Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e viu, oriunde ar fi, un sentiment nu e prea departe.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul I

Şi-un pom crescu. O, pură depăşire!
O, cântă-Orfeu! O, în auz pom mare!
Totu-a tăcut. Dar chiar în amuţire,
fu început şi semn şi transformare.

Şi s-au iscat din linişte-animale,
din codrul clar, de cuib, culcuş, desprins;
şi nu din vicleşug sau spaimă-au
prins să fie-n ele-atâta de domoale,

ci din auz... Glas, răgete pustii
părură mici în inimi. Şi-unde doar
colibă fu, mai ieri, spre a primi

aceasta, loc de pofte-ntunecat,
cu o intrare-ai cărei stâlpi tresar –
un templu în auz tu le-ai creat.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.
Suntem ai lui
râzândă gură.
Când ne simţim la mijlocul vieţii,
ea are curaj să plângă
între noi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Umblăm cu floare, fruct, frunză din vie.
Ci nu spun doar a anului oraţie.
Smălţat, din beznă suie-o revelaţie
şi în sclipirea-i poate-o gelozie

a morţilor ce pun tărie-n lut.
Ce ştim noi cât se-mpărtăşesc din toate?
E felul lor, cu slobod semn a bate
hotarul ţărnii, de la început.

Te-ntrebi atât: cu drag o fac ei oare?
Şi acest fruct, a robilor lucrare,
nu suie strâns, ca pumnul, înspre domn?

Sau domnii-s ei, la rădăcini, în somn,
şi din prinos ne-acordă-o-mbinare
de vlagă mută şi de sărutare?

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele timpului

1. Aud glasuri din lemn,
văd şarpele din râu,
curge undelemn
din bobul de grâu
şi văd semn.

2. Văd ierburi pe stânci
şi fum de polen,
şi urme adânci
lăsate ca semn
de furnici.

3. Semne-n izvoare,
aud în fântâni
plânsul din floare
şi văd în aluni
semn mare.

4. Scripturile vorbesc
despre ape rele,
cuvânt Dumnezeiesc
despre cer şi stele:
semn ceresc.

5. Pe cei osândiţi
iadul stă să-i dea,
pe cei înghiţiţi
marea stă şi ea:
semn din sfinţi.

6. Aud glasul din lemn,
văd şarpele pe drum
şi eu mai văd un semn
în tot ce e acum
semn din semn.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dictare mută

E toamnă la fereastra mea sau dor
Ce picură mărunt, sâcâitor
Pe geamul dintre mine şi copaci,
Făcându-mi semn că-i toamnă? De ce taci?

Nu vezi că sufletul mi-e desfrunzit
De buze, ca un mire părăsit,
Ca frunzele răpite de un vânt
Unui copac? Nu spui niciun cuvânt?

Ce suflet copt în ochii tăi cei cruzi
Îţi face semn la geam şi nu-l auzi?
Nu-i toamna, vara încă n-a trecut,
E dorul meu de tine, surdo-mut.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret din anul 1906

Din neamul nobil, vechi, statornicie
prinsă-n a ochilor arcadă. Neschimbat
albastrul, spaima din copilărie.
Smerenie, ici şi colo, nu de-argat,
totuşi de slujitor şi de femeie.
Gura, cum se cuvine, ferm trasată,
nu convingând dar exprimând dreptate,
şi fruntea fără nici o răutate,
privire-ades în umbră aplecată.

Asta, ca-ntreg, abia doar presimţit;
nicicând în chin sau în izbânzi, unite,
spre a străbate căi neistovite
şi totuşi, parcă-n lucruri risipite,
ceva real şi grav s-a plănuit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecine dumnezeu, de uneori

Vecine dumnezeu, de uneori
te tulbur, în nopţi lungi, cu-a mea bătaie
e că-ţi aud suflarea rareori
şi ştiu că tu eşti singur în odaie.
Şi când îţi trebuie ceva, nu-i nimeni,
când dibuieşti, nu îţi dă nimenea să bei:
ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sunt lângă tine.

Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întâmplător, şi altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
şi el s-ar prăbuşi,
fără de zgomot, mut.

Din ale tale chipuri e făcut.

Şi chipurile-ţi stau ca nume-n faţă.
Şi dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adâncul meu te regăseşte,
pe cadre, strălucind, se risipeşte.

Şi simţurile-mi care iute-ngheaţă
sunt fără ţară şi s-au rupt de tine.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac aşa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniştii-ngheţate
şi între ei s-aducă împăcare;

căci parcă nu-i sfârşit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deşarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
să-l spele n-au putut; stă mai departe;

doar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Şi bărbile sunt mai ţepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa

la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IV

O vietate care nu există.
Toţi însă-o cunoşteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – şi astfel au iubit-o.

Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deşi aievea nu; dar lumea o iubea,
şi faima ei creştea; neprihănită,
treptat nălţat-a capul. Se silea

să dăinuie. Chiar fără de nutreţ
să fiinţeze-n timp avea putinţa.
Şi astfel căpătă atâta vlagă

că-n frunte îi crescu un corn de preţ.
Cleştar, într-o fecioară luă fiinţă –
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, vecine Dumnezeu...

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dăm doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, vecine Dumnezeu

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dă-mi doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie,
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă-n salve găsi-vei alb

e semn că mă hrănesc cu praf de puşcă
un sunet scurt şi nu mai suntem
cad flori de cireş
pământul se îmbracă
dezgoliţi de emoţie
ne suntem mai străini
ca niciodată
şi cerbii sunt departe
şi lupii le caută urma
aşa cum noi ne căutăm spre devorare
mereu
de parcă viaţa asta ar fi doar
o pornire permanentă
spre a ucide
şi dacă-n salve găsi-vei sunete ascuţite
e semn că din durere
ştiu să fac un cântec

îmbracă-te rar, în ploaie,
până ce ultimul strop îşi va fi spus povestea

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trapa

Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,

mai departe de dragoste, mai departe de mine,

mai departe de noi,

mai departe de cei care-am fost,

de cei care-am fi putut deveni.

Şi cursa continuă.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă

Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,
mai departe de dragoste, mai departe de mine,
mai departe de noi,
mai departe de cei care-am fost,
de cei care-am fi putut deveni.
Şi cursa continuă.

poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!