Ceva din răsărit

Margini de nimfă
sărutau licoarea tulbure
şi scrâşneau din dinţi
pentru a ronţăi buzele crăpate
de nave, ale mării...
Ţărmul machiat cu alge
clipea din gene lungi de sare
pregătindu-şi silueta pentru chindie
când, cu talia-i macabră
se va topi în crinolinele
de marmură ale nopţii...

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Din fântână ţi-am adus

Adâncimi de cer supus

Şi răcoare pusă-n ciuturi,

Pentru somn, pentru săruturi;

Pentru gene, şoapte lungi,

Buzele să mi le-ajungi;

Pentru leagăn-cântec mic,

Lângă cer să te ridic.

Şi-am mai luat din arături,

Un izvor cu două guri,

După vis să-ţi speli în el

Mâna stângă cu inel.

......................................

Nu mai ştiu să cânt frumos;

Am scăpat luna pe jos.

poezie de Ion Crânguleanu din Mărgărintul din privaz (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pogănicii, când intră în căldura din casă, cu degetele cârlig, cu buzele crăpate, cu obrajii arşi de
foc, au lacrimi în gene, de care ei nu ştiu nimic, ci încep să spună cu glas tare, aproape zbierând, cât
de mult au arat azi.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţei Luna

Acum când umbra lumânării cade pe paravanul din marmură filigranată
Şi Calea Lactee se stinge, iar lucefărul de dimineaţă se sprijină pe zare,
Nu-ţi pare rău că ai furat licoarea care te-a aşezat
Deasupra mărilor de purpură şi-a cerurilor albastre ca un oftat în nopţile lungi?

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna polară

A căzut bruma pe tâmplele mele
arse de flacăra durerii,
iar buzele tremură luând cu ele
roua dimineţii, trezită pe pragul serii.

Mă-nlăcrimez când fruntea
în noapte o lipesc pe raza de lună
şi plopu-şi usucă frunza rea
pe palma mea de răcoare,-n cunună

Şi strig cu litere de abur
când geamul clănţăne de frig
aleg o floare de pe tâmplă, laur,
pentru nourul din care ning.

Aicea sunt, dar sunt departe,
pe-o stea polară eu te-ajung
şi chiar de-mbrăţişarea-ţi ne desparte
eu suflu cald pe trupu-ţi lung...

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lămurim aici trecerea unei nave prin argintul nopţii

Lămurim aici trecerea unei nave prin argintul nopţii,
Trista dispariţie a fiecărui val,
Bătăile surde-ale fierului expus unor mari eforturi,
Micul strigăt ale unui om către alt om,
O umbră strecurându-se prin noaptea cenuşie...

Şi căderea unei stele minuscule;
Apoi deşertul, deşertul apelor de departe
Şi susurul moale-al valurilor negre,
Lungi şi singure.

Aminteşte-ţi, o, navă a iubirii,
Tu vii de pe deşertul apelor de departe –
Susurul moale-al valurilor negre,
Lungi şi singure.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întâia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cât ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce suntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa suntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sângelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, păgâna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Suntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă de mare

Se adânceşte marea la un pas
Şi păsările vin aduse de o rază
Spumegă val în unduiri de vals
Mireasma-n aer parfum de roză

Se înalţă, îngeri neobositi din pietre,
Timpul pluteşte verdele unui voal
În zare se unduieşte raza de soare
Parfum de alge pluteşte pe un val

Dansează încălzită iarba de mare
Cu inima-i verde şi suflul ei uşor
Se-nalţă lacrimi de iubire din sare
Îmbrăţişează partenerul ei din zbor

Marea este zbucium în val de iubire
Alge adunate-n mare pietrele ascund
Adâncul scoate spumă, înalţă simţire
Ies sirenele mării din apă cântând

Ameţitoare vârtejuri iesite la faţă
Zboara anotimp vremea i trecătoare
Verdele din alge ne aduce speranţă
Alge lipite de trupul sirenei iubitoare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec domol

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Negre,
unde albatroşi nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peştii-au solzi de foc,
unde-i zi şi nu e seară
în al păsărilor cioc.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Roşii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din veci de veci el e poetul nostru

Istoria, strivind în dinţi decenii
Şi veacuri, strânse-n tainiţa cetăţii,
Îl trece pe Ovidiu prin milenii,
Cu stihurile-i, dar posterităţii.

Ţinut în braţe de-a iubirii muză,
Poetul, surghiunit pe plaiul getic,
Pieirea în necunoscut refuză,
Întruchipând cântările-i frenetic.

La Pontul Euxin trăi-nceputul,
Ce soarta îl împarte cu-ndrăzneţii.
Puzderii de poeme i-au fost scutul,
Ce-i alinau durerea injusteţii.

Şi nu mă mir de-i ţărmul Mării Negre
Însingurat şi trist precum poetul,
Îndepărtat pentru păreri integre,
Când dragostei i-a desluşit secretul.

Pentru-adevărul ce-a grăit din rostru
L-au alungat, şi după legi nescrise,
Din veci de veci el e poetul nostru,
Ce pe acest meleag nou drum croise.

Istoria strivind în dinţi decenii
Şi veacuri, strânse-n tainiţa cetăţii,
Îl trece pe Ovidiu prin milenii,
Cu stihurile-i, dar posterităţii.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o tenebroasă

Femeie cu ochi negri, cu neagră capelană,
Cu negre şi lungi gene şi văl negru-mprejur
Tu semeni, belă, nopţii, dar nopţii ce-i obscură,
Ce-ascunde crime negre sub vălul ei obscur!

epigramă de Alexandru Depărăţeanu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macabră 2

Când vei veni şi tu, amice, poţi să dai
O fugă-n universul ăst etern
Şi mă găseşti pe dreapta cum purcezi în rai.
De nu-s… atunci la prima crâşmă din infern.

epigramă de Vasile Iuşan din Lume multă, oameni puţini (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile,
au gustul tău,
când buzele mele,
te sărutau.
Priveşte-le!

gogyohka de Sandiana Ionela Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de spaţiu

de timp pentru iubirea mea
sleit intru în oglinda din camera
ascunsă pentru novici
într-un castel uitat de vrăjitori
îmi şterg palmele transpirate
de descântecele făcute
de babele desculţe ce au
călcâiele crăpate şi părul
alb şi rar
alb şi zbârlit
alb murdar
încă am roiuri de albine în ochi
şi încă sunt fericit
pentru că iubirea este o vrajă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul mării reprezintă cea mai favorabilă faţadă pentru orice stat.

Simion Mehedinţi în Legăturile noastre cu Dunărea şi Marea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca as putea...

Mă doare prezenţa ta
ca o rană deschisă
în valuri de mare amară.
Aş topi cerul şi padurile
pentru popasul fugar
al surâsului tău pe buzele mele.
Încă ma pustieşte
acea ultima dată
şi mă sperie
neputinţa de a crede în ea,
nu te mai vreau
şi totuşi...
dacă-aş putea
aş da foc Pământului
pentru răgazul de-a te avea
până când el se face cenuşă.

poezie de Consuella Efrim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea muşcă nepăsătoare din ţărm

nimic n-o doare, nimic nu perturbă
scâşnetul ei în albe trupuri lungite sub soare
în armonie deplină cu dincolo
atunci şi acum, pescăruşii sunt pictori şi pânze
pe trupuri golite de suflet

marea muşcă din mine cu dinţi de alge
şi sare, mamă, mă doare acel timp
când eu voi fi nepăsare

emoţii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mare

Cum stăm înveliţi în aurul nisipului,
părem doi faraoni pierduţi din iubire
pe această plajă pustie, neajunsă de pas omenesc.

S-o mai găsi poate vreun căutător
de comori să ajungă până aici,
dar soarele, vânturile, valurile,
furtunile stârnite din senin îl vor
face negreşit să ia drumul înapoi,
ca un blestem pe cel ce vrea
să tulbure iubirea.

Să ne săpăm jilţuri adânci
în pământul răcoros al falezei
şi să privim de acolo fantasticele valuri,
să le ascultăm cântecul nesfârşit
şi neînţeles.

Îţi mângâi trupul arămiu cu praf
de nisip... Parcă aş vrea să dau
luciu suprem unei statui de marmură
sculptată de zeul mării în adâncuri
şi adusă de valuri pe mal.
Priveşte pescăruşii!...
Nu-i aşa că ne spun: "La ţărmul acesta
toamna nu va mai veni niciodată"?

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul Mării

An de an, în sezonul estival,
O invitatie de vacanţă negreşit primesc
De la tine, mare îndrăgită şi iubită,
Să –mi dai din energia şi farmecul tău
Să mă ţină până la anul viitor.

Un spectacol natural tu îmi oferi,
Din zori de zi când soarele se arată
Şi desenează pe-al tău luciu mişcător
Tabloul bucuriei şi –mplinirii vieţii,
Până-n noaptea târzie, cand astrele nopţii
Se oglindesc şi chipul şi-l privesc
Ce nepătat râmâne a lor surâs strălucitor.

Te învălui cu privirea-mi şi ochii mi-i clătesc
În verdele ce se-mpleteşte cu azurul, la orizont
Şi inima-mi tresaltă în ritm cu undele
Ce-şi danseză jocul trepidant, stătut
Şi freamătă în cântul dragostei profund.

Falduri albe şi spumoase
Se desprind din trupul tău,
Te aprinzi şi fosforecent tu luminezi
Ţărmul tău străjuit de spectatori,
Dansezi necontenit până-n toiul nopţii
Şi mai apoi, valsul tău ce pare a fi o legendă vie
Se propagă-n valuri până la al meu suflet.

Într-o forfotă nebună, eşti,
Şi liniştea necontenit o cauţi,
Dar o adiere sau un mic vânt
Te agită şi neastâmpărul tău,
În zbuciumul meu te regăsesc
Şi-o nelinişte surdă mă cuprinde
Când puterea ta cu prisosinţă o resimt.

Simt al tău parfum de alge ozonat,
Briza ce-mi mângâie obrazul,
Gustul apei tale cam sărată
Şi-al tău tumult ce cu putere
Loveşte nisipul ce-l fierbinte.

Datoare eu îţi sunt şi-ţi voi rămâne,
Pentru darul tău de suflet şi nepreţuit,
Îţi promit că tu pentru mine
Vei râmâne o amintire vie,
Acum, mereu şi până la asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (27 august 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macabră

Vasile a chemat un tămăduitor,
Ce i-a adus nămol în nişte ceşti.
- La ce e bun? a întrebat bănuitor.
- Ajută... cu pământul te obişnuieşti.

epigramă de Paul Constantin (30 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!