Altarul Naturii

În templul Tău zi de zi trăiesc
Şi mi se pare atât de firesc,
Să mă trezesc în al tău decor,
Plin de limină şi culoare
Să admir fiecare floare,
Să respir aerul proaspăt, curat,
De verdele frunzelor curăţat.

În fiecare zi Ai ales să-mi oferi
Altceva decât a fost ieri,
Mai ieri firul ierbii încolţea,
Pe pajişte copiii zburdau,
În grădini era mare zor
Pentru pregătirea peluzelor
Cu flori multe şi colorate
Care pe care în frumuseţe să se întreacă

În pământ sămânţa germinează
Şi ciclul vieţii îl urmează,
Creşte, înfloreşte şi rodeşte
Şi al ei secret bine capsulat
Se dezvăluie încetişor
De la început, prin citirea frunzelor.

Multe flori, plante şi copaci cresc
Şi a noastră nevoie o servesc,
Îţi voi aduce mereu mulţam
Că în fiece zi, pe masă, pâinea o am.

Astăzi, la plimbare am plecat
Şi pe-un covor de frunze am călcat,
Vremea lor pentru acest an a trecut
Nu pentru că ele aşa au vrut,
Dar resemnate ele se supun
Voii Tale, Stăpână doamnă,
Care ai poruncit să fie toamnă
O toamnă veselă, cuminte
Îmbracată-n ale ei veşminte,
De-o măreţie aurie, regească,
Ca nouă, privitorilor să ne priască.

Mâine, decorul funest din altarul Tău
Cu steluţe dalbe, mătăsoase Îl împodobeşti
O emoţie austeră sufletul îl cuprinde
Şi-ntr-o dulce melancolie, visează
Pe muzica lui Bach sau o simfonie
Gânduri nestăvilite pe solfegiu aleargă
Şi –o linişte vindecătoare se lasă
În al meu trup îngheţat de o vreme geroasă.

Însă în a Ta adormire, legea divină
Cu ale ei cosmice, binefăcătoare influienţe,
Perpetuă viaţa prin regenerare
Şi la trezire nonculorile se sting
Şi culorile curcubeului se reaprind.

poezie de Georgeta Ganea (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, clasa a VIII-a

S-au scurs 8 ani de şcoală, au trecut grăbiţi
În care multe amintiri noi am adunat.
Azi ne luăm la revedere, dragi colegi iubiţi
Fiecare pe-un nou drum a plecat.

Şi ne despărţim de fiecare profesoară
Parcă ieri păşeam firavi şi cu ochi inocenţi,
Clopoţelul răsună pentru ultima oară
Copiii de ieri, astăzi sunt adolescenţi.

Au trecut 4 ani de la frumoasa toamnă,
Dar ne amintim clar fiecare clipă
Când o dulce şi scumpă doamnă
Ne-a luat pe toţi sub a dânsei aripă.

Scăldaţi în lumina caldă a dimineţii
Glasurile noastre se aud pe holul clădirii.
Pentru ultima oară. Ne vom urni pe drumul vieţii
A sosit momentul trist al despărţirii.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (13 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt

Simt cum prin mine se strecoară,
Ca o adiere de primăvară,
Un sentiment de mulţumire,
Pentru cel ce-l am lângă mine.

Simt cum se revarsă-n trup,
O energie binefăcătoare,
Care alungă norii de sub soare
Şi lasă urme vindecătoare.

Simt că trebuie s-aduc mulţam
Celor dragi pe care lângă mine îi am
Şi bucuria de a fi şi de- a iubi,
Dă sens vieţii ce-o am a trăi.

Simt că anii mai puţin contează,
Când scrii file de poveste,
Ce aduc în ochi acea slipire
Şi o miraculoasă a sufletului întinerire.

Simt acea dulce mângâiere,
A parfumului de floare,
A brizei mării-n răsărit, apus,
A frunzei-n zborul jucăuş
Şi a fulgilor albi de nea,
Ce la tâmple s-au depus.

poezie de Georgeta Ganea (28 iulie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funeralii pentru flori

Ea a spus, "... pot avea oricât de multe flori doreşte scumpa
mea inimioară şi de orice culoare, desigur..."

Ea iubeşte florile
o mulţime de flori
flori parfumate
ale frumuseţii şi-ale culorii
mănunchiuri de flori
proaspăt tăiate şi aranjate
să sugereze simbolic
că ea a fost întotdeauna
înzestrată pentru iubire
le păstrează aproape de ea
ele-i acoperă patul
pe care stă culcată...

atât de multe flori
flori parfumate
care să ascundă miasmele
unui suflet mucegăit
şi muribund...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă aurie

Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Şi zile cu ploi cernite.

Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.

Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Şi-n zbor, păsări călătoare.

Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toţi în casă,
Pentru iarna friguroasă.

poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antonimi

Toamna
ce se aşează, o desenezi abstract,
cu maci prin lanuri de porumb,
în flori de primăvară o îmbraci,
când frunze ruginite
doinesc suave spre pământ.
Îmi spui ca sunt copacii plini
cu flori de liliac,
mirosul lor te-mbată prin suspin,
eu văd doar crizanteme,
nuferi roz pe lac,
o toamnă blândă ce se aşează
iar primăvara ta
ecou cu sunet antonim.
Din negrul cât era în jur,
am strâns lumini
şi dorurile le-am împletit cu alb,
iar tot ce văd
că-i toamnă şi-i sublim acum,
tu vii să-mi spui
că din rugina frunzelor
a înflorit din nou
alb liliac pe ram...

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Crepusculul de toamnă e trist, dar inefabil...
În catifea de brumă-şi scufundă strălucirea.
Acum, tot muritorul se simte mai amabil
când, în melancolie, îşi află fericirea...

Cu oboseli vioaie, ce-i macină lumina,
crepusculul adună înţelepciunea vieţii
sub ochii ce-i închide, neamintindu-şi vina
că nu se mai trezeşte la ora dimineţii.

Cu-aceleaşi vechi tipare, în fiecare toamnă,
crepusculul surprinde, de fiecare dată,
cu frunze colorate şi flori care ne-ndeamnă
să ne-amintim povestea cu un băiat şi-o fată...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Cu frunze galben-arămii, tu toamnă scumpă ne-nveleşti..
Şi picuri picuri mii şi mii, pământul rodnic îl stropeşti.
Cu nori cenuşă de albastru, cu vânt în păr, cu poame multe
Tu ne aduci din timp poveşti, aflate pe cărări uitate de munte.
Când turturelele-au plecat,
Se simte fum de paie
Pustii sunt horele din sat
E linişte-n odaie.
Şi rolul tău de mii de ani, neîncetat îl joci la timp,
Aduci copiii de prin lan şi îi trimiţi furiş la şcoală,
Eşti ca o mamă an de an, ce nu cunoaşte oboseală.
Esti toamnă, tu in pământ întorci comori
De gură hrană pentru muritori,
De dor, de Dumnezeu cel sfânt,
Ţiganii scot viori si cânt...

O, tu, frumoasă toamnă
Ce te comporţi precum o doamnă,
Miroşi frumos, a lemn de pin udat
Te porţi cu straie vechi, ce lumea nouă le-a uitat.
O, tu, tânără toamnă...
Ce mergi agale ca o doamnă,
Covor de frunze ai pe jos
Cu ploi de frunze, curcubeu frumos...
Aduci cu sine vieţii bucurie,
Când roade sunt în farfurie,
Când plin paharul zace mut,
Când mustul roşu e plăcut.. să cânte lăutarul mut!

poezie de Ionuţ Capotă (6 octombrie 2014)
Adăugat de Ionuţ Capotă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de singurătate

ieri nu a fost nimic
a fost o reflexie a luminii în spaţiu
ieri a fost doar suspinul
unei mari iubiri
ieri a fost înălţat şi mai sus zidul
acela de singurătate
pe care îl ridicăm în fiecare zi
din praful drumurilor
prin care trecem fără rost
la nesfârşit

azi nu va fi nimic
astăzi va fi acelaşi strigăt
de neputinţă
aceeaşi inconsistenţă socială
azi va fi aceeaşi singurătate densă
pe care o poţi tăia cu cuţitul
aceeaşi falsă declaraţie de dragoste
aceeaşi tăcere îngrozitoare
care aproape că îţi vorbeşte
spărgându-ţi timpanele

mâine aproape că nu va fi deloc
mâine va fi o nouă pregătire pentru apocalipsă
o nouă rotaţie nesigură a pământului
o nouă promisiune de dragoste neţărmurită
mâine va fi pregătită o nouă reţetă
pentru singurătatea mondială

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost la tine mamă, ieri

Am fost la tine mamă, ieri.
Acolo, la al tău mormânt.
Te-am tot strigat din răsputeri,
dar nu mi-ai spus niciun cuvânt.
Ţi-am pus coroană sus pe cruce
şi flori albe pe mormânt,
poate ele-îţi vor aduce
aminte, că te port în gând.
Parfumul lor pate fi solul
trimis la tine să ajungă,
să-ţi spună cât de mare-i dorul
în sufletul ce stă să plângă.
Aş vrea să te întorci acasă
la patul care te-a încălzit,
la glastra cu flori rămasă
în care flori au împietrit.
Te-aşteaptă banca de la poartă,
rămasă tristă, pustiită.
Grădina plânge a ei soartă
că nu mai este îngrijită.
Să te întorci la casa noastră mare
unde-am legat multe-împliniri.
Unde în nopţi de iarnă cu ninsoare,
am depănat multe amintiri.
Mi-e dor de-îmbrăţişarea ta.
Mi-e tare dor să te-întâlnesc.
Mamă, cât de mult aş vrea
la pieptul tău să mă-încălzesc.
Cu ochii-n lacrimi, scumpă mamă,
m-am întors apoi acasă
şi pentru tine flori de toamnă,
am pus în glastra de pe masă.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie

Astăzi, îmbrac rochia din fluturi şi din flori,
Vreau să închin un mic sonet iubirii
De dimineaţă, simt că vara-mi dă fiori,
Uit tristeţea şi deschid, larg, poarta fericirii.

Trăim murind, de parcă nici n-am fi,
Umblăm mascaţi, trişăm pe mâna noastră,
Avem nevoie de mângâiere-n fiecare zi,
Să vindece dureri şi răni în noapte-albastră.

Avem nevoie de razele ce vin în zori,
Avem nevoie de ropote de ploaie la fereastră,
Avem nevoie de mari grădini cu flori,
Ce-au năvălit, nu-ntâmplător, în viaţa noastră.

Avem nevoie de tot ce-i pământesc,
Avem nevoie de tot ce-a fost şi tot ce va veni...
Avem nevoie să auzim zilnic:,, te iubesc!",
Avem nevoie de dragoste în fiecare zi!

Eu am nevoie de tine dimineaţa-n prag,
Cum am nevoie de muzică, de dans şi de poveşti.
Tu-mi eşti şi decât muzica mai drag
Pentru mine, muzica mea, tu eşti...!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

În natură totu-i desăvârşit, firesc,
După ale ei legi, ghioceii clopoţesc
Şi primăvara mult aşteptată o vestesc,
Iarba creşte, flori plăpânde înfloresc,
Şi copacii devin vii şi înverzesc.

Natura -i un necuprins şi verde paradis,
Preface mugurii în flori şi-n roade mai apoi,
De când cântă cucul în grădini şi în zăvoi,
Pân ce păsările migratoare îşi iau drumul înapoi.

Natura cu al ei talent şi putere de trasformare,
Pentru noi, oamenii, este o biruitoare,
Dăruieşte necondiţionat imagini de vis
Şi-al ei alfabet, algoritm aş vrea să le ştiu,
Ca după al ei model şi eu aş vrea să fiu.

Un freamăt este totul şi o zarvă mare,
Păsări, gâze şi albine au ieşit la o plimbare,
Natura-i mama surâzătoare care neîncetat zămâsleşte
Şi-al ei spor, de aluat dospit, mă uimeşte,
O emoţie imensă pe mine mă copleşeşte
Şi admir neîndoios la tot ce ochiul meu priveşte.

Admir mărgăritarul diafan, perla fără de pereche,
Pe care o prind tacticos în păr, lângă ureche,
Din tufişuri dese şi umbroase răsare,
Şi este atât de frumos mirositoare....

Admir graţia bobocului de trandafir,
Când în petale de mătase se desface
Şi-mprăştie în jur a lui suav parfum,
De nu-l voi uita nicicând, nicicum.

Admir în prier, florar, un evantai plin de culori,
De-s narcise, lalele, gladiole ori bujori,
Toate la rândul lor, îmi dau mereu fiori
Şi-l meu suflet simt că întinereşte
Şi dragostea de viaţă în mine înfloreşte.

Admir păsările ce-n cadril dansează
Pe scena de safir, unde ample fresce desenează,
Ascult cu frenezie a lor duios tril,
Atât de muzical şi de recomfortabil.

poezie de Georgeta Ganea (3 februarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul

Azi din târg eu am ales,
Unul din cei mai chipeşi brăduleţi,
Într-un colţişor din casă l-am aşezat
Şi acum în living, la baza scărilor, tronează
Şi din toate unghiurile la noi veghează,
Stă falnic şi semeţ ca orice dar de mare preţ.

O trenă lungă, elegantă,
Cusută-n fire roşii şi aurii
Se revarsă pe podeaua şlefuită
Şi pregătită pentru tot felul de cutii,
Ce –ascund în ele multe surprize şi bucurii.

Pe-ale lui crenguţe pline de ace verzi,
Aşezate –ntr-un fel atât de bine calculat,
De mă întreb firesc cum Natura
Le-a proiectat şi pe trupul lui le-a aşezat,
Atât de simetric şi echilibrat,
Prind funde colorate, globuri, beteală
Fondante-n staniol şi steluţe sute,
Ca-mpodobit să fie şi el martor,
La sărbătorile creştine pline de bucurii,
Pe care le-ntâmpinăm cu toţii, în familii.

Pe trupu-i frumos ornat, clipocesc
Luminiţe colorate, aurii şi argintii,
Ce ne-aduc aminte de-ale noastre copilării
Şi de inocenţa noastră de altă dată,
Că Moş Crăciun este, intră pe fereastră
La fiecare casă şi lasă cadouri şi surprize,
Pentru cei ce de părinţi au ascultat
Şi nu au greşit în gând şi în fapt.

Roată facem în jurul lui şi cântăm,
O colindă cu lerui, ler, O ce veste minunată,
Mulţi ani trăiască, urarea noastră străbună,
Magia Crăciunului ne cuprinde
Şi ale noastre suflete calde, blajine,
Se-ncarcă cu bucurii pentru anul ce vine.

poezie de Georgeta Ganea (16 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de toamnă

Ieri vedeam pe luncă flori...

Mândri fluturi zburători,

Şi vedeam zburând albine.

Ieri era şi cald şi bine.

Azi e frig şi nori şi vânt,

Frunzele cad la pământ,

Florile stau supărate,

Veştejesc de brumă toate.

Ieri era frumos pe-afară

Ca-ntr-o caldă zi de vară.

Azi e toamnă pe pământ

Vreme rea şi bate vant.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de Primăvară

Când vine iarăşi primăvara
Natura anunţă-a sa trezire
Din iarna-n lunga adormire,
Şi de cu zori şi până seara
Şi-arată verdea întinerire.

Porneşte seva din pământ,
Codrii cei trişti înmuguresc,
În strai nou se primenesc,
Şi prin al Domnului Cuvânt
Sub grija-I toate înverzesc.

Şi pajiştea cea-ncântătoare
În fel de fel de specii multe,
Ea-ncepe ochii să-ţi încânte
Şi-ntinde faţa-i către soare,
Sclipind de florile mărunte.

Un covor fin de nestemate
Ne-ncântă-a ochilor privire
Şi ne trezesc din amorţire,
Şi prin miresme parfumate
Ne-nveselesc întreaga fire.

Abia se-aşteaptă întâlnirea
Atâtor flori, şi lăcrămioare
În zumzet viu de aripioare,
Cu albiniţe, vrând hrănirea
Sorbind, din fiecare floare.

Astfel strâng nectarul dulce
Ca să-l transforme în miere
Aşa cum munca lor le cere,
În alergarea spre-a aduce,
Polen, izvorul viu de putere.

Aşa se trece o zi întreagă
Cu-n du-te vino, neîncetat
Din zori de zi pân-la-nnoptat,
Mereu grăbind, ele aleargă
Şi pun în faguri, rod bogat.

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (1 martie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

A sosit din depărtare
Peste multe, mari hotare,
Primăvara, cu onoruri,
Cu alai de flori şi muguri,
Risipind cu mare-ardoare
Stropi de-o esenţă-mbietoare.

A sosit la noi în ţară
Pe-o cucuoare călătoare,
Îmbrăcată ca o floare:
În sandale verzi ca iarba
Şi-ntr-o rochie superbă,
Albă ca zăpada!

Fiind a florilor patroană,
Ea, pe cap şi-a pus coroană:
Din crenguţe, anglicei,
Toporaşi şi ghiocei.

Părul galben -aur pur-
Strâns în coadă cu un şnur,
L-a lăsat liber, vâlvoi,
Peste umerii săi goi,
Să i-l pieptene în zbor,
Uşor, vântul călător.

În albaştrii ai săi ochi,
Mari, frumoşi, pătrunzători,
Se-ntrevăd întregi oceane,
Chiar şi valurile, care
Vin spre ţărmuri-n legănare,
După care, retrăgându-se, agale.

Primăvara, cu plăcere,
Îi dă soarelui putere,
În zare-i, bulgăr de aur
Cu forţa unui balaur.

El, raze măreţe-şi extinde,
În depărtări le divide
Peste-a noastră Românie,
Strecurându-se şi-n glie,
Reuşind să dea trezire,
Întregii naturi, trăire.

Iar, apoi, a noastră fată,
Tinerică şi frumoasa,
Hoinăreşte-n ţara toată
Ca de fiecare dată,
În luna lui mărţişor,
Fiecare colţişor.

Şi văzând golaşii pomi,
Părăsiţi şi tot în lacrimi,
Îmbrăcaţi au fost de-o seamă
Cu verzi straie de mătasă,
Şi-acum sună cântecele,
Crângu-i plin de păsărele.

Şi câmpiilor pustii,
Chiar de ziua învierii,
Le cernu din coş în grabă
Multe flori de primăvară,
Colţ de iarbă crud şi nou,
Colorat, i-acest tablou!

Zburdă mieii prin câmpiile-nverzite
Şi albinele colindă, florile deosebite;
Iar copiii, ies din case, ies la soare,
Pentru ei, ce sărbătoare!
Toţi aleargă bucuroşi
După fluturii frumoşi.

Peste tot umblă, săraca!
De cu ziuă până seara,
Tot trudeşte ne-ncetat,
C-are mult de colindat,
Toată ţara-n lung şi-n lat!

Până-n prag de dulce vară,
Când va trebui s-apară,
Pe-un cal alb -tânăr şarmant-
Cireşar-un domn galant.

An de an îi dăruieşte
O trăistuţă cu cireşe,
Bine coapte, bine-alese,
Pentru ea, cu drag culese.
..............................................
Gustul dulce i-l aduce,
Primăvara se duce!
Părăsind a noastră ţară,
Răsfăţată-n prag de vară.

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

Când îmi zâmbeşti, îţi zâmbeşte farmecul,
verdele fiinţei tale,
îţi cântă ochii prin nălucirile colorate
ale mirosului de toamnă, aleie de suflet.
Frumos îţi este zâmbetul femeie de durere,
raza de culori foşneşte în petece tăcute,
cu vise mustind din aroma ta.
Curge aerul ca o mătase sub privirea-ţi
cu murmur de rai în pajistea suferindă a frunzelor.
Zâmbetul tău e izvor de fericire suavă,
fragilă, dar măreaţă în vârful clipelor.
În soarele fiinţei îţi este alinarea
şi suspinul ramurilor vieţii,
în care ziua şi noaptea, luna şi soarele,
anotimpurile şi timpurile cresc
pe plaiurile universului.
Toate trăiesc în zâmbetul tău,
şi eu asemenea lor!

poezie de Aurel Petre (10 septembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă

Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veşnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!

Cu paşi plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viaţa, am înteles!
În tine, sunt toate nopţile de dragoste promise.

Te scuturi de speranţe şi le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniştea şi puritatea ce-o trăieşti,
Aduci în jurul tău doar iubire!

Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!

poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!