Prinos

O, cum înfior şuvoaiele-mi de sânge
mai parfumat, de când te-am cunoscut;
uite, păşesc mai drept şi-s tot mai zvelt –
tu doar aştepţi –; cine eşti, neştiut?

Mă-ndepărtez, eu simt, cu fiecare clipă,
şi cele vechi, petală de petală, în urmă-mi le presar
numai surâsul tău; stele în'nalt risipă,
ne licăre deasupră-mi, deasupră-ţi, iar şi iar.

Tot ce-mi luceşte tainic, ca apa, din pruncie,
fără de nume drag, ca pleoapa de sfios,
l-oi cuvânta-ntr-o dulce şi caldă liturghie
lângă altaru-aprins de bucla-ţi ruginie
şi-mbălsămat de sânu-ţi – ducându-ţi-l
Prinos.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petală cu petală

Petală cu petală se scutură din viaţă
şi moartea dă năvală pe câmpul cu verdeaţă.
Când încă o petală din chipul tău frumos,
se scutură alene, vibrând armonios,
Priveşte cu mândrie, gândind neîncetat,
la restul de petale, ce nu s-au scuturat!

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gratitudine

Cum să încep?... E pagina prea goală,
Dar îmi oftează gândul de prea-plin
Crescut în piept, petală cu petală
Când îmi udaţi grădina cu senin.

Cât aş dori să mă citiţi în toate,
Ca să aflaţi ce mult vă preţuiesc
Şi că-nsemnaţi şi dulcea realitate,
Şi visul blând în care vă iubesc.

La drept vorbind, nu cred să fiu în stare
Să răsplătesc acea delicateţe
Adusă-n dar într-o îmbrăţişare
Şi-atât frumos cu lauri de nobleţe.

Mă tot frământ să caut mângâierea
Ce meritaţi, dar tare îmi e teamă
Că n-am cuvânt mai dulce ca şi mierea
Sau unul bun măcar de pus în ramă.

Că vă iubesc mai mult decât pe mine,
Suflete dragi şi albe ca icoane!
Voi îmi lăsaţi în minte numai bine
Şi-n ochii mei pe frunte-aveţi coroane.

Iar de vă(-n)cânt cu lacrima pe pleoapă,
Voi să iertaţi asemenea ieşire:
Că sunt un bard şi cât să mai încapă
Doar într-un om atâta fericire?

Cu tot ce simt, cu ce aştern pe foaie
Devin mai cald şi mult mai roditor;
Pentru ce-mi daţi – Iubirea în şiroaie
Vă mulţumesc şi-s recunoscător!

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit

Vei putea s-adormi tu oare
fără să te-acopăr blând,
şi ca frunza şoptitoare
să te-alint şi să-ţi încânt?

Fără să m-aţin pe-aproape
şi cuvinte să-ţi aştern,
pe sânu-ţi drag – pleoape,
pe gura ta – etern?

Fără să te-nvălui lin
şi să te las cu tine-n somn
ca pe-o grădină c-un răsplin
de crini şi anason?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt

Tu, căreia nu-i spun că noaptea
zac plângând,
care blând mă osteneşti
ca un leagăn.
Tu, care nu-mi spui când veghezi
din pricina mea:
de ce n-am îndura
fără să-l ostoim
acest fast neştiut?
................................................
Ia seama la îndrăgostiţi;
de-ndată ce dragostea şi-o mărturisesc
încep să mintă.
...........................................
Tu mă însinguri. Pe tine doar te pot schimba.
Un răstimp eşti tu, apoi din nou foşnetul,
sau numai o mireasmă.
O, în braţele mele pe toate le-am pierdut –
tu singura, tu renaşti mereu:
pentru că nu te-am încleştat niciodată, te ţin strâns.

(Din Însemnările lui Malle Laurids Brigge)

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau lângă tine

Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Eşti lumina, visul, dorinţa şi iubirea,
Eşti căldura, nădejdea şi chiar simţirea,
Eşti liniştea, calmul, eşti flacăra vieţii,
Eşti raza de soare, prinos a dimineţii,
Eşti valul, limanul ce-mi dă siguranţă,
Eşti sprijinul meu, eşti vis şi speranţă,
Eşti crezul ce-atestă arzătoare credinţă,
Eşti freamătul viu ce-mi stârneşte dorinţă,
Eşti murmurul blând adus de departe,
Şi totuşi, în tot, eşti doar vorbe deşarte,
Şi cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi şi azi nu e mâine,
Voi reuşi vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine şi privesc în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pont du Carousel

Omul cel orb ce stă pe-o punte,
sur ca o piatră de hotar fără de nume,
el poate este doar un fapt, anume
din depărtări spre stele să le-nfrunte
adâncul lin, tăcut centru de constelaţii
căci totu-n juru-i prins de oscilaţii.

Neprihănitul este el care stă drept
la încâlcite drumuri pus să steie;
intrarea-ntunecată să încheie
neserioasei lumi, Preaînţelept.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clorofilă

Mi-aş scrie viaţa pe o filă
A unei frunze încă verzi
Cu sângele-mi drept clorofilă
Curgând printre nervuri grămezi

Mi-aş scrie viaţa pe-o petală
Firavă, crudă, de boboc
Şi-a amintirilor cerneală
Va scrijeli din loc în loc

Mi-aş scrie viaţa pe-o aripă
De fluture grăbit în zbor
Ţesând apoi clipă de clipă
Povestea mea de muritor

Mi-aş scrie viaţa într-o boare
De dimineaţă caldă, dulce
Când totu-n jur e numai soare
Când anii par a nu se duce

poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare clipă tăcerea aduce noi veşti...

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul II

Precum măiestrului o foaie-aproape
chip drept îl prinde-n zbor, întâmplătoare,
ades cuprinde-oglinda,-n sfinte pleoape
prelins, surâsul singur al fecioarei

când zorile le-încearcă-însingurată,
ori sfeşnicul când rob sclipiri aşterne;
apoi în chipuri vii, întârziată,
răsfrânta umbră doar în suflu cerne...

În stins jăratic pier prelung mijite,
bir înnegritelor cămine,
privirile vieţii, irosite...

Ce pierde ţărna, poate spune cine?
Doar cel ce peste stăvili preaslăveşte
şi inima, cântându-şi, o-împlineşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac culcaţi de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

sonet de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac culcaţi de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1912), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaica

te aştept de-atâta vreme, inima o simt cum geme,
şi mă-ndepărtez de tine, fără cânt, fără sobor;
amintire, preţ de-o clipă, doar de lacrimi fac risipă,
te-am iubit, cu ce ardoare, mai ca-n luna lui cuptor;
printre gânduri se-nfiripă - o-ntrebare, de-am să mor,
mă vei ţine iar în braţe, să mă-nveţi din nou să zbor?
am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor.

pretutindeni umbre mute - negrele necunoscute,
şi adorm ca-ntr-o poveste - de nescris, într-alt decor;
chipul tău, întreaga viaţă, mi-a fost unica povaţă,
chiar şi-n gânduri infidele, chiar şi-n gândul trecător,
da, am renunţat la stele - te-am ales în locul lor...
şi acum, o altă maică, mă va învăţa să mor,
am să te visez lupoaică în ţinutul lupilor.

dar în vise, porţi-închise, şi-o putere care-mi cere
să mă lepăd de durere, să rămân un privitor,
să te uit, să-mi curgă spume, să nu pot să-ţi spun pe nume,
să pândesc halucinante creaturi ce-n spaima lor
vor fugi întruna-întruna – fără glasuri, fără dor;
mă vor învăţa să urlu, voi ajunge prădător...
ca un lup fără pereche, în ţinutul lupilor.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am cunoscut niciodată

deschid fereastra
în fiecare dimineaţă
o dimineaţă oarecare
îţi simt parfumul
când privesc un fluture rătăcit
soarele străluceşte uneori
atunci ştiu că zâmbeşti
alteori plouă
presupun că e doar lacrima ta
nu te-am cunoscut niciodată
iubito
poate doar într-un vis fără ţărm
dar când deschid fereastra
în fiecare dimineaţă
o dimineaţă oarecare
îţi simt parfumul

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noapte

timpul bate în geam
cioc-cioc
gândul fugar
mi-e dor de un sărut
furat, cerut
beţia unei nopţi de vară
dorinţa vie
eu, tu, o poezie
o strofă de amor
şi dor
fugar, duios şi totuşi trecător
în seara aceasta vreau să scriu
pe trupul dezgolit de întrebări
în patul unei nopţi de vară
printre suspine, lacrimi de iubire
femeie, clipă efemeră înflorită
te-ai desfăcut petală cu petală
iubesc şi cânt
ating un trup, trăiesc un vis
conturul unui sân, o aparenţă a unui gând
e tainic ceas, e miezul nopţii
cioc-cioc
deschide iubito clipa ultimului ceas
mi-e dorul drag şi gândul treaz
şi viaţa asta e un paradis
cu tine doar
trăiesc, iubesc
aşteaptă-mă o clipă, vin
cioc-cioc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a toamnă

Miroase a timp de toamnă,
A cerneală dintr-o călimară,
Aşternând petală cu petală,
Rânduri, rânduri pe o coală!

Un freamăt tot, de foc, de jar,
Sunt chiar Eu şi fără de habar!
Mă pierd... cu fiecare clipă,
Căutându-te pe Tine în zadar!

Frunzele căzute-n calea mea
Îmi amintesc ce-a fost cândva!
Şi liniştea din ramuri străvezii
E cântul, chemarea de a fi!

Mă-ntreb ce ţi-aş mai putea fi,
De ziua când vei reveni,
Sau poate-ntorci vii din morţi,
De dincolo de vieţi, de dincolo!

Sau poate suntem pierduti pe...
Şi tot strigătu-i neîmplinire!
În tot domneşte o amăgire!
Sau doar două fiinţe pierdute..
... pe vecie!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în spaţiu

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?

Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?

E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.

Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?
Deodată să fiu cel veşnic,
să nu mai fiu supus contradicţiei, să nu mai fiu
cel ce alină; să nu mai fiu părtaş decât
cu cerul.

Cu greu încă tainic;
căci între toate deschisele
taine, una
înfricoşată.

O, cum se-ntrepătrund îmbrăţişările mari. Care
o să mă prindă, care o să mă dea mai departe,
pe mine cel ce stângaci
îmbrăţişează?

Sau am uitat şi-s in stare?
Uitat-am zbuciumul istovitor
al celor greu iubitori? Uimit
m-arunc spre înalt şi-s în stare?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!