Era vorba de o familie compusă din zece persoane, majoritatea trecute simţitor de prima parte a vieţii, fiinţe sobre, pensionare, cu titluri în diferite ştiinţe şi chiar arte. Ne-au privit îndelung şi în tăcere, după care cineva, care părea chiriaş principal şi şef de masă, ne-a zis, scurt: "Daţi-i drumul". Fireşte, i-am dat drumul, adică am început să ne producem, fiecare după posibilităţi.

Ion Băieşu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cealaltă familie la care ne-am prezentat era o familie foarte tânără, care ne aştepta cu uşa deschisă. După ce ni s-a oferit câte o gustare, cineva a spus "Daţi-i drumul".

Ion Băieşu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate vă imaginaţi că această haită de ciocli a scos măcar de astă dată vreun zâmbet? Vă înşelaţi. S-au privit unii pe alţii, intrigaţi, după care unul, nu chiar cel mai bătrân, dar cel mai zdravăn, cu alură de fost campion continental la categoria grea, ne-a luat de gulere, ne-a lovit cap în cap, ne-a sfâşiat hainele de pe noi, după care ne-a aruncat pe scări fără niciun cuvânt. Da, fără niciun cuvânt. Fără nicio înjurătură.

Ion Băieşu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nela, care nu suporta bărbaţii frumoşi, considerându-i artificioşi şi cinici, simţise din prima clipă o atracţie irezistibilă faţă de el, o fascina siguranţa cu care se mişca printre ceilalţi oameni, detaşarea şi calmul cu care privea lumea şi pe el însuşi, nimic nu părea să-l sperie şi să-l oprească din drumul lui. «Cred că ăsta-i omul care-mi trebuie, îşi spuse ea chiar în clipa in care hotărîse să plece cu el în excursie, ce noroc că mi-a apărut în cale de la început.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini

Ce ne-a mai rămas
de făcut?
Nimic.
Cuvântul ăsta
mi-a depăşit întotdeauna
puterea de înţelegere.
De ieri, ne-am luat sufletele
şi-am plecat în direcţii
diferite...
Fiecare îşi caută drumul,
fiecare ştie de
unde-a-nceput rătăcirea...
Oare vom putea vreodată
să ne lipsim de dragoste?
Dragostea, era drumul
nostru
şi părea nesfârşit...
Ura l-a mărginit...

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi s-a întâmplat şi la celelalte cicluri, pe care de asemenea le ştiau, aşa i s-a întâmplat şi colegului meu. În sfârşit, după o oră, în care respectiva familie a râs pe săturate, am fost întrebaţi: "Dar voi ceva nou nu ştiţi?" Ştiam, sigur că ştiam şi ceva nou, ştiam tot ce era proaspăt pe piaţă în materie de haz, dar, de fiecare dată, tipii râdeau de la prima frază. Le ştiau.

Ion Băieşu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul cel mai scurt

La funcţii, titluri, demnităţi,
Ajungi prin muncă, calităţi,
Dar, cum spunea ieri nea Vasile,
Cel mai scurt drum e cel cu pile.

epigramă de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (20 ianuarie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A urmat trăncăneala a zece mii de limbi. O clipă după aceea, zece mii de feţe s-au întors spre cer, zece mii de pipe căzură deodată din colţurile a zece mii de guri şi un strigăt, care nu poate fi asemuit cu nimic altceva decât cu vuietul Niagarei, răsună îndelung, cu putere, cu furie, prin toate împrejurimile Rotterdamului.

Edgar Allan Poe în Mellonta tauta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu şi aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe Daniel Mirodot. Viaţa din provincie era patriarhală. Învăţam tot timpul, şi singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal. În anii '20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Ţin minte că ostaşii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot aşa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu şi ne-a încolonat directorul Traian Biju şi am defilat şi noi în faţa miniştrilor de la Bucureşti. După ce am defilat ne-au dus în coloană şi ne-au aşezat la picioarele tribunei. Apoi îmi amintesc când a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, mai mari decât noi, după concert l-au luat pe Enescu pe braţe şi l-au dus pe străzi, aşa în aer. Se întâmpla în 1923.

Şerban Milcoveanu în Memorii. Mici contribuţii la istoria politică a României contemporane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine se bagă în înghesuială, se cuvine să se facă mai mic, să-şi strângă coatele, să se retragă sau să înainteze, adică, după împrejurări, să părăsească drumul drept, să nu trăiască atât după sine, cât după altul.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La medic, după un consult medical

La început, părea mirat,
Dar m-am convins că joacă teatru.
I-am dat atât cât i-am mai dat,
Şi m-a trimis la... psihiatru!

epigramă de Virgil Petcu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica este astfel şi desăvârşirea oricărei culturi a raţiunii omeneşti, care este indispensabilă, dacă lăsăm la o parte influenţa ei, ca ştiinţă, asupra unor anumite scopuri determinate. Căci ea consideră raţiunea după elementele şi după maximele ei supreme, care trebuie să servească drept bază însăşi «posibilităţii» unor ştiinţe şi «folosirii» tuturor. Că ea, ca simplă speculaţie, serveşte mai mult spre a preveni erori decât spre a extinde cunoaşterea, nu-i diminuează valoarea, ci mai curând îi dă demnitate şi prestanţă prin oficiul de cenzor, care asigură ordinea generală şi armonia, ba chiar bunăstarea comunităţii ştiinţifice, împiedicând ca lucrurile ei îndrăzneţe şi fecunde să se abată de la scopul principal, fericirea universală.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urme

Merg să identific corpul care creşte în corpul meu,
în drumul spre elucidarea misterelor
nu fac nicio oprire, doar mici pauze de respiraţie.

Am o oră în care nimic nu mi se împotriveşte,
un joc de lumini inegale,
un vânt violent,
dramaturgia lucioaselor funii
care să-mi smulgă gâtul din trunchi.

Vin după tine pe drumul acela arhicunoscut,
de-o parte, de alta,
capuri tăiate,
aşezate frumos pe leaţuri de gard,

dau la o parte cu mâinile ceaţa groasă.
Pas cu pas,
pas cu pas mă apropii,
privesc în tine până ochiul mi se transformă în far.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri trecute prin vama oglinzii

Într-o urnă albastră,
vântul deschide o fereastră;
în hărmălaia dintre două tăceri,
drumul e mai scurt cu fiecare ieri.

Privind în pătratul ca apele reci,
unii zic că nu există distanţă;
doar un abis
pe care speranţa îl umple
când acele timpului se înnoadă
şi modelează oboseala disperării
pe tencuiala trupului,
când vântul solar aprinde noaptea de aurore,
iar corul rotitor de albatroşi
naufragiază în ambiguitatea timpului.

Înşelat de amăgiri şi ambiţii,
respirând cu toate ideile
în labirintul imaginarului,
când liniştea însângerează nopţile,
cineva halucinează despre ghimia vieţii.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: în anonimatul vieţii (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieţii şi "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduşi! Iar dacă este aşa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?

Gabriel Liiceanu în Despre seducţie (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viaţă ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învăţat cum să muncim
Şi viaţa cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viaţa mai departe.
Aşa a fost la început
Când viaţa a apărut.

poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea #Metoo

azi suntem cam încruntate,
că aşa imaculate,
noi am fost abandonate,
după ce-am fost abuzate,
chiar de Blondu' cel vestit
ce, fireşte, ne-a minţit,
că ne pune-n roluri mari,
dar cotoii ordinari
de la Hollywood, să vezi,
ne-au sedus motani englezi,
poate americani, mai ştii,
ce mai, toţi cineaştii,
ne-au promis marea cu sarea,
ne-am ales cu disperarea
şi onoarea,-autostima,
numai Blondu' cu pricina,
e de vină c-am pierdut:
nu ştim ce e de făcut,
dar în lupta-anticotoi,
vom striga în cor: Şi noi...

poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţia vieţii

La început e născătoarea,
Mai apoi luna de miere,
După care pensionarea
Şi în final... numai tăcere.

epigramă de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte. Să goleşti toată cupa cu graţie - cui îi reuşeşte oare asta? Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită - de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă - şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.

Carl Gustav Jung în Puterea sufletului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!