Povestea, după cum el spunea

îl întâlnesc în orice vibraţie, de la T0 şi după voia sa;
treptele sunt aşezate, astfel, în bătăile ceasului:
acolo ne sunt calendarele, locul şi tot ce eu nu am ştiut;
dacă scad rotaţiile (desigur ale mele),
"pot simţi cum povestea chiar este
în ce se întâmplă, exact şi pe minut";
într-adevăr (el mi-a spus) "sumă de mine a trebuit să ies -
de minţi, alegeri într-una singură":
dragostea m-a născut în iubire abia când am erupt!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi tu!

acum, când toate le-adun
doar privindu-ne,
timpul ar putea să se-ntindă
în orice aripi şi pentru orice zbor.
tu poţi atinge nemărginirile,
eu din ele rotesc un inel
sau un ochi peste amintire;
şi chiar din viitor.
aş putea spune "deodată",
după cum te pot întâlni;
în orice vibraţie a unui "T",
de la "T0"... şi după voia sa.
şi când trepte vom urca
peste bătăile ceasului,
peste alarmele şi calendarele lui
şi peste orice rotaţii pe minut,
în oglindă vom şti.
... şi, totuşi, spune-mi tu!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

înlăuntrul fiinţei mele
sunt zidiri
până în miezul nopţii
se aud cazmalele
ştiu
se lucrează
mai mult sau mai puţin
cu voia mea
ori cu voia Ta
mă latră gândurile
mă aleargă uneltirile
vechile animale de companie

acolo
înlăuntrul fiinţei mele
sunt căderi
până în zori
când colţii fiarelor
se înfig
ştiu
se adună moluzul
amestecat cu lacrimi
fără voia mea
fără voia Ta
mă muşcă începutul
singurătăţii

acolo
înlăuntrul fiinţei mele
mai e o singură dorinţă
să nu mă risipeşti
Isuse

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire

Ne întâlneam
între bătăile ceasului,
ca între două gonguri
ce se făceau auzite
doar dacă noaptea
luneca în orbite.
Mă aşteptai rezemat
de trunchiul
unui verde copac
al cărui ram creştea
în pânza sufletului meu
pictând astfel
ritmul cardiac
cu nerostire.
Nu îmi amintesc
să fi întârziat vreodată
la întâlnire!
Până şi azi,
mai pe seară,
o să-mi prind în păr
clarul de lună
sub care ne-am sărutat
prima oară,
apoi
te voi ţine de mână
chiar în inima mea,
locul unde se întâmplă
dragostea!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea grea pentru ego-ul tău este cum de ai o "familie a ta, sau un copil al tău" când absolut totul este al meu? Chiar şi bătăile inimii tale sunt ale mele? Ţi-am dat Eu o familie, sau un prostituat de preot a făcut-o în numele meu tocmai ca tu să mă uiţi pe Mine? Da, e adevărat, am vrut să îmi iau copilul Acasă datorită egoismului tău, şi într-o zi, fiule, aşa egotic cum eşti, te voi lua şi pe tine. Doar datorită acestui egoism ai lăsat diavolul de gând să te trimită la doctori şi la babe. Eu am vrut să îmi iau pruncul născut prin picioarele şi din burta fiicei Mele Acasă în speranţa că egoismul tău va fi secerat şi tu te vei reîntoarce la Mine! Dar când am văzut că insişti să îi laşi deşertăciunii lui "eu şi al meu" primul loc în viaţa ta, am ştiut că mie nu o să-mi oferi niciunul. Aşadar, când mintea te-a trimis la bietul cascador să cerşeşti ca un milog corpul copilului meu în această lume deşartă, am spus să treacă de la mine şi paharul acesta al amărăciunii! OARE LA CE BUN SĂ VĂ RUGAŢI CHIAR ŞI LA ÎNGERI CÂND EU ÎNSUMI MĂ DĂRUI FIECĂRUIA DINTRE VOI? Oare nu am spus Eu: "Căutaţi mai întâi împărăţia cerului şi apoi toate celelalte vi se vor adăuga?" Ai făcut, tu asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Tu eşti iubirea însăşi atunci când nu te temi." – Nisargadatta Maharaj. În lipsa gândului, care e un veşnic nevoiaş de iubire, tot ceea ce mai rămâne este infinitul iubirii! I: Mi-ai spus tu mai demult că sunt dependentă de iubire şi de dorinţa de a fi apreciată, ai dreptate, nu pot să te contrazic. Oricum un lucru este cert: sunt mult prea sensibilă pentru lumea asta. A. M: Dacă "eu"-l se ascunde în spatele sensibilităţii, nu-l crede, doar vrea să te ia sub hipnoza lui de: "Vai, cât de sensibilă sunt eu pentru lumea asta!" Dar de fapt nu eşti chiar deloc, o fiinţă sensibilă nu aşteaptă iubire şi apreciere, ci doar se întâmplă să le ofere nestăvilit. Pentru ea astfel de fumuri efemere sunt exact ca şi jucăriile pentru copii; mai întâi şi le doresc iar imediat ce le au, le dau uitării. Tu eşti Iubirea, iar iubirea este nestăvilită apreciere pentru iubire, cea care cerşeşte astfel de limite în numele sensibilităţii. Uită că sensibilitatea simplă de "A-Fi" este însăşi inima iubirii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O uşă închisă

În faţa unei uşi închise,
nu mai e nimic de ales.
Ori avem chei,
ori trebuie să batem la uşă
dacă nu cei care vin
se roagă
să se deschidă uşa,
sau dacă nu,
mai bine pleacă...
înainte de a deveni
preşul acelei uşi.
O uşă închisă,
o iubire terminată,
ger în inimă,
liniştea ruptă de lacrimi,
nu mai trăiesc...
o să mă întorc pe treptele mele,
oropsită, învinsă, ofilită
şi mă rog: unde-am greşit?......
Dar simt o prezenţă aproape de mine,
mă mângâie,
îmi dă mâna,
nu mai sunt singură,
nu sunt singură.

poezie de Eugenia Calancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte mi-a spus că am valoare ca şi fiinţă umană atunci când niciun om nu a ştiut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viaţa în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a şoptit că nu e nevoie să ţin capul plecat şi că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă şi pot să folosesc legile naturii şi ale universului pentru a mă face pe mine şi pe cei din jur fericiţi, tot o carte mi-a spus. Că există iubire şi că o pot trăi şi eu, ştiu dintr-o carte şi doar cărţile mi-au păstrat vie speranţa că într-o zi voi putea să fiu şi eu fericit. Scriind o carte am câştigat pentru prima oară în viaţă bani munciţi de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soţia şi cărţile sunt promisiunea unei vieţi extraordinare pentru întreaga omenire. Cărţile nu ne judecă, nu ne fac reproşuri şi ne acceptă de fiecare dată exact aşa cum suntem, răbdătoare, să ne facem timp şi să le atingem, să le deschidem şi să lăsăm cuvintele aşternute în ele să ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om şi o carte există o iubire cu adevărat necondiţionată şi asta e alt lucru pe care îl putem învăţa de la cărţi. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat să pună în el bibliotecile.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu înţeleg; până acum, în ceilalţi ani n-ai reacţionat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Aşa crezi tu?! Ţi-am mai spus, Lia, cât de puţin mă cunoşti; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun? Da, tot aşa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de faţă cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înţeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ţi-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar ştii bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prosteşte, iar cuvintele rămân, nu pot fi şterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aş putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu şi acum.
Lia: Dacă-mi povesteşti, poate te vei simţi mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă eşti dispusă să mă asculţi...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o relaţie între mine şi personajele pe care le-am lucrat. Totdeauna mi-am pus întrebarea ce se întâmplă cu personajele mele atunci când nu le joc; dacă am fost convingător în această seară, am fost într-adevăr în viaţa acelui personaj. Ce se întâmplă cu acea viaţă săptămâna viitoare, cum mă întâlnesc cu ea, unde se depozitează ea? Dacă a fost adevărată, ea nu poate să dispară, aşa cum sufletele noastre nu pot să dispară.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aripile mele

Vreau să te văd zburând în albastru
Iţi dau aripile şi ghearele mele
Să te apere de corbi şi păsări iele.

Şi când te voi zări albatros de stele
Eu voi zbura mai mult, privindu-te
Cum zbori şi cu bătăile mele.

Şi ce vei simţi tu şi eu voi simţi
Căci depărtare, zarea nu contează
Când două inimi în ritm vibrează!

Ele sunt lipite într-un infinit
Chiar de în lumi diferite ar fi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ştii că la început îmi spuneai "domnule"?! Ţi-aminteşti? Dintre toţi, ai fost singurul care mi-a spus vreodată astfel.
Mihai: Cine, eu?! Ah, da, Luci... Sigur; însă doar atunci, la început, când de abia te-am cunoscut; tu, cu Alex şi cu Nis... Ce să-ţi spun?! Eram timid, emoţionat... Şi-mi păreai; nu ştiu cum... Deosebit? Oricum, o singură dată ţi-am spus astfel; după aceea, nu mai; gata!
Lucian: Da; o singură dată...
Mihai: Şi?! Ce-i cu asta, comandante? Ai vrea să-ţi spun din nou astfel? Să ştii, aş putea, nu mi-ar fi greu...
Lucian: Cum?! Nu! În nici un caz, Mihai! O singură dată a fost mai mult decât suficient.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă gândesc la nimic. Da, măi. Simt totul de trăsneşte!

o să fii pe deplin fericit
mi-a spus viaţa
dar prima dată o să-ţi rup oasele
ca sā devii puternic
pe urmă inima să simţi
toţi dumnezeii
dement de vii ai iubirii

sentimentele vin sau sunt
acolo mereu
numai oamenii pleacă şi sunt
mereu prea departe de tine

doar oamenii tac cu obstinaţie
chiar din ambiţie
aşa
ca să îţi minimalizeze apropierea

iată motivul pentru care se vine
se simte
da se simte
şi nu se mai pleacă niciodată

tot ce pleacă nu pleacă din iubire
tot ce tace nu tace din inimă
de fapt dezertează silenţios
în utilitarisme nenoricite

da omule te-am învăţat
să gândeşti ca mine
te-am simţit că simţi ca mine
dar niciodată n-o să-ţi dea
nimeni puterea şi bucuria
să iubeşti ca mine

pentru că
mie viaţa mi-a rupt oasele
mie mi-a sfâşiat inima
şi eu sunt ultimul
din specia mea
de mattador dement iubit
de cel mai animalic dumnezeu

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,
Desigur că la noapte un tei am să visez.
Şi dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,
Desigur toată noaptea visez la ochii tăi.

catren de Mihai Eminescu din Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miranda Priestley: Credeai că nu ştiu. Ştiu ce se întâmplă de ceva vreme. Doar că mi-a luat puţin timp să gasesc o alternativă potrivită pentru Jacqueline. Şi slujba aceea la James Holt este atât de incredibil de bine plătită încât desigur că a acceptat. Aşa că i-am spus lui Irv că Jacqueline nu este disponibilă. Adevărul e că nimeni nu poate face ceea ce fac eu. Nici măcar ea. Celelate candidate ar fi considerat slujba imposibilă şi revista ar fi avut de suferit. Mai ales din cauza listei. Lista de creatori de modă, fotografi, redactori, scriitori, modele, toţi descoperiţi şi educaţi de mine, care mi-au promis că or să mă urmeze când şi dacă aleg să plec de la Runway. Aşa că s-a răzgândit. Dar am fost foarte impresionată de cât de mult te-ai străduit să mă avertizezi. Nu credeam că voi spune asta vreodată, dar mă recunosc foarte mult în tine. Vezi dincolo de ceea ce vor oamenii şi de ceea ce au nevoie, şi poţi alege singură.
Andy Sachs: Nu cred că sunt ca tine. Nu cred că aş putea să-i fac lui Nigel ceea ce ai făcut tu, Miranda. N-aş putea face una ca asta.
Miranda Priestley: Dar ai făcut deja asta cuiva. Lui Emily.
Andy Sachs: Nu e ceea ce... A fost altceva. Nu am avut de ales.
Miranda Priestley: Ba nu, ai ales. Ai ales să fii promovată. Vrei o astfel de viaţă. Asemenea alegeri sunt necesare.
Andy Sachs: Dar dacă asta nu e ceea ce vreau? Adică dacă nu vreau să am viaţa ta?
Miranda Priestley: Nu fi ridicolă, Andrea. Toată lumea îşi doreşte o viaţă ca a noastră. Toată lumea ar vrea să fie în locul nostru.

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot astfel a trebuit să gândesc şi despre părinţii mei. Ei spun că eu sunt copilul lor şi că aş fi ca ei. Dar chiar dacă trebuie să îi iubesc sunt pentru ei un om străin pe care nu-l pot înţelege. Şi ceea ce este esenţial la mine şi poate fi tocmai esenţa sufletului meu, ei consideră că e neimportant şi atribuie acest ceva tinereţii sau toanelor mele. Şi cu toate acestea ţin la mine şi mi-ar face cu dragă inimă tot binele din lume. Un tată îi poate da copilului său nasul şi ochii şi chiar şi mintea drept moştenire, dar nu şi sufletul. Acesta e nou odată cu fiecare om

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!