Peste mări

Trebuie s plec departe spre vest, spre mări mai reci decât Hebridele,
Unde-i ancorată flota stelară, unde strălucesc tineri căpitani cu trese de aur
Pe marea-întunecat-fosforescentă, bântuită de şerpi uriaşi, verde ca un balaur.

poezie de James Elroy Flecker din Porţile Damascului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand (Prolog)

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumana

Jumătate din pribegii să uit, mă lasă,
Dar păstrează jumătate din zilele-apuse –
Vreau să visez, să visez că-s iarăşi acasă.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche...
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La drum

E-aşa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopote bat blând adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

poezie de James Elroy Flecker din Drumul mătăsii către Samarkand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, cântecului laş

Îmi este teamă să reflectez la propria mea moarte,
Când va veni – şi dacă-atunci, cu plămânii-n pioneze,
Voi lupta pentru aer în ora cu cadrane sparte
Sau voi aştepta, resemnat, creierii să-mi explodeze.

Şi nu-s laşul căutând cu inima de temeri friptă
Alinare-n vrăji sau basne scornite de prezicători:
Eu ştiu, morţii sunt surzi, ei nu mai pot auzi din criptă
Cântecul a una sau a o mie de privighetori.

Eu ştiu, morţii-s mai orbi ca orbii, ei nu mai pot să vadă
Prietenii închizând ochii în faţa urâciunii
Cu groază şi stupoare, şi-s de-înţeles, căci mai degrabă
Un şoarec viu să fii, decât om murind – gunoiul lumii.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul se învârteşte însă de la vest spre est, adică de la apus spre răsărit şi de-aceea vedem bolta cerească mişcându-se de la est spre vest, adică de la răsărit spre apus. Iluzia e tot aceea pe care o încercăm când ne aflăm într'un vagon al unui tren în mişcare: Dacă privim pe fereastră, ni se pare că fug arborii, fug casele, pe când în realitate ştim bine că trenul e cel care fuge. Şi încotro fug pomii şi casele? Tocmai în direcţie opusă trenului. Nu trebuie să ne mirăm că învârtirea boltei cereşti este o simplă părere; o vedem şi totuşi nu există.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi care eram prieteni

Noi care eram prieteni am simţit o înfiorare-n
Seara asta, o subită teamă, o tainică scânteie-anume:
Am luat foc când am auzit acel sunet moale
Murmurat de tine, când m-ai chemat pe nume.

Iartă-l pe bărbatul care, tânăr şi buiac,
Visează desfătări, lovit de-al pasiunii vifor,
Şi iubeşte-l, cum numai zeiţele o fac,
Care n-au copii agăţaţi de genunchii lor.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un talaz verde

Trimis s-alerge înaintea-i de marea sărată,
Cu apele tuturor golfurilor alergându-i în urmă,
Jumătate ridicat de de vânt, răspândind spumă,
Jumătate visând încă faleza de departe, uscată,

Un imens talaz verde de lumină fosforescent strălucitoare,
Cu creştetul acoperit de ninsoare, mătură totul în cale:
Deasupra, vântul de est împrăştie-n înaltul celest
Penişoare smulse din norii gri grăbind spre vest.

poezie de William Sharp, 1855 –1905, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumana

Eu nu o să mai ajung nicicând, nicicând acasă!
Câmpuri verzi din Anglia sclipind sub ploaia deasă
Desfăşuraţi-vă larg păşunile cu margarete,
Forturile cu licheni, iedera urcând pe perete,
Până-n dimineaţa mea de-aici – o, râuri curgând, adânci
Şi line, şi limpezi pe şesul meu de joacă de atunci,
Păstraţi-mi în cupele regeşti întreaga-vă iubire,
Şi – gărzile de la ţărmul sudic vin în amintire
Cu parfum de vechi prieteni – păstraţi ultimele versuri
Ale legendei pentru mine, o, pini care demult pe şesuri,
Copil fiind, mi le-îngânaţi, când vântul în crengi cerea-alinare,
Iar eu ascultam privind orizonturi de dincolo de mare.

Pini trădători, aţi cântat tot ce viaţa-a dovedit că-i fals
În cele mai false basme dintre basme.
De peste zări, pământul a trimis semn din ce-a rămas
Din fostă muzică-a pădurii native de acasă,
În vreme ce din pulberile mării, din zvonuri şi miasme,
Umbre şi spectre-ale amiezii, din spume de mătasă
Călătorind pe vânturile verii – străvezii fantasme –
Viori de aer au iscat un molcom sunet de pripas.

O, arbori, vă-ascult când ora-n cade-n înserări,
Vă aud şoptind, " Sunt mări mai vechi, sunt mări
Care bat pe plaje mai întinse,
Unde peştii melc îşi plimbă turnurile sidefii, ca-n vis,
Spre roci sculptate sau stânci urcând spre ţărm ca nişte scări ",
Vă aud, " Sunt ţinuturi de brumă neatinse
Unde ard în flăcări flori din paradis."

Sub mine, dincolo de dealuri, se-alintă-un palmier,
Sub mine, cu vuiet, se sparge-n marea-n maluri;
Mai jos de mine,-n vale, dorm sub lumina altui cer
Oraşe din Liban, visând în penumbră şi-n răcoare,
Unde odată regii din Tir domneau fără de vreme,
Lor înşile urmându-şi ca apele în valuri;
Iar împrejur înoată munţi albi de-omături şi de soare,
Ca mari lebede plutind pe un lac ceresc – sau vechi trireme.

Dar voi urca pe-împădurita coastă
Unde e crângul cel mai des, o, pini, fraţi cu ceilalţi pini,
Şi când se crapă zorii în pragul noii dimineţi,
Şi marea doarme, şi-n munţi sunt încă munţi de-ntunecimi,
Inima-mi nu va-nceta s-asculte, acolo sus, pe creastă.
Căci pinii sunt arbori care duc vorbele-n lumea largă
Şi-s plini de basne, de veselii şi de tristeţi.
E-aşa plăcut să priveşti printre crengi spre cer,
Să-l vezi ba roşu-îmbujorat, ba cu pielea vânăt-neagră.
E-aşa plăcut să zaci plutind departe, corăbier
Pe patul frunzelor de pin căzute...
Chiar dacă-o şopârlă verde la joacă mă îmbie,
Şi vântul mă vrăjeşte cu arome mult plăcute
De smirnă, de lavandă sau de iasomie,
Vreau să uit jumătatea de pribegii care mă-apasă,
Dar cealaltă jumătate să-mi stea aproape sper,
Vreau să visez, să visez că iarăşi sunt acasă.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cabana de pe Lacul Bâlea e ancorată spre largul apelor şi pare de departe străvechea Arcă a lui Noe, poposită între munţi pe ultima oglindă de apă rămasă de la potop.

citat din Geo Dumitrescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Englezii, olandezii şi francezii aveau cărţi-pilot pentru apele lor, dar pe restul apelor din lume navigaseră doar căpitani din Portugalia şi Spania, iar aceste două ţări şi le ţineau secrete. Cărţile-pilot care dezvăluiau drumul pe apă spre Lumea Nouă, sau destăinuia tainele Strâmtorii Magellan şi Capului Bunei Speranţe – ambele descoperiri portugheze – şi, deci, drumurile spre Asia, erau păzite de portughezi şi spanioli, ca un adevărat tezaur naţional şi căutate cu aceeaşi ardoare de către duşmanii lor englezi şi olandezi.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare viaţă înseamnă un cumul de zile, zi după zi hoinărim de unii singuri, întâlnind hoţi, stafii, uriaşi, bătrâni, tineri, soţii, văduve, fraţi, cumnaţi, dar mai ales, întâlnindu-ne pe noi înşine.

citat clasic din James Joyce
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumurile

Toate drumurile-s grele
Spre Est, spre Vest sau spre Berceni,
Dar cel mai greu e dintre ele
Drumul înspre... Cotroceni.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi de bitum

Pe unde păşeşte ea!
Înverzeşte mai verde
decât orice verde,
iarba.
Si răsar nuferi
in mlaştini de bitum
cu râuri de caldarâm
pe care în calcare plutim
din spuma valurilor de sânge
izbiţi de falezele clepsidrei
unde ea cu o privire
a topit o fantă
de zbor în albatros
spre nemurire

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedala verde

violatorii - cei trei - pedalează pe mountain
bikes pe bulevardul cetăţii e dimineaţă
se-ndreaptă
spre dumbrăviţa spre baraj spre pădurea
verde azi nu vor agresa tinere înecate-n familie
se-ndreaptă
spre luminişuri şi pajişti (?!) ei ar culege
soc păpădii şi leurdă
cu dreptate
au uneori zile de relaxare în seria c
rimelor ce îi caută cu mascaţii,-n urzici

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet care este şi epigramist

Când văzură, zeii, marele său har,
Îl purtară, iute, în al artei zbor,
Când spre poezie, unde-i sedentar,
Când spre epigramă, unde-i migrator.

epigramă de Nicolae Gonţ-Topor din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipurile de la Dee

"Hei, hei, Mary, du-te şi adu vitele acasă,
Şi adu vitele acasă,
Şi adu vitele acasă,
De-a curmezişul nisipurilor de la Dee";
Vântul de vest era cumplit şi marea furioasă,
Iar ea singură la drum porni.

Mareea de vest şi-a-întins peste nisip, lichid, veşmântul,
Peste nisip, lichid, veşmântul,
Peste nisip, lichid, veşmântul,
Până departe, unde ochiul nu putea privi.
Rulouri de ceaţă s-au rotit şi au ascuns pământul:
Iar ea acas' nicicând mai reveni.

"Oh! buruieni sau peşti, sau păr plutind se vede?
O şuviţă de păr auriu pe marea verde,
Părul unei fecioare-înecate-n unda verde
Deasupra valurilor argintii?
N-a existat vreodat' somon blond, mă crede,
N-aş paria pe-aşa ceva la Dee."

Ei au au adus-o dincoace de valuri pe frumoasă,
Ferită de morişca spumei, rece şi sticloasă,
A crudei spume, mereu nesăţioasă,
Şi i-au săpat mormânt lângă valurile vineţii:
Dar pescarii şi-azi o mai aud mânând vitele spre casă
De-a curmezişul nisipurilor de la Dee.

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!