In sfarsit m-am intors sa ma privesc

Într-o oglindă mânjită de poveşti galbene...
Sufăr cumplit de o tuse uscată,
Iar visele mi-au explodat în noapte...
Schije de dor mi s-au împlântat în creier.
Am vrut să mor... şi am murit.
Într-un fel. Bun ca oricare altul.
Ţi-am pierdut moliciunea palmelor,
Dar mi-am rămas eu. Naivă.
Cu un simţ acut de lipsă perfidă.
Am luat golul şi l-am umplut cu vată.
Fără tine, mă uit la palmele mele.
Lipicioase. Străvezii. Resemnate. Mov.
Oare când voi putea tuşi a uitare?
Când voi putea vedea în galben mai mult decât mov?

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul palmelor...

Mi-am lipit palmele
de palmele tale
şi am ales infinitul...
Ochii erau verzi
ca pādurea
şi mi-am dorit marea...
Pārul avea miros
de busuioc
si am ales asfintitul...
De data asta,
mi-am lipit palmele
de inima ta
si am simtit cum bate,
lupta pentru viatā...
Trupul meu voia
sā respire alāturi de tine
si cerea iubire...
Era bine, era rāu,
sau era jocul
palmelor mele
si ale tale
lipite de iubire?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea

De-aş putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-aşez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.

De-aş putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârşit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Şi să nu mai pleci, să devii zenit.

De-ai putea să-mi fii nopţile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aş mai iubi, cât te-aş mai avea?!

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram piatră

Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.

Minţile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roşcata înţepenire a pietrei.

Eram atât de rari –
(mi s-a părut că aud) –
atât de foarte rari încât
cu toţii la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.

Aveam un nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia să fi murit îndelung
trebuia să fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
să devină cuvânt.

Nume lângă nume şi lângă nume
era strigarea.
Definitiva moarte numai
ne lega
ca un cuvânt.

Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlăuntru
mi s-au umplut de un miros
de moarte
mai veche decât viaţa.

O neputinţă de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul –
ca un răget luminos
mi-a explodat în creier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (29 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosu si negru

E întuneric şi mi-e frig...
Tavanul din lemn e mult prea aproape...
Sunt singură:
Doar demonii îmi mai vorbesc...

Cel mai bun prieten
Mi-a fost cuţitul...
Sângele mi-a curs
Roşu pentru tine...

Mi-am închis ochii şi m-am rugat
Unui Dumnezeu din ceruri...
Dar EU nu cred în EL
Şi EL nu m-a ascultat...

Priveam cu o plăcere dureroasă
Roşul vieţii ce se scurge...
Şuvoaie calde de sentimente,
Patimi, vise, dor...

Lacrimi dulci mi-au umezit
Pentru ultima dată, ochii...
Vroiam să mor...
Şi am murit...

Mi-e frig şi e întuneric...
Sicriul din lemn e mult prea strâmt...
Nu sunt singură:
Îngerii din Rai îmi zâmbesc...

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire sacră

Eu am ca partener un plop căci e statornic
Când vântul îl roteşte, îl clatină, îl fură
De frunze-n toamne reci ce poartă coafură
Din ruginiu şi galben... şi nici nu mi-e datornic.

M-am cuibărit alături, lângă tulpina sa,
Să ascultăm prin foşnet cum murmură de dor
Şi codrul, şi luceferi, şi sferele ce mor,
Să-i spun poveşti cântate din tinereţea mea.

M-ascultă, îmi zâmbeşte prin fremătări, duios,
Când luna e mânjită de norii plini de sur,
Mă înveleşte-n noapte cu frunze din obscur,
Şi grijuliu îmi pune trei straturi, credincios.

E o iubire sacră, şi nimeni între noi
Nu va putea să intre cu râuri de venin,
Şi mi-a adus inelul, un cerc dintr-un pelin,
Şi m-a cerut de soaţă prin vers de piţigoi.

L-am refuzat docilă, i-am spus: "Să nu striveşti
Prietenia sacră... iubirea e-n poveşti..."

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată

Ridic acest nor în memoria
Florilor căptuşite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
Celelalte anotimpuri au rămas la locul lor.
Aşa că
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată.

Nu pot trăi ca o bucată de piatră,
S-ar vede munţi curgând spontan din mine.
În afara unui foc lăuntric,
Aş fi un colţ de viaţă sfărâmată
Şi din acest motiv aş iubi să rămân vie.

Sărutul nu cunoaşte tragismul marilor pasiuni
Şi de aceea nu vine atunci când trebuie.
Prefer să mor în acest vârtej de foc,
Să ard ca o flacără veşnică pentru el.

Vino în noaptea de cerneală
Ca un tălmăcitor de vise
Din şirul veacurilor antice,
Să nu existe
Mine,
Să nu existe
Tine,
Nici alte forme care să ne trezească din neant.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de noapte

Valuri concentrice de parfum
Simfonie de petale aurii
E tot galben,
Dar nu de-ajuns.

Am închis sărutul fără pecete.
Prin mâini străine,
E verde,
Dar nu de-ajuns.

Cald, gust metalic,
Durere halucinogenă,
E roşu,
Dar nu de-ajuns.

Umbriţi de gene ondulate
În lacrimi de sare
Tot albastru,
Dar nu de-ajuns.

Speranţa, viitorul,
Visul alb din zori...
Prea negru.

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Isobel "Izzie" Stevens: Of, Cristina, nu o să-ţi vină să crezi ce am făcut, o să îţi spun dar nu mă vei crede, şi o să crezi că am inventat totul... am săpat o gaură in ţeasta acestui bărbat. De fapt mai multe găuri cu un burghiu pe care l-am împrumutat de la un tip Vince, am umplut gaura cu ţesut şi apoi l-am adus aici şi acum pot să particip la operaţia lui pe creier... A fost ca o tură nebună într-un rollercoster, a fost ca şi cum îmi ţâşnea adrenalină din urechi. Ai crede că mi-au tremurat mâinile dar nu, nu mi-au tremurat deloc. Ţi-am zis de perforare? Am fost ca un star rock, să ştii.

replică din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru pustiu

Ai spus că tu ai vise
şi vrei să le-mplineşti,
Cum vei putea, tu, oare
să poţi să le trăieşti?
când sufletul tău zace
răpus într-un trecut
ce nu simte dorinţă
şi-n care te-ai pierdut...

Cum vei putea-nţelege
când tot ţi se va da?
aşa cum tu speri, încă,
să ai în viaţa ta;
Cum vei decide preţul
la tot ce ai cerut?
dacă iubirea-n tine,
demult, a decăzut...

Ai spus că tu ai vise,
dar suflet ţi-a rămas?
Îţi va ajunge, oare,
să fii doar bun-rămas?
Ce rost mai e în tine?
cu trup frumos, dar gol...
Tu, care, în Iubire,
nu poţi primi un rol!

poezie de Florin Răileanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca oricare...

Ca oricare... am iubit,
Oameni cu suflet de ceară,
Ochi de-albastru infinit,
Sau priviri - cafea amară.
Strâns-am şerpi în partea stângă,
Lângă-al inimii tic-tac,
Ce-au făcut-o să se frângă,
Muşcând-o... fără de leac.

Ca oricare... am plâns nopţi,
Înecată-n lacrimi-sare...
Tot bătând la-nchise porţi,
Rana pumnului mai doare.
Am dat tot, pentru nimic,
Crezând în poveşti cu zâne,
Mi-am dat sufletul "în plic",
L-am luat înapoi... fărâme.

Ca oricare... am căzut,
Pradă gândurilor sumbre,
Când cei care m-au avut,
Au devenit nişte umbre...
Precum gheara pe retină,
Mi-a fost amintirea lor,
Iar durerea, fără vină,
Camarad obrajilor...

Ca oricare... am răzbit,
După-atâtea lupte grele,
Astăzi sunt... om fericit,
Mândră de rănile mele.
Le port ca nişte medalii,
Oferite de destin,
Ale inimii, vitralii,
Ce-a iubit sincer, din plin.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul primului dans

Mi-au amuţit privirile flămânde
şi s-au pierdut pe loc în ochii tăi,
pe buzele, petale sângerânde,
ce au aprins în mine vâlvătăi.

În părul tău se ascunsese-o rază
şi-ţi mângâia zulufii jucăuşi,
copii uitaţi de mama ce-i veghează
în lumi pe unde-aleargă, nesupuşi.

Şi mi-am umplut privirile cu tine
de mi s-au revărsat pe trupul tău,
şi-au tot căzut, căci nu puteam susţine
un gând atât de bun şi-atât de rău.

Cu mâinile-ţi frumoase, delicate,
am depăşit momentul de suspans
când le-am luat şi, cu seninătate,
le-am sărutat ca pentru primul dans.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Opt ani din viaţa mea, de aşteptare, de iluzii, de speranţe... S-au dus! Aşa, dintr-o dată! Brusc... Într-o singură clipă! Cât ai bate din palme doar. Am pierdut, e clar! Totul.
Maria: Luci, nu vorbi aşa! N-ai pierdut încă nimic!
Lucian: Nu?! Oare?! Am tăcut tot timpul ca idiotul şi am amânat mereu momentul, aşa că... E numai vina mea! Eu am greşit, mereu. Ce-aş putea face acum? Nu mai pot schimba nimic. Eu... Am pierdut, totul! Ce mi-a rămas? Sunt un nimic! Zero barat! Inutil...
Maria: Luci, te bat! Nu mai vorbi astfel!
Lucian: Ah, mă baţi?! Ai vrea tu... De parcă ai şi putea!? Poate aş merita şi o bătaie. Zău... Dar am dreptate. Am pierdut, totul. Totul...
Maria: Nu, n-ai dreptate! N-ai pierdut încă nimic! Încă poţi schimba ceva. Spune-i odată! Ce tot aştepţi?! Vrei să-i spun eu?
Lucian: La ce bun?! Să mă refuze? Din nou? A câta oară? Nu m-am învăţat oare minte? N-am la ce să mă mai aştept din partea ei...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noi ne-am despărţit

Când noi ne-am despărţit
Tăcuţi şi cu tot chipu-nlăcrimat
Şi inimile aproape au murit
Desprinse după ani ce-am adunat,
Palid şi rece-al tău obraz a devenit
Iar sărutarea ta chiar şi mai rece
Şi-adevărat că ora aceea a prevestit
Durerea ce nu trece.

Şi roua dimineţii blând cădea
Pe fruntea-mi răcorită oarecum
Şi am simţit că mă avertiza
De ce simt eu acum.
Ce ai jurat, călcat-ai în picioare
Şi numele acum îţi e hulit
Ştiu asta şi atât de mult mă doare
Şi mi-e ruşine şi mă simt mâhnit.

Şi toţi vorbesc aşa urât de tine
Urechea mea ar vrea să nu-nţeleagă;
Simt un fior cum trece-acum prin mine –
Oare de ce mi-ai fost atât de dragă?
Lumea nu ştie cum te-am cunoscut
Şi că te-am cunoscut atât de bine –
Şi că regret acum nespus de mult,
Dar să spun cât, cuvintele-s puţine.

Cândva noi doi în taină ne întâlneam
Acum eu sufăr, sufăr în tăcere
Că ai putut uita ce ne spuneam
C-ai amăgit şi-ai provocat durere.
Dar dacă într-o zi ne vom vedea
După amar de ani ce au zburat
Să te întâmpin cum crezi c-aş putea? –
Tăcut şi-nlăcrimat.

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea să nu fie frumos să fii bun, 6655321. S-ar putea să fie îngrozitor să fii bun. Şi când îţi spun asta, îţi dai seama cât de contradictoriu sună. Sunt convins că voi avea multe nopţi albe din cauza asta. Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?

Anthony Burgess în Portocala mecanică
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rând pe rând visele se aşezau cuminţi în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri şi iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferinţelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?

Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare

Mi-am pus într-un felinar curajul
Şi l-am aprins cu scânteia lucidităţii
Ca să cobor pe scara sufletului meu
Ce mi-a mai rămas.

Am străbătut bezna amintirilor
Am scuturat praful imaginilor
Şi am ascultat cuvintele glasurilor
Ce s-au adunat.

Pe tine te-am găsit într-un ungher
Într-o cameră cu uşa încă deschisă
Dureros de plină cu suferinţele mele
Foste dorinţe vii.

La uşă se îmbulzeau alte dorinţe
Arzând să intre şi să te mistuie
Dar tu le ucideai pe rând cu arma
Indiferenţei glaciale.

Te-am privit şi mi-ai părut obosită
Să te lupţi mereu cu dorinţele mele
Şi tristă în sufletul meu să fii închisă
Fără de voia ta.

Te-am prins de mână şi te-am scos afară
În timp ce dorinţele mele veneau năvală
Urlând după tine şi luptându-se cu mine
În urma ta.

Şi ţi-am strigat Fugi! Nu mă aştepta
Încearcă să te ajungi pe tine însuţi
Cu toţi si toate ce-s ale tale acum
În lumea ta.

Am să rămân să îmi ucid dorinţele
Să le închid în camera suferinţelor
Şi să-ti aşez imaginea în praful amintirilor
Din lumea mea.

poezie de Daniel Uritu (februarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!