Leagănă-mă, viscolule

când e sala goală paşii înzăpeziţi
îşi fac cruce
căci iarna e despre mănuşi & sentimente materne
leagănă-mă, viscolule
toţi mă abandonează
nici propriile mele cuvinte nu-mi pot ţine de cald
eu sunt înfăşurată în noapte
ad gloriam volant
noi acum sau niciodată
ori chiar mâine
leagănă-mă, viscolule
căci afară e un soare dezgustător
perdeaua e prea subţire
nici sanie nu e nici covor pentru paşii înzăpeziţi
doar o cârpă de lacrimi
alea jacta est
se topesc ferestrele
zarurile sunt pe marginea mesei gata să cadă
ce-o fi o fi
leagănă-mă, viscolule
carpe diem de trei ori şi încă odată pentru noroc
leagănă-mă, viscolule
că
mă topesc

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă şi nu-mi da pace

Leagănă-mă şi mă-ntinde
Pe un pat de flori şi iarbă,
Prinde-mă şi mă cuprinde
Când stă sângele să fiarbă.

Strânge-mă şi mă-nfăşoară
Peste trupu-arzând de dor,
Soarbe-mă şi mă doboară
Când ies flăcări din covor.

Stinge-mă... şi mă-nveleşte
Cu argint de stele-n noapte,
Plânge-mă... şi mă sfinţeşte
Cu parfum de buze coapte.

Lasă-mă şi nu-mi da pace,
Gânduri... cât mai înfloresc
În amiezi când te-oi desface
Tremurând... să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere

Leagănă-mă toamnă, mângâie-mă-n soare,
Să mă simt copil, să uit ce mă doare!
Fură-mi întristarea din amurg cernit,
Răcoreşte-mi fruntea de jarul mocnit!

Prinde-mă în hora frunzelor tărcate
Ce topesc paleta dorurilor toate!
Du-mă-n amintirea din copilărie,
Când credeam că viaţa e de jucărie!

Lasă-mi duh să zboare pe-aripi de cocor,
Pribegind prin timp, odihnind pe-un nor,
Iernând în tărâmuri uitate de lume,
Adunând de-acolo, numai gânduri bune!

Şi, întors la mine, către primăvară,
Să simtă curat, ca întâia oară,
Printre anotimpuri să lunece lin!
De poţi face asta, la tine mă-nchin!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către tine

Azi m-am oprit să mă uit la drum...
Calea era doar pe partea mea.
Am adunat paşii...
Ultimile tale cuvinte sunt închise în mintea mea
Şi nu-mi mai spun că mi-e dor de tine,
Şi nu-mi pretind zâmbetul a fi adevărat
Pentru acele zile când nu mi-ai spus nimic despre timpul tău.
Gândurile mele sunt gata
pentru altoirea din primăvară.
Mîine, zgomotul vieţii se va întoarce la mine
Şi-ţi voi scrie din nou...
La tine, în lungul drumului... soarele...
Şi umbra nu l-a însoţit niciodată.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-ţi fiu?

Poate că mâine va fi o altă vreme
sau nu
voi afla sunetul vocii ei
şi îl voi uita chiar a doua oară

pentru că sunt eu
şi tu eşti pe tărâmul meu

ea e
întrebarea
care macină cerul gurii
o zi doar
încă una

urechile
varsă cenuşă
caldă încă
stinsă de cuvinte goale
aşteptând un răspuns
care nu se va naşte niciodată
lângă mine
lângă tine
pată roz
cristal din Oz

de ce nu-mi eşti
de ce să-ţi fiu
de ce nu vii
de ce să viu (?)

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impas

Sunt azi ca un câmp
de mărăcini cu cer roşu în fund,
sau ca un cătun părăsit sunt
şi cojit în amurg ca un dâmb.

Doamne, lasă-mă să mă închin ţie,
obiceiul e vechi şi e bun când eşti slab.
Leagănă-mă tu, melancolie,
cu isonul lin şi abia bolnav.

În hotelul de periferie
ce cuminte m-am însingurat.
De pe macatul meu decolorat
moartea să o sun, la sonerie.

Sub fereastră mişună cetatea,
i-aud trecând norodul greu şi des.
De-o goană îmi zbârnâie toată singurătatea
E-n van. Am măsurat şi am ales.

poezie clasică de Ion Vinea (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luptătoare

cutia toracică e goală
căci femeia se întreabă cu slăbiciune
din ce este făcută
în femeie nu zboară fluturi şi nici câmpiile nu-s verzi
nici coastele nu ţes învelişuri florale

în părul ei zilele mai bune ce nu vor veni varsă sânge
căci durerea din interior ţâşneşte
prin fiecare bucată de carne
dar femeia nu scoate niciun cuvânt
ea ştie
că liniştea e plină de răspunsuri

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea bătrânului marinar

L-am îngropat pe-un deal bătut de vânt,
Dar sufletul i-a evadat de-acolo şi-a fugit pe mare.
Ştiu, pentru c-am auzit, cuvânt cu cuvânt,
Ce mi-a spus duhul lui, mării pereche iubitoare:

Nu-mi puneţi la cap cruce de piatră,
Căci nu-mi fac pat acolo – şi nici vatră.
Nu-mi puneţi pe mormânt statui, nici flori în glastre,
Căci nu-s aici, eu sunt departe-n briza mărilor albastre.

Nu plângeţi şi nu jeliţi pentru mine nici o clipă
Pentru că eu alerg ferice-acum, pe-a valului aripă.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune-acum, nu-i nevoie de cuvinte

Nu-mi spune-acum, nu-i nevoie de cuvinte,
Ce melodii, ce descântece vrăjitoarea-îngână
În ultima otavă verde, moale de septembre
Sau sub petice de flori albite, cu faţa spână,
Pentru că eu şi ea ne cunoaştem bine,
Îi ştiu cărările, farmecele pe care e stăpână.

Pe-aşternuturi roşcate, lângă ape indolente,
Pinul lasă, indiferent, să-i cadă conul;
Din tufişuri zgribulite cucul strigă-n zadar pe nimeni,
Căci acolo nu-i nimeni căruia să-i strice somnul.
Şi-ultimele flori de clocoţel ademenesc în toamnă
Inimi care flirtează resemnate cu-abandonul.

............................................................

Naturii ignorante, lipsite de inimă şi sentiment,
Nu-i va păsa, nici nu va şti
Paşii cărui străin îi vor descoperi păşunea
Călcând pe iarba ei doar pentru a o părăsi,
Nici nu va-întreba în roua dimineţii
Dacă-s ai mei sau nu – nici nu-şi va aminti.

poezie de A.E. Housman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamie, n-o să înţelegi

Mamie, n-o să înţelegi
Eu cânt sufletul care nu există
Sânii tăi sunt flori fără ghiveci
Inima ta batistă

Şi înţeapă zmeură cu gust de lapte
Bluza ce acoperă piersici coapte

Uite, mângâie-mă, leagănă-mă
Mi-a murit logodnica
Întreabă-mă cine era
Pe urmă spune-mi încet, precis când pleci

O să-ţi cumpăr necondiţionat cercei
De la un bijutier ovrei
Ai venit grădiniţă de flori în
Sufletul meu, interior de fierărie

Mamie, n-o să înţelegi!
Dar e lucru frumos când eşti într-o poezie

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie la sfarsit de iarna

O toamnă şi-o iarnă
legate de coate
cu pălării şi rochii şi ghete

tu îţi întinzi poeziile la soare
dospite şi crescute
gata pentru pus pe tavă
miroase bine şi pâinea e gata
mâncăm tăcuţi şi fără chef din ea
drojdia se simte, e prea sărată
are gust de amorţeală
de lăţeală
de poezia ta
cândva dacă rupeam o floare
tresăreai
astăzi pâinea se întăreşte pe masă
cuvintele sunt iuţi şi reci
mă cerţi că lacrimile mele sunt seci
şi mincinoase
că sunt un poliţist şi o paiaţă
tu minţi

Nici nu mai scriu
nici mai visez
astăzi stau cu tolăneală cu tot
şi-mi număr fără grabă ideile
de afaceri, de pierderi, de strângeri, de tine
văd că se pierd fără rost
am încetat să mai cred în vorbire
e poveste şi e cald aici în odaie la mine
puţin întuneric şi gălăgie
dar e cel mai bun loc din câte-am găsit
mă tolănesc cu gândul că-i bine.

Mi-am programat aproape toţi anii din viaţă
am lăsat doi să stea de poveşti
şi vreo trei să atârne aiurea
să citească, să spere, să toarcă, să cadă, să zacă, să moară
şi-i râvnesc să se-ntoarcă la loc pe hârtie

Iubitule, mori cu pâinea ta cu tot!

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă în alb

E-atâta alb în noi în astă seară
încât ne troienim cu mângâieri,
scăldaţi 'n-ale privirilor chemări,
simţim în suflet zori de primăvară.

Ne fulguim pe pleoape cu săruturi
timpanele ningându-le cu şoapte,
ca doi fugari rătăcitori în noapte
înzăpeziţi de propriile trupuri.

Căutând un viitor fără trecut
ne desprimăvărăm în calde lacrimi,
robiţi de sentimente şi de patimi
suntem geneză-n frământări de lut.

Prea mici pentru a preţui minutul,
prea mari pentru a refuza ispite,
răzbunători ai tinereţii ofilite,
flămânzi, iubirii devorat-am fructul.

În zori de zi, când vraja este ruptă,
croind în noi cărări de fericire
descoperim, pătrunşi de grea uimire
atâta alb pe-al nostru câmp de luptă.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!