Kitsch-uri

Pietre-ngândurate peste val de seară
Îşi aprind din inimi şoapte îngheţate,
Le desparte vina şi-uită să mai ceară
Un tribut sălbatic la porţi de cetate.

Dar iată şi timpul se propteşte-n ceaţă,
Nimeni nu-nţelege larma din privire
Când ruga se-nalţă dintr-un cuib de viaţă –
Lung urcuşul scării, rea nepotrivire.

Dezmierdat e gândul, mă pierd în cuvinte,
Cioclii de iluzii se ascund prin umbre,
Fumuriu e versul, dar merg înainte
Înotând prin mine ori pe vise sumbre.

Singură cu cerul îmi aştern răbdarea,
Nicio răzbunare nu-i atât de dulce,
Efemer e jocul, se uită trădarea,
Până şi călăii vor vrea să se culce.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti de seară

Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Şi strigătul luminii în visurile ei,
Nelinişti mă inundă în fiecare seară
Când cerul licăreşte-n alaiuri de scântei.

Parfumuri mă inundă, aromele dansează
În umbre ce se-nalţă purtate înspre nori
Ascunşi prin întuneric, împinşi de câte-o rază
A lunii ce-i goneşte departe, înspre zori.

Pe buze, murmurate, cuvintele-mi sunt şoapte
Ce urcă înspre ceruri cuprinse de fiori,
Amestecate-n forfot de aripi şi de noapte
Cu larma primăverii din zborul de cocori.

Cuvintele acelea sunt ruga mea de seară,
Sunt gânduri ce se-nalţă în şoaptele-cuvânt
Purtate înspre ceruri, cu vina-n primăvară,
Căci a venit prea plină de tine, pe Pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăţi de suflet stau să plece spre viaţă.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului şi-l opreşte să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec şi eu şi las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simţirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăţi de suflet şi...
Alungă îndoiala acoperind pereţii goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viaţa absoarbe plânsul din mine şi prin ceaţă,
Ajung la ţărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torţa din mine şi simt cum,
Flacăra arde iar eu... aştern iubire în calea ta!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul vine tot timpul să-ţi ceară drept tribut Atenţia ta, dar ce se întâmplă dacă nu i-o dai? Gândul vine tot timpul să-ţi ceară drept tribut Atenţia ta. Fără să realizezi că exact ACEASTA ESTE CAUZA LIPSEI TALE PERMANENTE DE ENERGIE, lipsei de farmec şi spontaneitate, pe care încerci să o compensezi prin şi mai multă "gândire controlată", deci ce se întâmplă dacă nu-i mai dai gândului TRIBUT atenţia ta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbucium

Va mai trece o toamnă prin noi

Şi încă o frunză renunţă la viaţă

Un timp dezbrăcat de iluzii, cu ploi

Vise îngheţate în pâlcuri de ceaţă,

Stinghere zbor păsări nici că le pasă

De timpul clepsidrei rămas fără doi

Se zguduie cerul, al norilor casă

E zbucium de toamnă şi zbucium în noi....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul pasiunii

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt şi delirant.

Lumina ta se ascundea în umbră
şi reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.

Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri şi-ai vrea să fi uitat
tot ce ţi-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.

Priveşti spre strălucire, frumuseţe,
cu-aceeaşi sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăzneţe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"

Te fascinează jocul de lumină
şi uiţi, din nou, de umbre şi abis,
ţi-o aminteşti şi-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Seara îşi coboară pleoapa
Peste ramul de copac,
Unde gândurile mele
Şi-au făcut un cuib şi zac.

Biete păsări ce-ţi duc dorul,
Ba sub aripi, ba în plisc...
Vor să-şi culce printre vise,
Zborul lor înalt şi trist.

Seara se aşterne iată,
Ca o pânză de mătase...
Stele albe, fumegânde
Se aprind iar pe terasă.

Călimara cu cerneală
Tot pe colţul mesei pun:
Despre viaţă, despre lume,
Am atâtea să îţi spun!

... Şi, când seara-ncet îşi plimbă
Carul Mare peste coamă,
Eu m-apuc să scriu tot cerul
Doar cu păsări ce te cheamă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu poţi

- Iarnă creaţă şi-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni
Făr' să-mi pese dacă vreunul
Mă adulmecă, nebunul,
Neştiind că pentru mine
Nu există ce sau cine
Să-mi topească gheţurile,
Să-mi adoarmă vânturile.

Numai unul îndrăzneşte
Şi în ochi i se citeşte
Grija că-n oglinda iernii,
Când vin fulgii la vecernii,
O să mă ascund deodată
Şi atunci voi fi-ngheţată,
Vieţi la rând cu morţi confuze,
Cerul răstignit pe buze,
Iarnă, dalbă poezie,
Vrei să fii asemeni mie?

Spune-i tu atunci că-mi place,
Când vorbeşte şi când tace,
Când pe foi de gând mă scrie,
Moaie tocu-n apă vie
Şi trecând peste prefaţă
Mă-ncălzeşte, mă dezgheaţă,
Ochii mi-i călătoreşte
Printre stele şi zâmbeşte
De mi-e teamă că-ntr-o seară
Mă preschimb în primăvară.

- Iarnă albă, nesfârşită
Ştiu că tu ai fost sortită,
Să-mi porţi dorurile toate,
Peste munţi şi peste sate
Pân' la floarea gheţurilor,
Până-n tâmpla cerurilor.
Gerul tău nu mă supune
Paşii trec peste tăciune
Şi prin neaua ce-şi aşterne
Jurămintele eterne.

Numai ea ştie să-şi culce
Pe zăpadă trupul dulce,
Albul ăsta să-mi ajungă
Iarna, cât o fi de lungă,
Şi troienele de-nalte...
Dintre toate celelalte
Mituri vechi, poveşti uitate,
Găsesc drumul spre cetate,
E trasat cu apă vie
Din condei prin poezie.

Spune-i când ajungi la ea
Că-nfloreşte dragostea
Şi pe ger şi pe ninsoare,
Când în inimă porţi soare,
Focul se aprinde-n vene
Dacă porţi iubirea-n gene,
Ca un fluviu ce prin gheaţă
Şi prin norii deşi de ceaţă
Află calea mai uşoară
Curgând către primăvară.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin poezie şi prin fapte

În spatele chipului nobil,
Că asta-i tot ce mi-a rămas,
Mi-ascund eu sufletul labil,
Sub ochelarii de pe nas.

În mine eu ascund torente,
Poeme, crize... sunt simţiri,
Sub inundaţii permanente,
Ascund zâmbind dezamăgiri.

Ascund în mine şi titanii...
Şi câteodată un rege blând,
Ascund şi timpul, ascund anii,
Prin versul simplu şi profund.

Ascund copilăria-n mine
Şi pe bunica ce-a murit,
Mă tem de mine şi de tine,
De asta voi nu m-aţi zărit.

Cândva voi fi ascuns de noapte,
Dar ca o stea, voi străluci,
Prin poezie şi prin fapte,
Etern şi tragic... voi trăi.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (30 octombrie 2015)
Adăugat de bombanici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină e-n toate

Doar murmur, în taină, prin gânduri se-ascunde,
Valsează pe cioburi de spartă oglindă,
Reintră în vise amorfe, fecunde,
Se-alintă cu stele apoi, ne colindă.

Nici noaptea nu-i hâdă, nici negru nu-i smoală,
Iar ruga se zbate să iasă din cleşte,
Când suflet de piatră prin hău se răscoală,
Lumină e-n toate, iar El ne priveşte.

De teamă, toţi norii se-alungă-n tăcere
Cu-n zâmbet de soare, c-o pală de înger,
Nu-i pură-ntâmplare, e simplă plăcere,
Puternic e rodul, iar eu nu mai sânger.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mine

Voi pleca singură,
Fără mine,
Sluga mea cea credincioasă
De-o viaţă,
Pentru că numai eu
M-am însoţit
În drumul anevoios
Spre Eben-Ezer.

Voi pleca singură,
Fără mine,
Către Elyoenai.
Voi arde odată
Cu uleiul de măsline
Al Menorei,
Până la mistuirea
Flăcării albastre
Din al şaptelea braţ.

E-adevărat,
În timpul Jertfei de Seară,
După atâta Arderedetot,
Despărţirea asta
Nu mai doare.

Până târziu,
Până departe,
Până la Manahat,
Voi ajunge
În sfârşit...
Singură,
Fără mine.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (martie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec prin zid

Puterea gândului
Topeste distanţa
Acele ceasornicului
Ne împrăştie viaţa

Printre palide lumini
La un colţ din viaţă
Prin perdelele de crini
Tu-mi apari speranţă

Buza Lunii zâmbitoare
Pare geam de ceaţă
Cerul argintiu în zare
Păsări ciripit de viaţă

Mă apropie distanţa
Gândul este pozitiv
Faţă-n faţă cu speranţă
Tare vreau să trec prin zid

Dar la prima adiere
Glasuri ce se pierd
Gândul el să te respire
Trag aer nu vreau să te pierd

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe...

Atât de multe cuvinte
Mor înainte de a se naşte,
Precum cel ce nu cunoaşte
Albastrul ferestrelor sfinte.

Atât de multe iubiri
Se sting neaprinse
Prin revărsări învinse
De stafidite tresăriri.

Atât de multe zile
Se scurg din mine
Prin eul de mâine
Căzut în dizgraţii senile.

Atât de multe dureri
Cad peste ruga contra cost
Care îşi învaţă pe de rost
Necugetatele plăceri.

poezie de Cristian Ionuţ Cărpenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ne căutăm mâinile în miez de noapte...
Ne căutăm prin vise...
soptim fericiri,
sfâşiem doruri...
sfărâmam ziduri peste lume
ne împletim sufletele,
născând răsuflare vie de viaţa...
Doar în Lumina iubirii invesmantandu-ne...
Atât de-n mine-ti simt pasii...
Atât de vie e în mine curgerea sângelui tau
De simt cum îmi topeşte orice urma de mine...
Una cu tine făcându-ma...
Bătăile tale de inima se împletesc parca în fiecare farama din fiinta mea...
şi te simt conturandu-mi tot ce sunt... tot ce am...
Fiind ca o prelungire a mea
din tine in mine curgând Cerul... Gustam fericirea...
răsuflare peste răsuflare
şoaptă peste şoaptă.
ruga lângă ruga..
Câţi paşi intre noi topindu-se...
cât freamat şi cât dor intr-un singur suspin tăcut...
ŞI câtă iubire... Sfânta iubire... Desăvârşită iubire...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Dintr-un mugur
mi-a crescut pe suflet o floare
unde sunt şi în ce stare?
mi-a crescut... suntem

inima-mi bate
in gânduri se spun cuvinte
pe buze un tremur le zbate
e-un tremur de şoapte,
în ochi sclipirea-i fierbinte
e-un suflet scâncind în noapte

e-un suflet ce se clatină în noapte
scâncind sub grea povară, în vremuri de ocară

dar nu e singur,
de izvorul vieţii îl (mai) leagă
o floare ce-i crescu, dintr-un mugur,
în inimioară şi se uită la ea şi-n astă seară
căci îi vorbeşte-n fiecare seară...

ca să nu fie singur...
căci pentru a-l întoarce
din hăţuri ce singur
nu le poate descoase
voinţa Fiinţei îl scoate
Ca un izvor ce-ţi spune şoapte,
în taină, ani de-a rândul,
cântându-i şi vorbindu-i
la ruga şi prin grija maicii,
prin trupu-nsufleţit al unei Marte,
Al unei Flori...

şi astfel jilavul, firavul petic de humă
din mucegaiuri se trezi... şi ce zări... Viaţă

poezie de Lucian Puiu Bobu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

Dezbrăcat de stele, cu lumini pierdute
Printre maniere sau simple redute,
Se înalţă gândul din ocean de vreme,
Rostuieşte Calea şi-uită să ne cheme.

Chiar şi filosofic, piatra-i tot mai seacă,
Lasă apă multă, pe gârlă, să treacă,
Nici că ne mai pasă cum va cerne sita,
Amărâţi de viaţă, ne plângem ursita.

Încă o idee pare că-şi frământă
Curcubeul firii din lumea cea sfântă,
Steaguri arborate între cer şi lume
Concluzionează în versuri postume.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul tău dulce

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să mă culce.

De cu seară până-n zori
gândurile-mi dau fiori.
Pară sunt, fuior de dor
prin lumina din pridvor,
şi-atunci mă transfer în stea
şi vorbesc pe limba mea,
căci dorul întinsu-mi-s-a
de la Nistru pân' la Tisa.

Cu el mă călătoresc
visul să ţi-l împlinesc.
Limba noastră românească
este hrană sufletească,
peste plaiuri de baladă;
iarbă, miei, strungă, zăpadă.
Şi de-a fost ades rănită
renăscut-a prin ursită.
Şi aş vrea mereu să fie
numai viers de nelodie.

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să ne culce.

poezie de Nicu Petria (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a amintit...

Mi-a amintit prin razele de lună,
Copleşitor moment, din depărtare,
Adânc sărut pe tâmple să îmi pună –
Ecou sortit să ţipe cât mai tare.

Mi-a amintit prin frunze-mbătrânite
Un foşnet de iluzii ce mă poartă
Din loc în loc, avide să evite
Mâhniri şi dor, duse la rang de artă.

Mi-a amintit de norii de acasă,
Străpunşi brutal de slobodă săgeată,
Pustiu şi foc prin cearcăne să iasă
Pe urma-n zbor a celei mult plecată.

Mi-a amintit apoi, de zori şi soare,
De-mbrăţişarea dintre vis şi gând,
Dar a uitat... nimic nu-i de valoare –
Pierdut e-n ceaţă, aripă ucigând.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!
Vreau să mă-mpac cu mine şi El!

Unde eşti, Dumnezeule ascuns în cuvinte?
Dumnezeule ascuns în şoptiri, unde eşti:

Când m-am trezit în aceeaşi viaţă urâtă eram biet actor
inutil,
infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte.
Cum să-l întreb eu de ce răneşte privirea,
cum să-l întreb dacă nu-l doare trecutul,
cum să-l întreb dacă mai vine şi mâine?

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!