La mare

Cum stăm înveliţi în aurul nisipului,
părem doi faraoni pierduţi din iubire
pe această plajă pustie, neajunsă de pas omenesc.

S-o mai găsi poate vreun căutător
de comori să ajungă până aici,
dar soarele, vânturile, valurile,
furtunile stârnite din senin îl vor
face negreşit să ia drumul înapoi,
ca un blestem pe cel ce vrea
să tulbure iubirea.

Să ne săpăm jilţuri adânci
în pământul răcoros al falezei
şi să privim de acolo fantasticele valuri,
să le ascultăm cântecul nesfârşit
şi neînţeles.

Îţi mângâi trupul arămiu cu praf
de nisip... Parcă aş vrea să dau
luciu suprem unei statui de marmură
sculptată de zeul mării în adâncuri
şi adusă de valuri pe mal.
Priveşte pescăruşii!...
Nu-i aşa că ne spun: "La ţărmul acesta
toamna nu va mai veni niciodată"?

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit pe plajă

Stăm întinşi pe plajă
Nimeni nu-i pe-aproape
Briza bate lin şi răcoros.
Sunt cuprins de vrajă
Ale tale pleoape
Tremură uşor şi graţios.

Marea se frământă
Valuri vin grăbite
Undeva se vede un vapor.
Totul mă încântă:
Scoicile strivite,
Pescăruşii care ţipă-n zbor...

E o zi frumoasă
Soarele zâmbeşte
Cerul de deasupra e senin.
O broască ţestoasă
Leneş se târăşte
Pe nisipul albicios şi fin.

Mă întorc spre tine
Cu o răsucire
Simt că pielea-ţi arde foarte rău.
Tu te uiţi la mine
Plină de iubire,
Fericirea are chipul tău.

poezie de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

Patul meu e-atât de pustiu încât mă trezesc oră de oră:
Prin frigul tot mai pătrunzător bântuie vânturile unei nopţi haine.
Draperiile fac valuri, zgomotele lor sunt asemeni zgomotelor mării:
O, acele valuri sunt valurile care poate mă vor readuce la tine!

poezie de Ch\'ien Wen-ti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te caut, să mă caut...

Pe malul mării încă te mai caut
Iubita mea cu trup marmorean,
În timp ce-mi împletesc, nepământean
Durerile cu sunetul din flaut.

Pe malul mării ţipă pescăruşii
De parcă ar cânta funest prohod;
Dormind cu capul pe un vechi năvod
Visez că eşti pe prag, în faţa uşii

Şi te visez cântând în cor cu stele,
Şi pe-armăsari de valuri te visez...
Aş vrea la al tău piept să înnoptez,
Să mă fereşti de duhuri şi de iele.

Aş vrea pe plajă s-alergăm cuminţi,
Să îţi înalţ castele de nisip,
Icoană să îmi fie al tău chip,
Să te pictez cu şoaptele-mi fierbinţi,

Apoi în tânguirile de flaut
Pe ape să dansăm, ba chiar sub ele,
Cioplindu-ţi, roşii, de corali inele,
În ochii tăi ca marea să mă caut.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

valuri... valuri... derivă...
nici vântul nu mai bate în pupa
mă simt un Robinson
căutând o insulă
pe care să inventez un Vineri
să putem vorbi despre una
despre alta
despre însingurarea lui
despre singurătatea mea
şi la lumina blândului foc
până seara târziu
să ascultăm tânguirea mării
să privim strălucirea stelelor
care nu vor lumina niciodată
drumuri înapoi
să citim din cărţile lui Borges
e-ter-ni-zând clipele
şi apoi să-l întreb
"ce părere ai prietene, o fi existând acea insulă?"

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Un fulg de nea aş vrea,
În palma ta să fiu
Să nu fi fost nimic,
Din tot ceea ce ştiu.
Şi tot ce a fost urât
Sau neadevărat,
Aş vrea să cred e
Un vis ce l-am visat.
Aş vrea să fiu o clipă,
Aş vrea să fiu un gând,
Aş vrea să fiu un zâmbet
Pe faţa ta râzâd.
Aş vrea să fiu o floare,
La pieptu-ţi să mă ţii
Să-mi spui cuvinte calde
Şi-ncet să mă mângâi.
Aş vrea să fiu o rază,
Pe chipul tău senin
În zori, de dimineaţă
Să te mângâi puţin.
Aş vrea să-ţi fiu şi luna,
Şi soarele aş vrea
Puţin din toate cele
Dacă şi tu ai vrea...

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întâia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cât ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce suntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa suntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sângelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, păgâna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Suntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Cu înserarea pe spate,
mă duc la mare să mă fac
corabie

ca un pelerin, străbat pe jos câmpiile
şi munţii, trec în genunchi
prin nisipuri ca să-mi îndeplinesc
visul dintotdeauna: să fiu corabie,
să plutesc şi să mă bată furtunile,
să se aşeze soarele în pânzele mele
ca un albatros obosit,
să dănţuiască delfinii în juru-mi.

cu înserarea pe spate
mă apropii de această privire lichidă
a mării
şi nu ştiu, măcar, ce voi face
dacă înecaţii vor ieşi din valuri
şi vor vrea să-i iau pe punte,
ce voi face eu singur,
Eu, o biată corabie.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În valurile mării

În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.

Tu te învoieşti
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,

Să zâmbeşti la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.

Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Şi printre valuri zboară.

Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipoteză

Ce faci iubire?
Doar gândul ti-l trimit
Aş vrea mai mult
Dar nu se poate
E timpul acesta
Aşa hain
Mă-ncurcă ades in toate

Te-aştept iubire
Mult mi-e dor
Aş vrea să inotăm in mare
In valuri ce izbesc
Si cad
Punând sărutul la picioare

-Iubirea mea in ceas tarziu
Aş vrea să-ti fiu o ipoteză
Nu certitudine in gând
N-aş vrea să te trezeşti
Plângând
Si corigent la teză.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul iubirii

Lângă ocean ea stă – cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin şi-apoi cum pleacă toate
Privind la pescăruşii care în zbor plutesc
Privind la doi iubiţi cum mâinile-şi unesc.
Privind cum iahturi vin grăbite de pe drum
Şi singură dorindu-şi să nu mai fie acum
Pantofii ea şi-i scoate, fără ciorapi păşeşte
Respiră adânc şi luna cu ochii o priveşte.
Dar el este acolo şi pe furiş o vede
Cum lucrurile-şi strânge şi-n noapte-apoi se pierde.
Acesta e bărbatul cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin şi-apoi cum pleacă toate
Pe care ea adesea şi fără echivoc
L-a tot văzut în vise cum stă în acel loc.
Şi lângă el se duce şi mâinile îşi ţin
Stând pe nisipul rece şi albicios şi fin.
"Ştiam că o să vii", "şi eu ştiam de-acasă",
Apoi tăcuţi aşteaptă ca soarele să iasă.
Niciunul nu e singur şi nici nu se mai teme
Căci în această noapte iubirea o să-i cheme.

Când vor să fie singuri, unii se duc pe plajă
Se plimbă, adună pietre sau scoici cuprinşi de vrajă
Alţii vor alinare, o mână să ofere
Precum aceştia doi, căci asta-nseamnă avere.

Deci dacă noaptea singur pe ţărmul nisipos
Te plimbi şi cauţi chipul acela luminos
Fie ca cineva de mână să te-apuce
Şi să te ducă-n pragul iubirii ce seduce.

poezie de Karen Gorringe, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Loveşte digurile, faleza, vapoarele. Şi strig, şi strig,
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algele marine

Un vânt un val ori o furtună
M-a desprins de pe pământ
Cerul de cleştar c-o Lună
Mă priveşte sus încremenit

În adâncuri altă viaţă de trăit
Marea învolburată cu talazuri
Pat de alge ea mi-a pregătit
Cu iubire în albastrele palaturi

Zarvă mare este în adâncuri
Nuntă pregătită apare Neptun
Alge colorate-n loc de parcuri
Fericită sunt voalul să-mi-l pun

Auriul la ureche îmi sporeşte
El ar vrea să mă peţească
Cât de mult el mă iubeşte
Cu regina viaţa s-o trăiască

Furios Neptun aruncă furcoiul
Scoici meduze sar în aparare
Marea mă acoperă in valuri
El iubirea vrea să ne-o omoare

Mă trezesc şi sunt pe mal
Peştişorul lângă mine e culcat
Marea nu mai face nici un val
Algele marine ele m-au salvat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intraţi în toamnă,
M-apasă greu, şi-am obosit.

Aş vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar şi câştig, de multe ori.

Aş vrea să spun că nu iubesc
Dar aş minţi, şi nu se cade.
Iubesc nespus şi peste sens
Şi parcă sufletul mă arde.

Căci viaţa noastră e aşa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Şi un destin de împlinit.

Nimic nu este întâmplător,
Aşa cum e, viaţa-i frumoasă
Aici e locul unde "creşti"
Şi doar aici te simţi acasă.

Elena Bulancea în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Iubirea, mintea mea o măsoară
În limitele mele de gândire...
Ea este ca o catedrală
Cu clopote ce sună "Luaţi-mă şi pe mine!"

Iubirea e un ocean bogat
De dăruire şi jertfire,
E ca un castel smaraldat,
Cu pietre scumpe în zidire.

Iubirea e ca o cascadă
Ce inimi vrea să le ude;
Urcaţi-vă pe baricadă
Şi ea cu drag o să vă inunde!

Iubirea e un cer de stele
Ce luminează inima pustie,
E-un soare ce se amestecă-ntre ele
Formând o incandescenţă vie.

Iubirea e pentru cel doritor
Ce vrea din plin să o iubească,
Ea dă speranţă tuturor
Şi inimi vrea să-nveselească.

Iubirea e ca un curcubeu,
Te urcă sus la Dumnezeu
Şi te face să înfloreşti
Sus, pe plaiurile cereşti.

Iubirea e Însuşi Domnul Isus
Ce viaţa veşnică a adus
Şi vrea să o trăieşti deplin
Până vei trece de cerul senin.

Amin.

poezie de Veronica Bobu din Izvoare limpezi (28 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

De-odată, văd fotografia ta şi mă inspiră
Îmi doresc să fiu scafandrul ce te explorează.
Scufundat în marea ce se oglindeşte în ochii tăi
În căutarea perlelor negre...
Aş vrea să fiu nisipul ce-ţi încălzeşte trupul dezvelit,
Ieşit din marea vieţii învolburată.
Aşvrea săa fiu chiar palmierul plajei tale,
Să-ti desfăt corpul cu umbra mea,
Protejându-te de căldura razelor de soare!
Aş vrea să fiu chiar frumuseţea ta
Şi să mă simt privit şi iubit întocmai ţie, femeie.
Off! Natura, cu atâtea frumuseţi în jurul meu!
Aş vrea să fiu, aş vrea să fiu, aş vrea să fiu...
Dar tu? Tu, ce ai vrea să fii?
- Vreau sa fiu Marea!
De vrei sa fiu a ta,
Cuprinde-mă cu braţele-ţi vânjoase şi uită că eşti om...
Transformă-te în ţărmul meu!
Aşteapă-mă să fiu şi fluxul şi refluxul tău.
Mareea ta, mireasa ta de valuri,
Să-mpărtăşim dureri şi idealuri,
Îmbrţăişază-mă!
Să fim mereu aşa,
Călătorind un val, prin alte valuri...
Apoi îmbrăţişază-mi tăcerea ce m-a însoţit!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşii

păşesc rătăcind pe nisip
paşi mă dor
să tac, să spun ceva
o vorbă, un cuvânt
vorba se pierde în vânt
ascult un val
nu, nu...
sunt doi pescăruşii
pescăruşi albi şi puri
nuferi ai mării
aproape de val
apoi sus-sus
plutesc peste nemărginiri
petele albe pe cer
dincolo de văzduhul efemer
păşesc în timp
şi plec înainte
dincolo de cuvinte
un zbor etern pe ţărmul unei mări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna lui Orfeu

.. Trenul se puse în mişcare, contemplam din cupeu
Cum aleargă înapoi: halte, poduri, salcâmi.
Alergam şi eu, ca stâlpii de telegraf, înapoi,
Înapoi spre tine, văzându-te în gară,
Prin tufişurile aprinse de soarele roşu,
Prin ploaia ce-şi vărsa lacrimile pe geam.

... Avionul decolă în azurul grozav
Şi oraşul aţipi, ca o turmă lângă ape.

Zbura avionul, dar parcă nu zbura
Pe deasupra troienelor albe, de calcar,
Îngheţase soarele pe aripile lui,
De unde tu-mi fluturai cu batista.

... Vaporul ieşi în larg, elegant,
Din ceaţă se tânguiau pescăruşii.

Ţărmul se clătina, alungit,
Buiau talazurile negre la proră.
Nu era nimeni pe mare, dar eu te zăream
Cu ghiocei în mână pe cheiul pustiu.

... Luna îşi anina de nuc cosiţa
Într-o toamnă brumată şi nouă.

Tu erai de mult plecată în lume.
Greierii amuţiră şi ei în grădină.
În soltitudinea nopţii vedeam cum răsai:
Din iarbă, din aer, din valuri.

poezie clasică de George Meniuc (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia

Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri şi buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică şi durabilă pe care o credeam veşnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.

Această statuie a început să încurce un oraş întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanşe
de oameni şi vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălţime în micuţul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrţ în oraşul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine şlefuită.

Mă gândesc să facem un lanţ uman în jurul ei,
să ne-aşezăm în faţa ei cum putem şi s-o apărăm cu vieţile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluţe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranţă că
în momentul sinistrului va fi distrus şi acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcţii
ale civilizaţiei, care îmbogăţesc nepreţuit vieţile.

Aşa că vino, iubito, cât mai e timp, să muşcăm cu dalta din miezul ei,
săpându-ne coridor şi incintă în care să stăm îmbrăţişaţi până la sfârşit.
Să-i privim, iubito, prin găuri scobite pe călăii iubirii noastre!
Noi trebuie să pierim împreună cu această statuie pe care am ridicat-o
în vremea de aur a existenţei noastre, atunci când plutirea pe deasupra
pământului am vrut s-o imortalizăm într-o structură terestră, solidă,
bine ancorată în pământul din care ne ridicaserăm
şi în care negreşit aveam să ajungem!

Acum o vor prăbuşi-o, vor da cu ea de asfalt zeii păgâni
şi isterici ai civilizaţiei bolnave.
Noi doi ne vom trezi ameţiţi într-un oraş plin de lumini şi claxoane
şi ne vom despărţi, căci mult nu va trece până când
unirea noastră va da de bănuit şi va deranja cântecul cocoşilor
din aceste parohii mergătoare ale pierzaniei.
Să ne mai sărutăm o dată, aici, înăuntru, să ne mai strângem o dată
la piept, căci, iată, bestia mecanică e aproape, răsuflă pe nări duhoarea
ei de motorină acră şi sânge!

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem...

Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
Cu vise albe să măturăm noaptea treptele cerului
şi ca-ntr-un dans în care întunericul
se-mbrăţişează cu lumina, cu chipul împrospătat
de răcoarea primilor stropi plumburii, să te simt atât
de aproape încât să mă sprijin cu sufletul de inima ta.
Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
În valuri de purpură să mă-nvălui şi-n timp ce sfarm
cu-al meu sărut timpul dintre două tăceri, în ceasul când privirea ne-mprumută culoarea pădurii, poteci de flăcări, mocnind a iubire, să croim iar zeul stăpân al cuvântului peste filele nopţii să ne-mpreune şi să fim, din nou, doar unul.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărmul oceanului

Iubitul meu locuieşte
Pe ţărmul oceanului, în ţinutul de la miazăzi
Ce i-aş putea trimite ca dovadă a iubirii mele?
Două perle
Şi-un pieptene din carapace de broască ţestoasă.
I le voi trimite într-o cutie de jad.

Mesagerii spun că el nu-mi este credincios:
Spun că a aruncat cutia,
A aruncat-o ţărână şi-a ars-o,
Iar cenuşa a scuturat-o-n vânt.

Din această zi şi până la sfârşitul lumii
Nu mă voi mai gândi la el niciodată.

Cocoşii cântă
Şi câinii latră –
Fratele meu şi soţia lui vor afla toate acestea curând.
Vânturile toamnei sunt deja aici;
Briza zorilor oftează.

Peste puţin timp va răsări soarele
Şi-atunci va afla şi el.

poezie de Autor necunoscut, sec. I î.e.n - China, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!