Veniți, popoare!
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.
Voi erați ca niște oi a' nimănui.
Fiecare își vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.
Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.
Voi nu puteți să știți cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!
Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbița în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniți în ceasul cel din urmă,
azi, veniți!
Veniți, popoare, veniți!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre trecut
- poezii despre religie
- poezii despre negru
- poezii despre jertfă
- poezii despre iertare
- poezii despre gură
- poezii despre durere
- poezii despre ceas
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.