Singuratate in dar

se adună norii şi nu ştiu de ce
în colţul de ambră al adâncului
un fluture mai zbate încă aripile
împrăştiind culori
peste clipele mele numismatice
rotocoale învăluite de pulberi
s-au prelins pe sub praguri
şi m-au lăsat
unic admirator
al unei colecţii pe care
aş fi vrut să o las
moştenire
celui ce voi fi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul unei colecţii numismatice: treizeci de arginţi.

aforism de Mihail Kuzmin din O casă încălzită cu utopii, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi sunt fericită fără motiv!

Azi sunt fericită, fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.

Ştiţi câţi fluturi am văzut azi?
Dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?

Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!

Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate că parfumul e de vină sau vântul.

Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv să fiu fericită!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrimi învie în culori

Lacrimile învie în culori,
libertatea pe aripi de fluture.
Tâmpla muntelui soarbe
simfonia cerului din dalbul norilor.
Sfinxul aruncă-n temniţa privirii
ultimul apus al soarelui.
Cel din urmă mag rătăcit adună
din stalactite agăţate de cer
rugă a Celui ce se naşte
în psalm rămas fără amin...

Fiinţa îmi măsoara timpul
în minutare de suflet
trecute în al doisprezecelea ceas
dincolo de firul de nisip,
lăsat dintr-o altă viaţă
temelie în cale de valuri,
faclie în calea întunericului...

Ce-mi sapi cu durerea, suflete,
în ultimul fir de nisip?

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec

Si în cădere
Mă agăţ
De colţul lunii
Cu un strigăt de lup.

Unghiile mi-au crescut lungi
Si acum le pictez frumos
In fildeş alb şi negru
Pe toate şapte.
In păr am sălcii
Si nu-mi mai aduc aminte
Care lacrimi sunt ale mele.

Din timp în timp
Imi mai pilesc câte un dinte
Iţit aiurea, cruce pe mormânt.

L-aş invita la un ceai
Pe Bătrânul alb
Dar n-am mai şters praful
De-o viaţă
Si mai bine aştept
Vremea curăţeniei generale
De apoi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture estetic

Înnodăm cu ardoare arterele sărutului
Cu pleoapele inimii din febra plăcerii,
Am descoperit poetul din tine, venind
Dintr-un fluture estetic în aripi cu atele.
Nu poţi definitiva dumnezeiescul zbor,
Mă mulţumesc de tandreţea supusă
Încercării de-a ieşi din captivitatea
Rădăcinilor străpunse de lacrimile
Crude a închegării tainelor mele,
Încolăcirii substanţiale a puterii
De a fi deasupra dorinţelor pe care
Le înfăptuim, uitând că pleoapa surâsului
Rămâne febrilă peste încăpăţinarea
Fluturilor de-a mânji cerul cu aripile
Din care izvorăsc bucuriilor noastre,
Calde rădăcini descoperite în privirea
Dimineţii din bobul de rouă
Cu nerăbdarea inimii
De a fi fluturele poetului
Din care muşcă eternitatea clipele.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile de dimineaţă

Am încercat să zbor,
dar toţi îmi spun că aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reuşisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre şi domuri înalte,
mă înălţam şi coboram aievea.
Cât vis era în zbor şi-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensităţi albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
şi, când m-am rotit într-o parte,
ameţită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învăţate
să stea şi să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.
Spunea că înţelepciunea vieţii nu e să zbori,
Ci, cât mai mult, să stai în nemişcare.
Cu-asemenea aripi subţiri,
care imediat mi s-au rupt,
să gândeşti aşa nu-i de mirare.
Atunci m-au găsit aripile de dimineaţă:
înalte, albe, sidefii, cusute fără aţă,
parcă din nori, parcă din ceaţă,
parcă sunând a micşunele,
clopoţei argintii la încheieturi,
pe margini, boabe de rouă cu stele,
nici cântec de leagăn doinind,
nici auz de pasăre albă auzind,
Urcând şi sunând, spaţiile deschizând,
sufletul înălţând
la marginile mării hodinind,
când apusurile vii cerurile-nchid,
fremătând în zori, peste mări, în argintii zale,
înotând prin ceruri umbrite de stele,
Mari cât ale crinilor petale.

C-o sete nebună de viaţă, de parcă
nicicând nezburând, nicicând neîncetând,
ar fi pornit din însuşi izvorul de viaţă,
mai pure decât crinul,
mai limpezi decât seninul,
argint de porumbiţă picurându-mi pe spate,
dor de zări şi viaţă, dorul de departe,
dorul de lumină, lumină neâncetată,
neatinsă, neapropiată,
adevărată!

poezie de Dania Vasilescu din Aripile de dimineaţă
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzei mele

Prelins, treptat, din suflet în cuvinte,
Nesomnul meu se tot... strângea-n sertare...
Şi-acum, din raft, mă-mbie, fiecare,
Să-mi retrăiesc aducerile-aminte
Înveşmântat în a lecturii pace...
Dar Muza mea, ce a rămas ghiduşă,
Drept semn că, încă, n-am ajuns pe tuşă,
Din colţul său, cu ochiul, îmi tot face...

poligramă de Nicolae Puiu Iliescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine tac

Te caut prin ecouri de cuvinte
Si nu ştiu de sunt umbră sau lumină,
Nu ştiu dacă-s aducere aminte,
Dacă au fost sau dacă or să vină.

S-au ferecat cuvintele în luna plină
Si-acuma, iată – sunt perfect rotunde,
Ca astă gură neagră de fântână,
Ca ale lacului speriate unde.

Degeaba-i oglindită, pală, luna
In apele fântânii ferecate,
Pierdutu-te-am, probabil, pentru totdeauna
Intr-un cuvânt ce-acuma-i prea departe.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila întoarcere

Credeam că m-au mai răcorit zăpezi,
Că ploi radioactive m-au schimbat...
Tu nu dispari, tu numai înviezi,
Ca un suprem, definitiv păcat.

Te-am exilat la ţărmul unei mări,
Mai mult un lac, paralizant de blând;
Ai sfredelit pe fund sedimentări
Şi-ai apărut în faţa mea cântând.

Eu sunt acela care am creat
O nouă dimensiune, doar a ta ‒
C-un gest nebun, savantul disperat
Ţi-a plăsmuit, cu mintea lui, o stea.

Te-am deportat într-un tunel minier,
Nici nu mai figura pe hărţi de plan,
Dar tu ai spart cătuşele de fier
Şi-ai râs la parastasul tău de-un an.

Chiar te-am lăsat într-un ierbar gândind
Să mă salvez pastrându-te în el...
Eu nu am vrut eretic foc s-aprind,
Jertfind în van bucăţi întregi de miel...

Siberia sufletului meu te-a-nchis
Într-un cătun uitat de Dumnezeu,
Dar nu ştiu care poştă te-a remis,
Cu nu ştiu care tren te-ntorci mereu.

Pe cicatrici îmi sfârâie zăpezi
Şi diluviene ploi mi s-au uscat...
Tu nu dispari, tu numai înviezi,
Ca un suprem, definitiv păcat.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

Mai intai imi aprind o tigara,
Apoi scot rotocoale de fum.
Umplu farfuria de scrum
Si privesc. La ce? N-as sti sa-ti spun
Si crede-ma, nu e prima oara.
M-ai putea intreba la ce bun,
Ti-as raspunde asa, intr-o doara,
Sau poate ca sa fac sa dispara
Duminica asta amara.
Ori te pomenesti ca azi e luni?
Daca ieri a fost marti, n-are cum!
A, nu mai exista saptamani?
Nici secunde, nici luni?
Nici unu si cu unu fac doi?
Cum, nici noi??

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admirator: Sandy Bates, nu-i aşa?
Sandy Bates: Ăă... nu, nu.
Admirator: Ba da, cum să nu!
Sandy Bates: Nu, nu, chiar nu sunt.
Admirator: Mama mea cumpără carne de la aceeaşi măcelărie de unde cumpără şi mama dvs.
Sandy Bates: Minunat.
Admirator: Îmi daţi un autograf?
Sandy Bates: Of, Doamne!
Admirator: Puteţi să scrieţi, vă rog: "Pentru Phyllis Weinstein, târfă necredincioasă şi mincinoasă ce eşti"?

replici din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa... cuvintelor

Arunc năframa
cuvintelor mele
peste norii grei ai tristeţii
şi dintr-o dată
răsare curcubeul speranţei
împrăştiind în jur
doar lumină şi culoare
şi atunci aud în gând
o voce blândă
ce-mi şopteşte:
"Speranţa nu moare..."

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş muri de frică să ştiu că voi ajunge în ultima zi a vieţii mele şi, privind în urmă, voi vedea că nu am trăit pentru mine. Dar ştiu sigur că asta nu se va întâmpla. Narcisismul şi nihilismul, două noţiuni incompatibile poate, m-au făcut să trăiesc exclusiv pentru mine.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de deliutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec de lebada

Lasă-mă
In colivia mea de aur
Numai acolo
Mai ştiu să zbor,
Mai pot să cânt.
Iubeşte-mă
Punându-mi zilnic
Simfonii albastre
La pick-up-ul care
Se învârte
Roată a norocului.
Hrăneşte-mă
Din când în când
Cu câte o sămânţă
Ne-ncolţită
Si mai dă-mi să beau
Când mi-s ochii uscaţi
Câte-o lacrimă.
In rest
Nu te mai obosi
Să mă-nveţi zborul
Pentru că ştiu
Că nu m-aş mai găsi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum s-a făcut

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.

poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieşeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea deznădejdii

Cu ochii-nchişi, cu faţa-n vântul rece,
pe ţărmul unei lumi atât de rea,
te rogi ca, dintre-ai tăi, să nu mai plece,
chiar dacă sunt sătui de viaţă grea.

Au tot plecat: la cer, în ţări străine,
s-au înrobit, cumva, pe la oraş,
au vrut mai mult, au vrut să fie bine,
şi v-au lăsat icoana lor chezaş.

Iar tu şi fraţii tăi rămaşi acasă
în grija celor aplecaţi de ani,
aveţi o pâine-n plus, acum, pe masă,
şi un pustiu în jur, ca la orfani.

Te rogi, nu să se-ntoarcă, să rămână
măcar aceştia care, încă, sunt,
iar vocea ta abia de mai îngână:
"... şi dă-mi putere, Doamne, să te-nfrunt!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!