Ţin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu şi aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe Daniel Mirodot. Viaţa din provincie era patriarhală. Învăţam tot timpul, şi singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal. În anii '20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Ţin minte că ostaşii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot aşa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu şi ne-a încolonat directorul Traian Biju şi am defilat şi noi în faţa miniştrilor de la Bucureşti. După ce am defilat ne-au dus în coloană şi ne-au aşezat la picioarele tribunei. Apoi îmi amintesc când a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, mai mari decât noi, după concert l-au luat pe Enescu pe braţe şi l-au dus pe străzi, aşa în aer. Se întâmpla în 1923.

Şerban Milcoveanu în Memorii. Mici contribuţii la istoria politică a României contemporane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul Război Mondial l-am trăit la Slatina şi am amintiri foarte puternice de atunci. Ştiu sosirea nemţilor la Slatina. Casa părinţilor mei era chiar în apropierea podului. Şi am rămas cu zgomotul de tunuri, de mitraliere care se aflau la distanţă de 500 de metri de noi. Şi nemţii nu au putut să ia podul acela. Acolo a luptat Ecaterina Teodoroiu şi acolo şi-a luat ea gradul de sublocotenent.

Şerban Milcoveanu în Memorii. Mici contribuţii la istoria politică a României contemporane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruda mea

cruda mea cruda mea
iubire tu
îmi iei tot aeru tu
îl faci bulgăre de zăpadă
mă baţi
cu bule ciudate de aluminiu (?!) c
ruda mea
îţi aminteşti cum la slatina
umblam prin subsolul
casei tineretului în 8
9 cruda mea
la slatina, crudo - a
iubire în care am pus
pisoiu în pragul
de gheaţă de sus
iar tinerii ospătari ne ţineau
furculiţa cum alţii
lumânarea,-n direct
cruda mea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracalenilor care urăsc Slatina

Atât venin şi ciudă-au adunat
Că unora li s-a umplut cănuţa,
Aceasta fi'ndcă unii au uitat
Că Slatina le-a reparat căruţa.

epigramă de Nicolae Fulga din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spitalul din Slatina lipseşte instrumentarul medical

Doctorii au în dotare
Bisturie, stetoscoape,
Când bolnavul e mai tare,
Primesc chiar şi... târnăcoape.

epigramă de Paul Constantin (20 august 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat şi le-am lăsat.

Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viaţă luminată.

Trimişi să-nvăţăm carte
Ce să ştim, nişte copii
Cu greutăţile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.

Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvăţăm
Ca să ne fie mai uşor
Acolo unde lucrăm.

Naivi, ne prindeam de mâini
Şi ocoleam parcul cu lac.
Eram nişte străini,
Dar cu ambiţii la învăţat.

Amiciţia a prins bine
În cei opt ani de liceu,
Ne sfătuiam împreună
Şi la bine, ori la rău.

Anii visurilor au trecut,
Care au fost pregătitori,
Am luat-o iar de la început
Cu alţii mai superiori.

Eu Politehnica, tu Medicina,
Intervenind depărtarea
Totodată şi uitarea
Curmându-se idila!

Tu – medic şi cu satul
Aşa cum ţi-ai dorit,
Eu – cu vina şi păcatul,
Ajuns serile la Institut.

Mulţi ani au mai trecut
Şi distanţă foarte mare.
Şi nu ne-am mai întâlnit
Având suspine, remuşcare.

A venit însă şi vremea
Vârstei a treia şi albiţi,
Ca să dăm socoteala
Anilor noştri petrecuţi.

Ne-am întâlnit, îmbrăţişat,
În parcul cu amintirile plăcute.
Ne-am spus tot şi am jurat
Trecutul, să nu se uite.

Destinul, ne-a fost Guvernant,
Care ne-a dirijat viaţa
Iar tu, omule azilant
I-ai respectat întocmai povaţa!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartelă simfonie peisaj lipsă

vine profesorul de desen
cu profesoara de muzică
elevii
încă mai cred că se arată-n inspecţie
george enescu cu gri
gorescu în braţe (?!) -
atunci
se ia o vacanţă peste vacanţe
se înmatriculează
noua
maşină de transport personal
didactic îndrăgostit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vai! Dinu Lipatti ne-a părăsit de timpuriu; era român, şi în plus era finul meu... Când am putut, în sfârşit, pentru prima oară să-l strâng în braţe, finul meu avea patru ani, umbla şi vorbea. În scurt timp a făcut progrese surprinzătoare. Îmi devenise infinit de simpatic, văzându-l cum şovăie în faţa mai multor vocaţii; am crezut un timp că va deveni violonist. A terminat şi clasele de teorie, dovedindu-se deosebit de înzestrat pentru compoziţie. În cele din urmă ajunsese minunatul pianist pe care l-am aplaudat cu toţii. Ah! Cum ştia el să cânte Suitele de Bach!

George Enescu în George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, vol. 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Unirii, la Slatina (la minus 20 de grade), pentru a intra în Cartea Recordurilor

Jucând hora, hopa-ţopa,
Vom intra, cu un nou look,
Dacă nu în Europa,
Cel puţin în Guinness Book.

epigramă de Constantin Voinescu (2001)
Adăugat de Degeratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala râsului

S-a născut dintr-un hohot de râs.

Când părinţii au trebuit să îi arate lumea
El a început să râdă în faţa fiecărui lucru,
Până la soare.
Şi a fiecărui cuvânt,
Până la infinit.

La şapte ani încă nu se oprise din râs
Şi doctorii l-au trimis la şcoală.
Profesorii i-au arătat cartea de fizică
Dar el râdea ţinându-se cu mâinile de burtă.
La istorie ajunsese cu mâinile la genunchi.
La geografie, la tălpi.

Atunci doctorii i-au recomandat trei femei
Demne de acest nume,
De care să se-ndrăgostească,
Dragostea intrând în profilaxia liniştii.
Cum să vă spun?
Pe prima a iubit-o-n hohote,
Pe a doua a zâmbit-o,
Cu a treia s-a-necat de râs.

Atunci doctorii i-au prescris moartea,
S-o ia o dată în viaţă
Şi după aceea câte o linguriţă
Din trei în trei veşnicii.

Dar şi în mormânt
El tot mai continuă, şi azi, să râdă.

Până acum a fost mutat în vreo
Şapte cimitire
La cererile repetate
Ale răposaţilor.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul...

Pentru prima si prima oara,
Cand am simtit gustul rece de fier
intre radacini, era tare ger.
Tin minte ca se facuse seara.

Noi eram inca mici si boldei,
Abia ajungeam la genunchii bunului,
Si ne-au smuls din matca pamantului,
Cand ne-au luat de langa ai mei.

Apoi am crezut ca am murit,
Ne-am trezit mai dinspre amurg,
Mirosea a strugure-n parg,
Eram asezati tustrei lang-un dud vestejit.

Am crescut ceva vreme la geamul bunicii,
Pana ce, pe frate-miu l-au luat batui-ar aleanul,
L-au impodobit frumos, sarmanul,
La Nunta sa-l bata voinicii.

Dupa ceva timp apoi, pe soru-mea,
Au luat-o in casa, de Sarbatori,
Nu stiau copiii deh, ca la flori,
Frunza le pica de n-au apa din nori.

Iar Eu, pentru ultima si ultima oara,
Cand am simtit gustul rece de fier,
A fost cand un tamplar numit Soarta,
M-a luat si m-a facut Poarta.

Acum dau umbra drumetilor insetati,
Si-i apar de ploaie cand ploua,
Si-n noptile calde cu luna noua,
Ascund saruturi june de-amorezati.

Pe sub mine trec si cei
Ce se duc sa se-astearna,
Si tot mie, Colinde imi canta din drum,
Colindatorii in iarna.

Pe sub mine trec petrecand nuntasii,
Plecati cu-n sarman nepot de-al meu, dupa mireasa,
Si tot pe sub mine aduc pruncul in Casa,
Nepotii, bunicii, finii si Nasii.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

90% din televiziune se interesează de viaţa vedetelor de carton. După anii '50, când comuniştii au luat puterea, nu s-a văzut aşa ceva. Ce să mai vorbesc de vremea monarhiei! Atunci, un savant era un savant, un profesor universitar era un profesor universitar. Acum, scuipi şi îi pui piedică profesorului pe culoare. În vremea noastră, la o personalitate cum era Paul Constantinescu sau Gheorghe Dumitrescu, care mi-a fost profesor de armonie, Ştefan Niculescu, ne uitam ca la dumnezei. Ne lipeam de zid ca timbrul de plic. Îmi sugeam burta ca să nu-i deranjez lui trecerea. Când trecea compozitorul prin faţa mea, eu eram ştampilă. Acum, studenţii se sărută pe scări în faţa profesorilor sau se mângâie pe la glezne. Am luat modelul american. Respirăm prin ei, mâncăm prin ei.

Gheorghe Zamfir în ziarul Adevărul (2 noiembrie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să revenim

la spânzurătoare
la dulciuri
să poftim la gâtul cucerit de senzaţii
la dulciuri
să lovim cu pumnii acelaşi
traseu de
cacao spre sătucul uiheu
să nu spui
niciodată că ai defilat printre arborii foarte exotici
care cresc
cum cresc copiii ce se duc la liceu
dinspre şandra
înspre lovrin poate ar fi
un loc de oprit
maşina fără amendă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am un regret e că nu am făcut pictură. Tata, în momentul în care am intrat în liceu, m-a determinat să dau admiterea la «Caragiale» şi nu la Liceul de Arte Plastice, unde fusesem până în clasa a VIII-a. Urmându-mi şi pasiunea pentru artele plastice, am ajuns arhitect.

citat din Dinu Patriciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coşmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-işti,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Minţeau că sunt socialişti,
Săraci şi democraţi,
Dar erau neocomunişti
Şi putred de bogaţi.

Ne-au divizat şi stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au minţit
Şi ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se sfârşeşte o armată

La început generalul
numit în limba latină Imperator
mai apoi, căpitanii
numiţi în limba latină centurioni
după ei rănile în defilare
după rănile în defilare
prada de război:

timpul ucis în sufletul barbarilor
după timpul ucis în sufletul barbarilor
înşişi barbarii
după barbari, barbarele
după barbare, plozii
după plozi, jucăriile
după jucării, jocul
după joc, iluzia timpului
după timp, iluzia iluziei timpului
cuvântul cu belciug la bot.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul de cozonaci l-am descoperit după ce am venit în Bucureşti. Casa noastră mirosea, de sărbători, doar a pâine abia scoasă din cuptor. Cu toate acestea, nu pot să mă gândesc la sărbătorile din Lisa altfel decât ca la o poveste. Ele erau altceva decât sunt sărbătorile la oraş. Erau "o stare".

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

au fost martorii timpului
pierdut pe cărările inimii
umblam şi aveam consimţământul lor
au acceptat dragostea noastră
ne-au deschis o poartă a eternului
ştiau să ne strige versurile
ştiau să ne strige iubirea
ştiau să ne întărească
copacii aceia au început să transpire
se culcau la pământ pentru prima oară
deşi erau frânţi au început să zboare
le trebuia şi lor un salon special
să le servim poezia drept medicament
să le dăm dragostea pentru a-i alinta

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vorba de o familie compusă din zece persoane, majoritatea trecute simţitor de prima parte a vieţii, fiinţe sobre, pensionare, cu titluri în diferite ştiinţe şi chiar arte. Ne-au privit îndelung şi în tăcere, după care cineva, care părea chiriaş principal şi şef de masă, ne-a zis, scurt: "Daţi-i drumul". Fireşte, i-am dat drumul, adică am început să ne producem, fiecare după posibilităţi.

Ion Băieşu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!