Ortensia albastră

Precum un rest de verde! Par vopsele;
sunt aspre, ciunte, frunzele-i uscate;
albastrul înfloritelor umbele
nu-l poartă, ci-l răsfrâng, decolorate.

Spălat de lacrimi, pare scurs în glastre
tot mai pierdut, de parcă nu e viu,
întocmai ca străvechi scrisori albastre
ce-n galben-violet se sting, şi-n cenuşiu.

Cum nici un fir într-un şorţ mic şi şters,
uitat, nemaipurtat, nu mai tresaltă –
mărunta-i viaţă s-a-ntrerupt din mers.

Deodat' albastrul pare lângă verde nou,
sub umbela nouă mai învoaltă:
mişcat, albastrul prinde să-l dezmierde.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu aveţi credinţă, pace, albastrul aurei voastre este şters, urât; pe măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea albastră din aură seamănă cu albastrul cerului.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

albastrul perdelei

de la fereastra poetului

nici un mister

doar materialul

mai ieftin decât cel verde

gogyohka de Mihaela Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru cerul României

Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă,
Speranţa vieţii, luminoasă
Şi nemurirea prinsă-n stele.

În zborul lin de rândunele,
Ca şi-n privirea lor duioasă,
Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă.

Zefirul cântă-n rămurele
O simfonie neînţeleasă,
Un cer care se simte-acasă
Revarsă rouă pe zorele,

Albastrul cer al Ţării mele.

hipersonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din albastrul tău divin,
Au curs lacrimi îngheţate,
Dar am şters purul marin,
C-un sărut pe jumătate.

catren de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cotidianul ţi se pare sărac, nu-l acuza pe el. Acuză-te pe tine şi spune-ţi că nu eşti suficient de poet pentru a evoca bogăţiile lui. Căci pentru creator nu există nici indiferenţă şi nici un loc sărac şi indiferent.

citat celebru din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde la geam

E iarăşi primăvară draga mea
Parcă nu a fost vreodată iarnă
Am şi uitat paltonul ce-l purtai
Cu gulerul deschis de blană

Bate o creangă zgâriind pe geam
Parcă mă roagă să-l deschid
Să las copacul verde cu-al lui ram
Să-şi dezmorţească sângele lichid

Să-l las să-şi facă legănarea lui
Să-l las să îşi întindă creanga
Vino iubito să-l privim sătui
De iarna dispărută noaptea

E iarăşi primăvară draga mea
E plin de verde tot pământul
E doar un nor uitat pe undeva
Vino să-l vezi, îl duce vântul

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul - adevăr, înţelepciune, pace, contemplare, unirea cerului cu marea, culoarea infinitului, care fiind infinit, poate cuprinde totul. Albastrul e invizibilul care devine vizibil.

citat din Yves Klein
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade

ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respiraţia se colorează-n verde
independentă de ochi şi de frig
când înfrunzite, visele se aprind.

o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbeşte,
depărtarea se-ndoaie spre tine
şi golul nu pleacă, cu tine rămâne.

albastrul cade peste frunte şi umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt şi furtună.

ziua te înghite şi muza nezidită
îţi arde cuvântul şi gura.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaş, necruţător,
şi un mesaj ce anunţa dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
şi c-o lumină ce-amintea de Soare.

Şi-a strecurat prin nor şi gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Albastrul mă ucide,
şi verdele,
şi albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce simt,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce sunt...
Unde eşti, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viaţa e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar naşterea are ceva
din chipul albastru
al sincerităţii.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
şi-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieţi,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care eşti culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care eşti albastru,
şi verde,
şi alb,
şi ucis...

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret din anul 1906

Din neamul nobil, vechi, statornicie
prinsă-n a ochilor arcadă. Neschimbat
albastrul, spaima din copilărie.
Smerenie, ici şi colo, nu de-argat,
totuşi de slujitor şi de femeie.
Gura, cum se cuvine, ferm trasată,
nu convingând dar exprimând dreptate,
şi fruntea fără nici o răutate,
privire-ades în umbră aplecată.

Asta, ca-ntreg, abia doar presimţit;
nicicând în chin sau în izbânzi, unite,
spre a străbate căi neistovite
şi totuşi, parcă-n lucruri risipite,
ceva real şi grav s-a plănuit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 47

La miezul nopţii se dezbracă seara,
Rămâne goală pentru-a fi pictată
'N albastrul dimineţilor de ceară,
Aşa cum n-ai văzut-o niciodată.

Nu-nchide ochii, nu pleca în vise,
Fii lângă mine-n asfinţitul care
Aprinde-o lumânare în culise,
Şi înfloreşte-albastrul din cicoare.

Pe scena-nvăluită-n aşteptare
Suntem eroi cu replici desuete,
Dar, nimănui nu cerem, azi, iertare
Pentr-un poem cu versuri incomplete.

Noi ne citim în braille de-o veşnicie,
Eu te cunosc şi tu mă ştii de-o viaţă,
Albastrul îţi zâmbeşte numai ţie
De sub un cer cu lacrima de gheaţă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru-ndoliat

În plină zi se face noapte
Şi ninge fără de motiv,
Albastrul lui Sabin Bălaşa
S-a-ndoliat definitiv.

În deficitul de albastru
Al unei lumi cu pumnii strânşi,
Era nevoie de seninul,
Cu mări, cu nimfe şi cu mânji.

Era albastrul dinspre dangăt,
Când bate clopotul în cer,
Era accentul trist al mării,
Când marile corăbii pier.

Era lumina din privirea
Discipolului muribund,
Când moare-n temniţă profetul
Şi ceilalţi faptul il ascund.

La nunta de culori a lumii,
Un loc de cinste şi-a făcut
Albastrul lui Sabin Bălaşa,
Iluminat de absolut.

E mult pământ în jurul nostru
Şi e destul pământ în noi,
Simţim pământ în cărămidă,
În ţest, în oale şi-n noroi.

Aşa că resimţeam nevoia
Măcar a unui strop de cer,
Pe un pământ pe care cerul
E-un tragic oaspete stingher.

Şi, uite, se îndoilază
Şi nu mai are crezământ
Puţinul cer al lui Bălaşa
Şi cade pictorul, înfrânt.

Ne-am săturat de-atâta noapte
Şi ni se face dor de zi,
Să-nsămânţăm în noi albastrul,
Spre-a nici nu mai putea muri.

Dar e bolnav şi curcubeul,
Închis într-un spital sordid,
Nuanţele ajung în zdrenţe,
Comutatoarele se-nchid.

Şi-n toată negura murdară,
Ca-ntr-un reînviat pariu,
Ce ochi albaştri are cerul,
Ca semn că Dumnezeu e viu.

Sunt răstigniţi aceiaşi îngeri
Între femeie şi bărbat,
În veac de promiscuitate
Şi de albastru-ndoliat.

poezie celebră de Adrian Păunescu (5 aprilie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

S-a scurs şi aurul zilelor în nori
Albastrul şi maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul şi albastrul serilor culori
S-a scurs şi aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, şi repetări ale cuvintelor şi a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziţii, două dintre ele repetate identic şi grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar şi la nivel formal, poemul devine extrem de rotund şi închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul şi maroul serilor culori" la "Maroul şi albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenţia asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul şi albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înţelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" şi "Grodek". Albastrul şi maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Şi aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă şi "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândeşte astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuşi neobişnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal şi o dispoziţie generală relativ pozitivă ceea ce reiese şi din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi: mi se pare

Şi totuşi: mi se pare
ca şi cum o cântare
afund lui i-am păstrat.

Ea tace sub barba în tremurat,
ar vrea să se smulgă iară
din melodiile Sale clare.
Atunci vin spre genunchii Săi
în prosternare:

Şi cânturile curg de-afară
înapoi în El vuitoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac aşa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniştii-ngheţate
şi între ei s-aducă împăcare;

căci parcă nu-i sfârşit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deşarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
să-l spele n-au putut; stă mai departe;

doar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Şi bărbile sunt mai ţepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa

la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Verde e vântul, clinul povârnit,
preţ de o iubire aici am vieţuit.
Bătrânul munte fără vârstă pare,
doar amintirea e bătrână tare.

Tăcutul e de moarte ocolit,
primul cuvânt, nevoi l-au zămislit.
Clinul cel verde, verdele vânt
tăcuţi şi orbi de-a pururi sunt.

Şi eu am fost de-al locului şi mut,
dar în cuvinte m-am pierdut.
Clinul şi vântul, cu a lor verde fire,
tineri rămân, doar sieşi mulţumire.

poezie de Wolf von Aichelburg, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!