Luna duşmană

Ignorând coliziunea stelelor cu pieptul meu,
Mi-am scufundat umerii în cerurile altor timpuri, trecute.
Zece regi ai toamnei s-au răzvrătit împotriva mea.
Întotdeauna trădările şi îngerii grăbesc căderile.
O frunză. Un om.
Sângele meu a fost mistuit de flăcări pe orbita ta,
Lună duşmană.
Eliberează-mă de ani şi de circumstanţele lor tulburi,
De oglinzile destăinuind rochii şi pagini dispărute,
De mâinile imprimate în abisul amintirilor.
Fugi.
Ele ne înmomântează în vântul duşman.
Şi mi se pare că sufletul meu a uitat toate rânduielile.

poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!