Lună ostilă

Cu toată puzderia de stele ce mă loveau în piept, ne mai văzând nimic,
m-am cufundat cu spatele în cerurile de odinioară.
Împotrivă-mi complotară toţi zece regi ai toamnei.
Ştiu că îngerii şi trădările iuţesc mereu căderea.
O frunză, un om.
Şi pe orbita-ţi, lună ostilă, sângele îmi clocotea.

Salvează-mă din gheara anilor nebuloşi,
de oglinzile ce încă reflectă porturi şi pagini din vremi demult apuse,
de mâinile-ncleştate-n amintiri anoste.
Fugi.
Ne îngroapă în vântul cel ostil.

Doar că sufletului meu îi cam place să iasă din canon.

poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna duşmană

Ignorând coliziunea stelelor cu pieptul meu,
Mi-am scufundat umerii în cerurile altor timpuri, trecute.
Zece regi ai toamnei s-au răzvrătit împotriva mea.
Întotdeauna trădările şi îngerii grăbesc căderile.
O frunză. Un om.
Sângele meu a fost mistuit de flăcări pe orbita ta,
Lună duşmană.
Eliberează-mă de ani şi de circumstanţele lor tulburi,
De oglinzile destăinuind rochii şi pagini dispărute,
De mâinile imprimate în abisul amintirilor.
Fugi.
Ele ne înmomântează în vântul duşman.
Şi mi se pare că sufletul meu a uitat toate rânduielile.

poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile toamnei

Culorile toamnei ajung la fereastră
pe frunze purtate de vântul ostil,
garoafele-albastre uitate în glastră
dansează tăcute în ritm de cadril.

Afară se simte miros de zăpadă,
tăcinii din vatră spun încă poveşti,
stau cărţile-n rafturi gata să cadă,
aştept în tăcere, nu ştiu unde eşti!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-am născut marinar

Dacă m-am născut marinar,
Dacă m-am născut fermier,
De ce-a trebuit să fiu aici,
Şi nu unde îmi place mie să fiu?
În cea mai frumoasă zi, oraş
Pe care te cunosc dintotdeauna,
În cea mai frumoasă zi – linişte! –
Voi fi dispărut.

poezie de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă trimise departe

Despărţiţi o mie de mile, la căderea toamnei
împărţim toate aceste deziluzii. Acum vânturile toamnei

devastează nestingherite copacii din grădină,
doar regretele despărţirii, copiii distanţei, rămân mereu cu noi.

Umbrele rândunicilor întind aripi pentru drumul spre casă.
Mireasma orhideelor, subţire, se mai simte deasupra desişurilor.

Aceste anotimpuri încântătoare şi parfumul anilor se scurg
în singurătatea depărtărilor – iar noi aici împărtăşim un vacuum.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e ram

Inima mea- frunză ce bate
Prin vântul toamnei, de-al vieţii dor;
Mă strânge-n piept că nu mai poate
Respir cu teamă să n-o dobor.

Inima ta e ram desfrunzit
Prin vântul iernii bătând la geam
Şi-apoi la uşă. Mi-o fi venit
Cum am rugat-o pe când cădeam.

Inima bate-n piept sau ea la uşă
Cu degete de vânt şi de cenuşă?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers ostil

Pe românaşi să nu-i deochi,
Aleargă-n spatele trăsurii,
Cu soarele mereu în ochi
Şi stele verzi în cerul gurii!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de zece

pe sârma de rufe
atârnă zece cârlige colorate.

în palmele mele
zece degete adună lumina
din primele zece raze de soare
ce proptesc cerul.

printre ramuri
zece frunze îngălbenesc
văzând cu ochii.

crizantema îşi deschide zece petale
şi zece boabe de rouă
se rostogolesc în privire.

această dimineaţă
ar putea fi una de zece stele
dar nu e decât
o dimineaţă de toamnă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză

O lacrimă,
de vânt uitată.
Un suflet fără viitor.
Fierbinte.
Departe.
Şi inima lacrimei tale
departe, în zări,
demult apuse...
Încă fierbinte,
mă cheamă,
lasându-mi sufletul
călcat de durerea viitoare
ce suflet nu are.
Sunt frunză,
suflată...
de vânt.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă despre ce mi-a spus vântul

Eternitatea ar putea fi
Doar un râu,
Un cal de multă vreme uitat
Sau gânguritul
Unui porumbel pierdut.
Omului care se îndepărtează
De alţi oameni vine vântul
Şi-i povesteşte,
Îi destupă urechile
Şi-i deschide ochii spre alte lucruri.
Astăzi, m-am distanţat eu însumi de oameni
Şi, de unul, în această vâlcea,
Am început să privesc râul,
Şi am zărit un cal rătăcit,
Şi-am ascultat în liniştea singurătăţii
Gânguritul
Unui porumbel pierdut.
Iar vântul s-a apropiat,
Ca un trecător,
Şi mi-a spus:
Eternitatea ar putea fi
Doar un râu
Un cal de multă vreme uitat
Sau gânguritul
Unui porumbel pierdut.

poezie clasică de Rafael Alberti din Balade şi cântece din Parana (1953), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul de foc

Aurul toamnei căzut în noroi
Îl zdrobim în călcâie, în tălpi
Ţinem pe umeri ca nişte stâlpi
Zările vinete amândoi.

Sângele ni-l adună pământul.
Doar carnea ne-o lasă şi oasele
Să le clătinăm prin frumoasele
Zile în cari ne spulberă vântul.

Sub frunte gândul încă rămâne,
Îl rup cu inima-n două, în două,
Îl mânjesc cu lună, cu rouă
Şi ţi-l întind proaspătă pâine.

Aurul toamnei pe câmp şi-n pădure
Îl strivim mohorâţi cu picioarele.
Dârdâim şi-aşteptăm soarele
În carul lui de foc să ne fure.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctore, salvează-mă!

Doctore,
am nevoie de tratament.
Administrează-mi în
vena mâinii stângi
două-trei doze de... uitare.
Medicamentul ăla scump
şi aproape imposibil
de găsit în lumea
sufletelor îndrăgostite.
Vreau să-mi vindece
inima, să mi-o cureţe
de leacul devenit microb.
Da! Iubirea...
Abia îi mai simt
bătaia în piept...
Doctore, salvează-mă!
Plătesc oricât, cât îmi ceri?
Accepţi şi plata în lacrimi?
Le-am adunat în banca sufletului,
crezând că îmi voi putea
cumpăra liniştea cu ele.
Dar iată-mă, linişte nu am,
doar bătăi de inimă
amorţite de atâta durere...
Doctore, salvează-mă!
Nu vreau să îmi dau
şi ultima suflare iubind
un om care nu şi-ar ţine
respiraţia nici măcar
o secundă de dragul meu...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
ce ştiu stelele despre cerurile gri
ce ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am zărit două aripi
albe-albe erau şi mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăţi
ori erau două aripi care zburau mai uşor fără înger

ce ştiu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc şi mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile anilor treizeci către visătorii imaginaţi

Copilul s-a pierdut în zăvoiul oraşului
departe de orice lume în care ar fi
fost ucenic la restaurarea frumuseţii
albind câte un pic părul pe filele
urmărite de luntrea lui Caron pe Dunăre

Copilul s-a trezit cu înţepături în piept
de la atât energizant clandestin
cumpărat din banii de ciuguleală
în recreaţiile unor netrebnici premianţi
care nu vor mai vorbi româneşte după
optsprezece primăveri între căpcăuni

Copilul a râs printre rataţii de la nonstop
a cules imaginea unei umbre de durere
apoi s-a strâns la piept cu fuga
ştiind că nici dunărenii nici olteni
nu vor mai zâmbi văzând cum dispar
ultimele lacrimi şterse de vânt

Copilul a ţipat către lună şi stele
în româneşte că doar aşa îl mai aude
cerul adânc al nopţii de cristal
tăios ca gerul şi viu ca mugurii
până când din florile la care ne uităm
au ieşit mii şi mii de vieţi de albine
grase ca mierea ce va îndulcii lumea nouă

Copilul a rămas în fotografii
sperând către lumină
ca o frunză în vânt...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt boem

mi-e dor să mai ascult al izvorului şipot
să-mi răcoresc obrajii ridaţi şi plânşi
regret că am îmbătrâit şi nu mai pot
să strâng în suflet toţi anii necuprinşi.

mi-e dor să revăd prietenii vechi
mi-e dor de anii tinereţii mele
când descopeream în zodii amintiri străvechi
despre lună despre soare despre stele.

sunt doar o frunză în arborele vieţii
mă loveşte vântul mă striveşte furtuna
adesea moralul mi-l ridică poeţii
imaginând iubirea pentru totdeauna.

sunt floarea umezită de roua dimineţii
cu sute de petale şi nu mi-e totuna.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt vântul

Eu sunt vântul, tu eşti frunza
Ce-a picat în calea mea,
Şi acum te port pe braţe,
De-ai fi frunză, de-ai fi stea.

Ochii tăi vărsară lacrimi
Când tu te-ai desprins de ram,
Că citeam în ei tristeţea,
Apoi şi eu mă întristam.

Sub aripa-mi ocrotitoare
Am să te pastrez mereu,
Că-n loc de frunză, eu văd floare
Şi-i pe placul sufletului meu.

Dar, curând vei înflori
Şi voi simţi mireasma ta,
Atunci... Eu te-aşez la rever
Ca să rămâi pe veci a mea.

Vreau să văd pe chipul tău
Un răsărit de soare
Şi-un zâmbet cald, fermecător,
Nu frunză strivită sub picioare.

Nici focul n-are să te-atingă,
Nici ploaia de blesteme,
Că voi face din foc stele
Şi din ploaie crizanteme.

Eu sunt vântul, tu eşti floarea
Şi-am pornit sa te găsesc...
După mireasma ta ameţitoare
Ce mă-ndeamnă să te iubesc.

de Gheorghe Deniştean
(Denygigi)12.11.2017

poezie de Gheorghe Deniştean (12 noiembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de lună

noaptea se rupe de oameni
dar toţi o ştiu cu faţa cernită
şi pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poţi pune mâna

orice mişcare uşoară trezeşte teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul şi zânele lui
păsări de lună
cântec şoptit la stele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei târzii

Şuierând s-aude vântul,
Cade- o frunză leganată...
La orizonturi nori s-arată
Şi vor umbri pământul.

Păsările-şi uită cântul,
Îl fredonează câteodată,
Şuierând s-aude vântul,
Cade-o frunză legănată...

În grădina mea brumată
Roza s-a chircit pe rug,
Alte flori îşi iau avântul
Şi din calea iernii fug...
Şuierând s-aude vântul.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt liberi cei ce nu au simţit niciodată setea de libertate.

citat din Rafael Alberti
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!