
Luna din mansardă
în morminte din cărămizi suprapuse și liniștea e zgomot
îngrămădiți să trăiască în singurătate
în marile orașe orgolioase și colosale
printre cețuri
cei care trec văd ziduri înalte și goale
ici colo se mai ivește câte-o insulă de-nțelepciune
trecătorul n-o vede la fereastra unei celule
pe o masă cât jumătate de cameră
o floare bastardă
se ridică dintr-o amforă verde
această realitate n-ar putea fi înlocuită
de o imitație oricât de genială
fantezia pură de aici n-a ajuns să fie izgonită
un trandafir își lasă căzută o petală
purificat și mântuit
de luna oprită în mansardă
de la înălțime locuitorul ar vrea să strige
priviți repede această formă va intra în nor și se va stinge
nimeni nu l-ar auzi nimeni nu l-ar vedea
afară e ceață și ninge
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

În creștinism nu există iubire, ci numai concesivitate. Iar pe acela care s-a crezut mântuitorul lumii, dacă l-ar fi luat de pe cruce înainte de a intra definitiv în nimic, el n-ar mai fi avut nici măcar această concesivitate, această indulgență, care este mai mult o aluzie la iubire decât iubire.
Emil Cioran în Principiul satanic în suferință
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
O cameră în afara timpului
O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce șansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam și Eva, suntem Columb și Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem șansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiați
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retrași în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparație,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii și unicii supraviețuitori...
poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul pe deal
Nimeni nu poate să-mi spună bine
Nimeni nu știe la noi
Vântul acesta de unde vine
Și-unde se duce apoi.
Vine în zbor din depărtare
Și bate iute de tot
Pot să alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am să pot.
Dar dacă sfoara eu aș lăsa
Ce zmeul mi-l ține departe
Vântul l-ar lua și l-ar purta
Timp de o zi și o noapte.
Însă oriunde îl va purta
Îl voi găsi negreșit
Și-atunci voi ști în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.
Și aș putea să dau de știre
Unde se duce-acest vânt
Dar unde începe-a lui rătăcire
Noi nu putem ști pe pământ.
poezie de A.A. Milne, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pleoapele închise
îi zâmbesc lumii fără ea
fereastra e deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă tem de șarpele verde al casei
acum el locuiește în mine
ca un vis credincios în sublimul neliniștilor mele
mă însoțește
când sub pleoapele închise brăzdez câmpuri pentru margarete
în orizonturi roșietice îmi iau locul
și mă cuibăresc lângă mine
în fața ferestrei de la mansardă
eu sunt eu am zâmbit
și nu mă verifică nimeni
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate explica această iubire (fragment)
Nimeni nu poate explica această iubire pe lacul de la vest este plăcut.
Serenitatea decorului vine de dincolo de timp.
Fluturi în zbor se urmăresc unul pe celălalt,
Doritori să ajungă, beți, printre flori.
Nimeni nu poate ști că aromesc leneș aici, sprijinit de copastia bărcii.
Iarbă mirositoare sub raze de lumină piezișe,
În depărtare ceață albăstruie pe ape,
O egretă albă venind în zbor planat dinspre Insulele Vieții fără Sârșit.
poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Makunga: Cine ar putea ocupa locul lui Zuba? Se oferă cineva? Nimeni? (Un leu se ridică în picioare.) Tu, domnule! (Răsucește sceptrul spre leu și îl lovește "accidental", lăsându-l lat.) Oricât de nepotrivit ar părea, cred că aș putea prelua această sarcină dificilă.
replică din filmul artistic Madagascar 2
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu vede
Iubirea a căzut pe nevăzute
în adâncul unei prăpăstii de nori
tocmai acolo...
unde ochii pescărușilor plutesc obosiți
pe fundalul furtunii,
iar țipătul lor se cufundă în vuietul vântului.
Și nimeni nu vede,
nimeni nu simte
că-i lipsește ceva!
Dar cine mai poate vedea?!...
când ochii noștri orbesc
de vuietul vântului,
când ochii orbilor
sunt păsări moarte
aruncate-n pustiul de munte?
și ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii
care nebănuit se stinge
printre genele coborâte ale uitării
de semeni.
poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate
Singurătate, singurătate
Ești cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!
Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Și l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai
Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumusețea, Bucuria
Nici dorința, nici voința
Nici Credință, nici Speranța
N-ar fi existat nici Viața!
Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească
Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulțumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

I-au făcut un leagăn dintr-o coajă de alun, saltea din petale albastre de toporași, iar plapuma era o petală de trandafir. Aici ședea noaptea, dar ziua se juca pe masă. Femeia pusese o farfurie plină de apă și de jur împrejur, pe marginea farfuriei, așezase flori cu lujere în apă. Pe apă plutea o petală mare de lalea pe care ședea Degețica și umbla de la o margine la alta a farfuriei; avea drept vâsle două fire de păr de cal. Era o plăcere s-o vezi. Știa și să cânte și cânta așa de subțirel și de dulce, cum nimeni n-a mai cântat vreodată. Într-o noapte, pe când ședea frumușel în pătucul ei, pe un ochi de fereastră care era spart a intrat o broască. Broasca era urâtă, mare și jilavă. A sărit drept pe masă, acolo unde ședea Degețica și dormea acoperită cu petale roșii de trandafir.
Hans Christian Andersen în Degețica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Armura
În sfârșit pot vărsa lacrimile
Pe care le-am ținut atâta timp
În sfârșit pot să dau totul afară,
Tot ce am ținut atât de mult.
Mulți mi-au spus că sunt puternică,
Mulți mi-au spus să rămân așa,
Dar ce nu pot ei vedea
E faptul că eu demult nu am mai putut rezista.
Însă nimeni nu știe asta,
Nimeni nu vede ce se ascunde în ochii mei,
Pentru că mi-am construit armura
Prin care să nu treacă nimeni.
Dar când seara vine,
Atunci dau totul afară
Tot ce s-a acumulat de atâta vreme,
Toată suferința din această inimă.
poezie de Diana Șerban
Adăugat de Diana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind luna...
Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat și eu nu mă satur,
stau în frig și privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea își croiește o dorință
pe care aș vrea să o șlefuiesc
gândul la tine îl am pe conștiință
și nu aș vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ș-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roșie ș-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
și gândul mă duce la locul unde am copilărit.
poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Monolog
e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ține împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înțelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peșteră,
aș putea să vorbesc toată viața,
prețuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.
dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
și de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistență
și carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.
cuvintele mele devin lilieci,
au pieliță și brațe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peșterii.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Încă n-a ajuns Luci?! Ce naiba așteaptă? La 10.00 trebuie să ne întâlnim cu directorul, cu părinții voștri, cu mai multe persoane, pentru a stabili unele amănunte legate de probleme financiare și nu numai... Ce-i cu el? E cumva inconștient? E comandantul, nu poate lipsi tocmai el de la această ședință importantă!
Nistor: Dom' profesor, mă scuzați, dar ar putea fi afară, la intrarea în Institut.
Eugen: Și ce l-ar împiedica să intre?
Nistor: Păi, spre exemplu, o mulțime de reporteri strânși grămadă în jurul lui, care nu-i permit trecerea, i-o blochează.
Eugen: Ce vrei să spui?
Nistor: Când am sosit de dimineață, am zărit o mare îngrămădeală, ceva mai departe nițeluș de porțile Institutului, de asta am putut intra nestingherit, netulburat de nimeni, dar s-ar putea ca șeful să fie încă acolo, în mijlocul acelei mulțimi, de care nu reușește să scape.
Alex: Așa-i; și eu am văzut același lucru.
Eugen: De ce naiba ați tăcut până acum și nu mi-ați spus nimic mai din timp? Avem nevoie de colegul vostru aici, nu vă dați seama? Repet, e comandantul!
Nistor: Ne scuzați, vă rog, de abia acum ne-am gândit că s-ar putea să fi fost el acolo.
Eugen: Mai devreme nu vă puteați dezmetici?
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi.
Ileana Vulpescu în Arta conversației
Adăugat de Alexandra Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice creație este o formă de sunet. Forma prin care te exprimi este o formă de sunet. Un gând este o formă de sunet. Un sentiment este o formă de sunet. O bară de oțel este o formă de sunet. Prin schimbarea frecvenței, reașezi dansul dansatorului, însă această schimbare poate provoca atât fericire, cât și tristețe. Acesta este motivul pentru care orice formă de sunet trebuie să fie conștientă de melodia pe care dansează. Nimeni și nimic nu poate stopa acest mecanism existențial. Chiar dacă omul se împotrivește, Liniștea continuă să rămână, indiferent de încercările omului de a face zgomot, căci Liniștea nu poate fi eliminată - Ea este De Sine Existentă. Din Liniște provine orice sunet, în Liniște se întoarce orice sunet.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere nemărturisită
Ne-mpotmolim în nisipoase umbre,
Cerul se-nlăcrimează a furtună,
De plumb, priviți cum pleoapa ni se umple!
Durerile priviți cum se adună!
Murim tăcut cu fiecare clipă,
Ne-nmormântăm în proria cenușă,
De-acuma pleoapa nu se mai ridică
Și nimeni nu mai vrea să bată-n ușă.
La tâmple cad și fulgere și cețuri...
Uitate umbre pier în depărtare,
Este târziu și ne rănim cu versuri
De sentimente cutremurătoare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă
O zi de iarnă
Într-o lună adâncă și întunecată
de decembrie;
Singur,
Privind în jos de la fereastră mea pe stradă,
Unde-a căzut un șal tăcut și proaspăt de zăpadă.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am înălțat ziduri,
O fortăreață tainică și tare,
În care nimeni nu poate pătrunde.
Nu caut prieteni, prietenia poate-aluneca-n durere,
Iar râsul sau dragostea n-au ce să-mi ofere.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Nu-mi vorbiți despre iubire,
Am mai auzit cândva aceste cuvinte,
Ele-acum dorm în memoria mea.
Nu vreau să trezesc din somn sentimente de-altădată.
Dacă n-aș fi iubit, n-aș fi plâns vreodată.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am cărțile mele
Și poeziile care mă protejeză,
Sunt de neatins în armura-n care stau,
Retras în camera mea. În placenta mea nu ninge.
Nu ating pe nimeni și nimeni nu m-atinge.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă
O stâncă nu simte durerea,
Iar o insulă nu plânge.
NB.
Pentru audiție: I'm a rock ( Paul Simon) - www. youtube. com/watch? v=R6iFNk60xP0
poezie de Paul Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate spune ce este liniștea dacă nu aude ce se petrece în spatele ei.
aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Credința este recunoașterea unui bine mai înalt, a unei ordini mai înalte, a unui adevăr mai înalt decât cel pe care l-ar vedea copilul înspăimântat.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu locuiești în mintea mea singurătate
tu locuiești în mintea mea singurătate
ca într-o matcă cenușie uscată
plângând de netrecerea apelor
tu locuiești în porii mei
unde te-ai statornicit
agățată cu disperare în epiderme
necunoscute științei oamenilor
tu dormi
ca un fetus încăpățânat
ce nu se lasă smuls spre născare
tu ai crescut
trup și plămâni și degete
poate gheare și aripi
pe care nimeni nu le vede mișcând
cine știe unde în acest pântec
ai ascuns un cordon
prin care un om ce nu sunt eu
nu, nu mai sunt
te hrănește
cu închipuiri
cu adevăruri
nici nu contează
și uite-așa
tot amândouă într-o cameră
așteptând să se-audă de-afară
zgomot de pași
poezie de Anca Zubascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!