Bradul...

Pentru prima si prima oara,
Cand am simtit gustul rece de fier
intre radacini, era tare ger.
Tin minte ca se facuse seara.

Noi eram inca mici si boldei,
Abia ajungeam la genunchii bunului,
Si ne-au smuls din matca pamantului,
Cand ne-au luat de langa ai mei.

Apoi am crezut ca am murit,
Ne-am trezit mai dinspre amurg,
Mirosea a strugure-n parg,
Eram asezati tustrei lang-un dud vestejit.

Am crescut ceva vreme la geamul bunicii,
Pana ce, pe frate-miu l-au luat batui-ar aleanul,
L-au impodobit frumos, sarmanul,
La Nunta sa-l bata voinicii.

Dupa ceva timp apoi, pe soru-mea,
Au luat-o in casa, de Sarbatori,
Nu stiau copiii deh, ca la flori,
Frunza le pica de n-au apa din nori.

Iar Eu, pentru ultima si ultima oara,
Cand am simtit gustul rece de fier,
A fost cand un tamplar numit Soarta,
M-a luat si m-a facut Poarta.

Acum dau umbra drumetilor insetati,
Si-i apar de ploaie cand ploua,
Si-n noptile calde cu luna noua,
Ascund saruturi june de-amorezati.

Pe sub mine trec si cei
Ce se duc sa se-astearna,
Si tot mie, Colinde imi canta din drum,
Colindatorii in iarna.

Pe sub mine trec petrecand nuntasii,
Plecati cu-n sarman nepot de-al meu, dupa mireasa,
Si tot pe sub mine aduc pruncul in Casa,
Nepotii, bunicii, finii si Nasii.

poezie de
Adăugat de Cristina MocanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Impreuna

Vara asta o petrecem impreuna
Cantand melodii sub clar de luna
Traind clipe de neuitat
La care si altii inaintea noastra au sperat

Te priveam pe malul marii, seara de seara
Amintindu-mi cum a fost intaia oara
Nu te stiam, ne priveam intamplator
Cand treceam pe langa tine, eram un simplu calator

Dar totul s-a schimbat cand am vorbit prima data
Cu fiecare cuvant, cu fiecare soapta
Simteam ca ai cucerit o parte din mine
Ceva se aprindea cand ma gandeam la tine

M-ai luat de mana si mi-ai spus
Ca orice intrebare are un raspuns
Ca orice persoana are o soarta
Iar eu iti sunt tie cea predestinata

poezie de (17 iulie 14)
Adăugat de Delia Andreea VaraticeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

A fost o vreme...

A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.

A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.

A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.

A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.

Dar va fi o vreme si pentru noi,
Cand amintirile vor deveni strigoi,
Iar prezentul, iubirea mea, ni se va parea firesc.
Atat timp cat nu vei uita, ca eu
TE IUBESC!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Ultima noapte

Primul sarut l-am descoperit alaturi de tine
Primul zambet tu mi l-ai oferit
Prima strangere calda de mana de la tine o am
Prima bucurie tot tu ai adus-o in viata mea
Primul Craciun cu tine.. de neuitat
Primul dans impreuna haios dar romantic
Prima fata din casa mea esi tu si esti singura
Prima noapte de amor langa tine
Prima speranta-n viitor mi-ai dat
Primul semn de-ncredere cu tine l-am aflat
Prima indoiala rece m-a lasat
Prima-nselaciune cu un gust sarat
Prima iertare cu un gand curat
Prima renastere a iubirii de neuitat
Prima noapte cand m-am imbatat
Prima noapte cand nu m-ai ascultat
Prima noapte dupa renastere cad iarasi am aflat
Prima noapte.. din nou m-ai inselat
Prima zi dupa noapte.. doamne cu ce baiat
Prima zi dupa noapte.. prietenul meu mi te-a furat
Prima zi dupa noapte.. iarasi ne-am certat
Prima zi de tristete ca noi ne-am despartit
Prima zi de tristete tu lui te-ai daruit.. inchipuit
Prima zi de tristete tu rece ma lasi iar
Prima zi de tristete cu lacrimi si amar
Prima mea iubire ma-ndreapta la pahar
Prima mea lupta.. pe care-o duc cu greu
Prima victorie... si in sufletul meu
Prima amintire cu care as muri
Ultima noapte cand eu voi mai iubi.

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 9 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Nichita Stănescu

Trist cantec de dragoste

Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti inalta,
tristetea mea e inalta.
Vine o vreme cand mor caii.
Vine o vreme cand se invechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o pasare mare, alba.

poezie celebră de
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cand te-am

cand te-am sarutat
prima oara
cerul si-a aruncat stelele
peste noi
luna a luat-o la goana
pe cer
copacii isi intindeau
ramurile peste noi
tremurind
noaptea isi lepada
intunericul deasupra noastra
cand te-am sarutat
prima oara.

poezie de
Adăugat de Stela CiobanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Babe!

Babe!Acum,sa-ti spun m-am hotarat
Sa-ti spun,ceva,ce pentru mine-i sfant
Te rog,adu-ti aminte cand ne-am cunoscut
Cand pentru prima oara,noi doi ne-am vazut
Cand privirea mea,s-a intalnit cu-a ta
De atunci tot sper ca vei fi a mea
Iar in acea seara cand noi am dansat
Ochii tai stralucitoari m-au hipnotizat
In acel moment,eram cam pripit
Nici nu mi-am dat seama,ca-s indragostit
De vrei sa fi cu mine si daca ma iubesti
Sa zburam impreuna spre inaltimi ceresti
Si sa plutim departe-n lumea din povesti
Sa-ti arat dragostea cea adevarata
Sa-ti daruiesc atunci inima mea toata
Babe!Tu esti pentru mine,simbolu fericirii
Inimile noastre,sunt simbolu iubirii
Craiasa vietii mele,de vrei sa fi a mea
Iti jur ca vom privi de-aproape stelele si luna
Ca ne vom plimba pe cer cu corul mare
Si vom vedea Pamantul,ca pe-o stea in departare
Cu o simpla imbratisare,poti sa ma cuceresti
Iar eu simt tot mai tare,cat de draga-mi esti
Si tot ceea ce vreau,e sa ma iubesti.

poezie de
Adăugat de Marius VintilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Adrian Păunescu

Casa goală

Nu ma gandeam sa-ti spun ca este ploaie
Dar mi-a venit asa, in casa goala,
In cosul pieptului o-nabusala
Si am simtit ca sira mi se-ndoaie.

Ce nu voiam sa-ti spun, iata iti spune,
Aceasta gura, plina de tagada,
Vor ochii mei alaturi sa te vada
De-a pururea, credinta slabiciune.

Atunci cand ploua, ploaia ma ajuta,
Sa ma inchid in mine, ca o poarta,
Sub cerul pamantiu de mare moarta,
Sa te privesc, iubita mea tacuta.

Si mi se pare-atunci ca ploaia plange
Pe cand pe lume trec lumini de sange.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Tu

Pe ce Te-am cunoscut? Nu Te-am vazut
Si nu Te-am auzit; dar am stiut
Ca Tu erai Acela… N-am simtit
Nici falfairea hainei; neclintit
Era in casa totul si inecat
In bezna, cand deodata s-a miscat
Ceva, dar n-am stiut: in mine fu
Miscare, sau in juru-mi. Stiu ca Tu
Ai fost Acela. Nu, n-ai stralucit
In slava mare, nici nu Te-ai ivit
Sa-mi dai sa-ti pipai urmele de cuiu.
Dar Te-am simtit si n-as putea sa spuiu,
Cum ai venit si iarasi, cum Te-ai dus.
Simteam ca o putere de nespus
Ma-nvaluie, rapindu-mi suflul tot
Al vietii in varteju-i. Cum nu pot
Sa scriu, pe ce Te-am cunoscut? Orbit,
Tot sufletul imi tace ca un schit…
Pe ce cunosti ca-i zi, chiar de nu vezi,
Si stii ca-i noapte, chiar daca veghezi?
Putea-voi sa gasesc vreun de-al Tau,
Cand gandul, ametit, se pierde-n hau,
Si-n minte-abia de pot sa-l mai cuprind?
Ce punte pana la Tine voi sa-ntind,
Pe care Tu sa vii, senin in jos?
Eu te-am simtit asa de luminos
Ca n-am putut sa vad. O vreme-am stat
Cu ochii-nchisi ca moarta. Nemiscat
Ai stat si Tu in mine, undeva,
Si eu in Tine. Dragostea era
Aceasta neclintire? Nu mai stiu…
Dar mi se pare lumea un pustiu
Si ziua, intuneric nesfarsit,
De cand in noapte, Doamne, Te-am simtit,
Atat de-aproape. Dragostea era?
Stateam pierduta-n Tine, undeva,
Invaluita cald in Dumnezeu …
Si Tu erai in mine, Doamne-al meu!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regasire

Te regasesc iubire, in adancuri,
Unde erau doar lacrimi si durere,
Inmuguresti asemeni unui pom,
Dupa o iarna plina de tacere.

Ramai aici, nu vreau sa pleci departe,
Ramai cu mine pana in amurg,
Sa vindeci iadul ranilor din mine,
Cu nori ce trec si ape care curg.

Nimic pe lume nu e imposibil
Deci, imposibila nu esti nici tu,
Alcatuieste-mi un itinerariu,
Sa stiu cand este "da" si cand e "nu".

Eu nici o lege nu am incalcat-o,
Nici legea karmei n-o voi incalca,
Si de va fi sa fie fericire,
Eu voi alege totdeauna "da".

poezie de (mai 2009)
Adăugat de Iulia ComaniciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Franturi de ape

mai ploua din cand
in cand
iar stropii ploii
coboara
cadentand secundele
inseland timpul,
vulgari
pacatosi
plini de noi

cand ploua
lumea se sparge
in bucati
diforme
cautandu-se
intre ele

cand ploua
stelele nu mai palpaie
felinarele cerului

pic pic
tradeaza inima
nu mai bate
pentru tine
e una cu ploaia

ce perdea ti-au
asternut ochii
nici macar
pe tine
nu te mai vezi

cand ploua
totul se scurge
chiar si pacatul

clipeste
printre picurii
genelor tale
n-au trecut
inca
atatea brazde
pe obrajii tai
cat sa te acopere

traieste
chiar si viata
ta
s-a scurs un
pic
pic pic
se va intoarce...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Poezii

Toate in viata sunt intamplari,
Corabii ce trec peste-ale apelor mari,
Tarziul oprindu-l sa-l lege de dig,
Cand tie ti-e cald si cand mie mi-e frig,

Te-nchid in fiinta, prin tine respir,
Si-n inima plansa tu cresti trandafir,
Si-n apa tacerea apoi ti-o prefaci,
Sa ude speranta pierduta-ntre maci.

Si chiar daca-n mine, prezenta ta doare,
Si toamna isi scutura noptile-n floare,
Orasul se duce prin ape ce curg
Si tu ma saruti printre plopi in amurg,

Tainic deschizi catre noapte iar usa,
Din cerul cu stele sa intre cenusa,
Si eu intuneric la piept te cuprind,
Sarutul sa ploua pe chipul tau bland.

poezie de (25 august 2009)
Adăugat de Ion VangheleSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Un vis

O umbra de ceata captiva
Intr-o oglinda de vant
Cu moartea in suflet alege
Din mii de stele un mormant.

Un vis printre nori ratacit
O minte pentru ultima oara
Ca va imbratisa un infinit
Ce o s-o invie si ca n-o sa doara.

O zi de cenusa topita o rapeste
O poarta prin noaptea de foc
In care glasul putred se taraste
Spre viata lipsita de rost.

In ultimul ceas, cand moartea prin viata se aprinde
Nefericirea-i stapana si-n brate te frange
Cand din ranile a tot ce din greseala se pierde
Creste o floare uscata hranita cu sange.

poezie de (aprilie 2008)
Adăugat de Alexandra Tatiana CiobanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tarziu

Un caine ma latra cand calc pe strada lui
Nestiind probabil ca e si strada mea.
Cuvinte de piatra si din partea stapanului
Se pare ca eu le-am facut un rau... ceva.

Caruta vecinului e parasita in drum
Iar caii sai nu-i vad, deci nu-i mai are
Nu vad nimic miscand ci doar urma de fum
Venind de la prima casa, de la cainele cel mare.

As vrea sa intru dar batranul nu ma lasa
Iar fiara latra si se-arunca-n poarta ca nebuna
Eu nu-i cunosc pe ei dar 'mi-amintesc de casa
Dar cine locuia aici nu stiu dar stie luna.

As intreba-o dar nu o vad, norii stau pe loc
Ma asez sub un salcam ca si altadata,
Cu capul pe gardul vecinului si fac un foc
Si se lumineaza casele si strada toata.

Tresar si focul din ochi ca o sclipire imi dispare
Afara e ziua si vecinii mei se duc la biserica
Mos Ion coboara si el pe poteca incet calare
E asa frumos, o clipa feerica.

In fruntea tuturor e ea, iubirea mea
A! uite mi-am amintit cine sta la casa aceea
Si cainele il cunosc e Dona, foartea rea
E cuminte doar cand o cearta Andreea.

Ma scol si eu si fug la vale dupa ea
Ma impiedic si cad cu capu de o piatra
Ma trezesc ii vad pe toti in urma mea
Cu totii pland iar cainii toti acum ma latra.

Andreea sta, plange pe pieptul meu
Vad flori in jurul nostru si lumina
As da sa o sarut dar capul mi-este greu
Multimea se opreste brusc, drumul se termina.

Nu vad nimic, o vad pe ea cum plange
E deasupra mea, cred ca e bucuroasa
In mana ceva cu putere strange
Sa fie inelul de la mine... ce frumoasa!

Arunca spre mine ce are in mana
Si apoi intuneric pe loc se face
Ma trezesc brusc la noi la fantana
Lui mos Ion gura nu-i mai tace,

Cainele latra si el... dar imi amintesc
Ma latra pe mine exact asa
Si mosu' pe mine ma certa de stau si ma gandesc
Dar nu... e in cearta cu vecinul lui, totusi e ceva.

De ce il cearta oare?... aud numele meu
Ii zice lui George ca e vina lui
Ca nu i-a fost alaturi prietenului sau la greu
Si l-a lasat in gura lacului.

Cineva s-a inecat si George s-a uitat
Sa vezi ce o sa-l certe si Andreea
Si o sa-l doara, ca o iubeste si el ca orice baiat din sat
Dar la iubirea ei doar eu am cheia.

Dar oare cine s-o fi innecat, eram si eu pe lac
Aaaa! eram l-a pescuit cu George... acum stiu!
Dar peste nu am prins si m-am culcat nestiind ce sa fac
Apoi m-am trezit tarziu.... foarte tarziu.

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Adrian Păunescu

Despartire in flori

La sarbatoarea florilor de mar,
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.

La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.

La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.

Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.

Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.

Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.

Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.

Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.

La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.

De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.

Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.

Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.

Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acm cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.

poezie celebră de din Rezervația de zimbrii (1982)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Adrian Păunescu

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand, de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea, pe cand traia,
Din cand in cand, sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici, acum, s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum, parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Adrian Păunescu

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand,de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea,pe cand traia,
Din cand in cand,sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici,acum,s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum,parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de
Adăugat de IngridMSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cand simti

Plang cand viata-mi rade-n fata
Si imi fura din culoare
Plang cand soarta ma invata,
Cand pe cer rasare soare.

Rad la tine dar am masca
Si mi-e frica de-ntuneric
Stau si astept sa se mai nasca
Un luceafar prea feeric.

Ma cutremur si mi-e groaza
De o lume prea perversa
Ma ascund sa nu se vaza
Fata mea, o fata adversa.

Ma topesc cand tu ma mangai
Si-mi soptesti usor in noapte
Vorbe prea fierbinti, ma balbai
Cand apoi tu treci la fapte

poezie de
Adăugat de Loredana TudorSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie

Cu ochii inchisi

Nu mi-am tradat niciodata umbra;
Intotdeauna am stiut
In cate silabe s-ar descompune
Mana mea,
Daca mi-as vinde sufletul
Acestor taceri ce–mi ard in trup
Atunci cand iubesc;
N-am incercat sa fur nici o celula
Pentru mine,
Mi-am pastrat aceleasi radacini
Crescute spre nicicand,
Ca sa ma pot vindeca
De somnul rece
In care m-am nascut;

Dar acum, acum
Cineva imi strecoara in sange
Zapezi in delir,
Si nu mai stiu
Cat timp a trecut de cand
Pasesc cu ochii inchisi
In mine.

poezie de
Adăugat de Eliana SerbanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ti-aduci aminte?

Ti-aduci aminte de plimbarea-n doi?
In serile de vara, sclipind de luna plina
Pe cand eram si-am vrut sa fim noi doi
Si-n dragoste sa prindem radacina.

Si cand desculti prin ploaie alergam
Si cand voit uitam de toti si toate,
Cuvantul simplu; daca-l mai rosteam
Satui fiind de-acea banalitate.

Si din iubirea de odinioara
Gasit-am azi decat un scrum de fum,
Nu pot lasa chiar totul sa dispara
Chiar de-a fost numai inceput de drum.

Sunt amintiri ce nu le vreau uitate
Sunt clipe ce acum nu vor dispare
De ne-am vorbi; poate mi-ai da dreptate
Caci dragostea a fost si va fi mare.

Eu inca mai strabat acel tirst drum
Unde facut-am mii de juraminte
Dar nu mai pot sa schimb nimic acum
Ti-aduci aminte?

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare superbă, ton amuzant

Distribuie

Regret

Se pare ca cercul devine mai mic,
Prieteni, iubiri, familie, da!
Chiar cred c-am trait si n-am strans nimic,
Nimic pentru casa sau inima mea.

Raman tot mai singur si leac nu mai e
Iubirile trec, familia moare,
Ma duc iar la munca, sa strang, pentru ce?
Ca -i mai fericit ala care nu are.

Atat tin cu mine, un pumn de-amintiri,
Familie, prieteni... cu-atat am ramas,
Dar nu m-am ales cu nimic din iubiri,
Si -asa am ales sa fiu si mai retras.

Am frica de tot, de tot ce ma-nconjoara,
Incredere n-am, m-au ranit, ma lipsesc,
Familie, prieteni, iubiri... tind sa doara,
Si zi dupa zi tot mai mult ma feresc.

Regretul meu este ca nu am dat voie
Si altor iubiri sa -mi arate cum este,
Am iubit doar ce-am vrut, dar ce-aveam nevoie
Am omis sa iubesc, si-am calcat pe-o poveste...

Cand putea fi iubire, am ales sa fim prieteni,
Cand puteam sa fiu sot, am ales sa fiu pusti,
Exact ca la piata, cand ai mere gustoase,
Si totusi alegi pe-ala mare sa-l gusti.

Am gresit foarte mult, nu le-am dat nici o sansa,
La atatea iubiri am spus nu, ce-ar fi fost?
Eram tot plecat ori eram bine-acasa?
Acum e tarziu, sa regret n-are rost...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook