Balaurul

În noaptea asta păsările stau în monadă
Cine le ascultă e doar vântul,
Paşnic limba lor se întâlneşte cu acl cuvânt nerostit
Neprimitoare iarnă îţi prinde obrajii
În roşul catifelei de zăpadă
Duce la groapă cununa zeului abia ucis
Nibelungi alunecă în zbor, glasuri de piatră
Gara se îmbracă în mărgele,
Şlefuite de iconarii din vechiul schit
Ca o seratogă se schimbă ora şi totul devine incert
Plutesc prin aer aceleaşi seminţe de cărbune
Răpus până la trei balaurul îşi caută cornul prin ape
Ca un mit jupuit de piele din poveştile octogenarilor orbi
Îşi întind mâna peste pod- apele insulei
Corfu mă inundă
Din zeiţă au rămas doar picioarele
Transformată în păsările corbi
Unde-i iubita arămie la faţă de altădată?
Să o privesc, cu mâinile, s-o încălzesc cu obrajii
Azi parcă suntem ca două semne,
Ca doi porumbei voiajori, despărţiţi de o linie roşie
Fixaţi undeva în orizont.
Dacă tu poţi trăi fără mângâiere
Ai dreptul să întâlneşti acest foc
Imaginea din icoană s-a tot dus
Restul e fumul artistic la revărsatul zorilor
Inima respiră după deagostea sufletulului
Meşterul binecuvintează cu sângele său o floare
Îmbrăţişările îşi caută cuvintele nerostite
Nu putem fi vămuiţi veşnic
O mână galbenă ce şterge lacrima încoronată cu trandafiri
Mai are rost să ascultăm firul de iarbă cum creşte?
Ce zici?

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate-s sfinte în icoană

Te întreb câtă noapte ne cuprinde
Şi de ce primăvara plezneşte în ferestre?
Obrajii tăi în loc de unde ce se privesc în razele cereşti
Zăpadă, toate-s sfinte în icoană
Tu râzi şi strigi în basmul meu, cu şoimi
Rămasă în urmă, ruginita toamnă
A desfrunzit pădurea în culori
Nu scrie şi nu plânge
Mi-e sete de un secol de poveşti
Întoarce mâinile
E raza albei luni din care te privesc.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o zeiţă în templul solar

Vântul scapără stelele în lac
Ochii tăi îmi aprind inima ca pe un şoim
Mâna ta mă mângăie ca o zeiţă în templu solar,
Apusu-i răsărit înconjurat de ape limpezi
Nu înţeleg vântul în dimineaţa asta,
Dar ţie îţi înţeleg adierea inimii tale
Bate cu pulsul sângelui meu, odată ca două cristale
Eu sunt curat în poemul acesta, ca fluturii atinşi de lumină
Mâinile mi se spală în lumină ca două sinteze
Port şi acum macul aprins şi inima ta lângă inima mea
Depărtarea e o pasăre ce zboară şi ninge spre ochii tăi,
Ce sclipesc undeva când te ascunzi printre stele.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diademele

Zăpada-i mult prea albă,
Să înţelegem cum albul spune poveşti
Mi-am risipit mâinile,
plămădind din razele soarelui diademe
Un glonţ ascuţit ca strigătul s-a trezit prea devreme,
Ca să rămân mut în cuvinte
Linia roşie ca sângele
ce urcă şi coboară din vene s-a oprit.
Ce albă-i zăpada!
Plopii îşi caută cuiburi în cer
Pădurile sunt pline când îşi pierd păsările sărutul
Ce albă-i zăpada!
Crinolina rochiei tale tot îmi şopteşte din vis
Parcă suntem într-un teatru ce demult a nins!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea te caută în culoare

Singurătatea fară tine înseamnă mult,
doi si cu doi sint infinit
merg de la răsărit pana la apus si scriu cu mâna prin cenuşă
macii afară scot capetele
luna tremură printre copaci
timpul se contopeşte-n palme
si tu te asezi cu trupul pe nisip, visind să dormi
cum ai iubi o floare si mâna mea te caută in culoare,
topindu-ţi sărutarea, in gura mea cu foc
tu mă trezeşti noaptea
coboară intro depărtare de fluturi verzi!
lumină nepereche si doare somnul fără tine.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup îmbălsămat în jar

Iubita mea îți dăruiesc această noapte cu stele și cu vântul liniștit,
Cu inima mea de la miazănoapte, cu sufletul asfințit și răsărit
Când focul se aprinde pe dealuri, când aripa păsărilor zboară afară
E vânt, dar ochii mei zboară până la tine în palmă
Zburând, dimineață solară
Căci în noaptea asta fără tine mă trezesc
Adierile părului tău și sânii tăi și brațele tale
Răvăsându-mi mâinile în carnea umerilor
Când eu te strâng în brațe și tu ai pielea roz catifelată.
Obrajii unde sărutarea mea înverzind se împreună cu ploaia
În trup, curgându-ţi o dragostea eternă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele roz al iubirii

Am uitat să te strig în fiecare dimineaţă pe nume
Afară zorii îşi trezesc iarba
Cântă cocoşi şi în memorie chipul tău stă ca o cosânzeană, Desprins din poveste tot jucându-se
Mâinile tale cu ploaia ai devenit clară,
Ca răsăritul de soare
Balurul îşi varsă capul în zăpadă florilor de cireşi rănit în zbor De o pasăre moare cercul se închide în sângele roz al iubirii Şade vântul la pândă, numărând stele, căzindu-ţi în palme
Parcă prind o nălucă ce îmi aleargă
Prin zgomotul paşilor tăi de felină
Primăvara s-a urcat în munţi, aşteptându-şi iubita.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Dacă vrei să te văd, spune-mi!
Dacă vrei să ne plimbăm, spune-mi!
Căutăm un parc cu tei şi trandafiri să putem pleca în zări
Pentru că numai tu eşti noapte mea
Care luminează atunci şi acum
Aştept această zăpadă,
În primăvara ce ridică păsările la cer.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, iubirea mea

Stau trei copaci în curtea mea,
Cu toţii îmi ştiu dorul,
C-ai fost pedeapsa cea mai grea
Şi-mi plânge ochişorul.

Şi umbra lor pe casa gri
Aduc tristeţea care
Începe totu-a înnegri
Prin chin şi disperare.

Dar eu afară am să ies,
Să caut altă floare,
Mă fac cu vorba înţeles,
Că tot ce-a fost... azi moare.

Nu mai e loc de amintiri,
Nici loc pentru iubire,
Ce-au fost odată trandafiri,
Îmi piere din privire.

Tu şterge lacrima de lut,
Că nu îşi are rostul,
Tu te-ai iubit cu cine-ai vrut,
Eu te-am iubit ca prostul.

Nu trage vorbe după noi
Cum că-i de vină mama,
Tu dai iubire prin război,
Dar astăzi mi-am dat seama.

Nu încerca să mă găseşti,
C-ai să-ntâlneşti în cale
Un drum spre deal... uitată-mi eşti,
Ce duce duce tot la vale.

Mai prinde lacrima din zbor
Dacă mai ai ce prinde,
Eu pentru tine am să mor
Şi ochiul se aprinde!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

păsările nopţii
fâşâie liniştea în stropi albi de răcoare,
vin de nicăieri tropote de zmei...
străine, trupurile noastre se caută disperate
în goana după adevăr
stăm stingheri unul
în faţa celuilalt.
Cineva ne-a răpit dreptul de a fi fericiţi,
chiar dreptul de a fi.
Lacrimi curg pe obrajii timpului,
acum,
când mitul lui,, împreună'' s-a destrămat.
una lângă alta, gurile noastre
străine şi reci, părăsite de cuvânt,
se privesc.. Atât.... aşteptând...
aruncând arar
săgeţi grele de tăcere.

poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea fără tine

Vântul ca un gheţar îmi îngheaţă inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul nopţii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Păşeam amândoi prin iarbă desculţi
Alt orizont se scaldă
Privirea frunzelor verzi de mesteacăn
Tu treci ca o lumină prin mine
Şi mâinile mi le aprinzi.
Vântul ca un gheţar îmi îngheaţă inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul noptii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Şi dimineaţa aşează în glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus
Mă trezesc şi noaptea se întinde ca o pătură de zăpadă
Ce dor mi-e de tine şi dimineaţa aşează
În glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemele

Crizantemele sunt florile ce mor. odată cu toamna
Strălucind se desfac şi se înalţă la cer,
Lăsându-şi catifeaua ca o eternă poveste
Murgul doarme în iarbă
Dimineaţa îl găseşte, visând a iubire
Miroase coama lui jucăuşă
Aripile lui zburând se îmbracă frumos
Fata cosânzeană curtată de zmei, obosindu-le privirea
Cu ochi migdalaţi ca stelele,
Uriaşi fac poduri la trecători
În zori tomnatici, bruma.
Îţi picură laptele din piept.
Doarme micuţa egretă cu sufletu-n palme
Aţipită în vis, cum soarele în leagăn o ştiu stelele
Ochii şoimului ce dezleagă cerul de stele
Şi vântul de piatră
Tac lumânările
Iubirea lui Perseu
Arde sărbătoarea corturilor
Îşi numără fii, rugul arde scarabei şi zei
Au roşii obrajii
Ce linişte pe muntele cetăţuia
Urcă o cruce la deal
Vânată ca focul paşilor grăbiţi,
Unde-i primăvara?
Unde doarme fata de împărat, prin codrii risipiţi
E un fel de zbor în veşnica zăpadă
Umbre şi istorii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

apeşi mâna ta peste mâna mea
privesc ochii tăi încoronaţi
de mici flori
şi candide simţiri coboară
ca un locuitor nou
în pădurea galbenă
răcoarea albă întrerupe cuvintele
cald şi sincer
pe buze roşii
râd obrajii
ca două fluvii

poezie de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec a trecut prin zidul de piatră

Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Singur aşteptând toamna
Ca şi cum ar aştepta un vis de ceaţă,
O alta viaţă sau ce-şi dorea. Să nu întârzii -- îţi spune.

Printre potecile luminate de lună
Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să ştii,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Mereu lumină şi umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua şi ea barca ce-şi caută ţarmul.

Iată vezi copacii ce te-au îmbrăţisat odată cu el,
singuri şi galbeni, nocturni şi sfioşi cum ţi-era zâmbetul,
Vei înţelege mai târziu, poate mult mai târziu...

Închide ochii, deschide palma să-ţi înfloresc nuferii,
La poale-ţi sunt şi vântul şi izvoarele,
Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,
Purtate de vânt, un curcubeu arc peste timp şi loc.

Luminezi acolo unde nu-i lumină,
Un cântec a trecut prin zidul de piatră -- baladă-ntr-un gând!
Scăldat în lumina blândă a soarelui de toamnă
Mergi pe cursul râului. Apa se întoarce la vasul ei.

Sortit sunt să am la tâmplă o stea şi
Să plutesc pe cele patru vânturi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Ca să te doară trebuie
Să te întâlneşti cu flacăra şi taina ei!
Priveşte în liniile din palma ta, în liniile destinului
Din aşteptarea nopţii sunt multe capcane, iluzii, rătăciri.

Apele spală cuvintele, râul îmi şopteşte cântecul,
Râul de sânge din inima ta. Se tulbură timpul, adânc îi rasună paşii,
Un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna,

Ascultă, ascultă ecoul din templul necuprinsului timp,
Râule, cine plânge şi cine vorbeşte -- spune-mi,
Cine pe cine cheamă şi cine pe cine caută -- spune-mi,

Ascultă, ascultă şi vino la marginea apelor timpului,
El este cel care cheamă, el este cel care plânge -- ascultă,
Te iubesc, te iubesc -- îţi spune. Să nu întârzii -- doar atât îţi mai spune.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinitului

Cine caută
în sferele atinse de înalt
găseşte prin ere,
datina şi oasele nemuririi
la porţile de piatră dintre nopţi.

Fulgeră-n inimă iernile lunii,
se sting ochiuri de stele;
nimicul îl şterge...

Coloana infinitului,
virtute a ideii de sprijin
împleteşte suflete.

Visează şi păsările
înălţându-şi aripile
prin siluete de metal,

în zbor,
împreună cerul străpung.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strângerea de mână

Soarele răsare pe o rază a dimineţii
Vorbeşte cu marea în cuvinte
Doar păsările se aud
Nu mai sunt acele zări cu depărtarea,
Depănând din ploi
Verile-n amurgul obosit de tihnă
Nuferi în galben se coboară-n ape
Stele răsărind au rămas
Lumina cerului senin peste întuneric, strălucind
Nu mai strâns de mână.
Dimineaţa albă s-a topit în vânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Milo

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
"Le péché c'est le Grec", ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,
după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătându-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină, zei şi oameni

Lumină, zei şi oameni
Floare de femingină
Niciodată timpul nu a fost mai dureros decât acum
Îţi simt respiraţia ca o ecuaţie matematică
Ce îmi înghite nerv cu nerv, iubirea fără emoţie
S-ar topi, s-ar dezintegra ca lumina nevăzută de orbi
Azi nu mi-ai şoptit... tot agăţ nişte verbe ca tăcerile icoanelor
Nu mai spune că ninge! Nu are rost!
Veşnicia inimii mele s-a sfârşit
Închide-mi gura cu un cerc de sticlă
Tu nu vei înţelege niciodată rădăcina amară a somnului
E ca un poem fără replică...
Azi se întorc păsările în copaci
Şi lumina e tot mai mare
Dar ce mi-au spus zeii,
Eu nu aud cu mâna ta sau mâna lor
Mă ve-ţi ucide ca pe o floare de cireş, fără strigăt
Continuă să dormi, să dormi,
Până ce răsăritul soarelui va cuprinde în zei lumina!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindele de mătase

De ce îmi cânţi colinde?
Sunetul lor e de mătase
Catedralele gotice îşi au lumina lor
Uneori ochii noştri sunt prea sensibili sa vada lumina
Sau prea încărcaţi de umbră
Inima e ca un basm trist
Reflecţia luminii e umbră în pietre
Trebuie să mă dezbrac de cămaşă şi să plec
Am văzut în ochii tăi tot... obrajii de copil
Îngeri nesupuşi, somnul, catedrala rămâne închisă, Pentru restul zilelor de sărbători.
Spalăţi mâinile în trandafiri
Argintul ce curăţă apa, aruncă-l
E atâta lumină, încât cuvintele s-au făcut lumină.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
şi fiecare a început să se întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălţime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
şi orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu ştii să priveşti cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
şi pleacă cu clipele înşirate pe aţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!