Clipe infinite - ipostaza trăirii

Toate-s semne, toate-s leacuri
Ce dăinuie peste veacuri
Şi ne poartă spre căinţă,
Spre-a urma a noastră fiinţă.

Subjugaţi, pierduţi în vreme,
Căutăm o scurtătură,
Iar sevrajul de himere
Cere-o mască... făcătură.

Astfel că trecut-au anii
Şi te-ntreb, sclavă mândrie,
Câte măşti croieşti cu banii
... ce-s planeta pe hârtie?!

Viaţă, cântec de vioară,
Noi murim gândind cum eşti,
Dar când mulţi aleg să moară
Tot mai greu întinereşti.

Aşadar îţi cânt o terţă -
Clipa mea 'n a ta cadenţă.
Un boem prin abundenţă
În regimul de urgenţă:

Trecutul mă dovedeşte,
Prezentul mă limpezeşte,
Viitorul mă căieşte.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (16 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte valuri...

Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu ştiu să răspund!

Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viaţa mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca şi gândurile mele...

Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viaţa-mi trece ca pe ape...

Timpul nu se mai întoarce
De eşti orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent – tezaur
Se petrec, se-aştern în valuri...

Câte valuri călătoare
Îşi duc viaţa în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim de neciteaţa noastră viaţă

Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca şi zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ştreanguri şi murim de tunuri,
Murim absurd de miere şi venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri şi murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de şarpe sau în cer,
În faţa morţii, picotind stingher,
Cădem şi ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteaţă,
Murim de neciteaţa noastră viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe infinite - ipostaza demonică

Câte-n stele şi în lume,
Câte-n chaos şi în stele...
De-aş putea urca pe culme,
Culmea, m-aş vedea prin ele!

Nu e vis să bată sorţii,
Toate-s mici, tablou-i mare!
Planşa ta e-n mâna morţii...
Îi dai drumul sau culoare.

Când tăcerea lui Iehova
Te coboară-n asfinţit
Anubis ‘ţi-ntinde slova
De eşti încă răsărit!

Stai ş-ascultă, cât ţi-e lesne!
Nici de-ar simţi turma lipsa...
Dă-le patimi, dă-le zestre,
Nu-ţi vor eclipsa eclipsa.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (8 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare să-şi examineze gândurile; el le va găsi în întregime ocupate cu trecutul şi cu viitorul. Noi nu ne gândim aproape deloc la prezent şi dacă ne gândim la el o facem numai pentru a-i împrumuta lumina spre a dispune de viitor. Prezentul nu este niciodată ţinta noastră; trecutul şi prezentul sunt mijloacele noastre; numai viitorul este ţinta noastră. Astfel noi nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim; şi pregătindu-ne mereu să fim fericiţi, este inevitabil să nu fim niciodată.

citat clasic din Blaise Pascal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, trecutul e atât de viu în conştiinţa noastră, încât pare mai real decât prezentul. Dar... murim câte puţin în fiecare zi. Tot aşa, câte puţin, se stinge şi trecutul nostru, până dispare definitiv şi nu ne mai terorizează.

citat din romanul Cel rătăcit, Capitolul 4 de Aurelian Silvestru
Adăugat de Rafaello
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe infinite - ipostaza primitivului

Ce-mi doresc p' această lume?
Când tresar din surde şoapte
Vreau ca visurile-mi toate
Să rotească, să se-adune.

Să fiu bun?... dar simt căinţă
Într-un suflet cu angoasă
Ce-a cules spre năzuinţă
Dintr-o minte păcătoasă.

Lumea-i rea, n-am cum altminteri!
De hapsâni e plină zarea;
Eu slăvesc şi cer iertarea
Zeilor de pretutindeni.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (14 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate-s bune şi la locul lor când îl ai pe Dumnezeu alături în toate ceea ce eşti.

Silviu Tiţan (6 noiembrie 2016)
Adăugat de Silviu Tiţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul şi pe patru
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş
Ce e val, ca valul trece.

Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de maryana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul prezent nu se bucură de popularitate. În comparaţie cu fericirea care credem că ne aşteaptă, clipa de faţă e anostă. Dar clipa asta ne-o vom aminti peste ani ca pe ceva senzaţional. Trecutul e mai frumos în amintirea noastră, iar viitorul ni-l imaginăm în cele mai optimiste nuanţe. Doar prezentul nu-l vedem aşa cum e: o binecuvântare.

Alina Valentina Mihai în Jurnalul Alinei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu îmi eşti...

Tu îmi eşti alarmă-n zori,
Dorul dintr-o noapte lungă
Soare, când pe cer sunt nori,
Veşnic gând ce nu m-alungă.

Dar îmi eşti şi suferinţă
Când cu inima-mi firavă,
Nu îmi pot găsi credinţă
Spre a ta aură caldă.

Tu îmi eşti, presus de toate,
Cert că splendidu-mi există
M-a lovit iubirea oare,
Oh, tu, diafană fiinţă?

Eu în schimb îţi sunt declinul,
Un neant de mari proporţii
O neştire cu destinul,
Pur neexistent al sorţii.

poezie de Silviu Obreja (august 2015)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul

Şi, totuşi, viu odată, prin anii care zboară,
TRECUTUL, plin de forţe, mai viu e-n amintiri,
Reverberând litanii de zbor sau prăbuşiri,
Răsar din scene ceţuri crescând, să le-admiri iară...

Taci, suflete cu zbucium! Şi fugi de suveniri:

Nu toate-s scări spre ceruri; nu toate te-nălţară!
Lumina lor în tremur dorea mari străluciri,
Plăceri, miresme fragezi, eterne dulci iubiri,
Predominând parfumul splendorii cu tiară.

Dar TIMPUL mă-mpinsese spre AZI - o stea amară!

PREZENTU-i veşnic tânăr, poftind TRECUTU-afară...
De-i bun sau rău, cu toţi-l slujim cu poticniri.
Ştim însă că TRECUTUL, de stai să îl răsfiri,
E rădăcina noastră, şi-a lui chemare-i clară.

Cu două feţe-i TIMPUL: IERI-AZI - monedă rară!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nouă

Motto:
Drag Poet, de când ai plecat...
În ţară nimic nu s-a schimbat

"Vreme trece, vreme vine..."
Cu minciuna cât mai ţine?
"Toate-s vechi şi toate-s toate..."
Se descurcă cine poate.
"Ce e rău şi ce e bine?"
Când trăieşti viaţă de câine.
"Tu te-ntreabă şi socoate..."
De-ţi ajung banii ne moarte.

"Nu spera şi nu ai teamă!..."
Când poliţia te cheamă..
"Ce e val cu valul trece..."
Vorbe-n vânt cu apă rece.
"De te-ntreabă, de te cheamă..."
Te miri ca la panoramă.
"Tu rămâi la toate rece..."
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasă dacă ţie
Ţi s-a stins orice dorinţă...
La tâlhari cu-a lor hoţie,
N-ai nici milă, nici credinţă..

Huzuresc împărăteşte...
Cu minciuna cât le ţine;
Alţi flecari, altă poveste...
Vreme trece, vreme vine.

Se descurcă cine poate –
Cel care a tot furat...
De-aşa vremi avurăm parte,
Şi întruna-am îndurat...
Unii mor..., s-au săturat,
Alţii dau abil din coate;
Ce-aţi crezut că s-a schimbat?
Toate-s vechi şi toate-s toate.

Fratele ce-ţi fuse bun
Ani în şir, chiar mama ta...
Nu te vor! Aşa o spun
Mulţi tribuni de mahala.
Poţi avea pe cin' să crezi!...
Când trăieşti viaţă de câine;
De eşti treaz, parcă visezi –
Ce e rău şi ce e bine...

Că pământul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculţi vorbe la mişei,
Te căzneşti şi nu-nţelegi

Să-ncropeşti un parastas...
Îţi ajung banii de moarte?
Doar atât ţi-a mai rămas –
Tu te-ntreabă şi socoate.

Că te apără de rele
Şi dreptate ţie-ţi face,
Te fereşte de belele...
E activă doar când tace..
Ce e rău în toate astea?!...
Azi poliţia ţie-e mamă;
S-o iubeşti, asta-i năpasta...
Nu spera şi nu ai teamă.

Că aştepţi apa să intre
Iar în matcă, între maluri;
Unii spun că nu ai minte...
Marea naşte alte valuri.
Vorbre-n vânt şi apă rece –
Din belşug la fiecare...
Mulţi neghiobi pământul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul să-ţi vadă,
Câte ai să pătimeşti...
Ţi se pare-o promenadă?
Cine-o face, nu ghiceşti!...

Te-ngrozeşti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panoramă...
Nu te mişti, ce-ai să câştigi?
De te-ntreabă, de te cheamă.

Vezi că lumea-i trecătoare...
Unii şi-au ieşit din minţi,
Căci minciuna-nşelătoare –
Tu la prag acum te uiţi.
O să-mi dai cu capu-n grindă...
Nu un an... de trei ori zece,
Asta bine o să-ţi prindă –
Tu rămâi la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panoramă;
Vorbe-n vânt cu apă rece,
Când poliţia te cheamă.
De-ţi ajung banii de moarte
Când trăieşti viaţă de câine...
Se descurcă cine poate –
Cu minciuna cât mai ţine.

poezie de Marin Voican-Ghioroiu
Adăugat de Marin Voican-Ghioroiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medalion

Nu ştiu de câte mii de ani nu am dormit
Împrumută-mi un somn
Îţi dau în schimb un vis tinere domn
Şi astăzi rătăcim prin veacuri
Prin târguri vechi căutăm leacuri
Şi singura iubire a ta
Sunt eu şi nu mă poţi visa
Ne salutăm prin trenuri, în temple, în avion
Purtăm iubirea ca medalion
Pe suflet, coapse, pleoapă - departe
Pe cine ţii în braţe când mă strigi? visez
Că ochii mei, nu pe ai ei îi vezi
Zbor spre iubirea de dincolo de moarte
împrumută-mi o aripă, a mea e rănită
îţi dau în schimb un ciob de megaclipă

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de la natură

Nu mai faceţi voi campanii ce-au ca scop sume de plată.
Omorâţi-vă în pace, făr' a media pe plantă!
Chiar vă înţelegem sensul, mândrilor cu capul mare
Creaţi arme spre-a decide cin' rămâne în picioare
În acest război al vostru, un nonsens al legii firii,
Omorâţi chiar prim maestrul ce-a dat viaţă omenirii...
Şi nouă, străbunii sacri, ş-altor specii osebite
Spre-a-ndruma sufletul vostru întru el prin taine sfinte.
N-aţi fost singurii ce-n goană au ras tot spre nicăierea,
Dar consumatori de sine?!... o specie de toată jena.
Dacă tot vreţi adevărul şi nu-l căutaţi în om
Nu mai vindeţi oxigenul ca bilet de avion!
Voi visaţi doar la mai mare, la etern necontenit,
Dar distrugeţi tot ce astăzi cu onoare v-a slujit!
Chipuri pale cu machiaje... creatori de mode mute,
Surdă-i dogma surzitoare care vă transformă-n brute.
Brute calme, sfidătoare, cu inimi la metastază
Ce-s conduse de "iubire" doar când camera stochează.
Judecata vine-ndată, nepoţi vom salva pe front...
Că noi suntem cerul vostru şi calea spre orizont.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (21 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind...

Gândind o poezie, gândind la un absurd
Gândind o melodie, gândind spre un gând mai pur
Gândind o altă lume, gândind un alt destin
Gândind la o iubire, gândind la un crud şi veşnic chin

Gândind spre o gândire, o alta decât cea de acum
Gândind dacă e bine sau nu
Gândind şi tot parcă nu
Gândind dar nu ştim

Dar continui să cred că voi afla
Gândesc şi nu mă opresc
Căci doar sunt om
Gândind

poezie de Angelica Grecu din proprie (8 ianuarie 2009)
Adăugat de Angelica Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu se întâmplă aceleaşi lucruri, deocheate. Eu nu beau din pahare "made în Japan" şi nu mănânc sushi o dată în săptămână. Şi nu cred în acea cultură, făcută de alţii, nu cred în unul din noi, nu cred. Şi nici ateistă nu-s. Păcat de 'cea lumină, căci nu ea dă naştere. Şi totul vine din haos, spre marea noastră nefericire de acolo se trage şi Eros - şi toate-s spre bucuria lor, nechibzuită. Căci foc de dorim, în foc ne vom întâlni. Iar eu, cea din mine care dăinueşte întuneric spre culoare, nu exist în memorie. Nu pot a şti ce-s. De ce mă citeşti? Te cunosc, îmi eşti alter ego.

Cristina Vrâncean (29 februarie 2012)
Adăugat de Cristina Vrâncean
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar'
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fi'nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!