Praful stelelor căzătoare e tot praf

iar meteoriţii aştia nu cad niciodată ziua
ori e prea multă lumină ca să le văd durerea
rezultată din frecarea cu neînţelesul
până la risipirea între banal şi ilar

pe când întunericul transformă meteorii în minuni
numai buni de împlinit aberante dorinţe de îndrăgostiţi eterni
poate de aceea nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun
şi rup dimineaţa de restul zilei
apoi adaug paşii din plimbarea de seară
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben al poeziei
rostesc un doamne-ajută însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de răsărit răscolesc apusul
şterg două iluzii
aş fi vrut să nu fie amare
apoi adun nenumăratele dorinţele neîmplinite
care încă se rostogolesc fierbinţi
precum două inimi în căutarea liniştii

uite aşa îmi mut visele
acolo unde risipa lor
ar putea părea minunată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun

rup dimineaţa de restul zilei
mut visele mai aproape de inimă
adaug paşii din plimbarea de seară
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben
aruncat în disperare de magicianul obosit de minuni
printre lacrimi înflorite de arlechin desuet
pe un cer oglindă unde eternul umil
împleteşte din fluturi albi cozi de cometă
buburuzelor balerine şi delfinilor spin
un fel de şoapte descântec din tăceri-adânc
stele care nu cad ziua
ori de prea multă lumină nu le văd durerea
nici frecarea cu neînţelesul

până la risipire între banal şi ilar
rostesc un doamne-ajută
însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de răsărit răscolesc apusul
şterg câteva iluzii veşnic impare
aş fi vrut să nu fie amare
apoi adun dorinţele neîmplinite
care se rostogolesc fierbinţi
precum două inimi
în căutarea liniştii

între două nopţi nesocotite
pentru că iubesc cu disperare raiul
sunt nevoit să cobor zilnic în iad

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele
între două stări de agregare
punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
răspunsul tuturor întrebărilor
sau simpla acceptare a necunoaşterii
prin imposibila zbatere de cocon
în căutarea curcubeului
ori o simplă clipă de înălţare ideatică
între două eternităţi
deşi lumina nu este de două feluri
iar întunericul niciodată unic
se împletesc firesc
întotdeauna împreună în noapte
aproape niciodată la un loc ziua
între ele umbra
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprind uneori rotindu-mă

încercând să ţin pasul cu rotaţia pământului
în aşa fel încât ziua să nu se sfârşească niciodată
întind braţele ca să-mi ţin echilibrul între două imensităţi
vezi ce uşor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar şi între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clişeelor
sfârşesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemişcare

chiar dacă aşa aş putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânez o pasăre de foc

adun cer după cer
liniez subtil coridoare între lumi
cu vârful ascuţit al piconului
apoi tai un şor în care adâncesc grinda
să nu-mi mai cadă întunericul în cap
şi doar uneori când inima permite
desenez clipe de fericire pe un abur de suflet
care nu pot fi privite decât atunci
când un ocean îşi cerne nisipul prin două inimi
unite într-un sărut

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoaşterii
sau poate clipa de înălţare ideatică între două eternităţi

lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc aşa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc şi pentru umbră
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am predat demult la magazie

ca un bun de inventar
cu oarece valoare imputabilă
numai bun de agăţat într-un cui strâmb
ca o dovadă aproape vie
despre moarte
precum oboseala aceea ca un somnifer bun
dintre două îmbrăţişări ultimative
şi un sărut pe ochii închişi
ca o pavăză subţire
între nimic şi o eternă visare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două limite de absurd

şi o demonstraţie firească
realizez că sufăr de o luciditate cronică
poate de aceea mă tot întreb
de unde naiba mai scriu poezie
ca un apucat de marginea lumii
apoi liniştit de imensitatea gândului
mă scarpin în creştetul capului
cu acelaşi deget cu care împart dezamăgirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea e precum o busolă

numai că nu indică nordul
ştii cum sunt poeţii
un fel de fluturi
care caută floarea universului
cu speranţa de a o împlini
în căutarea lor ideatică
scutură polenul muritoarelor flori de câmp
sfârşesc apoi omizi
visând aripi
nu ştiu cum să răspund
poate că nici nu vrei un răspuns
poate că nu e nici o întrebare
sau poate două aripi se îmbrăţişează în zbor
în căutarea trupului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te răstignesc decât din iubire

pe un pat încă alb
ca o prapastie
ca un hău
numai bun de o prăbuşire în doi
ca o împerechere de libelule
în căutarea momentului acela
unde să nu mai ştim nimic
care ne apropie cumva de rai
ori doar de iadul acela
unde vom putea să scriem poezii
ca şi când ne-am împărtăşi orgasme
apoi obosiţi de respirat cuvinte
ne vom culca îmbrăţişaţi
unul în altul în aşa fel încât
inimile vor bate pe aceeaşi parte
iar visele se vor împleti
precum o coadă de cosânzeană

vezi iubito
cum putem sa ne iubim în sine
ca şi când
lumea nici măcar nu a început

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeherezada încă spune poveşti pentru adulţi

trăieşte o mie de vieţi în o mie şi una de nopţi
zilele nu se pun decât probă martor la dosarul cu spiriduşi
de obicei au prea multă lumină
mult mai multă decât ar putea primi un suflet
înainte de marea călătorie
drept leac pentru absolut toate visele
şi cele color şi cele alb negru
cele gri au nevoie de un tratament cu plastelină în prealabil
oricum casele de sănătate nu decontează iluzii
poate doar dacă se lasă cu efect placebo
la urma urmei aspirina e un miracol
numai bun după beţiile repetate de la grădiniţă ale lui adam
acolo unde încă gânguresc tot felul de lighioane
în aşteptarea evei

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

consumaţi-mă cât mai sunt
nu vă sfiiţi să gustaţi din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

e un fel de a privi lumea
între două bătăi de inimă şi o lacrimă
sigur e o ştiinţă
cam ciudată
care nu vrea să limpezească nimic
nici iubirea
nici durerea
vindecă uneori sufletul
dar asta într-un mod relativ
chiar aşa
relativul
sună ca un timp al conjugării verbelor
de către poeţi

de când einstein a aruncat inefabilul
între două încercări de concret
mă deplasez cu viteza gândului
când spre roşu
când spre albastru
apoi aşez iubirea în cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc jocul vieţii

între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă
precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip
apoi cu mintea
împart dureri
ca dovezi ale existenţei
izvoare triste ale unui trup
care-şi caută viermii
acolo unde şi-a lăsat ţărâna
la dospit de iarbă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea ta e ca o zidire de ană

poate de aceea te-aş iubi cu nesăbuinţă
precum un pitic pe alba ca zăpada
dar tu eşti mult prea deşteaptă
ca să mai crezi în poveşti
sau în moş crăciun
nici măcar în lacrimile tale nu mai crezi
le donezi fericită soriceilor
cu dovezi scrise
să nu fii întoarsă la cine mai ştie care ilicit
de dinainte de marea întrebare
..........................................................
să ştii că nu-mi iau cadouri de ziua mea nicodată
oricum aş cheltui inutil pe un ceva la fel de inutil
doar ca să fiu sigur că am bifat-o şi pe asta
în lista cu obligaţii
..........................................................
apoi în inima mea te voi legăna
cum o face vântul de seară
doar doar vei observa luna
altfel decât ca pe un satelit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai realizat că eşti femeie

mai întâi ţi-ai pus o frunză de vie
încă era vară în trupul tău
iar eu aşteptam cu nerăbdare toamna
ceasul strugurilor copţi
...................................................................
din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă
..........................................................
apoi s-au găsit destui care să facă o modă
din schimbatul frunzelor
chiar cu mult înainte de inventarea soldărilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu ştiu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
aşa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez şi eu purtător de foc cu trup de cenuşă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu ştiu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aş fi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pacea aceasta de o mie de ani

până şi infanteriştii devin inutili
cavaleria e doar un curs la academie
tunarii învaţă să tragă oblonul
oricum balurile nu mai au loc fără ofiţerii tineri
nici carmen nu mai e la modă
iar în curând top gun se va ocupa de roboţi
dealtfel sunt un soldat perfect
neinstruit
am tras trei gloanţe la ţinta piept numărul opt
apoi am scos cărbune
dar eram îmbrăcat în kaki şi mâncam de la cazan
am lustruit bocanci şi am făcut bătături
între două permisii şi o revoluţie inutilă
mai ştiu încă seria p. m.-ului
nu am uitat stânga împrejur
şi dau onorul vieţii
spre apus
oricum nu există decât înainte
marş

cu toate pânzele ridicate
mă predau la magazie
războaiele se dau acum în supermarket
şi
deşi la noi nu sunt prea multe
pe autostrăzi şi scări rulante

din când în când dezertorii
trag pe nas iluzii
în căutarea raiului din iad

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un balon de săpun roz

trag linii punctate între două vise
cobor înălţimi şi adun perimetre
înmulţesc cumva haosul ca pe o bănuială
îl ridic apoi la puterea publică
fără să mai caut inutilul cu nautilius
nu ştiu câte leghe voi străbate
nici dacă voi mai nimeri luna
dar voi continua să sper în atlantida
ca şi cum acolo s-ar fi născut Dumnezeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să-mi mai înţeleagă dansul

oricum privesc inutil
cu ochii mult prea larg deschişi
la un eveniment atât de pământean
dintre mine şi umbra mea
ca şi cum ar fi ceva mult prea imoral
aproape o blasfemie la adresa zeilor
iar eu numai bun de condamnat la moarte

dansez şi zâmbesc aproape fantastic
precum un soare din spatele lunii
la final de eclipsă
deşi cunosc verdictul acesta încă de la naştere
poate de aceea râd ca un nebun
şi dansez atât de drastic
ca la un referendum despre sfârşitul lumii

iar judecătorii se tot întreabă
dându-şi coate între ei
chicotind pe înfundate
balansându-se în ritmul nisipului
de unde naiba am atâta muzică
în inima mea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!