Zi de Primăvară

Când vine iarăşi primăvara
Natura anunţă-a sa trezire
Din iarna-n lunga adormire,
Şi de cu zori şi până seara
Şi-arată verdea întinerire.

Porneşte seva din pământ,
Codrii cei trişti înmuguresc,
În strai nou se primenesc,
Şi prin al Domnului Cuvânt
Sub grija-I toate înverzesc.

Şi pajiştea cea-ncântătoare
În fel de fel de specii multe,
Ea-ncepe ochii să-ţi încânte
Şi-ntinde faţa-i către soare,
Sclipind de florile mărunte.

Un covor fin de nestemate
Ne-ncântă-a ochilor privire
Şi ne trezesc din amorţire,
Şi prin miresme parfumate
Ne-nveselesc întreaga fire.

Abia se-aşteaptă întâlnirea
Atâtor flori, şi lăcrămioare
În zumzet viu de aripioare,
Cu albiniţe, vrând hrănirea
Sorbind, din fiecare floare.

Astfel strâng nectarul dulce
Ca să-l transforme în miere
Aşa cum munca lor le cere,
În alergarea spre-a aduce,
Polen, izvorul viu de putere.

Aşa se trece o zi întreagă
Cu-n du-te vino, neîncetat
Din zori de zi pân-la-nnoptat,
Mereu grăbind, ele aleargă
Şi pun în faguri, rod bogat.

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (1 martie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au inflorit salcâmii

Roiuri de albine
Vin în zbor pe flori
Şi un dans devine
Nuntă de cu zori.

Când salcâmul ţine
Ramul cu alai,
Zumzet de albine
Cad pe flori de mai.

Nimenea nu ştie
Decât Dumnezeu,
Că-i o simfonie
Tot salcâmul meu.

Cum regina cere,
Ele se încarcă
Cu polen şi miere.
Fug să se întoarcă.

Când de prin zavoaie
Limbi de nori le udă,
Stropii reci de ploaie
Îmi tot fac în ciudă.

Speriate parcă
Fac câte-un desen,
Fug şi nu-şi încarcă
Sacii cu polen.

Norii ca de crom
Fac mereu perdele,
M-aş urca în pom
Să le ţin umbrele.

Norii se răsfrâng,
Gâzele vin iară,
Candelabre plang
Picături de ceară.

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino mâine

Vino cu-n sărut la mine,
Dimineaţa către zori,
Gândurile de ţi-s pline
Şi-mbrăcate în culori.

Lasă-ţi bluza desfăcută
De-o privire... către sâni,
Mătăsoasă... şi tăcută,
E păcat s-o tot amâni.

Te-nfăşor... c-o adiere,
Te aprind cu un sărut,
Un alint şi-o mângâiere
Dinspre clipe ce-au trecut.

Vino mâine... să-ţi fiu soare
Strop de rouă şi destin,
Patimă năucitoare
Şi parfum... din flori de crin.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă apicolă

Trudă iarăşi la stupină,
Casniţele se aşează.
Peste toate, o regină,
Zi şi noapte este trează,
Fiecare locu-şi are,
Rostul... şi-n deplină pace,
Adună nectar din floare
Şi pastură-n stupi va face.

Trudă iarăşi la stupină,
Trec apicultori spre soare,
Prin oceane de lumină
Înspre mierea din ogoare.
Doici, celeste, sanitare,
Paznici, trântori, sacagii,
Toate au un rol sub soare,
Taină-n stupii aurii.

Casniţele se aşează
Şi culegătoare triste,
Peste câmp de flori dansează,
Vor pleca spre lumi de vise.
Pastoralului spectacol
Şi trup şi suflet ne unim,
Viaţa este un miracol!
Noi nu ştim să o trăim.

Peste toate o regină,
Jurământul de-a conduce,
Cu nectar şi cu lumină,
Familia să-şi educe.
Despre rod şi căpăceală,
Despre lăptişor de matcă,
Despre vremea de afară,
Despre secetă şi apă.

Zi şi noapte este trează,
Trudeşte, propolis pune,
Vrednic ramele fixează,
Rod bogat ca să adune.
Zumzet viu butura este,
Trâtori nu-şi mai ştiu menirea,
Stupul, scumpa lor poveste,
Ne aduce fericirea.

Fiecare locu-şi are...
O cazarmă de iubire,
Amnar, lacrimă şi miere,
Prinse-n nevăzute fire.
Diafragma limitează
Cuibul unui stup. Şi iată,
Doar în patruzeci de zile,
Făptura cea înţeleaptă,
Trece-n marea adormire.

Rostul... şi-n deplină pace,
Moartea şi odihna sa
Este pilda care face
Omul, prisăcar ce vrea,
Dintr-un suflet de ocară,
Drod a fi, oprind duşmanii,
Suflet – clopot de aramă,
Trupu-mpovorat cu anii.

Adună nectar din floare!
Prigoriile opreşte!
Lupii de albine, Doamne...
Viaţa stupului sorteşte!
Trec furnicile-n armate,
Vor să prade stupul dulce.
Când regina e pe moarte,
Încotro s-o mai apuce?!

Şi pastură-n stupi vor face,
Pâinea-n ţăst brodat cu rame...
Mierea asta mult îmi place!
Aliment îi spunem, oare?!
Soare, floare şi lumină,
Evantai de aripi moi...
Şi la noi, ca în stupină –
Faguri plini şi faguri goi.

Şi pastură-n stupi va face,
Adună nectar din floare.
Rostul şi-n deplină pace,
Fiecare locu-şi are.
Zi şi noapte este trează
Peste toate o regină.
Casniţele se aşează,
Trudă iarăşi la stupină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aş mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ţi-aş vedea frumosul chip în oglinda cerului
Şi mi-aş pune stăvilar împotriva dorului...!

De-aş putea schimba destinul aş da timpul înapoi
Şi-aş fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe guriţa ta ca fraga ţi-as da dulce sărutat,
Printre flori şi printre iarbă te-aş iubi neîncetat

De-aş putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aş face şi mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Şi din când în când ţi-aş cere un sărut, unul măcar

De-aş putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfăşor
Să-mi pot şterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ţi-aş vedea chipul aievea în apa izvorului
Şi n-aş mai fi trist într-una din pricina dorului!

De-aş putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu eşti lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aş opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieţii drum
Iar pe tine te-aş preface în clepsidra mea cu fum!

De-aş putea să-ţi mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ţi fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aş striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult ţin eu la tine şi cât imi eşti tu de dragă!

poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino,-i primăvară!...

Iubite,-i luna mai şi-i liliacu-n floare
Mi-ai spus că ai să vii după apus de soare
Când stelele răsar, pe boltă se adună,
Să ne plimbăm pe-alei în nopţile cu lună

M-am îmbrăcat în voaluri lila şi te aştept
Să-ţi simt căldura vocii şi clocotul din piept
Tu să-mi presori poteca cu flori de liliac,
Eu să îţi pun pe buze, pecete,... flori de mac...

Din cupa de lalele să bem ca din potir
Nectarul fericirii, iar îngerii cu mir
Pe frunte să ne ungă a binecuvântare
Şi să alunge dorul de-atâta aşteptare!...

Parfumul de narcise, zambile şi lalea
Să-nvăluie-n mister... iubiri de catifea...
Din albe flori de măr să-mi pui pe cap cunună
Să-ţi fiu regina nopţii sau raza ta de lună

Să ne trezim din vise abia la ziuă-n zori
În cântece de mierlă şi de privighetori...
Şi greierii prin iarbă ne cânte la vioară
Iubite, să dansăm!... Hai, vino,-i primăvară!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna Primăvară (baladă primăverii)

ZÂNA PRIMĂVARĂ
(baladă primăverii)

Zâna Primăvară vine
Cu veşminte de petale.
Peste munţi, văi şi coline,
Aşternând covor de floare.

Lăcrămioare de iubire
Aşează-n mărgăritare,
Iar a cerului privire
Toarnă în flori de cicoare.

Cu privirea-i de smaralde
Umple câmpul cu verdeaţă,
Când dorul Soarelui arde
Păpădia-n dimineaţă.

Presară înmiresmare
Peste câmpul cu narcise,
Iar de-a iubirii chemare
Leagănă dorul în vise.

Fluturii îşi desfac în zori
Aripioarele de mire
Şi se întrec sărutând flori,
Când plutesc de fericire.

Astrul nopţii când răsare,
Cu baghetă fermecată
Pe Zeiţa Primăvară
O sărută de îndată.

În raze dalbe cuprinde
A primăverii iubire
Şi din stele îi aprinde
Candelă de fericire.

Apoi o duce cu vise
În Universul Galactic,
Iar prin porţi de Rai deschise
Îi strecoară dor romantic.

Din stele în toiul nopţii
Îi împleteşte cunună
Şi-i brodează voalul nunţii,
Din raze, Crăiasa Lună.

De Soare se-ndrăgosteşte
Cu trandafiri în obrăjori,
Primăvara, când primeşte
Iubirea în flori de bujori.

De iubire fermecată
Se scaldă în balsam de flori,
Când prin vise e purtată,
Din amurguri până în zori.

Atunci, vraja se sfârşeşte
Şi bagheta îi dispare
În legendară poveste,
Pe-aripi de odinioară.

Dragostea înmugureşte
La sărbătoarea iubirii
Şi în inimi înfloreşte
Cu balsamul fericirii.

Vin la concertul de seară,
Zgomotoase păsărele.
Greierii îşi iau vioară
Să se-ntreacă-n cânt cu ele.

Primăvara lasă-n zare
Rochia multicoloră,
Iar rodul iubirii sale
Îl oferă Verii-soră.

Maria Filipoiu
Din "Legendele Primăverii"

poezie de Maria Filipoiu (24 februarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Covoraşe înflorate se-aştern pe câmpul odihnit
Păsările călătoare de prin zări au poposit
Iar prin lunci avem concerte, de cu zori şi până-n seară
Cum să stai acum în casă când e-aşa frumos afară!

Pădurea iarăşi înverzeşte, e moment pentru trezire
După iarna friguroasă, ce-a ţinut-o în amorţire
Şi de-a fost puţin rărită pentru prea multe nevoi
Ea renaşte cu putere, se reface pentru noi!

Apar cârduri de mioare, pe păşune, lângă sat
Mieluşeii le-nsoţesc cu mult chef pentru zburdat
Şi pe câmpul însămânţat, berzele aterizează
Obosite de la drum, loc de cuib investighează!

Sălciile din zăvoi, se împodobesc de zor
Mâţişorii cei pufoşi luând faţa frunzelor
În livada de pe deal, pomii înfloresc pe rând
Doamne, ce minunăţii, ne-ai lăsat Tu pe pământ!

poezie de Ionel Popa (24 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara de altădată

Primăvara cea zglobie
Iarăşi a venit la noi,
Înviind natura moartă
De pe dealuri, de pe văi.
Gâzele au ieşit la soare
Zbârnâind din aripioare,
Iar florile "îndrăzneţe"
Te imbie la plimbare.
Prin păduricea umbroasă
Pe unde mergeai odată,
Să culegi mici urzicuţe
Ori să dai o mică raită.
Erai un copil atuncea
N-aveai griji şi nici nevoi,
Aveai toată viaţa-n faţă
Mintea plină de idei.
Îndrăzneţe sau timide,
După cum era şi cazul,
Toate bune şi frumoase...
Până s-a schimbat... macazul

poezie de Mariana Simionescu (29 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul Naturii

În templul Tău zi de zi trăiesc
Şi mi se pare atât de firesc,
Să mă trezesc în al tău decor,
Plin de limină şi culoare
Să admir fiecare floare,
Să respir aerul proaspăt, curat,
De verdele frunzelor curăţat.

În fiecare zi Ai ales să-mi oferi
Altceva decât a fost ieri,
Mai ieri firul ierbii încolţea,
Pe pajişte copiii zburdau,
În grădini era mare zor
Pentru pregătirea peluzelor
Cu flori multe şi colorate
Care pe care în frumuseţe să se întreacă

În pământ sămânţa germinează
Şi ciclul vieţii îl urmează,
Creşte, înfloreşte şi rodeşte
Şi al ei secret bine capsulat
Se dezvăluie încetişor
De la început, prin citirea frunzelor.

Multe flori, plante şi copaci cresc
Şi a noastră nevoie o servesc,
Îţi voi aduce mereu mulţam
Că în fiece zi, pe masă, pâinea o am.

Astăzi, la plimbare am plecat
Şi pe-un covor de frunze am călcat,
Vremea lor pentru acest an a trecut
Nu pentru că ele aşa au vrut,
Dar resemnate ele se supun
Voii Tale, Stăpână doamnă,
Care ai poruncit să fie toamnă
O toamnă veselă, cuminte
Îmbracată-n ale ei veşminte,
De-o măreţie aurie, regească,
Ca nouă, privitorilor să ne priască.

Mâine, decorul funest din altarul Tău
Cu steluţe dalbe, mătăsoase Îl împodobeşti
O emoţie austeră sufletul îl cuprinde
Şi-ntr-o dulce melancolie, visează
Pe muzica lui Bach sau o simfonie
Gânduri nestăvilite pe solfegiu aleargă
Şi –o linişte vindecătoare se lasă
În al meu trup îngheţat de o vreme geroasă.

Însă în a Ta adormire, legea divină
Cu ale ei cosmice, binefăcătoare influienţe,
Perpetuă viaţa prin regenerare
Şi la trezire nonculorile se sting
Şi culorile curcubeului se reaprind.

poezie de Georgeta Ganea (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe calea sfântă...

Pe calea sfântă-am înţeles
Cât a costat preţul salvării
Prin planul răscumpărării -
Cum şi-a dat cerul interes
În marea taină a-ntrupării.

În jertfa scumpă-a lui Isus
În planul sfânt al mântuirii,
Spre-a da slavă neprihănirii,
Dragostea, jaloane-a pus
Pentru-ntregirea omenirii.

Ea mă-ndeamnă tot mereu
Ca-n susurul lent şi subţire
S-aud a Domnului vorbire -
S-aud că trece Dumnezeu
Vestind marea neprihănire.

Şi-n neputinţa mea firească
De-a face voia Celui Sfânt
În lupta, pe-acest pământ,
În stâncă să m-ocrotească,
Să mă susţină Duhul Sfânt.

Şi pe frumoasa cale-aleasă
Să urc în sus, să nu alunec,
Cuvinte, fapte, să le judec
S-ajung prin biruinţă acasă
Încununat în glas de cântec.

Când îngeri mii m-or însoţi
Spre marea de foc şi cristal,
Spre-al veşniciei verde mal,
Cu ei atunci, în rând voi fi
În acel cor sfânt şi triumfal.

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (24 aprilie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între flori...

Ce frumos e când natura îmi dă viaţă
şi mă aduce într-o mare de visare,
cu flori multicolore apoi mă răsfaţă,
ca să-mi lumineze ziua un nou răsărit de soare.

În fiecare zi viaţa frumos mi-aduce,
natura aproape ce o preţuieşte
şi florile înclinându-se la răscruce,
unde copacul din umbră mă priveşte.

Nu întotdeauna am această şansă,
să am florile cu culorile în palma mea,
dar înţeleg şi scurtez să nu fie distanţă,
prin grădina deasă cu flori mă plimb aşa.

poezie de Eugenia Calancea (2 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia

Aş aduna în palme petalele de floare,
Din crini şi lăcrămioare o rochie să-ţi fac
I-aş pune şi paiete din razele de soare,
La poale aş tivi-o cu flori de liliac

Şi-n loc de cingătoare pe talie s-o ţină,
Ţi-aş împleti albastre flori de nu mă uita,
Ţi-aş aşeza pe frunte cunună de lumină
Şi nu din astrul zilei, ci din privirea ta.

O rochie ţi-aş face din florile pădurii
Şi ţi-ar veni turnată, mai bine decât crezi
În degrade-mbinate, culorile naturii
Ţi-ar scoate-n evidenţă frumoşii tăi ochi verzi.

Şi astfel înflorită să fii o veşnicie
Rivala primăverii, regină peste flori
Şi pe covorul roşu când vei păşi mlădie
Umili, să ţi se-încline cohorte-ntregi de sori,

Să-ţi cadă la picioare neplânse ploi de stele
Şi vântul să te poarte în zbor până la nori,
Când nopţile-ţi vor ţese senine, lungi perdele
Să le desfacă luna, iar tu să te strecori.

O rochie-ţi voi coase, cu ea să ţi se-mbrace
Şi sufletul, şi trupul în blânde, vii culori
Din galaxii pierdute atunci mă voi întoarce
În fruntea unei armii de îngeri păzitori
Din zori şi până-n noapte, din noapte până-n zori,
Să-ţi fim gardă regală, regină peste flori!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teiul

Teiul este o podoabă,
Considerat copacul sfânt,
În grădina publică, ogradă,
O mândrie pe pământ.

Statura lui aşa rotundă,
Cu o coroană îmbelşugată,
Frunza verde conturată,
Florile parfum inundă.

Plouă în vremea lui cu flori
Galbene, roşii, pe alei,
Împarfumatele culori,
Florile sfinte de tei.

Din florile galbene şi fine
Culeg polen harnice albine,
Îl poartă atent la ele,
Ca să-l transforme în miere.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zburăm înspre soare

Iubirea mea cu ochi frumoşi ca crinii,
Revino din nou la mine!
Că sufletul îmi tânjeşte de dor
Şi aş vrea să am aripi, să zbor!

Să zbor până la soare şi lună,
Să-ntreb de ce nu mai suntem împreună
Şi unde este dragostea cea nemuritoare,
De ce-a dispărut ca un val de mare.

Ea apărut ca o scânteie
Când te-am văzut pe tine, femeie
Dulce ca un fagure de miere
Şi frumoasă cum e luna-ntre stele!

Vino, iubirea mea, cu miros de crin
Ca durerea să-ţi alin
Şi să-ţi sărut obrazul moale, ca să-ţi crească aripioare!
Să zburăm înspre soare, hai, vino, iubirea mea cea mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângă în zori lăcrămioare...

Cu lacrimi am plâns pe mormânt,
Cu boabe de rouă la soare
Şi-apoi am sădit în pământ,
Să plângă în zori... lăcrămioare...

Eu ştiu cât de mult m-ai iubit
Şi poate am dat cu măsură,
Apusul cu noi s-a grăbit...
Mi-am pus peste suflet armură!

Şi viaţa-mi s-a scurs printre valuri
Cu pierderi dar şi cu-mpliniri...
Au vrut să mă înece talazuri
Mi-au pus doar triteţe-n priviri!...

O ancoră mi-a-ntins Cel de Sus
Corabia de ea să-mi agăţ,
E Ana,... dar parcă ţi-am spus,
E darul din Cer făr' de preţ!

În inimă-mi cântă-o vioară
Şi simt uneori că mă-nalţ
De n-ar năvăli ca la moară
Gânduri... să macin în valţ!

Mă-ntreb de-or mai fi lăcrămioare
Să-mi plângă şi mie în zori
Când sufletul meu va fi boare
Să-l suie deasupra de nori!....

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Ţi-am aşternut un pat de flori
Petale lungi de orhidee
Şi toate au câte culori
Poate îţi vine vreo idee

Te-aştept acum să vii să-l vezi,
Să te-ameţească cu miresme
Să nu mai pleci, pe el să şezi
Şi-a mea iubire să te cheme

Cercul lui, covor de ierburi
Ierburi înalte pân* la poale
Nu ne vadă, poate, cerbii
Cu ochii lor, roşii migdale

Ţi-am aşternut un pat de flori
Şi-o pătura de păpădie,
Acoperiţi sub ea în zori
Să stăm sub ea ca-n colivie

Când vine roua fredonând
Să nu ne ude dimineaţa
Să ascultăm un cor din crâng
Bătăi de fluturi... scurta-i viaţă

Pe Dragobete să-l chemăm
Doar lui să-i spunem taina noastră
O ştie sigur şi pe-a lor
A noastră însă-i mai albastră

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de nuntă

Şi-acum, când simţi în piept fiori sub vălul de mireasă
Primeşte-n dar cu dulci fiori acest buchet cules în zori;
Să fie floare între flori frumoasă.
Bogat să fie cuibul tău de crini şi viorele,
Cu flori în gând să fii mereu!
Să-nveţi ce-i bun, să rabzi ce-i greu...
Să te încrezi în Dumnezeu ca ele.
Să fii o harnică zorea ce-n zori nu se dezminte,
Un nufăr alb cu strai de nea.
Să fii cu cel legat prin har
Crin alb păstrând credinţa;
Dar de-l mâhneşti cu-o vorbă-n zbor,
Să simţi arzând în obrăjor
Doi maci purtând în cupa lor căinţa...
Şi-oriunde-n lume vei umbla
S-auzi un glas de-acasă:
"Te rog din zări fetiţa mea să fii, pentru măicuţa ta,
O floare de Nu-mă-uita duioasă".
Şi-apoi, când veţi străbate-n lume
Vânt greu ce-n drum se-aşterne,
Cu Dumnezeu să fiţi şi-atunci
Deasupra văilor adânci
Voioşi ca două flori de stânci eterne!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţii

În lumea de ieri,
În lumea de azi,
Suntem noi, suntem veşnici,
Dar nimic pe pământ,
Suntem creste de valuri
Stârnite de vânt,
Suntem stele ce cad
Şi se sting în pământ.
Te aştept privind de un ceas
Şi privesc căutând un răspuns,
De ce lacrimi n-au curs
Îndeajuns?
Tu eşti tu şi eu
Sunt eu,
Două lumi în care,
Ne zbatem visând
Între bine şi rău,
O iubire de valuri,
Pe un ţărm suspinând,
Trăim al speranţei dulce blestem,
Între soare şi vânt.
Şi cine ştie câţi ani au trecut
Şi poate vor mai şi trece,
Sorbind cu nesaţ,
Din parfumul trecutelor flori,
Un dulce nectar,
Iubind pătimaş, dar
Cu sufletul rece,
Că totul a fost, va fi şi va trece,
Încercând aceiaşi fiori,
Când mereu murind în amurg,
Ne vom naşte în zori.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele meu...

O floare se usucă-n vânt,
uşor se pleacă spre pământ,
e cotropită de dogoare,
de arşiţa venind din Soare.
Aşteaptă doar o mângâiere,
iar de la vânt o adiere,
cu briza lui răcoritoare
ce-i poate da viaţă, culoare,
că altfel nu s-ar numi floare,
iar floarea vieţii sunt chiar eu
şi tu devii Soarele meu
că-n suflet te-am purtat mereu.
În zori mă bucur de lumină,
la prânz de zumzet de albină,
amiezele cu drag petrec,
cu alte flori să mă întrec,
culori, parfum, arom', buchet,
te-mbată-n câmp, sunt berechet,
şi toate florile doresc
blagoslovit dumnezeiesc.
Iar la apus, către-nserat,
când intră toate în păcat
că ruga nu le-a ascultat,
pe mâine iar le-a amânat,
încep să facă temenele,
se ofilesc de dor şi jele,
că vine noaptea pe furiş,
iar vreun flăcău, pitiş-pitiş,
s-o tăvăli cu mândra lui
când dau frâu liber dorului
şi pân' la roua dimineţii
au ostoit tot rostul vieţii.
Eu, tandră şi încrezătoare,
rămân cea mai fidelă floare,
cultiv speranţa ce nu moare,
respectuoasă, răbdătoare,
aştept un răsărit de Soare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia în floare

Să vezi magnolia în floare
Ce îţi răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.

În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simţi natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!

Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Şi stau alăturea, ciorchine
Viaţa însăşi luminează...

Şi în suava gingăşie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veşnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.

Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.

poezie de Ştefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!