
Antiprimăvară
Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toți cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheța sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheață
Ca un stingher spre alt stingher.
Și vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Și cuiburi și-au făcut la streșini
Și lângă mine nu ești tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost și sunt și vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Și vin nebuni să facă schi.
Și ninge pânâ la prăsele
Ninsoarea-mi intră-n trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrățișarea n-o mai pot
La noi e iarnă pe vecie
Doi foști nefericiți amanți
Ia-ți înflorirea, primăvară
Și toți cocorii emigranți.
Primăvară, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poți să pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
poezie celebră de Adrian Păunescu (1986)
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

De nu ești tu...
- Ce dacă se întorc cocorii
Uitând restriștea lor amară?
Grăbiți și-învolburați sunt norii,
De nu ești tu, nu-i primăvară!
-Ce dacă berzele sosite
În grabă cuibul își repară?
Mă ning ninsorile cernite,
De nu ești tu, nu-i primăvară!
-Ce dacă râde rânduneaua
Sub cosoroabă la căscioară?
La mine nu-i topită neaua,
De nu ești tu, nu-i primăvară!
Ce dacă mugurul plesnește
Și ramura-înverzește iară?
La mine-i iarnă, viscolește,
De nu ești tu, nu-i primăvară!
În raza soarelui mă scald,
Adie vântul blând pe-afară,
La mine-n suflet este cald:
-Bine-ai venit... E primăvară!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât încă iarnă-ți sunt...
Iubesc tăcerea din zăpezi și liniștea de sub troiene
Și albul n-aș vrea să-l ating, când mi se-așterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aș preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.
Și-aș îngheța visele toate și nopțile le-aș îngheța,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbița
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.
În calendare ghioceii se prind în zi de Mărțișor
În hora florilor și-a nopții în care nasc iubiri și dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre și sub ninsori să mai rămân.
Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheață în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ți sunt!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremea trece
Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost!
Vreau o primăvară frumoasă,
Dacă decide să renască.
Privesc cum vremea trece
Cu veri toride, iarna rece,
Grăbită înspre alte timpuri
În cele patru anotimpuri.
Vorbe scrise fără noimă
Poate-am să compun o doină.
Anotimpuri schimbătoare
Zile scurse fără soare.
Se revarsă iară norii,
Se intorc din nou cocorii,
Timp ce pare cam hilar
Sterg o zi din calendar..
Mi-e dor de tine viață,
De câmpul cu verdeață,
De primăvara mea,
Când soarele ardea.
poezie de Eugenia Calancea (16 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă
E noapte, e iarnă și ninge frumos.
Iarna e ca o doamnă îmbrăcată în alb de sus pănă jos.
Ochii îi par blânzi, chiar dacă sunt de gheață!
Buzele îi sunt reci, dar inima plină de viață.
Părul ei e mângâiat de vânt ușor.
De sub tălpile ei gingașe răsare un covor alb, strălucitor.
E noapte de iarnă, eu stau la geam și privesc tăcut
Dansul fulgilor, un dans atât de fieric și plăcut.
poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarnă peste toamnă...
au venit norii să-și scuture nămeața,
să-și scuture albeața pe toată dimineața,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
și este iarăși frig și este dor de vară
sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
și bate vântul rece și rece e pământ
și undeva sub streșini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars
se scutură din ceruri, stropi albi și înghețați,
atât de mulți deodată, atât de dezbrăcați.
se-așează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze și noroi
se prinde alb pe zare, pe drumuri și poteci
și chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălțile de gheață, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb
e iarnă, iarnă iarăși, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri
e timpul într-o joacă, e timp de lunecuș,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuș,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulți,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munți
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să pleci, iarnă
pleacă iarnă, vreau să pleci,
du-te și dispari în soare
să-ți topească fulgii reci,
în mici picături de ploaie
m-am cam săturat de frigul
plin de geruri colțuroase,
dacă pleci ia-ți și strănutul
ce-l aud prin multe case
pleacă iarnă, vreau să pleci,
unde oi vedea cu ochii,
strânge-ți albii tăi nămeți,
pomii goi să-și pună rochii
vreau s-apară florile
prea de mult ele așteaptă,
să-ndrăznească soarele
să le mângâie pe ceafă
pleacă iarnă, vreau să pleci,
și revino altădată
să te-amuzi cu fulgii reci,
peste-un an c-o nouă toamnă
poate-atunci aș vrea să stai,
să îngheți noroiul toamnei,
plin de frunze fără grai,
ce-au culorile aramei
dar acum doresc să pleci,
vreau să vină hărmălaia
cea sunând din clopoței,
să trezească primăvara
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă veșnică
În suflete e viscol și lipsă de lumină,
Ni-i sumbru; nici primăvara nu mai vrea să vină!
Ne șuierăm cuvinte ca acele de gheață,
Ne-aruncăm priviri stranii, secate de viață.
De când, - constant, - iubirii, îi distrugem misterul,
Ni-i iarnă permanent, ne-mperechem cu gerul;
Primim doar flori de țurțuri și sentimente reci,
La iarnă nesfârșită ne-am condamnat pe veci!
Un ghiocel, de-ar îndrăzni, capul să-l ridice,
Ca primăverii, viața lui întreagă, să-și dedice,
N-ar avea nicio șansă, e condamnat uitării,
Îl vom strivi, cinici, sub bocancii nepăsării!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e iarnă
Mă desfrunzesc de dorul tău,
Din ochi picură rouă ne-ncetat;
Îmi plânge sufletu-n ecou,
Și inima-mi s-a pus pe hibernat.
Mi se va face foarte frig
Și gânduri-fulgi s-or cerne înghețați
Din toți rărunchii-am să te strig
Topi-vom iarna doar îmbrățișați!
Nici soarele nu va zâmbi,
Priviri umbrite-n cearcăn de neșters,
Nici ghiocei n-or răsări,
Și tânguit s-o naște orice vers.
Vor îngheța păsări în zbor,
Norocul ne-om uita pe-afară,
Vom aduna nor după nor,
Trăind mințita primăvară!
Mi-e iarnă până-n rădăcini,
Iubirea a uitat să ardă
Mă-nțep în nesfârșiți ciulini,
Mi-e dor de inima ta caldă.
Te-aștept să vii, ca pe cocori,
N-am primăvară fără tine
Tu mă-nviezi, tu mă omori,
Dar știi: nu poți pleca... din mine!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e iarnă
Mă desfrunzesc de dorul tău,
Din ochi picură rouă ne-ncetat;
Îmi plânge sufletu-n ecou,
Și inima-mi s-a pus pe hibernat.
Mi se va face foarte frig
Și gânduri-fulgi s-or cerne înghețați
Din toți rărunchii-am să te strig
Topi-vom iarna doar îmbrățișați!
Nici soarele nu va zâmbi,
Priviri umbrite-n cearcăn de neșters,
Nici ghiocei n-or răsări,
Și tânguit s-o naște orice vers.
Vor îngheța păsări în zbor,
Norocul ne-om uita pe-afară,
Vom aduna nor după nor,
Trăind mințita primăvară!
Mi-e iarnă până-n rădăcini,
Iubirea a uitat să ardă
Mă-nțep în nesfârșiți ciulini,
Mi-e dor de inima ta caldă.
Te-aștept să vii, ca pe cocori,
N-am primăvară fără tine
Tu mă-nviezi, tu mă omori,
Dar știi: nu poți pleca din mine!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar iarna
culorile se șterg. viața dispare suspendată în neant
și-n jur e doar zăpadă. curată. fără urme, fără durere
așa că viitorul ți-l alegi și pleci să-l găsești
amintirile se șterg, uitările se pierd în zăpadă
și doar tăcerea te învăluie cu glasul ei cald
așă cum numai moartea mai știe să ți se strecoare în suflet
viața naște din iarnă și sfârșește în iarnă
alb și fără cicatrici apari lăsându-ți aripile la intrare
și la fel de alb, te strecori, pierzându-te pe cărări neștiute
apară-mă de mine însumi, invelindu-mă cu uitarea ta iarnă
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna
Iar e iarnă, frig și ger,
Veșmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.
Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aștearnă
Lunga și geroasa iarnă.
Săniuțele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleții de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.
Moș Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar și anul s-a-nnoit.
Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De ești împăcat cu tine
În suflet ți-e cald și bine.
poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hexagonul de iarnă nu este o constelație. Este o zonă delimitată de cele mai strălucitoare stele de pe cerul de iarnă. Nu vă speriați: chiar dacă suntem în luna martie, stelele de iarnă încă se mai văd. Puteți observa toate aceste stele până în luna aprilie.
citat din Adrian Șonka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești altfel
Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai și ninsori,
Cât de-ncâlcită ești spre seară,
Ești cum n-ai fost pe vechii zori.
Acum ești verde cu răceală,
Acum ești caldă peste flori,
Apoi ești albă de zăpadă,
Ești cum n-ai fost pe ochișori.
Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu știu,
Lăsându-ți sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.
Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori și-apoi pe noi,
De-aș ști ce ți-am făcut surato,
Cât m-aș certa întins sub ploi.
Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porți de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Și luncile ce nu mai sunt.
E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Și-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare dintr-o...
Anotimp fără zăpadă,
fără țurțuri pe la streșini,
fără viscol și nămeți,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!
Unde ești... copilărie,
unde sunt copiii toți,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!
Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i înghețat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!
Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
și iubiri doar virtuale!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să vii
N-ai să vii și n-ai să morți
N-ai să șapte între sorți
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnișoară.
Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost și astru
și incest ai fost, prea cast.
Uite-așa rămânem orbi
surzi și ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poți să sorbi
"S" e rece azi din sunt.
poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copaci dintr-o iarnă la Barbizon
se leagănă-n vânt cuibul uscat
printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
cocorii demult au plecat
departe-n pustiul fără zăpadă
cârduri de ciori acoperă zorii
aerul vibrează de cântatul afon
cu promoroacă ornează gerul copacii
ce par dintr-o iarnă la Barbizon
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău de floare
flori de măr... ce amăgire
într-o iarnă argintie
vis în nopțile de iarnă
dorul viu de primăvară
pe un colț de cer in soare
zăresc chipul tău de floare
întind mâna să-l cuprind
dar dispare-n infinit
a fost numai o părere
nu sunt flori și nu sunt stele
doar o iarnă cam geroasă
ce mă ține-nchis în casă.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trupuri de zăpadă
Noi suntem niște oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăștiați de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.
Sub streșini se strecoară pumnale lungi de gheață
Și oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceață,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,
Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic și cinic pe dorinți,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinți.
Și-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopții albe se vând din doi în doi,
A înghețat și trenul ce ne-aștepta în gară
Și omul de zăpadă ce mai trăia în noi.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste noi...
Ninge peste noi cu fluturi, -
Dans mirific, de poveste, -
Îngropându-ne-n trecuturi,
Dealurile-albind pe creste...
Bate Crivățul în geamuri,
Parcă-i fum și parcă-i ceață,
Pe la streșini și pe ramuri
S-au prins țurțuri mari, de gheață...
Iarnă rece, iarnă sumbră,
Anotimp al amintirii
Anilor pierduți în umbră,
Precum slovele Psaltirii!...
Cine-și mai aduce-aminte,
Două vorbe, două șoapte,
Sărutarea ta fierbinte,
Visele pierdute-n noapte?...
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de iarnă între noi...
Mi-e iarnă grea sub piele, și prin oase
Mai viscolește câte-un dor de noi,
Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
Se-așază peste frunți din doi în doi.
Pe-aleea răstignirilor celeste
Un vis își poartă crucea ca Iisus-
E visul meu, dar visul tău nu este
Și ninge anormal de jos în sus.
La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
Ți-e inima-n deșertul împietrit!
Mai iarnă decât alte ierni o mie
Te-a înfiat și-n alb te-a sihăstrit.
De-acolo din troiene de uitare
N-ai nicio șansă să m-auzi cum strig;
Sunt între noi distanțe planetare
Și un ocean de iarnă și de frig.
Nepământeană zbatere de pleoape
Anunță un dezastru iminent;
Cu un minut îți sunt eu mai aproape,
De un mileniu îmi ești tu absent.
E iarnă grea-ntre noi ca o urgie
Și numai cu vin fiert, nu voi putea
Să te ademenesc, să-mi fii tu mie
O primăvară-n ploi de catifea...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!