Miroase a primăvară

Un vânticel timid mlădie
Copacii încă trişti şi goi,
Mai îndrăzneţ aş vrea să fie,
S-aducă primăvara-n noi.
Primeşte sprijin de la soare
Ce blând crenguţele-ncălzeşte,
Miroase a ghiocei în zare
Şi colţul ierbii se zăreşte.
Din somnul lui îndelungat,
Pământul îşi ridică geana
Privind spre cer înviorat,
Căci în curând va trece iarna.
Am pus la prima uşa, motocei,
C-un fir din alb şi roşu pur
Sunt mici ca nişte bobocei,
Frumoşi şi fără de cusur.
Regina albă, însă răbufneşte
Ca emisari pe babe le trimite,
Chiar dacă forţa îi păleşte
S-abdice, totuşi, nu admite.
Dar vrerea-i luptă în zadar
Şi-un vornicel pe toţi anunţă,
Că primăvara-i colo la hotar,
Atuncea iarna-ncet renunţă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venit-a, Doamne, vremuri tulburi...

Venit-a, Doamne, vremuri tulburi
Şi viaţa-i luptă ne-ncetată,
Pustiu se vrea moarte şi neguri,
O lume stearpă şi-ngheţată.

Se vrea, o, Doamne, necredinţă
Şi-un trai cu fruntea în noroi,
Se vrea doar om fără putinţă
Cuprins de neguri şi-n nevoi.
Pândeşte-n umbra nopţii, veliar,
Râzând perfid când suntem încolţiţi
De oastea a sa ce nu are altar,
Nişte mişei ce-n suflet sunt robiţi.

Dar vremea, laţu-ncet îl strânge
Vin semne clare din înaltul cer,
Pământul strigă înecat în sânge
Nu mai suportă negrul temnicer.
Trimite, Doamne, Îngeri cu dreptate,
S-aducă printre noi divina Lege
Şi să păzească intrarea în cetate,
Din laţul lui Satan să ne dezlege.
Veniţi cu toţii la sfântă rugăciune
Un glas să fim şi-o singură dorinţă,
Să ştergem clipa de chin şi-amărăciune,
Să reînviem prin Cruce şi credinţă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Rodica Constantinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Primăvara-n calendar,
Cu debutul ei sprinţar
A uitat "babe"-n cojoc
Fără somn şi fără foc.
Iarna parcă nici n-a fost,
Plecată să-şi facă rost
Mai la nord, în ţări străine,
Cu alai de fulgi în rime!

Primăvară, te-ai născut
Din apă, soare şi lut
Păşeşti azi ca o regină
Relaxată şi sublimă!
În prezentul relativ
Zilelor adaugi tiv....
Ghiocei şi viorele,
Toporaşi şi albăstrele!

Adu-mi şi mie, te rog,
Vis furat de Inorog,
Intr-o noapte taciturnă,
Îngheţată... fără Lună...
Adu-mi zâmbetul în prag.
Adu-mi gândul ce mi-e drag.
Şi-ţi voi da tot ce îmi ceri
Chiar şi florile din meri...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedoritul zbor

Durere port în suflet şi-o rugăciune mută
Privindu-te cum zaci în somn neiertător,
Aş vrea să fiu cu tine în lumea-ţi neştiută,
Să te întorc degrabă din nedoritul zbor.

Încerc să te găsesc pe ţărmul fără nume,
Să-ţi oblojesc o rană ce încă sângerează,
Mă lupt cu aripi negre, năluci din altă lume
Privind icoana care tăcută stă de pază.

În drumul meu răsare o poartă ferecată
Pe care o deschid cu fluviu din privire,
Sunt pentru-o clipă-secol de lacrimi înecată,
Dar ştiu că nu am vreme de altă tânguire.

Paharul deznădejdii îl sparg de un hotar,
Luptându-mă din greu cu piatra de-ncercare,
Am să-ţi aduc potirul, să bei din sfânt nectar,
N-am să te las nicicum să zbori spre altă zare.

O, Doamne Milostive, speranţa-n Tine am pus
Trimite acum, de-ndată, lumină peste noi,
Dă-i vindecarea sfântă celui de boli răpus
Şi cheamă-ne la ceruri odată pe-amândoi.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de nelinişte

Sunt tânără si viata îmi e atât de dragă;
Privind însă pe morti, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Si în mocnirea vietii eu nu te urăsc, soare!
(.................................................)
Unui copil ca mine, – o, cine poate crede? –
Că sufletu-i lintoliu, chiar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-asteaptă-n nerăbdare durerea-si potoli
C-un dor respins de cer!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de nelinişte

Sunt tânără şi viaţa îmi e atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
................................................
Unui copil ca mine, - o, cine poate crede? -
Că sufletu-i linţoliu, chiar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-aşteaptă-n nerăbdare durerea-şi potoli
C-un dor respins de cer!

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Poezii (august 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tristă

Sunt tristă în sufletul meu...
Chiar dacă vă zâbesc,
Nu sunt eu.
Durerea doare,
Se strânge inima-n piept,
Sunt o furtună,
Plâng şi aştept...
Multă iubire regret...
Se sting irişii, caută spre început,
Lacrima curge tăcut,
Somn uşor!
Port în suflet atâta iubire
Că nu pt să uit,
Nici cine sunt eu...
Scormonesc după iertare,
Căci am iubit fără hotar,
Inima doare şi plânge...
Dar e-n zadar!
Amnar îmi e sufletul,
Dar mulţi l-au pus să ardă pe jar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul ghioceilor

Aş vrea să mă hrănesc
cu mirosul de ghiocei
căci aşa mirosea părul tău în iarnă
când mi-era atât de dor
de primăverile noastre.
Aş vrea sa m-ascund
într-un buchet de ghiocei
şi să nu mă vadă
tristeţea şi neliniştea niciodată.
Fii tu în primăvara mea
şi îmbracă-te cu straie
împletite în alb şi roşu
ţesute din matase
într-un zgomot liniştitor
ce ne anunţă fericirea.
Alege apoi cel mai frumos ghiocel
din acel buchet şi presează-l
între paginile unei cărţi
ca să-ţi amintească de mine
şi de primăvara noastră
chiar şi în cele mai grele vremuri.

poezie de Eugenia Calancea (2 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nufăr ca solie

Mi-ai apărut în vis, chemându-mă suptil
Să vin la Ipoteşti, de-am gânduri rătăcite,
Să-ţi caut urma-abur ce-apare, aşa, tiptil,
Pe-o cărăruie verde din ţărmuri infinite.

Şi m-ai privit ciudat, cu ochii mari, de foc,
Ce luminau un pod peste o umbră-nvinsă,
Pe cer, mii de luceferi îţi pregăteau un loc,
Tu, însă mi-arătai că steaua mea-i aprinsă.

Dar luna te-a chemat şi-ai tresărit puţin,
Căci vocea ei a fost ca ruga-ntr-un altar,
Apoi, privind o rază ai scos un mic suspin
Vrând să te-ntorci acolo, la veşnicul hotar.

Am alergat spre tine c-un nufăr ca solie
Adus de-un înger alb venit pe cal măiastru,
Prin el să ştiu când vii, să ies din colivie,
Zburând cu aripi noi spre lacul cel albastru.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă străină

Aş vrea să plec din iarna prea străină,
Dar sunt cuprins de lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată mă înhaţă.
Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam,
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscolul aud şi-un nerostit cuvânt.
Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid cu gândul la visare,
Mă rog fără cuvinte să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura spre dulcea depărtare.
Purtat de-un înger alb sunt în ajun acasă,
Miroase a cozonaci şi-a cetină din munte,
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.
Tăicuţa se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător să-i vină copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă,
Îi place, apoi să plece la colindat pe alţii.
Dispare visu-ndată şi mă trezesc buimac
În camera pustie cuprins de dor şi frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet şi tac,
Apoi cu năzuinţă pe Domnul meu îl strig.
O, Bunule Iisus, sunt doar un biet pribeag
Înstrăinat şi singur prin lumea ciocoiască,
Te rog cu umilinţă, du-mă pe-al meu meleag
Să fiu de sfânt Crăciun la masa părintească.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dimineaţă

E dimineaţă...
Isuse blând,
spre Cer se-nalţă
întâiul gând.

Cu prima rază
Te regăsesc.
Te ştiu de pază
şi-Ţi mulţumesc.

E dimineaţă!
Iubit Isus,
somnul mă-nvaţă
să fiu supus.

Şi iar sub soare
când mă trezesc,
mă uit în zare
şi-Ţi mulţumesc.

Şi-odată-n viaţă
mă voi trezi
privind în faţă
eterna zi...

Salvat prin cruce
prin har ceresc,
Isuse dulce,
Îţi mulţumesc!

AMIN

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor ieşise cu şase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaş palid şi mărunţel şi târa pe pământul ravăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie şi-şi scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, Primăvară!

Spune-mi, Primăvară cochetă,
Unde ai ascuns harfele iernii îngheţate de ger?
În murmur de izvoare limpezi sub cer?
Că s-au zbătut în zadar să reziste în anotimp de revistă,
Doar glasul lor sticlos purtat de vânt
În ecouri trecute, vesele sau triste,
Îmi amintesc cea fost ieri, în tainice clipe,
Vise peste vise.

Iată, ici colo câte un pâlc de Brânduşe cu guler alb regesc,
Râd în albastru violet îngeresc,
Ghioceii golaşi, mândri nevoie mare,
Că sunt râvniţi de ziua mamelor şi la oraş,
Fac horă în cărare,
Căci Primăvara e în parcare.

Miresmele iernii încă mai inundă umed văzduhul,
Oamenii frumoşi sunt mult mai bogaţi cu duhul,
Primăvara e numai zâmbet în floare pe orice cărare,
De la munte până la mare, bucuria curge în valuri la vale,
În natură, printre oameni şi necuvântătoare,
Iarna cred că e plecată la mare.

Mii de ciripitoare gălăgioase, călătoare de după iernat,
Se întrec în concerte vii de invidiat, prin tufe golaşe,
Sfidând liniştea albă de altădat.
Curcubeele eşarfe divine, picuri de soare şi ploaie,
Fac paradă de neuitat
Amintind lumii pacea divină, necondiţionat.

Primăvară, miracol ceresc ne-ai fermecat
Cu parfumurile tale îmbătătoare,
Iarna elegant ai alungat-o din cale,
Precum norii raza de soare.
Primăvară snop de amprente,
Cu şi fără grai, la gleznă de rai,
Romaţă sub cerul nopţii înstelat,
Toţi te-am aşteptat, în mii de fregvenţe.

poezie de Valeria Mahok (23 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec clipele!

Vezi clipele cum trec? cum trece timpul,
De ce să treacă oare fără rost?
Căci mâinile le va-nchide înserarea
Şi vom uita de mâine tot ce-a fost...

Ce rost să plângă alţii? Lacrimi oare
Nu am vărsat şi noi în veci, cândva?
Zâmbiţi acum când soarele răsare
Căci în curând poate se va-nsera.

Şi dincolo de noapte nu va fi
Decât o albă noapte-ntunecată...
Trăiţi acum, cât mai puteţi trăi.

Cu noi, aici o lume se închide
Şi dincolo de ea e infinitul
Acolo n-o să vezi nimic în zare
Căci tot ce vezi s-atingi este sfârşitul.

Dar nu te teme şi toţi vom fi acolo
Golul cu gol se umple până când
Răpuşi, umili, nu vom ruga iertare
În suflete, în vise şi în gând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Albastru e focul, copacii sunt negri,
oceanul aruncă în noi bolovani,
un munte îngroapă cuvinte sub lespezi
închise în peşteri săpate de ani.

Ceţoasă e ziua, ce roşu e fumul,
o păsăre-noată în bălţi de noroi
şi ploaia murdară amestecă vântul
purtând constelaţii bizare şuvoi.

Pământul aruncă durerea lichidă,
izvorul tresare din somnul profund,
o frunză priveşte, nervuri se ridică
spre lacrima verde din cubul rotund.

poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercuri în apus

E-o rană-n pieptul cerului şi curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roşu-amăgitor.

E-o rană-n cer şi-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniştit,
cu cea a nopţi ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.

În liniştea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.

Se-nalţă-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
şi-un răsărit în alte zori de zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!