apăr, în gând,
mi-atât de drag s-aud lucrurile cântând.
Le-atingeţi voi: sunt mute şi-ngheţate.
Voi îmi ucideţi lucrurile toate.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!