7

pe aici TGV-urile sunt foarfeci pentru panorama munţilor
căpiţele-şi ridică pălăria la zei
în vreme ce brazii fac reverenţe
aerul rece te ciupeşte ştrengăreşte de obraji
în canton au intrat în recreţia mare
les vaches qui rirent viţeii joacă şotron
poienele cu maci şi capre şi crestele
semeţe se expun bronzului alpin aerul e aidoma
vulturilor pleşuvi ocolind steiurile
privirea se pierde ca un felah în deşert
instinctele s-ar urca pe picioarele primei trecători
păstrăvii şi-arată pistruii ca subretele buzele siliconate
şopârle profită de soare îmbrăţişând brusturi
o vântoasă aruncând cu găteje impune supunere oarbă
stejarii burniţează cu ghinde
susur de izvor ca o bolborosire de vraci
veveriţe se zbenguie pe crengi de alun
şi la amiaz' zmeura de vrej se desprinde
bătăi de toacă vor a goni moartea
cu amurg îşi înroşesc frunzele fagii
cu smântână fragii se amestecă în Calea Lactee
Isus şi Golgota şi-mpart, frăţeşte, noaptea...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ilarie Voronca
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece e aerul în care atomii, sau mai bine zis moleculele, aleargă mai încet. Aerul cald e aerul în care moleculele aleargă mai repede. Simplu şi frumos. Dar asta nu e totul.

Carlo Rovelli în Şapte scurte lecţii de fizică, Probabilitate, timp şi căldura găurilor negre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece al singurătăţii

şi pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătăţii
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze

cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu vieţile şi mai repezi

cu veşnicia

şi uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna în mijlocul toamnei

Norii asfinţitului se adună-n depărtare, aerul e limpede şi rece,
Calea Lactee este tăcută, mă întorc la palatul de jad.
Frumuseţea acestei vieţi şi a acestei nopţi se va sfârşi,
Unde voi privi oare anul viitor lumina lunii?

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghindă scăpată-
sărind prin ram de stejar
o veveriţă.
*
Păşesc grăbite
lungi umbre mişcătoare-
sub luna plină.
*
Aerul rece
şi prea multă linişte-
pe golul alpin.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă trenul cu inima mea

Pleacă trenul prin vreme, purtând cu el inima mea
Ca o rază a poemului nestins.
Amiaza soarele îşi scaldă lumina în ochii tăi.
În mărul de aur îţi cuprind mâinile.
Ne jucăm ca iarba verde,
Desprinsă în culorile poveştii.
Te sărut pe obraji ca într-o vrajă străveche
Pe cer, urcându-se curcubeul în extaz
Te ascund în privirea de nuferi.
Poezie pentru ce nu s-a scris,
Visând cum se zbate zăpada,
Pe crestele munţilor între cer şi abis
Din ochii tăi verzi în inima mea se aşează lumina.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal..

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
în lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pui mâna pe înger..

Să nu pui mâna pe înger
te sfătuiesc prieteneşte
el nu e de jumulit pentru perini
el se sfieşte
el n-are aripi aşa cum crezi tu că el are
aripile lui sunt numai la verb,
de-aceea el zboară superb,
prin creierul cel mic, prin creierul cel mare.
El tocmai ca privirea
atâta doar că pentru dânsul
suntem cu toţii de sticlă.
Vede tot ce se petrece dinapoia noastră
la o adică
creanga lui nu este creangă de alun
aerul lui nu este aer de vultur.
Cum e el niciodată n-am să pot să v-o spun
căci de frig şi de căldură, mă scutur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.
Adorm copilă în somnul tău şi încolţesc în tine ramuri.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

aerul cu aripile
foarfeci ascuţite pe gresia dorului
făcea neapropierii
haine de înmormântare.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai văzut vreodată o
rândunică luptându-se cu
aerul pentru o idee? Ai
crede că se joacă.

Fii atentă, Dora,
în nordul rafalelor mari de vânt
moartea creează dependenţă.
Ca un poet.

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt pas în geometria oarbă a timpului
sunt lacrimă purtată de vânt
sunt ţipăt prelung peste ape
sunt apa ce se zbate în fântâni
sunt fluier ce cântă pe drum
printre maci roşii de câmp
timpul, zbor scurt prin iarba stelară
lumina plânge în cuvinte nerostite
pe drum, un schit între gânduri
muşchiul e umed, e verde
în vatră se stinge ultimul ciot
ciobanul coboară agale în vale
oile dorm în picioare
un câine latră bezmetic pe drum
lumina îşi freacă privirea de umerii munţilor
în iarbă, flori galbene şi clopoţei
sub copaci mai trece un an
visul e lung şi e greu, a povară
noaptea deschide privirea, ascultă
în zori, cântă cocoşii în tindă
pe ţărm, păsări de apă coboară
să bea apă sfinţită de gânduri
în zare, sălbaticul cer
se frânge în ape de munte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn

Crengi subţiri cu flori albe...
Spre mai sus
Mă ridică din erori
Idealuri ce-au apus...
Cu flori roze crengi subţiri...
Isus!
Flori pe zări, în iarbă flori...
Spre mai sus
Am trăit de mii de ori...
E destul că tu te-ai dus...
Flori pe zări, în iarbă flori...
Isus!

Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi oriunde e o reînviere...
Iată, sunt goale
Dumbrăvile sacre -
Poetul a plecat.
Şi dacă tu mai cauţi,
Păşind prin tăinuitul izvor,
Pe mine nu mă vezi -
Poetul a plecat...
Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi, oriunde, e o reînviere...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici şi aerul e mai proaspăt, şi cerul e mai senin şi oamenii sunt mai scumpi, pentru că aici e acasă.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui cuptor de altădat‘

Aerul tremurând uşor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit,
Prin fereastra deschisă, aducându-mi răcoare,
Florile de câmp evgheniseau aerul navlosit.

Pe valuri de căldură, las vara să mă zboare
Spre câmpul încăpiţat amirosind a fân cosit,
Aerul tremurând uşor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit...

În căminul copilăriei, cum şi-n calendare,
Toate păreau la locul lor, nimica prisosit;
Încet, îmi deschid ochii şi totul mă doare...
Reflectări din trecut, pe loc, mi-au amintit
Aerul tremurând uşor prin lentile de soare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi fi poet...

Nu poţi fi poet, până nu pândeşti primele suliţe ale razelor de soare, răsărind din culcuşul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc şi pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.

Nu poţi fi poet, până nu vezi cum creşte firul ierbii sub roua dimineţii sau deşteptarea ciripitorilor din frunzişurile verzi şi crude, purtând cu ele trilurile libertăţii spre marea cerului primitoare de frumos.

Nu poţi fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriţi sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ţi intre în casă sau să-ţi însoţească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.

Nu poţi fi poet, până nu asculţi cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe faţa omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârşit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.

Nu poţi fi poet, până nu înţelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munţilor după ţâţa caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale ţapilor furioşi sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, faţă de tot ce le este lor drag.

Nu poţi fi poet, până nu săruţi cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopţile liniştite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guşti amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieşit din valurile mării.

Nu poţi fi poet, până nu-ţi laşi amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munţilor inhalând aerul rece şi curat, plăcut spiritului înălţător şi până nu sfidezi ecourile munţilor lor cu cele ale fericirii tale.

Nu poţi fi poet, până nu înfrunţi gerul despărţirii de cineva drag şi până nu înveţi, că toate frământările vieţii, bune sau rele sunt daruri necesare şlefuirii tale spirituale, spre liniştirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.

Nu poţi fi poet, până nu eşti cinstit faţă de semenii tăi, aşa cum ai vrea să fie ei faţă de tine şi până nu îi ajuţi să îşi corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcţie de necesitate şi împrejurări.

Nu poţi fi poet, până nu iubeşti, dăruieşti sau eşti om, în adevăratul sens al cuvântului!

poezie de Valeria Mahok (30 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal

jurnal al inimii
aici nu văd să citesc
scrisul e orfan şi dezgolit
coperţile sunt atât grele încât mâinile
se descos
frica e transpusă într-o lume sumbră
încât zborul foilor de hârtie păleşte
şi nu poate decât să fie tradus în franceză
în ardere
prin momente şi momente mă preling
în versuri inegale
şi încerc să echilibrez aerul
cu sângele poetului care se amestecă noaptea
în vinul celor muţi

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

simt că viaţa nu mai are răbdare. cuvintele joacă în faţa ochilor
muzica are alte sonorităţi, aerul are alt gust
şi nici ideile parcă nu mai sunt fluide. au colţuri şi ţepi
şi lasă în urma lor pete de uitare. sângerez. sunt tot o rană

vin alegerile! vin alegerile! dar eu aleg de când mă ştiu
fiecare zi este o nouă alegere, fiecare oră mă obligă
telefonul îmbufnat şi-a ars bateria. până şi lucrurile mor
dacă nu sunt băgate în seamă. aveam un bec. s-a scuturat

toamna asta e incredibilă. a sufocat verdele cu prea multă iubire
acum împrăştie aur pe toate aleile şi cerne lumina
aerul rugineşte, se desprinde uşor şi cade sfidând gravitaţia. e plutire.
aşa cum numai visele desprinse de pe geana dimineţii se lasă purtate

către niciunde...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu pene de corb

Aşezat de timpuriu pe o bancă pustie, lângă un copac opac
Îşi ridică privirea spre firmamentul întunecat şi rece
Ca moartea de rece
Trist zăreşte şi priveşte în ochi un corb care cânta,
Cam afon corbul, destul de afon
Iar el abia mai respira, ca de teamă
Foşnete se-auzeau, penele toate-i cădeau
Oglinda unui suflet pur reflectă un orb
Degeaba e colorat fastuos totul în jur
E un moment de iarnă uitată
Gândurile-l ard şi-l bat ca un bici peste faţă
Timpul fuge, el e pierdut, pierde tot ce-a avut
Pierde trăirile grele, universul, flăcările nestinse
Pierde până şi ultima suflare...

poezie de Roberto Kuzmanovic din Manuscris de poezii (2014)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!