Deşertăciune-i totul

I
Aveam înţelepciune, faimă, vlagă,
Şi tinereţe, sănătate-aveam,
Şi vinuri în pocale. Ziua-ntreagă,
La ochii frumuseţii mă-nsoream.
Sub mângâieri simţeam că se topeşte
Şi sufletul din mine, uneori.
Aveam tot ce pământul dăruieşte,
Tot ce-şi doresc sărmanii muritori.

II
Încerc să număr zilele frumoase
Ce-ar fi în stare a mă ispiti
Să le trăiesc din nou,-cele rămase
În amintirea mea. O, n-a fost zi
Şi n-a fost ceas de-adâncă desfătare,
Lipsit de-amărăciune-n viaţa mea-
Nicio podoabă, cât de sclipitoare,
Să nu m-apese, chiar când strălucea!

III
Năpârcă de pe câmp e-mpiedicată
Să muşte, doar prin vrăji şi vicleşug,
Dar cea pe inimă înfăşurată,
Cum s-o alungi, prin care meşteşug?
Ea nu ascultă de înţelepciune,
Cu niciun cântec nu poţi s-o vrăjeşti:
Îţi muşcă sufletul, până-l răpune
Şi nu ai cum să te fereşti!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e deşertăciune, zice predicatorul [All is vanity, saieth the preacher]

Eram deştept, faimos şi iubitor,
Şi sănătos, cu trupul tinerel;
Din orice vie luam câte-un ulcior,
Mă dezmierdau contururi fel de fel;
Inima-n ochi frumoşi lucea firesc
Iar sufletul simţeam că-i afectuos;
De desfătări şi tot ce-i pămânesc
Mă bucuram precum un prinţ fălos.

Încerc să număr zilele ce-au fost
De care încă pot să-mi amintesc,
Să văd dacă în viaţă e vreun rost
Ce m-ar putea tenta să mai trăiesc.
Dar nicio zi n-a fost, şi niciun ceas
Să simt plăcere fără de amar;
Nicio ispită brusc nu m-a atras
Să n-aibă fiere-n luciul ei bizar.

Şarpele-n câmp, cu vrăji şi cu talent,
Inofensiv devine imediat;
Însă pe cel ce-n inimă-i prezent
Cine-ar putea să-l farmece vreodat'?
Înţelepciunea nu-l poate mişca,
De muzică nu e ademenit;
Necontenit acolo va muşca,
Iar sufletul să-ndure e sortit.

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoşii bătrânei

Dacă viaţa a fost cruntă
Trecută prin mari încercări
Tâmpla noastră e căruntă
Orgolii mici si împăcări

Mâna divinităţii întinsă
Ceas ce pare-a fi târziu
În inimă iubirea e aprinsă
Sufletul eate tânăr şi viu

Ce n-am avut la tinereţe
Înţelepciune am aduntat
Fără de griji la bătrâneţe
Sărut pe obrazul brazdat

Suntem frumoşii bătrânei
Viaţa vrem să ne-o trăim
Avem încredere în tinerei
Mereu ca ei am vrea să fim

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un mormânt

Şi simţeam sufletul tău curat şi trist
Cum simţi luna care pluteşte tăcută
După perdelele trase.
Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,
Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,
Neîndrăznind să bată şi să intre,
Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ţine
Cu nevăzute degete de fantasmă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogăţia şi înţelepciunea sunt irezistibile pentru muritori. Căci nu poţi să-ţi saturi sufletul de bogăţie; tot astfel şi cel înţelept nu fuge de înţelepciune, ci o iubeşte şi nu-şi poate îndestula sufletul.

citat din Theognis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc!

Sufletul meu,
un câmp de maci
înfloriţi,
striviţi de copitele cailor
ce mi-au trecut în galop
prin viaţă.
Le-au fost lăsate slobode frâiele
rănind şi iar rănind petalele
prin cuvinte şi fapte.
Iar el,
sufletul,
câmp însângerat la apusul soarelui,
ajuns altar de jertfă
şi-a pierdut scânteierea.
Doar fumegă,
semn că ar fi ars
cândva
precum soarele.
Din când în când
luminat,
mângâiat de poezie
cum luna îşi mângâie cerul,
primeşte strălucire de la cei
cu care îmi împărtăşesc
trăirile prin vers.
Dimineaţa,
petalele spălate de roua
cuvintelor voastre
îşi revin şi continuă
să trăiască
şi iar să trăiască!

poezie de Angelina Nădejde (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul meu

m-am strecurat în viaţa ta
încet pe nevăzute
eu cu tristeţea mea
am cu mine mica mea avere
durerea inima şi sufletul
e mic bagajul meu
este sărac
am însă bogăţie de iubire
prin şoapte-litere frumoase
în ele am pus sentimentele mele
răsad ieşit prin flori de câmp
prin codrii de brazi fagi şi stejari
am pus poeţii ţie dragi
capriciile mele le-am dat jos
nu am luat nimic cu mine
totul dar pentru tine
să nu alungi darul meu sărac
este tot ce am
şi...
am trudit pentru ele
am sculptat pictat şi desenat
prin cuvinte
chipul tău într-o mie de feţe
toate frumoase strălucitoare
cu mare răbdare şi nădejde
le vei primi?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca-n serai de mai

Într-o zi, spre sfârşitul lui mai,
Mă simţeam ca un paşă-n serai.
Ce-o fi fost, nici acum nu-nţeleg
Şi aş vrea, că-i mister, să-l dezleg.

Oi fi fost sub o vraja de zână
Ori aveam mâncărime la mână
Când stăteam pe fotoliu-ntr-o rână
Şi-atingeam câte-un şold de cadână.

Şi-mi plăcea – o, my God! – ce-mi plăcea
Când, mai sus, mâna mea atingea
Rotunjimi dintr-o lume de vis!
Ce să mai! - un serai... paradis.

Oh, ce zi! Ce a fost, ce n-a fost,
Cred c-avea-n ziua-ceea un rost,
Că mi-a fost zi de dulce, nu post
Ca acum: robotind ca un prost.

Muncă, eu? Munca mea-i să gândesc
Şi, cumva, chiar acum mi-amintesc
De o zi când prin juru-mi muncea,
Prin "serai", doar o singură... Ea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam douăzeci de ani

Când aveam douăzeci de ani
Am auzit un înţelept spunând:
"Dăruieşte aur şi bancnote,
Dar nu-ţi da inima nicicând;
Dăruieşte perle şi rubine, orice,
Dar inima-ţi să nu cunoască ham."
Dar aveam douăzeci de ani
Şi de nimeni nu ascultam

poezie de A.E. Housman din Un flăcău din Shropshire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a lipsit

Mi-a lipsit al mamei drag alint,
Încă de când am venit pe lume,
Mi-a lipsit şi dulcele cuvânt,
Care doar mama ţi-l va spune.

Mama mi-a fost stea călăuzitoare,
Chiar de acolo din locul SFÂNT,
Le-a sfătuit pe ursitoare,
Să mă apere pe acest pământ.

După mama n-am plâns niciodată,
Căci sufletul ei a fost cu mine,
În noaptea cea întunecată,
Dar şi în zilele foarte senine.

Despre ea voi scrie, nu voi fi tăcut,
Gândindu-mă la chipul ei blând,
Peste orice greutăţi am trecut,
Cu ICOANA mamei în gând.

poezie de Mihai Leonte (21 mai 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi sunt

Am fost întrebuinţat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii şi simţurile tocite.

Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieşi
sub pielea subţire nu mai eram eu,
era necunoscutul care acţiona la comndă
pedepsit la timp ca un copil neascultător,
am căutat o breşe cum apele după furtună
şi am fugit în alt univers îndepărtat.

Sunt pe meterezele convingerilor formate,
mă caut în cuvintele rămase învăţătură.

Sunt mai adevărat decât amarul din frunze
în dimineţile în care scutur nimicul din mine,
urc până-mi dai semne de iubire
şi te simt cum respiri prin sufletul meu sărac
cu tainică încredere în răsăritul luminii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin nicio înţelepciune nu poate fi schimbată viaţa, ci doar prin bunătate.

aforism de Iosif M. Cristian din Decadent în transcendent
Adăugat de elena denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece un om prin sufletul său

Toată
noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am visat că cineva
mi-a fărămiţat trupul
l-a împrăştiat peste tot
ca pe nişte litere de sânge

mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămăşiţe

şi parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrăţişând viaţa
pentru prima oară

ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aştepta să înflorească

"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi şopti sufletul
şerpuind prin iarbă

(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a acţionat cu înţelepciune când a plasat naşterea înaintea morţii. Altfel, ce-ar fi mai fost viaţa?

citat din Alphonse Allais
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creare

Poate-ai să râzi, dar am puterea de-a te face
Să mori de câte ori omori, la rândul tău,
Tot ceea ce-mi doresc şi nu-mi dă pace,
Tot ceea ce mă face să fiu bun din rău.

Te pot, oricând, întoarce împotriva vieţii,
Atunci când eşti cu totul împotriva mea...
Ce crezi? Nu te poţi pune cu poeţii,
Cu toate că nici tu nu eşti o simplă "ea".

Cu doar un pix, o foaie şi un suflet rupt,
Pot face-ntregul Univers să fie contra ta...
Oricând, pot face tot ce m-a durut,
Să facă-ntreaga suferinţă-n tine-a persista...

Atâta timp cât îndrăznesc a mi te scrie,
Nu îmi permit a-mi face griji de ce-ar urma.
Nu m-ar putea răpune nicio tragedie
Şi de ar fi să vină, doar din partea ta.

Pot transforma, oricând, durerea-n cântec
Şi drama s-o preschimb într-o favoare...
Nu e nimic, de care să mă vindec,
Să nu-mi permit, vreodată,-a fi în stare.

Ca să-nţelegi: Nu eu depind de nemurire,
Căci ea ca hrană-şi are nebunia mea...
Tu eşti aceea ce ar trebui ca, prin iubire,
La rândul tău, să poţi ajunge a crea...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (13 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme

a fost o vreme când aveam trupul frumos
a fost o vreme
când mă pozam pe vârfurile munţilor -
iarbă sprijinită de genunchiul tău
a fost o vreme când râdeam
stingând lumina de pe tort

mă regăsesc în chipul pietrei
în ochi - fântâni cu apă prea puţină
când uneori de-afară încă vin
în cumpene să-mi scârţâie zefire

sufletul e tăcere de drumuri pustii
penumbra care învăluie buza fântânii
nu mai e sfioasa creatură
închipuită din măduvă dulce
care fuge, se-ascunde
încolăcită în spatele coastelor
prunc pe picioarele mamelor.

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin înţelepciune, Domnul a întemeiat pământul, iar prin înţelegere a întărit cerurile. Prin ştiinţa Sa a deschis adâncurile şi norii picură rouă. Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi; păstrează înţelepciunea şi buna chibzuială, căci ele sunt viaţa sufletului tău şi podoabă pentru gâtul tău. Atunci tu vei merge fără teamă pe calea ta şi piciorul tău nu se va poticni. De te culci, nu-ţi va fi teamă, iar de adormi, somnul tău va fi dulce.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemnare la fapte bune. Lauda înţelepciunii - 3:19-24
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă el, bărbatul, n-ar fi existat...

Floare nenuntită ar fi fost femeia
Scuturând petale pe pământ încins,
Irosind polenul şi lipsind scânteia
Focul nemuririi... nu s-ar fi aprins.

Ar fi fost vioara ce-i lipseşte arcuşul
Necântată-n noapte ar fi adormit
Strunele bolnave i-ar fi fost tăişul
Trupului ce-n taină, moare neiubit.

Ca o ciocârile ce în plâns şi-neacă
Nesfârşitul cântec prin furtuni de dor
Prin frunzişul vieţii cu tristeţi se-mbracă
Căutând pereche să plutească-n zbor.

Ce-ar fi fost femeia singură-n iubire?
Flacără ce-ar arde zilnic fără rost,
Creangă fără ramuri, trup spre vestejire
Şi cerşind lumină dintr-un cer anost.

Ce este femeia când îşi are alături
Sufletul pereche-n simfonia vieţii?
E vioara lumii ce străpunge-nalturi,
El... izvor de cântec şi arcuş tandreţii.

poezie de Angelina Nădejde (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeam că îl iubesc, dar de fapt aveam doar nevoie de el. Era atât de multă moarte împrejur iar atunci când eram în pat împreună, nu mă gândeam la moarte... Uite, ce încerc să spun este că nu putem şti ce se află în sufletul altei persoane, nu putem şti nici măcar ce se află în sufletul nostru. Viaţa dă o întorsătură şi, cumva, noi ne continuăm drumul orbecăind.

citat din Sybil Adelman
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!