Soarele meu...

O floare se usucă-n vânt,
uşor se pleacă spre pământ,
e cotropită de dogoare,
de arşiţa venind din Soare.
Aşteaptă doar o mângâiere,
iar de la vânt o adiere,
cu briza lui răcoritoare
ce-i poate da viaţă, culoare,
că altfel nu s-ar numi floare,
iar floarea vieţii sunt chiar eu
şi tu devii Soarele meu
că-n suflet te-am purtat mereu.
În zori mă bucur de lumină,
la prânz de zumzet de albină,
amiezele cu drag petrec,
cu alte flori să mă întrec,
culori, parfum, arom', buchet,
te-mbată-n câmp, sunt berechet,
şi toate florile doresc
blagoslovit dumnezeiesc.
Iar la apus, către-nserat,
când intră toate în păcat
că ruga nu le-a ascultat,
pe mâine iar le-a amânat,
încep să facă temenele,
se ofilesc de dor şi jele,
că vine noaptea pe furiş,
iar vreun flăcău, pitiş-pitiş,
s-o tăvăli cu mândra lui
când dau frâu liber dorului
şi pân' la roua dimineţii
au ostoit tot rostul vieţii.
Eu, tandră şi încrezătoare,
rămân cea mai fidelă floare,
cultiv speranţa ce nu moare,
respectuoasă, răbdătoare,
aştept un răsărit de Soare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândră floare, dulce floare

Te-am văzut prin geamul vieţii
Mândră floare, dulce floare,
Aduceai zâmbet de soare,
Rouă-n roua dimineţii.

Te-am întâmpinat zâmbind
Şi te-am adunat la piept,
Ai crezut că sunt şiret
Când îţi şopteam bâlbâind.

Tu cu irisul fierbinte
Mi-ai potrivit joaca firii
Şi în pacea fericirii
Mi-ai spus câteva cuvinte.

Am surâs, semn de mirare,
Am jurat în joc ghiduş
C-am să urc făr' lunecuş
Cu tine în nalta zare.

Te adun şi-n vis la piept
Încercând mereu, mereu,
Zborul lung spre Dumnezeu –
Tu, floare şi eu, poet.

Geamul vieţii se deschide
Zâmbet dulce m-a cuprins,
Zboru-n mine s-a aprins,
Prin tine culoare prinde!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul vieţii

Nu e câmpul numai flori şi nici iarba mereu verde,
Dar cu sufletul şi gândul, amintirea mi se pierde
Aveam câmpuri şi poieni, ale mele, necălcate
Doar de vânt şi ploi şi soare, sub călcâie mângâiate
Şi le săruta apusul, cu acelaşi chip de lună,
Peste tot şi peste toate, liniştea era stăpână
Mi-erau paşii mărunţei şi credeam că voi rămâne,
Prunc ce-şi numără petale şi doar floarea mi-e pe urme
Nu e câmpul numai rouă, că mi-o soarbe, soarele
Eu n-ajung să strâng frumosul, nu mă duc picioarele,

Şi privesc cu ochii minţii, dincolo de flori şi iarbă
Cu acelaşi drag de viaţă, inima mereu aleargă
Şi simt moliciunea ierbii, tresărind sub trup matur,
Eu mă fac poieni cu floare şi doar pacea mi-e în jur
Am cuprins cu braţele, Universul şi mi-e bine!
Înfloreşte pretutindeni, rodul semănat de mine
Vor fi guri ce clevetesc şi m-or osândi la moarte,
Dar nu-mi pot lua gingaşul şi nici gândul, nu se poate
Şi din altă lume eu, mă întorc să calc poteci
Şi voi bea seninul vieţii, alte sute, alte zeci
Cresc şi înflor pe negândite, miliardele de flori,
Eu zâmbesc cu răsăritul, de oricâte-mi dau fiori
Că vrea cerul să cunosc, gingăşie şi miresme,
Câte-mi sunt nemângâiate, viaţa uşurel le-o cerne
Şi voi fi un câmp şi floare, cât mai ştiu privi un soare,
Toate sunt orânduite, toate-mi sunt nemuritoare!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare-albastră (de Eminescu)

- Floare-albastr-a mea de sus, cufundată-n stele,
La ce iarăşi ai apus, suflet fin al vieţii mele?
O să mor de al tău dor, mai răsari te rog odată
Alină-mă puişor, puişor prea scump de fată...

- Răsar eu, dar este soare, şi sunt mititică,
Eu sunt mica stea de mare, şi sunt o nimică.
Aşteaptă-mă pe-nserat, şi-am să strălucesc,
Luminez suflet curat, pe care-l iubesc.

- Ba eu vreau chiar şi pe soare, vreau să te zăresc!
Apari te rog, că mă doare, ştii că te doresc;
Stau şi tot mă uit pe cer, soarele e-n nori
Tu esti floare şi mister, doresc să nu mori!

- Ridică-te dacă poţi, vino pân' la mine
Ai maşină, patru roţi, drept te rog o ţine,
Demarează cât mai tare, greş ca să nu dai
Eşti şi tu albastră floare, dac-ajungi în rai!

- Eu aş vrea să mai trăiesc, moartea-i despărţire,
Mult la tine mă gândesc, eşti a mea iubire,
Iubirea dac-a murit, nu mai este soare
Nu mai sunt al tău iubit, lucru, ce mă doare.

Eu te-am pus la încercare, să văd ce-mi gândeşti
Să devii albastră floare, trebuie să creşti;
Creşti şi te înalţi spre stele, dureri şi suspine
Unde, vei uita de ele, când, destinu-ţi vine.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense..., după Mihai Eminescu (18 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă ca o floare

Pe o pajişte înflorită, între prânz şi asfinţit
orizontul era aproape, când pe tine te-am zărit.
Frumoasă ca o floare, tu păşeşti fermecătoare
aplecându-te cu grijă, să culegi din câmp o floare.

Ca o zână în soare culegeai florile frumoase,
flori de mac şi gălbenele, toate tu l-ai stâns în braţe.
Ţi-ai întors de-odată capul auzind ceva foşnind,
eram eu ce de departe te priveam şi urmărind.

Tu eşti totul pentru mine, eşti raza mea de soare,
îmi eşti aerul şi apa şi nimic nu mă mai doare.
Nu mai stau deloc pe gânduri, că te văd zâmbitoare,
vino-n viaţa mea iubit-o ca să pot să-i dau culoare.

poezie de Eugenia Calancea (14 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea vieţii

Un mic boboc a mai crescut
Şi azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ţi înfloreşte
Din marele buchet al vieţii,
Care pe an ce trece va creşte
Şi numărul de flori şi-l măreşte.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când şi natura se trezeşte
Şi viaţa din nou şi-o porneşte
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorţeşte,
Dar primăvara o goneşte;
Şi natura toată se-nveseleşte,
Căci Soarele iar o-ncălzeşte.
Tu, floare scumpă a vieţii mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Şi cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Şi cu iubire te-am ocrotit
Şi ai parcurs un an acum
Din lungul vieţii tale drum;
Ai răsărit din viaţa mea,
Ţie ţi-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieţii,
Care sunt anii tinereţii.

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare

Nu e e floare cu petale
Să fie fără culoare
Fără un parfum discret
Şi-un surâs suav cochet

Nu e floare pe-nserat
Să nu vrea un sărutat
Sau măcar o mângâiere
De la vânt în adiere

Nu e floare, nu e zi
Fără a se împlini
O iubire-n primăvară
Cu un vers din călimară.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o primă floare, încep toate primăverile! Care bucurie poate fi mai mare, când dacă mergi printr-un lan nesfârşit de scaeţi şi buruieni, rău mirositor, vezi lucind în soare o floare şi simţi adierea parfumului ei? Poţi fi atât de fericit, ca în momentul când cel ce stă mult sub apă, iese la suprafaţă şi trage prima gură de aer, cu faţa spre soare şi cu ochii lăcrimând a viaţă. Poţi fi atăt de fericit, ca cel ce mult timp nu a avut parte de lumină sau nu a ştiut cum este "lumina" niciodată. Să ne bucurăm de prima floare, de aerul vieţii curat. Să ne bucurăm de lumină!

Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua

E adunare
La clasa mare,
Culg o floare
Mai cu vigoare.

Bătută de vânt,
Văzută de soare,
Ce ştie s-adune
Roua sub bolta frunţii.

Visul, speranţa,
Îi sunt părinţii,
Floarea se înclină surâzătoare
Ca unei raze blânde de soare.

poezie de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruism divin

Am luat o orhidee în mână,
ce minune, ce frumuseţe divină,
Doamne, iartă-mă că te întreb,
ce zori te-au inspirat înainte de toate,
de unde ai luat tiparele florale,
atât de delicate?
Cât de mult iubeşti acest pământ
şi oamenii lui peste toate?
din ce paletă sfântă florilor le-ai dat culoare?
Iar gingăşia lor neîntrecută,
mângâiată de vânt
cum ai plămădit-o sub soare?
cu ce baghetă fermecată ţi-ai parfumat comorile,
ca să le întregeşti perfecţiunea sublimă.
Ştii doamne, câtă lume ai bucurat?
când, va înţelege omenirea
scopul altruismului tău adevărat?
pe lângă multe alte.
Florile sunt poeziile pământului,
Păsările sunt poeziile cerului,
Iar muzica şi iubirea sunt vibratiile înalte
ale sufletului divin şi omenesc,
învăluite în cămaşa recunoştinţei creştine.
Doamne, din suflet îţi mulţumesc!
ţi-am înteles cu bucurie altruismul neîntrecut
al darurilor tale divine,
Iubire, dăruire şi chemare,
sădite în floarea inimii mele plăpânde
şi în orice vis de floare,
spre un nou răsărit, spre o nouă zare.

poezie de Valeria Mahok (28 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua dragostei de viaţă

Eu te simt în raza blândă,
primăvară parfumată!
În dorinţa mea arzândă
te presimt ca niciodată,

când în zori, pe-o adiere,
calmă şi uşoară vii
să creşti mugurii de miere,
pomilor şi printre vii.

Străluceşti şi porţi în plete
un noian de violete
Iar din galbene narcise
împleteşti noaptea la vise.

Eu te am în suflet, fată!
Tu, mereu îmi înfloreşti
floarea vieţii, parfumată
cu idile şi poveşti!

Un bujor-aprins zâmbeşte
unei dalbe lăcrămioare.
Faţa ta iar străluceşte,
lăcrimând de-atâta floare!

Roua dragostei de viaţă,
tot preface-n nestemate!
Şi mi-am dat cu ea pe faţă
să fiu primăvară-n toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletu-mi tresare

Când gândul meu este pierdut
Primesc sărutul răsăritului de soare
Mă trezesc când soarele a disparut
Rămân cu raza si sufletu-mi tresare

Sufletul meu iese din valuri de mare
Un ciclu de trăiri suflet soare apus
Mă-nalţă la răsărit intru iar în soare
În locuri unde doar noi doi am sjuns

Sunt un suflet dintr un val învolburat
Esti stâlpiul ce sufletul mi-l susţine
Cu dragoste în taină te-am înconjurat
Suflete pereche vesnică trăire de sine

Un vis frumos un gând mereu duios
Cu n suflet linistit privesc la răsărit
Culori de arămiu pictorul cel colos
Pictura valoroasă din soare răsplătit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi de singurătate

La poarta Sufletului ei,
El stă, gândind doar la plăcere.
I-aduce, dând doar câţiva lei,
Flori multe, făr-o mângâiere.

Ei îi plac florile de câmp,
Culese-n lacrimă de rouă,
El ia degrabă, ca un tâmp,
"Nouă buchete-n preţ de două!!! ".

Chiar dacă sunt cam ofilite,
I le dă, fără să îi pese
Că ea-şi dă seama că o minte
Când spune că le-a luat "pe-alese".

În loja Sufletului ei,
Ar fi pătruns doar cu o floare,
Nu cu un snop de ciumăfăi
Rămase fără de culoare.

Vorbeşte.. de nu se opreşte,
În laudă de sine, multă.
Şi, "masculin", cucurigeşte.
Ea i-ar răspunde... el n-ascultă.

E cel mai tare din parcare
Şi-o vrea a lui şi, imediat!
Şi-i singurul bărbat sub Soare
Şi nu are niciun păcat.

Apoi, îi spune c-o aşteaptă
La un hotel, în colţ, pe stânga.
(Poate vor bea şi o cafea,
Sorbită doar pe jumătate,
Că, neavând timp, s-or arunca
Direct, în lenjuri şifonate...)
Dar, ea tot tace şi îndreaptă
Spre el, privirea, ca nătânga...

"Ce dracu' are-acum?! Pe bune!
Oare, ce vrea sa îi mai dau?!
Nu am timp s-o curtez şi mâine!
Chiar nu pricepe că o vreau?! "

Se enervează şi îi spune
Că a avut multe ca ea
Şi... poate erau mult mai "bune"
Şi-o-ntreabă dacă şi ea-l vrea.

Ea vrea, IUBIREA-i când adună,
Să curgă lin... netulburată,
În lungi plimbări, sub clar de Lună
Şi să se simtă adorată.

Să-şi dea o dulce sărutare,
Şi mângâiere, şi alint...
Iar ziua, să culeagă Soare
Din al IUBIRII labirint.
....................................
Jumătăţi de singurătate
Ce se-ntâlniră pentr-o clipă,
Se despărţiră-nverşunate,
Că s-au îndrăgostit în pripă.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununa vieţii

Împletim a vieţii noastre, cunună,
Cu zile smerite şi ani luminoşi,
Plăsmuiţi în cerul cel cucernic.
Azi, de ziua ta, la zi de sărbătoare,
O floare tu culegi, fie ea floare de colţ,
Perla munţilor abrupţi, stâncoşi.
Multe perle -n salba-ţi scumpă să se-adune,
Şi comoara cu nestemate virtuţi şi fapte bune,
Să strălucească-n cufărul –ţi purtat
De sufletul –ţi curat ca un diamant!

Sau poate un regal al florilor de mai,
Florea florilor, purtată-n piept, la butonieră
De tineri feciori şi bravi cavaleri,
Al cărei parfum catifelat, năucitor,
Deschide magica cutie muzicală
A sentimentelor, iar inima rezonează
Şi freamătă în ritm cu universul.
Fie ca farmecul ei să-ţi nuanţeze viaţa în cele
Mai minunate, vii şi alese colori!
Şi să –ţi trezească dorinţa şi speranţa
De a visa la cum vrei tu să-ti fie viaţa!

Poate fi şi acea floare, sânziană,
Al cărei strop cristalin de rouă,
Cules în liniştea dimineţii şi de-l bei
Să-ţi vindece si să-ţi aline
Sufletu-ţi rănit şi poate-ndurerat,
Pentru acei ani ce în urmă ai lăsat!
Să te facă iar să râzi şi să zâmbesti,
Să uiti de-amar când inima îţi plânge,
Să-ţi amintească admirabile poveşti
Cu zâne bune ce dansează-n
Jocul lor nebun, nevinovat
Şi al vieţii izvor ştiu să-l vrăjească!

Sau miriade de flori vesele de câmp,
Al căror surâs perlat, încântător,
În dimineţi cu rouă şi soare strălucitor,
Să-ţi mângâie privirea blândă –n fiece zi
Cât în astă lume tu vei fi şi vei trăi!
Pacea, liniştea şi armonia să te-nvăluie plăcut,
Ca boarea ce cuprinde zarea după vânt.
Din suflet viaţă lungă îţi doresc
Şi să te bucruri de un palmares încununat de succes!

poezie de Georgeta Ganea (20 septembrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene, legendă şi credinţă

În magia nopţii-n care
sfânt Ion zidea cărare,
cu minuni la... apogeu
date, doar de Dumnezeu,

Cerurile s-au... deschis
spre a lumii paradis,
a trimis din sori culoare
pe-a īntinderii candoare.

Şi a dat picuri de viaţă
peste codri cu verdeaţă,
peste fân şi câmp cu flori,
ce se vor deschide-n zori.

Roua e şi ea părtaşă,
miruind pruncii din faşă,
când zâna fertilităţii
a coborât pe scara nopţii.

Zânele se-ntorc în şir,
pe pământ aduc delir,
şi în dansuri nelumeşti
reînvie vechi poveşti.

Sânziene, cu miros magic,
au putere antialgic,
au în ele stropi de soare,
râu de galben în culoare.

În buchete se-adună
flori rupte parcă din lună,
strălucesc mirositoare
cu puteri de leacuri, care,

Prinse în cununi, se spune,
în descânt cu gânduri bune,
dau puteri vindecătoare
iubirii dă dor, cărare.

Zboară sânziene-n noapte,
dau belsug în tot, şi-n toate,
miruiesc gradini şi câmpuri,
păsări fac să umple crânguri.

Vin din cultul geto-dacic,
reanimă ce-i nostalgic,
De vrei chipeş, tu să fii
spală-ţi faţa-n zori de zi,

Cu-n buchet de ‘'sânziene'',
dă cu rouă peste gene,
au un dar... miraculos,
numa'n zori când viu miros.

Ele, ne urzesc şi puntea,
cu lumini adapă mintea,
între ceruri şi... pământ
şi-ntre rugi duse de vânt.

Doar sfinţind cum se cuvine
noaptea zilei care vine,
vom simţi puteri divine
peste drumul către mâine.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Ce dulce eşti când porţi maramă!
Eşti chiar cea mai frumoasă mamă,
Din toate câte sunt pe-acest pământ.
Ce drag îmi este chipu-ţi sfânt!

Mamă,
Eu sunt doar o mică floare,
În frumoasa ta grădină.
Tu eşti cel mai mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

Mamă scumpă, chip blajin,
Azi, în plină sărbătoare,
În faţa ta adânc mă-nchin,
Şi-ţi aduc în dar o floare.

Chipul tău, măicuţă bună,
În tot locul mă-nsoţeşte.
Şi veghind sub clar de lună,
El de rele mă păzeşte.

Acuma, când intru-n viaţă
Tu mă luminezi mereu.
Îmi dai o bună povaţă
Ca să luminez şi eu.

Mamă,
Îţi urez prin vremi să treci
Ani la număr, nouăzeci!
În viaţă multă, multă sănătate!
Fericire şi noroc în toate!

poezie de Dumitru Delcă (10 februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

Fluturii trăiesc puţin,
Doar o dragoste, un chin,
Doar o floare, doar un vânt,
Poate veşnic... în cuvânt

Vin şi pleacă, prin iubiri,
Sunt culori, închipuiri,
Aripi ce plutesc uşor
Prin furtuni de vis, de dor

Sunt metafore ce tac,
Amintiri care ne plac,
O emoţie în zbor,
Ce păcat că şi ei mor...

Fluturii... se nasc în noi,
Când iubim frumos, în doi,
Fluturi nu-s doar pe pământ,
Ei... iubirea noastră sunt

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!