Plânsul păsărilor
Ziua cade îngenunchiată-n noapte
o durere difuză își înfige spinii
sub armura albă a tâmplelor
vibrează-n limpezime falsă tăcerile
ne-am prins amândoi pereche nebună
cu dansatoarele depărtării
bezmetice izme
tu n-ai putut să-ți smulgi iubirea
din cleștii pământului
nu știu iubite când te-ai desprins și unde
eu am rămas să-ți cristalizez absența
am să te reconstruiesc
într-un amurg potolit
formă a iubirii din mine
încerc să-mi împletesc gândurile
în gândurile tale
cu o clipă
clipa aceea prinsă
la convergența dintre două lumi
în spațial acela
am rămas doar eu
peste mine tremură chipul tău întreg
poate nici nu ai fost decât imaginea iubirii
tristețea mea este că nu pot să mă regăsesc
ca atunci
ce fericită eu mi-aș fi țesut un cântec
din acordurile inimii tale
vroiam să prind luna pe ape
acum sufletul nu mă iartă
nu-mi vorbește
rătăcit în țărâna iluziilor
nici tu nu-mi vorbești
să-ți simt prezența în absență
au rămas doar umbrele iubirii tale
în plânsul păsărilor
să-mi îngroape ultima himeră.
poezie de Agafia Drăgan din Nevoia de Fericire (2014)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Rostogolire spre cer
Tu
niciodată nu știi
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de țigară
niciodată nu vei ști
cât de mult mi-am dorit să-ți pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă
aș fi vrut să am timp
să pun coperți iubirii noastre
să-ți vorbesc despre ploi
dar știu că versurile și mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie
am să cobor peste ape și undeva
aproape de liniștea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere
acum
îmi vine să râd
e ca și cum te-aș invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să știu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea și credința mea
n-am să știu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale
îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înțeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârșit
peste o mie de gânduri, o mie de ape
voi muri frumos
fără să știu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greșit
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Și nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.
Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.
Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeții amare nimic n-a rămas.
În duh e bucuria, in dorinți gândul lumii de-apoi
Beție în care te-ai pierdut și nimic n-a rămas.
Ey, paharule, aferim, șterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.
Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii și privește
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost în viața mea...
A fost în viața mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, știi, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e rușine
De tot ce-n viața mea s-a întâmplat.
M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima și scut și cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Și de aceea azi sunt vinovată...
Mă-ntreb de simt și dragoste și ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...
Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aș face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.
Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ți spun la mine să rămâi.
De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viața mea?
Tu ți-ai ales, tu ți-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa ce mi-a rămas,
De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Și-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.
Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Și nu le-auzeam al lor glas.
Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Și nu pentru mine o țin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moștenire o parte de rai!
În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniștesc ape,
Și consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărțitul și suveranul întreg!
La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Și să mă bucur cu ai mei.
poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul iubirii eterne
Iubirea ta mi-e cunoscută! Nu pot și nu vreau s-o contest.
Te am în gândul meu recrută, izvoarele îmi șușotesc.
Eu m-am aprins, în dar de nuntă, pe drumul vieții să te am,
Mireasă, spre dumnezeire... Și flori de măr să-ți prind în ram.
Te voi iubi ca-ntotdeauna, vulcanic, simplu, dar și cast...
Fii vânt și-nalță-mă cu Luna! Doar tu, acum, mi-ai mai rămas.
Aș lua din nuferii albaștri înțelepciunea... Și ți-aș da
O sărutare de lumină, dacă vei vrea să fii a mea.
Apusul ți-a ascuns privirea și vântul pașii ți-a furat.
Hai s-adunăm nemărginirea pe care-n noapte am călcat!
Mi-am prins copacii de aripa acelui vis ce ne-a unit
Și uite! Azi îmi caut clipa când dintre îngeri te-ai ivit...
Am strâns inele de lumină, în lumea mea să te zidesc,
Dar tu, mireasa mea virgină, te-ai smuls din raiul cel lumesc.
Am strâns inele de lumină, pe deget să ți le-nfășor,
Dar tu-mi ești încă rădăcină și sânii tăi pe piept, mă dor.
Voal gri din umbrele uitării coboară peste chipul tău.
Te-ai smuls din valurile mării, iar eu te voi iubi mereu.
Cearșafuri reci ne înfioară iubirea care ne-a rămas,
Când te sărut întâia oară pe sâni, pe buze... pe obraz.
În gând de ploi se nasc deșerturi și depărtarea-i tot mai grea.
Sunt tot mai des hoinar, iubito! Mă tem că nu te pot avea...
Sunt frunza tălpilor de sticlă ce-n visele-ți se-nghesuiesc.
Vino și trupul mi-l ridică! Tu nici nu știi cât te iubesc!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un final neterminat
N-am apucat să-ți spun nici bun rămas,
Iar vorba mea s-a-nchis într-o tăcere
Ce doar un om ce nu mai are glas
Mai știe s-o înece în durere...
Și nici privirea mea de la sfârșit
N-am apucat să-ți las în amintire,
Iar ochii mei au plâns un plâns mocnit
Ce doar un orb îl vede în simțire...
N-am apucat să-ți mai ating obrazul
Și nici măcar o buză să-ți sărut,
Dar în urechi am auzit curajul
Să te iubesc și orb, și surd, și mut...
Și nu mai e nevoie să mă mint,
Oricum ești dispărută-n depărtare,
Pentru că am rămas cu tot ce simt
Și-mi place cum iubirea ta mă doare...
poezie de Florin Răileanu (13 mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantomă vie, femeia
Privesc în urma-timp și te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieții mele.
Ai ascultat doar prea puțin din ce-ți spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepți iubirea ce mi-ai declanșat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe fața inimii ce nu-și mai găsește rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere și-ai plecat...
Dispărând în dimineață.
Și mă întreb ce oare iți dorești?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ți-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare ești reală? Exiști? Da! Îți simt prezența!
Și-n orice colț de lume ai fi eu tot te-aș căuta și te-aș găsi!
Eu nu voi renunța și vreau să știi că acolo unde ești,
Gândul meu te însoțește, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aș renunța la tine, dar este ca și când aș renunța la viață
Și -aș accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aș muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunț la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viață!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape voi uita
Cristale de albastru dansează în eter,
Dantele de lumină s-au strecurat prin nori,
În crinoline albe vin îngeri și mă cer,
Descuie porți de rai cu stele în culori.
La margine de clipă curg gânduri trecătoare,
Ninsoarea cerne dorul prin cetină de brad,
O umbră rătăcește în mine și mă doare,
Mai lasă-mă să cred că-n tine încă ard!
O liniște străină și-o iarnă nefirească,
Un anotimp în care, doar eu mă regăsesc,
De lacrima iubirii n-aș vrea să-ți amintească
Nici rest rămas din mine, nici clipe, de-ți lipsesc!
Doar două, trei cuvinte să-ți spun îmi mai doresc,
Fii vesel, fericit, zâmbește fără rost,
Păstrează-mă în suflet cât încă te iubesc,
Eu voi petrece-n vise cu cel care mi-ai fost!
Mi-e iarnă și mi-e dor. Iubirea mi-o dezleagă!
De-ți sunt, de-ți lăcrimez, alintă-mă cu flori,
Și lasă-mă să-ți fiu, așa cum știu, întreagă,
Aproape voi uita cum poți iubind, să mori!
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caracatița iubirii
Mă-ncolăcesc cu opt brațe, sorbindute-n ventuze,
Diform fără schelet, suflet cum gelul moale
Mă strecor din abis, mă-nalț l-a tale buze,
O inimă să-ți dau, sau trei să-ți pun în poale.
Din fumul de cerneală în lacrimi îți scriu bilet
Și-mi storc din nouă minți, ce le-am, le dau ofrande
Să-ți ridic obelisc din truda-mi de atlet...
Te las minune lumii peste timp... Ochi-smaralde!
Prin hăuri mă strecor, te caut prin sirene
Mă efilând să-mi dau obor de-albastru sânge
Printre cristale-n ape-n corali și mii de perle...
Dar numai tu nu ești, îmi lași inimă a plânge.
Mă trimit sol, cu tot tentacule desprinse
De-un trup ce mi-a rămas să-mi refac simțul firii...
Și-mi schimb culori de suflet, din triste în aprinse,
Să te am dintre adâncuri... eu, caracatița iubirii!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia copilă
Din inimă m-ai întrupat
Femeia copilă
Să te iubesc pe tine ca bărbat.
Dar niciodată
Nu m-ai întrebat
Ce vreau să-ți fiu
Ce vreau să simt.
Poate vroiam să îți fiu Luna
Cu toate stelele din Cer
Să-ți luminez în noapte
Când te-ai fi simțit stingher.
Poate vroiam să îți fiu furtună
Să te-acopăr cu toate ploile de vară
Să pot să-ți șterg lacrima
ce curge ca nebuna.
Poate vroiam să îți fiu un anotimp
Cu siguranță vara cu-al său Soare
Să-mi cuibăresc inima și nu mint
Că ai ajuns să-mi fii albastrul dintr-o mare.
Să-ți fiu Iubire?
Poate DA,
Dar sunt totuși
o dulce Poezie...
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La umbra buzelor tale
Mi-am culcat sărutul
la umbra buzelor tale
dune de nerăbdări
astfel îți pot gusta gândurile
le pot înțelege capcanele
care au aceeași culoare
cu preasfinția ta sâmbure al iubirii mele
sufocat de nesomnul ce va
să-ți trudească trupul
a noapte albă.
M-am murit
la umbra buzelor tale
mi-ai ucis arșițele
inegalabilele
Tu știi că nu-i bine
și că trebuie să mi le pui înapoi
acum
mâine
pentru liniștea ta neomenescule
nerăzvrătirea-ți.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintre sute de dorințe...
Cu pași ușori, sub cerul înstelat,
Îmi doresc ca tu să fii lângă mine,
Și totul armonios să se îmbine,
M-aș simți desigur încântat.
Doar o clipă de visare,
Ce mi-aș dori ceva mai mult?
Aș vrea să mă pierd în contemplare,
Privindu-te să rămân tăcut.
În ochii tăi căprui, doar o clipă,
Să-mi odihnesc privirea,
Și să nu-mi fie frică,
Că nu le voi citi fericirea.
Nu m-aș mulțumi să-ți scriu un vers,
Poementregi aș vrea să-ți scriu,
Să-ți dăruiesc o stea din univers,
Tu să fii fericită și eu la fel să fiu.
Moldova Noua 25 Martie 1967
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pur și simplu: "Te iubesc!"
(sau "Declarație de dragoste", un alt posibil titlu)
Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Ești visul meu de odinioară
Și realitatea întruchipată.
Prezența ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Și am simțit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.
Ești prima mea mare iubire,
Ești unică în felul tău
Și pot ghici în a ta privire
Că și eu sunt iubitul tău.
Ești visul meu, ești viața mea,
Ție-ți închin dragostea...
Ești tot ce am mai bun în lume,
N-aș vrea să te desparți de mine.
Ești dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ți-e ademenitoare.
Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgești că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.
Tu ești o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Și ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.
Privirea ta de foc mă arde
Și într-o clipă mă vrăjește;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademenește.
Cu trupul tău mă ispitești,
Cu dragoste mă-nlănțuiești;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi șoptești: "Tu ești al meu."
Și chipul tău mă zăpăcește
Și glasul tău mă aiurește...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezește dragostea.
Mireasna ta mă amețește
Și mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmărește,
În gând, în vis și tot mereu.
Ador zâmbetul tău divin,
Ești tot ce mi-aș putea dori,
Iar dragostea ce ți-o închin
Nicicând nu se va ofili.
Îți jur o dragoste eternă
Și pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea maximă!
Pentru mine ești divină,
Prezența ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...
Ce numai pentru tine bate
Și a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.
Tu ești cea care- mi dă putere,
Iubire, speranță, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să știu că n-ai să mă înlături.
Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te știu,
În gândul tău mereu să fiu.
Aș vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăiești numai cu mine,
Uniți pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.
Aș mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aș vrea să îl opresc.
Aș vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind ușor în brațe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ți mângâi ale tale coapse.
Mereu aș vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îți șoptesc,
Să-ți cânt, să-ți spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.
Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai știu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...
Spaima că te-aș putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.
Pentru tine aș face orice,
În schimb cerându-ți dragoste;
Ți-aș da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...
Nu am cuvinte ca să-ți spun
Ce pentru mine tu însemni;
Știu doar: Te iubesc ca un nebun
Și-n veci te voi iubi la fel.
Doar tu ești tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire iar și iar...
Nu te voi înșela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ți văd chipul plângând,
Nu vreau să te știu suferind.
Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să știu că mă iubești pe mine.
Și nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viața mi-aș da.
Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandrețea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne unește dragostea.
E minunat să te iubesc,
Să știu că mă iubești și tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ție să-ți dăruiesc sufletul.
Nimic nu-i mai frumos de așa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.
Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum știu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.
Când mă atingi înnebunesc,
Când mă săruți încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting și mă răcesc, pe veci...
poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Dar atunci, nu înțeleg, Luci... De ce și eu...? Adică... Și pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt și eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba și despre mine, pentru că sunt și eu implicată. Poate că de asta te-am și urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înțeleg... Și încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu ești ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Ești cu totul altfel. Diferită. Total. Ești deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să știu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Și încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu știi?! Nu-ți dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, ești psiholog și psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înțelegi. Ar trebui să știi sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu știu. Și aș vrea să știu.
Lucian: Deci, nu știi... Atunci, gândește-te mai bine! Încearcă să-ți dai seama! Ghicește! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnișoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu știu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruți, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ți închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ți-ar plăcea.
Lia: Știu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ți explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ți spun că... Să nu cumva să-ți închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândurile tale
Gândurile tale
coboară spre mine,
pe pleoape zbatându-se
întrebările nespuse...
în ochi legănată ími este prezența,
buze tremurânde
nascānd săruturi
pline de iubire ce invadează
gândurile tale!
poezie de Georgeta Șuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Felinarul inimii
Trec prin zile necunoscut de semeni,
vorbele le rostesc în gând,
să nu-mi simt dinții cum mușcă din cuvinte.
Nicio zi nu-mi fură ochii,
nu-mi atinge privirea,
unele sunt blânde ca un câine bătrân,
altele, nărăvașe ca un armăsar scăpat din pripon.
Fiecare are un perete de tristețe și unul de bucurie
pe care-i înghit rănile pământului.
Privesc cu mirare cerul căzut peste copaci
sub care nici o umbră nu e de-ajuns
pentru tandrețea cu care-mi acoperi visul.
Poate o să vină noaptea
cu zvârcoliri fără durere, fără lacrimi,
doar cu brațele tale înlănțuind
un trup cu aura iubirii
rămasă de veghe,
ca un felinar al inimii
cu flacăra mică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvășit de vânt...
Șoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...
Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ține incompletă.
Lasă-mi, dacă-mi lași ce vrei,
Și în toate mă ascunde,
Aș pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!
Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc și calc aiurea,
Fără tine..., nu știu cum...!!
Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!
Sarah Sarah blu
Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Șoapta Ta de rugăciune,
O să-ți fiu ultim cuvânt!
Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ține vie permanentă!
Am să-ți las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!
Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, știi Tu cum!
Unde poți să-ți vinzi durerea?
Când doar Eu îți sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adun tăceri într-un album de toamnă...
Și de mă lași să te iubesc cum vreau, vei ști cum e iubirea... niciodată nu îți voi cere din căuș să-ți beau nici libertatea, nici iubirea toată...
Să-mi spui ce vrei, minciuni și vorbe goale, te-oi asculta ca pe o simfonie, nimic în mine n-o să se răscoale, te voi certa, cum știu, în poezie...
De îți pătrund în gânduri câteodată, e că mă lași sa te ghicesc din toane... și de intruzie nu-s vinovată, doar mă strecor subtil cu etimoane...
Adun tăceri într-un album de toamnă, doar în septembrie mai îndrăznesc să strig, când în covor de frunze se întoamnă poemele ce tremură de frig...
De mă auzi, să nu-mi răspunzi în grabă, e luna când am voie să vorbesc, tu poți să-mi dăruiești doar o silabă din care orice vreau să intuiesc...
Și chiar iluzii de-mi prepar la cină, desertul e ceva ce știu doar eu și tu când raiul nostru din grădină-mi oferă mărul dat de Dumnezeu...
În versul meu te am întreg și-ntreagă îți sunt și rimă și metaforă îți sunt... acolo știu că îți sunt cea mai dragă, și cel mai adorabil amănunt...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Trandafirul roșu
prins în păr aproape de tâmple
nici acum nu s-a ofilit,
doar eu rup petală cu petală
întrebând dacă mă iubești.
Știi?
Spinii nici nu există
poate pentru că Tu
atunci când mi-ai luat obrajii
în căușul palmelor au căzut
lăsându-i doar tulpina fină,
la fel ca inima ta.
Poate de aceea
și tâmplele mele
păstrează iz-ul pielii tale...
Mai mângâie-mi gândul
să-mi fii necuvântul
din clipele dulci și rebele
de vină e vântul
ce-aduce cuvântul
în mine cu lacrimi din stele...
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea înfige în mine tăișul luminii
La fel cu dulcele mierii, vâscos,
am tot dorit să-ți gust pătimaș iubirea,
dar am rămas așteptând într-o stație nesigură
având la piept recele șarpelui puiandru.
Sângele meu se grăbea spre inima fierbinte
și fără să-mi pierd cumpătul, îndrăzneala cuțitului,
trupul dădea pe dinafară nerăbdarea
cum ea mă purta prin gânduri ascunse.
Cine ar putea să-mi dezmierde sufletul
sub pecetea găsirii liniștii,
a respirului aromelor serii?
Noaptea înfige în mine tăișul luminii, sclipirea plină a lunii.
Țesătura ruptă a întunericului
adaugă sosirii tale căldura căminului boem.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!