Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Lorin Cimponeriu

Olimpul, zeii și dragostea

Cântă păsările!
Pe lunci se așterne ciripitul lor
Cerul s-a înseninat,
Se limpezește iarba.
Sibila nobilă romană își ascunde părul negru,
Ca abanosul de privirea oamenilor
În Olimp e liniște... zeii se iubesc cu oamenii
Ard tămâia aprinsă cu razele soarelui
Beau must și vremea e bună...
Miroase a pâine dospită, a iarbă
Prin care melci zburdalnici se dezbracă de case,
Iubindu-se în zbor.
Din icoane privirea sfinților aprinde focul în vetre,
Bătrânele satelor rostesc rugăciuni
Coasele ascut cerul cu sunetul pietrei,
Pădurile de aluni șoptesc discrete
Vraja lacului cuprins de nuferi ca niște plete de fată bogată
Răsăritul nu e departe în acord cu aripile fluterului
Un fluture desprins dintr-o carte, de un roșu colorat
Ce se naște din foc.
La culesul viilor te cheamă să vii să petrecem o seară
Mirosim trifoiul, privindu-te în ochi,
Prin apa de cleștar a zorilor,
Tăcerea nu există, dragostea e totul
Dragostea e totul...
Doi astronauți urcă schela piramidelor pe lună,
Construind muzica astrelor- libertatea zborului,
Visul știrbit omenirii, venit din înaltul cetelor de îngeri
Cosmosul, pământ arhaic al zeilor.
Ai ochii blânzi, e dimineață
Mergem să ne jucăm la moara cu roata
La orizont o stea călătoare
La geamuri se oprește...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Lorin Cimponeriu

Piatră...

Se pune piatră pe piatră și se face ziuă
Inima-i tot mai adâncă și se face ziuă
Târziu ochiul din mine se clatină ca platoșa zeilor
Stăm pe prispă afară așteptând,
Păsări zboară prin marea de foc
Eu mă acopăr cu mâinile tale
Tu cu privirea mea de foc
Departe luna și soarele au devenit pământ
Eu te privesc în ochi și tot mai departe
Devii cifra cinci a inimii mele,
Aprinsă ca o dimineață de toamnă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Crizantemele

Crizantemele sunt florile ce mor. odată cu toamna
Strălucind se desfac și se înalță la cer,
Lăsându-și catifeaua ca o eternă poveste
Murgul doarme în iarbă
Dimineața îl găsește, visând a iubire
Miroase coama lui jucăușă
Aripile lui zburând se îmbracă frumos
Fata cosânzeană curtată de zmei, obosindu-le privirea
Cu ochi migdalați ca stelele,
Uriași fac poduri la trecători
În zori tomnatici, bruma.
Îți picură laptele din piept.
Doarme micuța egretă cu sufletu-n palme
Ațipită în vis, cum soarele în leagăn o știu stelele
Ochii șoimului ce dezleagă cerul de stele
Și vântul de piatră
Tac lumânările
Iubirea lui Perseu
Arde sărbătoarea corturilor
Își numără fii, rugul arde scarabei și zei
Au roșii obrajii
Ce liniște pe muntele cetățuia
Urcă o cruce la deal
Vânată ca focul pașilor grăbiți,
Unde-i primăvara?
Unde doarme fata de împărat, prin codrii risipiți
E un fel de zbor în veșnica zăpadă
Umbre și istorii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Pură dimineața

Pură dimineața
Se arată cu soarele la răsărit
Cerul se vede-n oglindă
Ca un tablou de cristal
A mai trecut un veac
Fără odihnă, al nopții val
În care se pătrunde liniștea
Caii sunt orbi și eu departe
În galbene culori discrete când, răsărind
Când asfințind, până la moarte
Mă tot colindă dragostea de tine
Aș vrea să zbor dar tot se fringe a minții mele
Aur e talaz se așterne mare,
Contopindu-și norul în sfere de lumină pe obraji
Râd și plâng ca în vechea rânduială
Săgeți spre cer cu trupul de pământ
În ochi privindu-se statuile
Coboară din mit în nemurire spre pământ.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

* * *

Iubito, e seară!
îți întind mîna mea în palme
îți țin luna în ochi
te privesc!
o stea de copil fuge spre tine cu o rază albastra
hai să fugim
nimic nu-i departe
apă și focul sa le ținem în mâini
tine făclia aprinsă
e noapte pe nume ne strica pasarea porumbaca la pene că argintul
mai stai cu mine
totul aleargă
vocea ta că un vis în pădure
iarba e verde
In glasul de toacă, în strigăt și în murmur.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Sărutu-i trecător

S-au dus în ploi adânci - mistere
Și luna joacă în iarbă ca floarea soarelui
Pe lunci se mistuie ca focul vetrei, fără pară
Gândul așezând tăcerea unor pietre și liniște
Îmi fură somnul meduzele solare
S-au topit și gustul de gutui s-a stins în calendare,
Despărțind apa de mit
Cerească-i doar iubirea
Sărutu-i trecător
Cenușă-i amintirea
În zbor, doar stelele au nemurirea
Covor de iarbă verde.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ți topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai ațâță paiele din căpițele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
și aduce liniște în câmpul descoperit,
o sădește să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă oprește
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Pleacă trenul cu inima mea

Pleacă trenul prin vreme, purtând cu el inima mea
Ca o rază a poemului nestins.
Amiaza soarele își scaldă lumina în ochii tăi.
În mărul de aur îți cuprind mâinile.
Ne jucăm ca iarba verde,
Desprinsă în culorile poveștii.
Te sărut pe obraji ca într-o vrajă străveche
Pe cer, urcându-se curcubeul în extaz
Te ascund în privirea de nuferi.
Poezie pentru ce nu s-a scris,
Visând cum se zbate zăpada,
Pe crestele munților între cer și abis
Din ochii tăi verzi în inima mea se așează lumina.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Poemul dimineții

Dimineață!
Culorile soarelui răsărind
Ca un șoim ce caută lumina
Unul se unește cu doi,
Umbra cu liniștea frunzelor de trifoi
Urcă spre cer fluturi cu dreptul la zbor și odihnă
Pusta mustește de stele ulcioarele
Câmpul despică liniștea
Își trece razele prin oglinzi
Duminica, ochii păsării sunt aprinși
Poteci de lup alb neumblate tot latră la moarte, în noapte
Luciul apei sclipește pe spatele unui pește
Se citește aurora ce tot dansează,
Amestecând vraja și serpii în poartă
Așteaptă vântul să construiască cântecul mierlei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Ninge spre oameni de zăpada

Ninge spre oameni de zăpadă
Ni se oglindește chipul
Să fim iarăși copii, un vis realizat
Se bucură cerul,
Se bucura pământul de atâta zăpadă
Te bucuri și tu copila cu ochi purpurii
Să punem cărbune și morcov și aur
Și în gura omului de zăpadă un spic de grâu,
Încolțit din glastra casei, ținută la geamuri
un pic de visare un pic și mama ta e copilă Și tu ești copilă!
Sania trage timpul spre norii de argint
Se trezește noaptea în icoane și ninge un pic
fulgi colorați înfășurați în basmale în iele în cosânzene de poveste
Și fulgul coboară și urcă la cerul albastru
La cerul stingher, la cerul senin al ochilor tăi, iubito
Ninsoare în ochii omului de zăpadă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Voi fi acolo în altul

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ți topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai ațâță paiele din căpițele tale.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
și aduce liniște în câmpul descoperit,
o sădește să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă oprește
să trec prin pădurile de miracol
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
voi fi acolo în altul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Poem pentru rădăcini

Hei prietene, mă apucă un dor adânc de poezie
E ceasul când se lasă întunericul peste țară
Limba de șarpe oprește ceasornicul din inima românului
Copacii sunt uscați în sufletul Eminescului
Gânditorul de la Hamangia limpezește ochii lupului alb
Singuraticul solitar din munții Carpați
Floarea de colț se răstește la mine strigându-mi: - Trezește-te!
Luciul caprelor negre își urcă la deal umbrele pe muntele- Semenic
Am mai cedat o vale, o bucată de pământ roditor
Un bob de grâu, un râu, o râpă, o apă cu nisipuri de aur
La casa aulică a sănătății domnilor și împăraților
Horea se rupe pe roată încă o dată, roata se ascunde de timp
Ca un zeu solar- beau vulturii putrezind apa și sângele
E miezul nopții, rugăciunile nu își au rostul
Intră ologul și orbul în împărăția cerurilor
Doamnele nobile poartă centuri de castitate
Către dimineață se așază cuiul în rană la loc
E liniște, se citește doina. Săbiile tac în teacă
Începând cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Stea străveche

-"Cât e ceasul de mână"? demiurgul mă întreabă
Pe cer răsare o stea străveche
Închide ochii să-ți aud bătăile inimii!
Cu urechea lipită de sânu-ți
Fluturând în dansul sălbatic de tobe și vânt
Ce mult e de atunci de când boreale
Razele soarelui mă ispiteau!
Un dans șeptar, frate cu focul din trup îmi vorbea din aripă Cerul se amesteca cu pământul
Șoaptele tale cu marea, devenind legământ de iubire
Și nu am mai dormit îmbătat sau visând ochii tăi
Noaptea mă trezește din somn ispita.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

În apa limpede a Lacului Mare

Nu mi-am dorit niciodată decât să te aud cu inima
Așa cum râul curge și susurul lui se-ngână cu cerul
Când ai ochii deschiși stelele sclipesc
În apa limpede a Lacului Mare
Atingi cu pleoapele lumina și întunericul
Mă zidesc în inima ta în fiecare zi
Ca un fir de iarbă într-un câmp
Tu mă adormi a pe un prunc și mă cerți,
Mângâindu-mă pe tâmple
Ca vântul ce-și pornește razele dimineața
Între un amurg și un răsărit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Păsări arzând

Mâini albastre se întorc spre cer
Tot mai adânc lumina.
Sclipesc în soare solzi de pește,
Ale mărilor muze, pe maluri de ostrov.
Nisipul galben auriu
Ca un șarpe ridică din valuri
- Cântări de dincolo de uitare
Și tu îmbracată în nuferi
Din limpede alb de cleștar
Ridici privirea din jar,
Întinzându-ți trupul
Spre orizont ca o pasăre liră ce arde.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Sângele roz al iubirii

Am uitat să te strig în fiecare dimineață pe nume
Afară zorii își trezesc iarba
Cântă cocoși și în memorie chipul tău stă ca o cosânzeană, Desprins din poveste tot jucându-se
Mâinile tale cu ploaia ai devenit clară,
Ca răsăritul de soare
Balurul își varsă capul în zăpadă florilor de cireși rănit în zbor De o pasăre moare cercul se închide în sângele roz al iubirii Șade vântul la pândă, numărând stele, căzindu-ți în palme
Parcă prind o nălucă ce îmi aleargă
Prin zgomotul pașilor tăi de felină
Primăvara s-a urcat în munți, așteptându-și iubita.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Gustă dragostea cu același amurg

Gustă dragostea cu același amurg!
Cu care vechii zei au ascuns lâna de aur!
Azi în Olimp nu mai e nimeni
Nu se petrece cu vin
Fecioarele au devenit sterpe
Calendarul se citește altfel
E toamnă, putrezind în legende
Scrisorile trimise pe lună
Și inima mea e un semn că e toamnă
Din vechi calendare trece prin mine prea repede,
un vânt al ochilor tăi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde ești tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îți acopeream ochii cu liniște
Caută-mi un puzzle!
Așterne-mi în inima foc,
Desfă-ți mijlocul sânilor!
Și te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îți deschid ochii cu dimineața ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Orologiul tăcerii

Orologiu trezește iarba potecilor,
Pline de spice de pini, neumblate
E dimineață în toate, în lumină.
Gândul dorește a naște alt orizont
Lângă izvor se naște spicul de grâu
Prin adormire pe cer o linie albă
Tot crește în formă de pasăre
Vântul își țese o poveste
Stau lângă tine - teiul tăcerii,
Umbra cu lumina alături
În hore dansează glasul mierlelor argintii
Nu doarme nimeni!
Razele lunii trec prin geamul geamiei
Luna aurie se apleacă peste valurile mării
Vise se pierd în bucuria vieții.
Într-un poem al eternității.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Rispitor în negru

Plouă risipitor de negru în albul zbor de păsări
Se mai zăresc ecouri
Vocea ta plouă
M-ai dezbrăcat în ploaie
Icoanele pereților și depărtarea umbrei dintr-o stea
Și muza iar ascultă cum se ridică norii la tine
Palme soare în zbor îmi zburdă miiei și primăvara minții a tot cioplit icoane
Și plouă în depărtarea apelor tăceri
Ascultă și privește pe geam afara noaptea cum spulberă
Amurgul se înțepenesc în frig doar mâinile de îngeri
Rămân ca o lumină în rugăciunea nopții când s-au trezit castanii îmbujorați de frig
La mine se oprește un ceas din cele șapte străluce
Și orbește lumina în aurul topit
Trezește-mă din murmur cu geana dă-mi de veste
Mă nasc puțin din ploaie de parc-aș fi murit în ochi tăi de ploi
Cireșul s-a topit și tu nu mă cunoști
Luminile sunt dense și pasărea mai ciripește pe crucea de pe schit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între pământ și soare

Între pământ și soare,
Nu am nicio scăpare,
Dar voi fugi, se pare?
Pe o ușă secretă,
Într-o lume discretă,
Într-o lume născândă,
Ce miroase a udă!
Cu mâini vii, călătoare,
Privind liniști de mare,
Și frunți calme, ce plutesc
Senine în vânt domnesc,
S-admir păsări din înalt,
Vopsind cerul tot în alb,
Să ascult iarba verde,
Privirea să-mi dezmierde,
Și cu fața spre zenit,
Să beau un nou răsărit!

poezie de
Adăugat de Gheorghe AlionteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook