Quo vadis

Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune şaua pe grumazul spaţiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieţii.
Gloabele-şi dau aere de pur-sânge
şi nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci îşi tremură hipnotic umbra roşie.
Din cuibarul nopţii,
peste cetatea de sticlă şi oţel,
se ridică nomade păsări răpitoare.

Sub viforul somnambul al vieţii,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe graniţa condiţiei umane;
între real şi virtual, tulburându-i liniştea.

"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ţi-ai scos armura, tu,
care ţi-ai dorit dintotdeauna gloria?"

"S-au schimbat vremurile.
Nimeni nu mai însămânţează mori de vânt.
Soarta mea a devenit minoritară.
Macii trec direct în sânge..."

Printre stele flămânde,
multe gânduri;
chiar dacă sunt invizibile,
unele dintre ele ar putea primi o notă crudă.

Mare grijă; depărtările se îngustează;
În ropotul nezăgăzuit al timpului,
lăcomia de aripi ţine loc de desperare...

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor de mac

Când amurgul pogoară pe macii în floare
Şi tăceri incandescente orizontu-nroşesc,
Incendiind lanul corolelor de aripi în soare,
Transcriu idealuri şi cohorte de vise-nfloresc.

Răspasurile acestor clipe etern-curgătoare,
Peste vămi de aşteptare, în dor, le retrăiesc,
Când amurgul pogoară pe macii în floare
Şi tăceri incandescente orizontu-nroşesc.

Cu surâsul tău eflorescent, de sărbătoare,
Vino, iubito,-ntr-o solemnitate de firesc,
În lanul verii pârguit de-atâta adăstare;
Poeme de maci în amurg să-ţi dăruiesc
Când amurgul pogoară pe macii în floare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice cal se pierde în herghelia vieţii atunci când se lasă atras de tumultul copitelor...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri trecute prin vama oglinzii

Într-o urnă albastră,
vântul deschide o fereastră;
în hărmălaia dintre două tăceri,
drumul e mai scurt cu fiecare ieri.

Privind în pătratul ca apele reci,
unii zic că nu există distanţă;
doar un abis
pe care speranţa îl umple
când acele timpului se înnoadă
şi modelează oboseala disperării
pe tencuiala trupului,
când vântul solar aprinde noaptea de aurore,
iar corul rotitor de albatroşi
naufragiază în ambiguitatea timpului.

Înşelat de amăgiri şi ambiţii,
respirând cu toate ideile
în labirintul imaginarului,
când liniştea însângerează nopţile,
cineva halucinează despre ghimia vieţii.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice ţi-ai închipui în spaţiu şi timp e a / ∞, adică nimic. Prin urmare există, există cu adevărat numai ce este în afara spaţiului şi timpului, conştiinţa mea spirituală, una cu conştiinţa tuturor oamenilor, una şi indivizibilă, care poate fi cunoscută de mine în momentul prezent din afara spaţiului şi timpului.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din ţara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelaţia Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaştem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute şi mii de ani lumină. Acum vă puteţi face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găseşte la 44 ani lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţi-ai spune oare?

Dacă într-o zi
mergând pe drumul vieţii,
Te-ai reîntâlni... cu tine, fiind copil,
Ce ţi-ai zice oare, privindu-ţi lung pomeţii,
Ce azi nu mai sunt rumeni
şi parcă fără "tril"?

Te-ai lua uşor de umăr?
Te-ai scoate la un suc?
Ţi-ai spune: Riduri număr
şi anii se tot duc?

Ţi-ai spune: Viaţa doare,
rămâi aşa cum eşti...
Căci traiul de "om mare"
nu e cum te gândeşti?

Ţi-ai spune că durerea,
vine din când în când,
Să-ţi încerce puterea,
de a zâmbi plângând?

Ţi-ai spune că genunchii,
în timp s-au vindecat,
Dar pierderea mămuchii,
nu trece niciodat'...?

Ţi-ai spune că amicii
de-atunci s-au risipit?
Mânaţi de bani, capricii,
obrajii şi-au mânjit?

Ţi-ai spune că norocul,
la fel ca şi iubirea,
Nu prea şi-a găsit locul,
şi-a căutat iesirea?

Ţi-ai spune că adultul,
de azi nu mai e viu,
Obişnuit cu "multul",
un mort fără sicriu?

Ţi-ai spune că sunt dăţi,
când plângi, fi-rar să fie,
Răpus de greutăţi
după... copilărie?

Şi dacă într-o zi
mergând pe drumul vieţii,
Te-ai reîntâlni... cu tine, fiind copil,
Ce ţi-ai zice oare, privindu-ţi lung pomeţii,
Ce azi nu mai sunt rumeni
şi parcă fără "tril"?

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexe

răsuflă tăcerea, încremeneşte zarea
pierdută e uitarea în stâncă de piatră
păsări singuratice se pierd în noapte
răsună o apă prin ochiuri de munte
trec oglinzile timpului printre clipe amputate
reflexul cuvântului nerostit, la tâmplele sufletului
pe buze port legenda
în zborul unui pescăruş peste ape
sub raze arse de lună, sună agonic tăcerea
pe pragul sufletului ascult ţipătul vântului
mă chem în taina sacră a sărutului
pe aripi frânte gândul poartă cuvântul
ţipăt de pasăre peste ameţitoare ape
mă cheamă abisul, uitat este visul
fug, în răsfrângerea nopţii pe pleoape
ruga răsună în gând, căutând iarăşi un drum
în altarul sufletului clopotul bate şi bate
suspină timpul în palmă
plânge trupul singuratic pe buze de aramă
peste lac, zbor retezat de păsări sălbatice
seara se întorc la mal chemările
se scutură zările, ţipă depărtările
gândul se frânge pe buze flămânde
plutesc aievea pe ape, biet pescăruş singuratic
în vale plânge oraşul, a jale, nimeni în cale
mă caţăr pe spini spre munţii semeţi
mă ard depărtările, cad, mă ridic, în zbuciumul apei
la final cântam la o lăută
povestea unui om ce a visat odată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învins depărtările!...

am învins depărtările
veşmântate în iarna cu lucruri
răsfrânte spre noi înşine
într-o limbă uitată
sub lespedea arsă de albul timpului
capcană cu tălpile rătăcite
pe zăpezile vieţii

umbra ta mi-a fost călăuză
nedezlipită prin adâncimea luminii
unde am sperat să te găsesc
omul jucăuş cu umerii pregătiţi
să-mi sprijine cântecul
cum portativul sprijină sunetul
atins de glasul încercănat în cheia sol

cuvinte nomade mă strigă pe nume
şi trag de mine spre dansul rotund
cât arena inimii tale
prinse în imnul pieirii
printre acute note
întrun registru mai puţin sonor

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurii redeşteptate la viaţă

Motto:

,, Unele bucurii sunt precum păsările călătoare:
au memorie uluitoare şi se orientează după soare."

(Costel AVRĂMESCU,,, Roza gândurilor")

Am poftit primăvara în casă;
voiesc s-o împac cu toamna din mine.
Într-un început de ordine,
a răsfăţat-o cu un zâmbet curtenitor;
deja, a pus-o între ghilimele înmugurite.
Prin ochii verzi
– limpeziţi cu lacrimile toamnei –
se vede sufletul înflorind.
Ce primăvară a devenit amurgul!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtătorul de cuvânt

În regatul de lumini şi umbre al universului,
noaptea este un trup viu.
Afrodiziacul globular a aselenizat.
Ca un sân de fecioară în straie brodate,
ţesute-n vraja serii,
se oferă privirii în toată splendoarea.
Prin foşnetul de ramuri,
spintecat de umbra liliecilor poleiţi,
acoperă pământul ca un stat de brumă.
Pus pe pilotul automat al multimilenarei obişnuinţe,
Carul Mare aleargă nestingherit
fluturându-şi coviltirul de stele.
Dincolo de tocatul luminii,
frica muşcă pe neaşteptate;
cruciada ei poate opri timpul în loc.
În pijamalele nopţii,
toate lucrurile sunt prinse între hanger şi pavăză;
multe dintre ele s-ar dori fiinţe.
Libertatea zborului se cuibăreşte-n coliviile pădurii.
Gândurile încep să se strige căutându-se.
În regimul nocturn al spiritului,
cu senzaţia că poate înfrunta universul,
foamea de aripi ţine loc de disperare;
autoconfesiunile primejduiesc statutul galaxiei.
Din alţi ochi,
îndrăgostiţii aprind cel mai sfânt dintre altare...
Uneori,
nimic din trăirile anterioare nu mai contează.
Cu pasărea înţelepciunii pe post de povăţuitor,
"luna este purtătorul de cuvânt al nopţii." ;
s-a stabilit la congresul intergalactic al umbrelor.
Sunt întru totul pentru viaţa de noapte;
pot trece pe curat... nopţile albe.
Idila dintre zori şi ardoarea selenară
obligă viaţa să meargă înainte;
indiferent ce va duce viitorul.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

mă apasă cuvântul şi timpul e rece
un joc de clipe în scorburi
ascult foşnetul timpului
printre frunzele vestejite ale sufletului
cuvântul a tăcut
se aşterne vecia peste gânduri prăfuite
fulgerul s-a ascuns în rana cerului
ca o lumină fugară
pe tălpi purtam văpăi în freamătul zilelor arse
felinarele atârnau strâmbe pe aleile lumii
căutam un fluviu să învăţ nemurirea
cu foc îngeresc
peste livezi de măslini înfloriţi
sub cerul descătuşat de gânduri
sunt mugure de ţărână
respir sălbatic, visând să renasc
ca o petală întinsă peste ţărmururi de suflet
acolo, în larg, lângă mare
căutând lumina vieţii în neguri străbune
sunt trup din sângele mării
lunecând în lumini
prin văluri de ceaţă
rătăcit în abisul cunoaşterii
iau cu mine raza de soare
în zbor etern peste ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări andine (acrostih întors)

Condorii trec înalte piscuri
Oprindu-se mai sus pe steiuri,
Nu ştiu ce poartă ei în pliscuri,
Dar au diverse obiceiuri;
Oricum sunt păsări răpitoare,
Răpesc chiar cerbi şi căprioare,
Umbresc sub aripi selva verde,
Luaţi de zbor, umbra se pierde.

Luaţi de zbor, umbra se pierde,
Umbresc sub aripi selva verde,
Răpesc chiar cerbi şi căprioare
Oricum sunt păsări răpitoare,
Dar au diverse obiceiuri;
Nu ştiu ce poartă ei în pliscuri
Oprindu-se mai sus pe steiuri.
Condorii trec înalte piscuri.

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-ţi aurorele din gânduri

Suflet risipit în poezie,
Gânduri înflorite apriori,
Ne-au învăluit de-atâtea ori
Şi ne vor cuprinde sine die.

Rătăcim, pribegi prin erezie,
Răsărim şi-apunem, ca doi sori,
Este timpul, Simm, să te strecori,
Într-o unduioasă fantezie...

Cântă-ţi aurorele din gânduri,
Lunecă înspre nemărginit,
Grijă ai, căci unele intrânduri

Nu te duc unde ţi-ai fi dorit,
Mă citeşte-atentă, printre rânduri,
Să distingi nadirul de zenit...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de stele

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărut cast
Ce-n gânduri şi în suflet mi-a rămas

Aş vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise străluceşti...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubeşti?

Mă doare pleoapa nopţilor de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Şi lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul 'ţi-ating.

Tu străluceşti mai tare-atunci şi plângi
În leagănu-ţi de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Şi nimeni nu-i să-ţi oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un manunchi de umbre reci mă joc
Şi braţele-mi întind spre Demiurg
Şi-ncerc de-acum, lumina să-ţi ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braţ în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Şi ochii-ţi de rubin, zadarnic ard.

Trec nopţi la rând... Şi care zile trec!...
În lumi de galaxii şi vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vreumri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-şi cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să peţesc steluţa care
S-a zămislit în neştiuta zare.

Şi iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute şoapte
Pe pajiştea de stele adormite.
Mirific vis... Şi-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-şi apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ţi este.
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreţia încă-i mă aşteaptă
Şi lent, de dor, se stinge biata fată...

- Şi ce-mi dai tu în schimbul astei stele?
- Îţi dau speranţa de-a mă înălţa.
- Lasă-mi iubrea vieţii pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi găsi un strop de fericire
Şi-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima şi strofa
Pe umbra nopţii scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerande răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el şi-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a învins eternitatea
Şi soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Şi ecouri reci
Ţi-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dacă-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Şi din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de stele

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărutul cast
Ce-n gânduri şi în suflet mi-a rămas.

Aş vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise străluceşti...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubeşti?

Mă doare pleoapa nopţilor de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Şi lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul ţi-ating.

Tu străluceşti mai tare-atunci şi plângi
În leagănu-ţi de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Şi nimeni nu-i să-ţi oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un mănunchi de umbre reci mă joc
Şi braţele-mi întind spre Demiurg
Şi-ncerc de-acum, lumina să-ţi ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braţ în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Şi ochii-ţi de rubin zadarnic ard.

Trec nopţi la rând... Şi câte zile trec!...
În lumi de galaxii şi-n vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vremuri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-şi cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să peţesc steluţa care
S-a zămislit în neştiuta zare.

Şi iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute şoapte
Pe pajiştea de stele adormite.
Mirific vis... Şi-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-şi apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ţi este...
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreţia încă-i mă aşteaptă
Şi lent, de dor, se stinge biata fată...

- Şi ce-mi dai tu în schimbul ăstei stele?
- Îţi dau speranţa de-a mă înălţa.
- Lasă-mi iubrea vieţii pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi gasi un strop de fericire
Şi-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima şi strofa
Pe umbra nopţii scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerânde răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el şi-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a invins eternitatea
Şi soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Şi ecouri reci
Ţi-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dac-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Şi din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrocopilărie

Izvor de inocenţă perenă
cu gust de cireşe amare
– direct din pom, nespălate –
ale cărui unde cristaline
clipocesc interactiv
dincolo de geamandura maturităţii.
Vârstă de aur
însufleţind o bătrâneţe de argint
într-un colţ de inimă
care ne ţine departe de stele
cât vremurile mai sunt în stare
să joace şotron.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrimate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi –
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept, iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrămate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi-
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!