Mirosul ghioceilor
Aș vrea să mă hrănesc
cu mirosul de ghiocei
căci așa mirosea părul tău în iarnă
când mi-era atât de dor
de primăverile noastre.
Aș vrea sa m-ascund
într-un buchet de ghiocei
și să nu mă vadă
tristețea și neliniștea niciodată.
Fii tu în primăvara mea
și îmbracă-te cu straie
împletite în alb și roșu
țesute din matase
într-un zgomot liniștitor
ce ne anunță fericirea.
Alege apoi cel mai frumos ghiocel
din acel buchet și presează-l
între paginile unei cărți
ca să-ți amintească de mine
și de primăvara noastră
chiar și în cele mai grele vremuri.
poezie de Eugenia Calancea (2 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ghiocei
- poezii despre primăvară
- poezii despre tristețe
- poezii despre superlative
- poezii despre roșu
- poezii despre păr
- poezii despre iarnă
- poezii despre frumusețe
- poezii despre fericire
Citate similare

Aș vrea să mă uit
Oh, a murit Primăvara, de mine să uit aș vrea,
Să mă uit aș vrea în brațele unei fericite coline,
Acolo unde nici vântul puternic nu se mai vrea,
Decât fugarnică umbră travestită în nai.
Mi-am promis un măr ionatan să-mi bată în inimă,
Cu marea aproape și ea, popor fumegând a oglinzi,
Scoici adunate cu perle-n visare-i, prin sânge-i,
Ah, de mine aș vrea să mă pierd, a murit Primăvara!
Ah, a murit Primăvara, aș vrea să mă uit roșu teribil,
Vers bine scris, verbe zburânde, lacrime leneșe,
Boare de suspin tandru de fină, de mine să uit aș vrea,
Să mă uit întunericului tău de pe buze, verde aș vrea!
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre vânt, poezii despre versuri, poezii despre verde, poezii despre verb, poezii despre promisiuni sau poezii despre poezie
Primăvara
Să ne bucurăm acum,
Primăvara e pe drum,
Și renaștere aduce,
Ghiocei cresc la răscruce.
Reînvierea în natură,
O înviere în făptură,
Să aprindem la altare,
Dragostea ca sărbătoare,
Iar în nopțile de primăvară
Că viața nu-i ușoară
De bucurie și de dor
Se aude un cântec de amor.
poezie de Eugenia Calancea (2 martie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bucurie
- poezii despre viață
- poezii despre sărbători
- poezii despre noapte
- poezii despre natură
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ghiocei de primăvară
Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!
Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca și muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!
Urcă gândul înapoi
Pe a vieții mele scară
Și mă văd copil vioi
Ghiocel de primăvară!
Îi culegeam de pe deal
Și-aveam inima ușoară,
Viața fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!
Chiar de anii au trecut
Și s-au dus pe-a vieții scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!
Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trecut, poezii despre gânduri, poezii despre copilărie, poezii despre început, poezii despre zăpadă, poezii despre visare sau poezii despre timp
Floare cu dor...
Mă uit la cer cu privirea-n gol
și zbor ușor alături de un stol,
încet ajung apoi într-un nor
și totul se transformă-n ploaie
de curge pe pământ șiroaie.
Mi-ar plăcea să fiu o floare,
dar aș vrea să fie mare,
parfumul ei tu să-l miroși,
iar eu când mă ridic să-ți văd ochii tăi frumoși,
părul meu să miroase-a viorele,
în cor să cânte păsărele
și unele frumos ciripesc,
ca eu de tine să-mi amintesc.
poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre ochi sau poezii despre flori
Toate florile-n buchet
Ghiocei, zambile, albăstrele,
Trandafiri, garoafe și lalele,
Dălii, crizanteme și bujori,
Toată grădina cu flori.
Narcise, orhidee, crini,
Floare de cactuși cu spini,
Flori de nuferi de pe lac,
Am aflat că ție-ți plac.
Pe toate într-un buchet,
Cu celofan le-nvelesc.
Și cu iubire berechet
Cu drag ți le dăruiesc.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zambile, poezii despre trandafiri, poezii despre orhidee, poezii despre nuferi, poezii despre narcise sau poezii despre lalele
Aș vrea...
Aș vrea să pătrund
din nou în tainele primăverii,
aș vrea să iau soarele de mână
să-l mângâi ca să dea mai multă căldură
și apoi să ne jucăm cu razele lui
pe iarba verde din grădină
culegând flori multicolore.
Aș vrea să alergăm prin văi
și se ne bălăcim în râurile limpezi,
să curățăm murdăria din sufletele noastre
care s-a acumulat în noi de atâta vreme.
Aș vrea să ne jucăm noaptea
cu luna și stelele plimbându-ne ușor,
alături de îngeri, la lumina licuricilor,
printre stelele din carul mare în calea lactee.
Aș vrea să știu ce e fericirea
alunecând pe pământ în iarba verde,
scăldându-mă în roua dimineții
și dansând cu un buchet de flori în brațe.
Aș vrea s-avem aripi imaginare,
să putem zbura odată cu păsările în înaltul cerului
și s-ascultăm cântecele lor prin livezi.
Aș vrea să fim tot timpul cu zâmbetul pe buze
să uităm de griji, să fim ca o primăvară
plină de muguri și flori parfumate
și să aruncăm steagurile singurătății,
să fim învăluiți de îmbrățișarile noastre.
poezie de Eugenia Calancea (26 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre suflet sau poezii despre stele
Primăvara și primăverile
Cum vremea, fără de tăgadă
Tot curge, cum e și firesc,
Ies ghiocei de sub zăpadă,
Dar și la tâmple înfloresc...
epigramă de Nicolae Peiu din revista "Scârț" din Iași, nr. 11 (mai 2013)
Adăugat de Nicolae Peiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre primăvară, epigrame despre zăpadă, epigrame despre ghiocei sau epigrame despre flori

Dacă eu am primit ghiocei în ianuarie, e clar că primăvara vine și pleacă așa cum vrea! Ca și iubirea!
aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre primăvară, aforisme despre iubire sau aforisme despre ghiocei

Ghiocei pentru mama
Mamă azi e ziua ta
Și aș vrea să-ți dau ceva
Din zăpada asta rece,
Ghiocei am strâns vreo zece,
Să te bucuri tu de ei,
Că sunt albi și mititei.
poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă sau poezii despre alb

Tristețea muntelui
Aș vrea tristețea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
și o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.
Aș vrea să fiu asemenea tristețe
și nu o alta, poate mai intensă,
căci forța lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumusețe.
Aș vrea să-i fiu tristețe și s-aștept
ca primăvara mâna să-și întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.
Aș vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristețea lui de drept,
și-n bucurie să mă reaprindă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre relaxare, poezii despre mâini, poezii despre munți sau poezii despre forță
Pictura sufletului tău
Pictez și-aș vrea să dau culoarea bună a chipului tău,
dar știu că-mi este-n fire destul de greu
și-am potrivit o nuanță ca atunci când eram la Ceahlău,
cu rezonanțe ce-mi fac sufletul mereu în apogeu.
Aplic nuanțe ce-ți colorează gândul precum florile de măr,
ce vrei s-atingi ușor cu palma, visând gânditoare,
să-ți dau parfumul clasic, sau modern și să-l pun în păr
și cred că ți-ar place și vrei să știi, cum e oare!
Îți trimit apoi fluturi să-ți zboare-n pântec și-n stern,
o frământare ce-o simți când mi-ntâlnești privirea,
ce face nisipul din clepsidră să-ți cern,
ca apoi să-ți pun aripi să văd însușirea.
O parte din mine vrea să-ți facă daruri,
că vreau să fie și-n răvaș la acel apel
și-aș vrea să am în tablou atâtea haruri,
ca să mă-închin mereu la chipul tău rebel.
poezie de Eugenia Calancea (18 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre culori, poezii despre arte plastice, poezii despre nisip, poezii despre fluturi sau poezii despre cadouri
Parfum de epocă
Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanțe, din frumuseți îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru și veșnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viața... cu-aceiași timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-și n-are duplicat.
Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinerețe,
Un vechi parfum, stors din dorințe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopți topite-n patimi, de nopți cu nuferi de noblețe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzlețe prin istorii.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopți cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanțe vechi ce le ascult.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre tinerețe, poezii despre roci sau poezii despre galben

Ninge primăvara
Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută șoptind șoapte de dor
Și cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Și peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de șoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morți ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise și peste curcubeul realității noastre...
Ninge ca și când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aștept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezghețe...
Pentru că a nins și peste muza mea, pe șevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aș sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aștept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniștea mea,
Pe drumuri de căutări...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre zile sau poezii despre tăcere

Amor cubist
La margini te chem,
Să fugim undeva,
Că și sufletul meu
E o mahala.
Să mergem într-o seară departe-n mahalale
Și noaptea să ne lege cu negurile ei,
Șă-ți dau îmbrățișarea, mai vrei sau nu mai vrei,
Și eu să cad în focul îmbrățișării tale.
Ai vrea să fie iarnă, ai vrea să fie toamnă,
Ai vrea ca liliacul să înfloarească brusc,
Să-ți fiu arheologul, tu - vasul meu etrusc,
Ai vrea să fie o vreme ce nu știi ce înseamnă.
Dar hai în mahalale ținându-ne de mână,
Pe străzi cu becuri stranii de-un galben-violet,
Când picură cișmele, pe lângă un bufet
Cu firma povârnită și prețuri la-ndemână.
Paralelipipedic trăim în nopți egale,
Iubirea noastră moare într-un oraș cubist,
S-o inventăm întreagă, cât ești, cât mai exist,
Îmbracă-te aiurea și hai în mahalale.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Viața mea e un roman (19 ianuarie 1987)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre oraș, poezii despre moarte sau poezii despre legi
Ghiocelul
Al primăverii vestitor
De tine ne era dor.
Ești fragil, gingaș,
Dar și tare drăgălaș.
Foarte frumos,
Delicat la miros.
Un zâmbet ne răpești
Atunci când înflorești.
Martie a sosit
Fata l-a primit?
Băiete, nu uita să-i iei
Un buchet de ghiocei!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (26 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre delicatețe

Pachetul
Ți-am dat pufarine cu scandic la cutie
locuiam într-un lift la ultimul etaj
greutățile vecinilor urcau și coborau
băncile cu vopseaua dusă la chiuretaj
plângeau prin piață după porumbei
când m-ai dus la amanet
am stat o lună fără țigări într-un seif semidecomandat
lângă 14 ghiocei de primăvara trecută
apoi m-ai luat de gât și am cântat bolero
până au înflorit în cămine paturile
supraetajate
Iar penele din perne
primeau pachete de la păsările din provincie
lacuri mototolite și păduri necălcate...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre păduri, poezii despre porumbei sau poezii despre fumat
Pe patul cu flori albe
Cascada de flori albe pline de iubire
ninge intens pe fața ta și fulgul se plimba,
pe cap, pe umeri, prin nori de fericire,
lângă vise, speranțe cu tine aș zbura
într-un vis de iarnă de te-aș atinge
pe patul cu flori albe aș dormi o viață
și deodată din vis aș vrea să mă trezesc
când fulgi de ninsoare pe mine mă albesc.
Cu lacrimi de nea aștept să mă privești
și fața să-ți fie cu-n zâmbet în privire,
în gând, în viața ta tu mă primești
fără a ști de mine să-mi dăruiești iubire.
poezie de Eugenia Calancea (17 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre plimbare sau poezii despre nori
Buchet de stele
Buchet de flori, de frezii roșii îmi doresc
știu bine, orice aș vrea tu-mi dăruiești,
mi-ai pus pe deget un inel, cel al credinței,
jurându-mi viața plină, fără suferință.
Buchet de iasomie, vreau să-mi dăruiești,
să-mi stea la căpătâi o noapte-ntreagă,
simțind cum șoaptele tale, mereu mă urmăresc
și cum din iasomie, se naște o visare.
Buchet de stele tu mi-ai dat, credeam
că nu se poate, până le-am primit,
erau atât de pline, erau în călimară
și le păstrez aici, iubindu-te pe veci.
poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre naștere, poezii despre dorințe sau poezii despre degete
Vine primăvara!
Berze, ghiocei, albine
se grăbesc, cu mic cu mare,
să pornească la plimbare
și s-anunțe cu-ncântare:
"Primăvara vine, vine!"
Doar ariciul, deranjat
și de-așa zarvă trezit,
ochișorii și-a mijit:
"Ce-i cu voi? Ce v-a găsit?
Iarna încă n-a plecat!
Nu vedeți că-i frig afară
și că fulgii cad grămadă?
Cine are ochi să vadă
lângă sobă o să șadă!
Auzi colo, primăvară!"
Soarele se-ntinde bine
și năsucul i-l ciupește:
"Scoal-odată și privește
iarba cât de deasă crește!
Primăvara vine, vine!"
poezie de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nas, poezii despre creștere, poezii despre apicultură, poezii despre albine sau poezii despre Soare
Aniversare
S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină și de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veșnic între stele.
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ți spun,
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Cuvântul bun și cald și sincer
Și te doresc, înger ce-n suflet îmi trăiești.
Și ești parfumul meu de vis
Și adierea caldă ce-n mine port
Și mai presus de tot și toate,
A mea iubirea adevărată.
Să te sărut aș vrea mereu,
Dar știu că eu... și știu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierți,
Căci inima îmi ești pe veci.
Sperantă-mi ești și paradis
Si doar tu poți să mă-ncălzești,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi ești.
Nebunesc mă doare-n suflet
Și n-aș vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat și fără alinare.
Și te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Și-aș fi putut să jur că am simțit,
... o adiere.
De-aș fi știut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aș fi privit
Și i-aș fi mulțumit,
Că te-ai născut.
poezie de Dan Coblis din Nuanțe de alb
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre adevăr, poezii despre sărut sau poezii despre sinceritate