
Întâlnire
Ne întâlneam
între bătăile ceasului,
ca între două gonguri
ce se făceau auzite
doar dacă noaptea
luneca în orbite.
Mă așteptai rezemat
de trunchiul
unui verde copac
al cărui ram creștea
în pânza sufletului meu
pictând astfel
ritmul cardiac
cu nerostire.
Nu îmi amintesc
să fi întârziat vreodată
la întâlnire!
Până și azi,
mai pe seară,
o să-mi prind în păr
clarul de lună
sub care ne-am sărutat
prima oară,
apoi
te voi ține de mână
chiar în inima mea,
locul unde se întâmplă
dragostea!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre ritm
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Mă surprind uneori rotindu-mă
încercând să țin pasul cu rotația pământului
în așa fel încât ziua să nu se sfârșească niciodată
întind brațele ca să-mi țin echilibrul între două imensități
vezi ce ușor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar și între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clișeelor
sfârșesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemișcare
chiar dacă așa aș putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre victorie, poezii despre degete sau poezii despre Soare
Povestea, după cum el spunea
îl întâlnesc în orice vibrație, de la T0 și după voia sa;
treptele sunt așezate, astfel, în bătăile ceasului:
acolo ne sunt calendarele, locul și tot ce eu nu am știut;
dacă scad rotațiile (desigur ale mele),
"pot simți cum povestea chiar este
în ce se întâmplă, exact și pe minut";
într-adevăr (el mi-a spus) "sumă de mine a trebuit să ies -
de minți, alegeri într-una singură":
dragostea m-a născut în iubire abia când am erupt!
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre naștere, poezii despre minute, poezii despre minciună, poezii despre ceas sau poezii despre calendar
De Dragobete
Mă-ntreb unde ești?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipsești!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubește
după legile cerești...
trăiesc o viață pe pedepse
între 'a fi'' și 'a nu fi''
un poem amar mi se țese
unde tu-mi ești un vers mut-
între noapte și zi!
în toate-așteptările pământului
m-am înveșmântat
că să pot rupe granița
între viață și moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...
poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre păsări, poezii despre plâns, poezii despre muzică sau poezii despre logodnă

* * *
copacul cu cămașă portocalie
îmi spunea
că oamenii-ferăstrău
pot ține un copac de mână
în mijlocul singurătății.
frunzele lui
mi-au atins patru etaje mai târziu
zidurile pe dinăuntru,
el
s-a desfăcut
din blândețea lui simplă
și foșnitoare,
sângeram de tristețe
și
mi-a depărtat oțelul de trup.
ne-am ținut degetele
de vorbă,
de dragoste,
simțeam
cum îmi urcă prin vene
păcatul
până la feminin vegetal.
apoi
nu au mai fost
decât lacrimi care zburau
între noi,
între joi repetate
imposibil.
atunci
și-a deschis
cămașa portocalie
la piept
și mi-a zis:
-sânge-mă!
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre tristețe, poezii despre singurătate, poezii despre imposibilitate, poezii despre frunze sau poezii despre femei

* * *
am întrerupt
obiceiul timpului de a mă ajunge,
în momentul în care am înțeles
că altfel cerul trăgea să-mi moară.
vezi tu, dragostea mea,
aici s-au scumpit ultimele drumuri,
umblu în zile rupte, dar curate,
chiar ieri mi-am cusut pe tălpi
o liniște săracă.
s-au întâmplat secunde simple,
fără tiv
de când ne-am sărutat pe sfârșite,
unele chiar mi s-au deșirat fără să-mi spună,
așa cum se pierde lung,
în fir,
seara în negru.
și pentru că știu
că îmi iubești cerul viu din spatele somnului,
am învățat să îți adorm într-un cearcăn.
la tine
cât e timpul, dragostea mea?
cât mai costă drumul între două amurguri?
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre trecut, poezii despre sărăcie sau poezii despre sfârșit
Prima oară
Prima oară când te-am văzut
ți-am admirat buzele,
a doua oară, mi-a plăcut
să-ți descopăr adânca scânteie din ochi,
a treia oară, am tinut un pic
mânuțele tale'ntra-le mele,
a patra oară am fost fermecat,
așa de mult încat n-am mai rezistat
și buzele mele te-au sărutat.
De-atunci, de când ne-am întâlnit,
prima și acum a mia oară,
la teatru, în centru, sau în parc
aceeași senzatie parcă,
ca prima oară.
poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teatru, poezii despre parcuri, poezii despre mâini sau poezii despre admirație
De un fel de nerostire
întotdeauna începutul e cel mai greu în toate.
ca să poți continua povestea - oricare ar fi ea -
îți trebuie un punct de sprijin să poți răsturna pământul...
de un fel de nerostire ai nevoie câteodată
pentru a spune primele impresii despre viață
și apoi să trăiești clipa tresărind...
uneori mă așez între lume și gânduri
așteptând emoția creatoare de inspirație
ca să pot zbura cu aripile crescute înăuntrul meu.
câteva absențe de sine sunt necesare
ca visurile să devină realitate
pentru că numai cu inima poți vedea limpede
chiar dacă uneori ea e orbită de dragoste
în rest, e de ajuns să trăiești între ani
să te copilărești în voie, ori de câte ori vrei,
să știi că meriți totul fără să ceri nimic,
și să fii în contratimp cu vârsta.
poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zbor, poezii despre vârstă, poezii despre visare, poezii despre realitate sau poezii despre gânduri
Roșii, dulci, două petale
Roșii, dulci, două petale
Așa văd buzele tale,
Ori de câte ori, de mână
Ne plimbăm sub clar de lună.
Vezi iubito, ce-ți spuneam
Când de mână ne țineam?
Străbăteam alei înguste
Gura mea, gura-ți să guste.
Îți spuneam vrute, nevrute
Gura ta să mă sărute...
Dintr-o simplă joacă, atunci,
Azi în brațele-mi te arunci.
Și o faci cu nonșalanța,
Eu scorpion, tu ești balanță,
Amândoi romantici, sinceri
În iubire flori de nuferi.
Cine-ar fi crezut vreodată
Că va fii adevărată,
Dragostea-ncepută-n glumă
Azi n-i tată, dar și mumă.
S-a-ntâmplat fără să vrem,
Unul pe-altul ne avem,
Dragostea pe noi ne leagă,
Îți sunt drag și îmi ești dragă.
S-a-ntâmplat în acea seară
Când eu pentru prima oară,
Am gustat buzele tale,
Roșii, dulci, două petale.
poezie de Razvan Isac (14 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre tată, poezii despre sinceritate, poezii despre roșu sau poezii despre romantism
Am convingerea că, dacă am putea organiza o întâlnire între toate vocile interioare care ne-au locuit cândva și le-am lăsa să se confrunte între ele, am asista la o gîlceavă socială care ar putea duce până în pragul unui razboi civil.
Ilinca Bernea în Legende Androgine, Matul (2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre voce

Confesiune
Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torțe de sădit la ușa pieptului,
modelând în ispitire pereții gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mișcă între buze aerul universului.
În și dincolo de auz, își lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre puls sau poezii despre natură
Și... nimic nu poate fi
Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.
Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.
Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!
Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!
La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?
Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.
Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre ploaie sau poezii despre lumină
Voi rămâne o rană deschisă... sau nu!
Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate și seci
ca-ntr-un vis urât...
clipele ni se-mpuținează-
până și gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci...
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
și ce frumos ne-am prefăcut!
Azi, vrând să te caut și vrând să te știu
pun clopoțelul peste lumânare,
să fac intuneric...
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca și cum din mine nu-s plecată...
Sunt bucurii și dureri
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat...
iubirea nu te-așteaptă!
nu vine când vrei tu...
putinței de a răbda sa-i dau o șansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu...
poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre prima iubire, poezii despre lumânări sau poezii despre frumusețe

Mă rog de lună
Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ți-i prind cunună
Și-ți cern argint în păr de stea.
Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăși culc pe mână
Și o topesc în așternut.
Mă rog de lună... să-nțeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândește noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.
Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Și brațele să te cuprindă,
Lipindu-te, ușor, de mine.
Mă rog de lună... și de stele,
S-adune diamant din șoapte,
Să-ți cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.
Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu știu.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre nebunie sau poezii despre diamante
* * *
Te cătam în fapt de seară,
Pe un câmp alb, înflorit,
Rătăceam prin zări de soare...
Erai zeul însorit!
Cuceream fiori de lună,
Coboram în văl de tei
Și eram mână de mână
Între foc, între scântei!
Ne sorbeau aripi de vise,
Căutam al vieții rai,
Ne pierdeam în clipa spuzei
Între-un Eu și-un Ideal!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre idealuri, poezii despre flori sau poezii despre aripi
Întâlnire...
Am întâlnire cu moartea,
Am întâlnire și-atât,
Cât de simpatică-i lumea
Când viața mă strânge de gât!...
E singura dragostea mea,
Și suntem doi ochi frumoși,
Cât de romantică-i lumea
Când viața ne ține scârboși!...
Plimbându-mă-ncet mă scufund
În găvanele dânsei,
Cât de pufoasă-a fost lumea
Când între dinți eu o strânsei!...
Garoafă voi fi pe mormânt,
Frântura unui sărut,
Ce ticăloasă-a fost lumea
Când gentil în ea m-am născut!...
Am întâlnire cu moartea
Însă ceasul nu a sosit,
Vai, ce grăbită e lumea,
Când eu o aștept liniștit!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (18 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre garoafe sau poezii despre dinți

Pe șemineu, imaginea unui cimpanzeu și o statuetă a lui Buddha. Această vecinătate, mai mult accidentală decât voită, mă face să mă tot întreb unde poate fi locul meu între aceste două extreme, între pre- și trans-figurarea omului.
Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre om și maimuță, citate despre maimuțe sau citate despre imagine

Firescul
Doar așa am simțit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinței în verde,
prin îmbrățișarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foșnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesațiul respirațiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variația gradelor
M-am înfășurat în scoarța brăzdată de vremuri,
să ricoșeze în pustiu iuțimea aprinderii.
Cu cât creștea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături sulițe albe,
clătintând din temelii lumina și întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renașteri rodul vieții.
Lăuntrul primește în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre temperatură sau poezii despre intimitate

Praful stelelor căzătoare e tot praf
iar meteoriții aștia nu cad niciodată ziua
ori e prea multă lumină ca să le văd durerea
rezultată din frecarea cu neînțelesul
până la risipirea între banal și ilar
pe când întunericul transformă meteorii în minuni
numai buni de împlinit aberante dorințe de îndrăgostiți eterni
poate de aceea nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun
și rup dimineața de restul zilei
apoi adaug pașii din plimbarea de seară
în jurul aceluiași trist și inutil joben al poeziei
rostesc un doamne-ajută însoțit de o cruce între trei degete
cu ochii închiși de răsărit răscolesc apusul
șterg două iluzii
aș fi vrut să nu fie amare
apoi adun nenumăratele dorințele neîmplinite
care încă se rostogolesc fierbinți
precum două inimi în căutarea liniștii
uite așa îmi mut visele
acolo unde risipa lor
ar putea părea minunată
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele căzătoare sau poezii despre dorințe
Ultima fotografie
În ultima fotografie îți treceai ușor
mâna prin părul proaspăt sărutat
de o adiere dintr-un ecou târziu
al întâlnirii noastre.
Zâmbeai ca la o altă amintire dintr-un
vis în care alergam până la noi
și înapoi - și tu ajungeai mereu înaintea mea-
apoi ție îți creștea copilăria din ochi,
iar eu îmbătrâneam până la umerii tăi
umbriți de două bretele
prin care te scurgeai până în sângele meu
obosit de vreme.
Și totuși mi se părea că în fotografie uitaseși
să-mi spui că nu poți
să dormi bine
fără noi.
poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre păr, poezii despre fotografie, poezii despre copilărie sau poezii despre amintiri
împăcare
ziua mă-mpac cu mine
seara ne-mpăcăm
trecem apoi prin ceasuri
de amor orb fumat până
la filtru tragem
e opiul nostru cel din fiecare seară
îi sărut gândul
suntem împăcați în împăcarea noastră
dar ne gândim la un subiectul
de ceartă pentru mâine
dimineața bem ketamină și combatem depresia
ne mărim ritmul cardiac
apoi umblăm cu simțurile amorțite
e un fel de-mpăcare cu viața
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre simțuri, poezii despre fumat sau poezii despre droguri