Mă înconoară toamna
Miraculoasă înserare
clipa privită între zi și noapte
luna tăcută răsare,
deschizând poarta încuiată a zării
tu nu ești aici...
distanța și timpul îl trăim despărțiți
când liniștea coboară-n taină
mă regăsesc în amintiri,
sub muguri de stele
se așează în gând
insomnii fremătând
petale de crizanteme
îngenuncheate
spre cer înalț rugăciuni
la marginea luminii
mă înconjoară toamna
cu frunze de jar și lacrimile ploii,
într-un descântec de ape
revărsându-se-n mare.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Liniștea nocturnă
Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
și umbrele nopții
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colț de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
pașilor ce vin...
lin se așează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniștea nocturnă
legată de destin.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sacru legământ
Mă regăsesc,
în toamna cu cer violet
când frunze liniștite cad
și cocorii se adună-n stoluri
pădurea pare o umbră a cerului
desprinsă din basm
prin care vântul călătorește
prin file de vreme
un amestec de culoare și pace
se așează-n suflet
leagăn de vis și mângâieri,
fărâme de iubire izvorăsc
și țes o minune
între soare și pământ
un sacru legământ
clipa coboară, se risipește
pe aleea cu parfum
de crizanteme.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna mea
TOAMNA MEA
Ascult vântul toamnei, ce-mi bate la ușă,
Prin anotimpul ce ce adoarme-n amurg.
Din frunze croșetez gândului, mănușă,
Când lacrimile ploii în suflet se scurg.
Se cerne tristețea-mi ca ploaia-n furtună,
De mila frunzei bătută și brumată.
Doar vântul îi cântă pe-a ramului strună,
Prohod de adio, din viața curmată.
Presimt că toamna mi-aduce gongul morții,
Când sufletul se scurge într-un vis profund
Și nu regăsesc drumul vieții și-al sorții,
În primăveri să mai cultiv gândul fecund.
Bruma și frigul îmi îngheață privirea
Și-adeseori rămâne ideea-n condei.
Iar timpul pecetluiește amintirea
Pe papirus legat cu firul legendei.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Octombrie
Lumină regăsită
în secunda clipei,
te respir
prin toamna cu ton ruginiu
într-o deplină armonie
învăț prea devreme
ce-nseamnă distanța
spre albul ninsorii
telurice semne divine
mi-e gândul un sunet
din cântecul rămas
pe acorduri vechi
în rezonanță cu depărtarea.
Octombrie, ești luna mea,
cu adieri de vânt neobișnuite
sfidând iubirea
timpului rece
adun albastre speranțe,
le ascund într-o filă de carte
în dimineți-mbrăcate
în flori de crizanteme
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire sfântă
Mă întreb dacă aș putea opri,
pentru o clipă, lacrimile ploii
când zorii se revarsă
din umbre tremurânde
și-n raze de lumină
soarele răsare
din visul fără nume
tristețea să dispară
cu o dulce rugăciune
iubirea-n valuri mă înconjoară
lângă voi, locul l-am găsit
sufletul de dragoste-mi cântă
adun parfum din stele
brodez cu el apusul
să gust răcoarea iernii
am adunat flori
pe care primăvara le-a așezat
în drumul meu
împrumutând raze de infinit
să împart cu voi nesfârșite bucurii
din ochii mei de mamă
cu iubire sfântă.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă regăsesc
Mă regăsesc în sunet de mare automnală,
În ochi de gând pășind prin argintie brumă
În culoare de cerneală pe boltă cu lacrimă aureală,
Când sufletul sărută malul în zbucium cu valul în spumă
Mă regăsesc în triste frunze ruginii tomnale
În zbateri de aripi prin vânt umede de ploaie,
În noapte croșetez poeme cu gândurile tale
Sentimente impregnate din suflet pe foaie.
Mă regăsesc în versuri scrise cu condei de soare
Pictate cu amintiri în toamna care plânge,
Pe pânză vremii și a vieții trecătoare
O lacrimă suspină cu mine-n ram se frânge.
Mă regăsesc pe portativul anotimplui cu vise
În dansul pescărușului între cer și mare,
Rătăcesc stângaci prin lume pe drumuri nescrise
Cu doruri ce aprind speranțe în roșii candelare.
Mă regăsesc în ochiul de copil, în firul de nisip
În rugăciune sacră cu tine-n fiecare seară,
Din lacrimă de lună zâmbet de rază să aduc pe chip
Brodat cu fir de suflet în albă dantelată beteală.
poezie de Valentina Geambașu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunze decadente
Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Toamna.
Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiți toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminența,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănați prea mult cu oamenii,
Toamna.
Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunați, vă despărțiți,
Vă agățați cu disperare de un frunziș,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!
Vă îmbătrâniți unele pe altele,
Vă ofiliți unele pe altele,
Vă înmormântați unele pe altele
În noroaiele de la marginea orașului,
De la marginea societății,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedeslușite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliți în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiți într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.
Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa toamnelor ploioase
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-al inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorințe tăcute
Topesc depărtarea
din ceața groasă
între maluri de vise
țes în cuvinte
priviri nenăscute
se zbate chemarea
în zvâcniri nebune
tremură noaptea-n
arcușul viorii.
Departe la poarta lumii
bătrâne anotimpuri
aleargă.
Dă-mi o fărâmă de nemurire
să fiu iar cu tine
pe dealurile albe
când ceața dispare
cu pasul grăbit
răsare luna
eu mă ascund
în dorințele tale.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume tainică
Din muguri de nori
cad stropi mari de ploaie
iar marea suspină
pe țărmul uitat de lume
luna măsoară anii
ce stau mărturie uitării
un pescăruș se înalță în zbor
fremătând din aripi,
sfărâmând secunda de tăcere
o minune tainică mă-nconjoară
se aude murmurul valurilor
ca o blândă alinare
trăim în vibrația universului
energie născută din darul divin,
esența unui crez
prin adierile înserării mă privește
luceafărul cu lumina-i vinovată
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare zadarnică
Și azi te aștept
cu aceeași nerăbdare pe care numai Toamna o știe,
și ca să-mi dovedească credința
a aruncat în univers ciorchini de stele
în amurgul ce taie viața în două:
la dreapta sunt lacrimile pe care cerul
le-a strâns într-un jghiab de dor
înflorind speranțe albite la răscruce de drum
la stânga am adunat secundă cu secundă,
și frunze galbene, si triste,
și muguri ce n-au mai dat în floare,
și ploi reci, și ierni calde, și așteptări, și renunțări
dăltuite în noaptea neagră a destrămării..
Te mai aștept
la aceeași răscruce cu miros de fân
și cu secundele împletite în ani,
ce goi mai sunt în drum spre tine!
Te voi aștepta împreună cu Toamna
pe noianul de crizanteme ale vremii...
nu te grăbi, nu mai este mult până la kilometru zero.
poezie de Lucreția Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreția Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din timpul ce-a rămas
Îți sunt brodate lacrimi și ție de-al meu dor,
Mai sângerează crinii în albul din petale,
Ți-alintă îngeri clipa, când plânge trist un nor,
Îți ninge-n câte-o noapte cu perle mici de jale?
Păstrezi la tine-n suflet sărutul meu din vis,
Îți înfloresc neliniști sub gene când vorbesc,
Ți-e-mpovărată toamna de ceasul interzis,
Alaiul meu de fluturi ți-a spus cât te iubesc?
Mă poți striga pe nume, să nu simți mângâieri,
Deșertul suferinței l-a spulberat speranța,
Mi-ai adunat iubirea din șoapte și tăceri,
Măsori și tu secunda, să micșorezi distanța?
Copilărești o noapte în raiul meu de stele,
Să-mi țeși cu ele vise, nimic să nu mai doară,
Respiri oare parfumul albastrelor zorele,
Sau nuferii uitării m-au șters cu ploi de vară?
Când ai să-nfrângi tristețea, din timpul ce-a rămas,
Să mă adormi pe brațe de dragoste și dor,
Redesenează-mi visul, în taină, pătimaș,
Să nu vii prea târziu! Voi învăța să zbor!
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Popas
Dintre toate liniștile mele
ce le prețuiesc ca pe comori,
cea mai grea mi-e liniștea de tine,
când din zări străine o cobori.
Între noi s-a poticnit cuvântul,
pe cărarea îngropată-n frunze
și te-ntreb: ce vină are toamna,
că-mi dezleagă gândurile-ascunse?
Ea-mi coboară-n gânduri împăcarea
strălucirii-aprinse-n lumini calde,
poleind cu fir de aur clipa
zborului ce-n aripi noi îmi arde.
Și mă resemnez în blând popas
între ce-i trecut și ce-a rămas...
poezie de Eugenia Ponta Pete (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de toamnă
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adțncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi -
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-l inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
Șa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsire
E timpul întâlnirii,
între zi și noapte
între trecut și prezent
între lacrimă și zâmbet
misterioasă alegere,
au trecut secole de așteptări
călător mi-e gândul
vibrează ca un ecou
prin câmpiile însorite de emoții
într-un colț de rai
simt mângâierea vântului
sub teii înfloriți
cu aroma primăverii din nestinsa iubire
te-am regăsit printre lumini de sentimente,
rătăcind prin amintiri
privesc răsăritul dincolo de nori
urmez calea destinului.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A mai plecat un om...
A mai plecat un om și-afară plouă,
Un om frumos, cum ne mai place, nouă,
Să tot numim un om care se duce,
Uitând că asta-i viața, o răscruce!
Și toți suntem frumoși pe astă lume,
Venim, dar și plecăm când viața spune,
Acum sau mai târziu, este totuna,
Dacă iubim și soarele și luna!
A mai plecat un om și-afară plouă,
Pe fruntea noastra se așterne rouă,
Doar picături de apă, limpezi, moi,
Cu care-ntoarcem timpul înapoi!
Sunt picături de lacrimi trecătoare,
Astazi vor curge, mâine va fi soare,
Sunt amintiri ce răbufnesc pe-afară,
Chiar dacă-n lume este primăvară!
Oh, cât aș vrea să rup eu acest lanț,
Să mă ridic de jos, să mă înalț,
Să nu mă mai gândesc la ieri și mâine
Și să trăiesc un azi cum se cuvine!
E bine că ne-ntoarcem când și când,
Într-un trecut de vise, fremătând,
Dar, bine e să-l părăsim, cuminte,
Căci viața noastră merge înainte!
Să ne-amintim de tot ce-a fost frumos,
Să ne trăim momentul dureros
Și amintiri ce-apar în vis de noapte,
Să le lăsăm să meargă mai departe!
A mai plecat un om și-afară plouă,
De ieri după amiază, de la două,
Astăzi tristețea ne omoară clipa,
Mâine, cu dor, ne-om vindeca aripa!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fărâme de amintiri
Adun din firele de nisip
urma pașilor de timp
și lacrimile mării.
zorile-mi deschid visul
spre cântecul de chitară
unde ziua mă vrăjește
cu razele soarelui și murmurul vântului
în gând îmi înflorește primăvara
între noi doi e doar melodia
care ne leagă,
plutește pe portativul vieții
pe note dulci-amare
rătăcim prin lume
prin anotimpuri fugare
păsări albastre ne însoțesc călătoria
vreau să devin iertarea
la capătul de hotar
unde steaua ta va răsări
din fărâme de amintiri.
poezie de Maria Ciobotariu (4 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adâncuri
tăcerea s-a culcat între șoapte
timpul coboară agale în vale
nimeni în cale
se scutură în zare petale de floare
stele-n fântâni
umbre se scurg în oglindă
pășesc peste ape
cu măști de oțel între pleoape
în palme adun lut milenar
focul arde în vatră
se coace și timpul rămas
mă așez între râuri
din care sorb cu sete
cerul uitat între ape
mă voi trezi în zori
când clipa se-ntoarce stele
și voi vâsli
spre țărmul umbrei mele
voi pleca în neființă
în dansul ploilor în noapte
și din adâncuri
mă reîntorc în ape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu,,, toamna
tu... toamna
mi-e toamna tristețe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
și-apusul e mereu aproape
și-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare
cerul de plumb amestecă norii
și plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschiși
frigul îmi intră până la oase
și carnea mă doare
parcă-i o rană
singur sunt pe-alei pustii
pășind pe un covor de frunze roase
doar vechi amintiri îmi picură-n gând
când tu erai și amândoi -
mână în mână -
prin ploi indiferenți treceam
și adieri de vânt tăioase...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gingașa căprioară
Mi-a apărut în vis o căprioară
privea spre stânca
încremenită a zării
în ochi îi ardea flacăra însingurării
simțea cum zările se deschid
sub un văzduh arid, ars de soare
o frică grea o cuprindea
secundă din platonicul destin
mă opresc când vânturile bat
și trec în zbor albastre păsări
în sfârșitul trist de toamnă
parcă ar fi o altă lume
un alt hotar de anotimp
între acel azi și acel ieri,
miraculoasă asemănare
întind mâinile și cuprind
gingașa căprioară,
o frumusețe uimitoare...
îmi amintesc de nerostita copilărie
ascunsă între ani
la-nceput părea o veșnicie
dar va rămâne iubire nesfârșită.
Poezia a primit,, Diploma de excelență,, în anul 2019-Albania
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!