Tu îmi ești...
Tu îmi ești alarmă-n zori,
Dorul dintr-o noapte lungă
Soare, când pe cer sunt nori,
Veșnic gând ce nu m-alungă.
Dar îmi ești și suferință
Când cu inima-mi firavă,
Nu îmi pot găsi credință
Spre a ta aură caldă.
Tu îmi ești, presus de toate,
Cert că splendidu-mi există
M-a lovit iubirea oare,
Oh, tu, diafană ființă?
Eu în schimb îți sunt declinul,
Un neant de mari proporții
O neștire cu destinul,
Pur neexistent al sorții.
poezie de Silviu Obreja (august 2015)
Adăugat de untimidsijumatate

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suferință
- poezii despre schimbare
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre existență
- poezii despre dor
- poezii despre Soare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Extras dintr-un discurs al lui Malcom X
Când sunt abia născut, sunt negru
Când cresc adult, sunt negru
Când stau la soare, sunt negru
Când sunt speriat, sunt negru
Când sunt bolnav, sunt negru
Iar când mor, sunt negru.
Dar tu, prietenul meu alb,
Când te naști, ești roz
Când crești adult, ești alb
Când stai la soare, ești roșu
Când răcești, ești vânăt
Când te sperii, ești galben
Când ești bolnav, ești verde
Când mori, ești cenușiu
Iar tu-îmi spui mie coloratule?
poezie de Malcom X, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sperieturi
- poezii despre naștere
- poezii despre creștere
- poezii despre verde
- poezii despre roșu
- poezii despre prietenie
- poezii despre negru
- poezii despre moarte
- poezii despre galben

Replici
Poetul
Tu ești o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un țărmur, tu ești o mare,
Tu ești o noapte, eu sunt o stea
Iubita mea.
Iubita
Tu ești o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu ești o floare,
Eu sunt un templu, tu ești un zeu -
Iubitul meu.
Tu ești un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, to o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt -
Tu ești un cânt.
Poetul
Tu ești o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ți să te ghicesc
Și te iubesc!
Iubita
Îti par o noapte, îti par o taină
Mutată-n pala a umbrei haină,
Iți par un cântec sublim încet
Iubit poet?
O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ție-ți arde,
Nimica nu e, nimic al meu -
E tot al tău.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre muzică, poezii despre monarhie, poezii despre vânt, poezii despre vestimentație, poezii despre suflet sau poezii despre stemă
Tu ești iubirea mea
Tu ești iubirea mea,
și-s veșnic fericit,
suflet-sărbătoare,
foșnet de mătase;
târziu, când secera lunii
s-a ivit,
tu ești iubirea mea,
și-s veșnic fericit.
Frumusețea ta
e bucuria visului împlinit,
dorința ce m-a pătruns
cu liniști virtuoase;
tu ești iubirea mea,
și-s veșnic copleșit,
suflet-candoare,
și chiot dobândit.
poezie de George Pena (6 ianuarie 2009)
Adăugat de George Pena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre timp, citate de George Pena despre iubire, poezii despre frumusețe, poezii despre fericire, poezii despre dorințe sau poezii despre bucurie

Tu și eu
Tu ești dezinvoltă
Eu sunt șaman mongol
Tu ești literatură sud-americană
Eu sunt rădăcină de copac
Tu ești dezlânată
Eu sunt împrăștiat
Tu ești înfocată
Eu sunt vulcan
Tu ești roua florilor
Eu sunt înserare
Tu ești inacceptabilă
Eu sunt insuportabil
Tu ești psihanaliză
Eu sunt fizică
Tu ești iscodire
Eu sunt fugă
Tu ești val
Eu sunt țărm
Tu ești departe
Eu sunt aproape
Tu ești iubita mea
Eu sunt iubitul tău
Noi suntem un cuplu special
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre seară, poezii despre rouă, poezii despre literatură, poezii despre flori, poezii despre fizică, poezii despre copaci sau poezii despre Mongolia

Îmi ești
sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exiști,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
ești goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
ești dor amestecat din albastru cu verde.
o lungă așteptare pentru ziua aceasta
când rațiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară și vânt.
apari în lumină și tulburi eternul,
ești sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi ești dorul ce doare,
îmi ești neexistând.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sunet, poezii despre minciună sau poezii despre lumină
Ești superbă, ești o perlă
Lumina privirii tale
m-a uimit cu strălucirea.
Tot mai des îți ies în cale
să primesc și eu iubirea.
Tu ești mai strălucitoare
decât luna de pe cer.
Chiar și razele de soare,
când apari, pălesc și pier.
Ești superbă, ești o perlă.
Întruchipezi frumusețea.
Tu ești cântecul de mierlă
care cântă tinerețea.
Nici cea mai frumoasă zână
lângă tine nu rezistă.
Peste toate ești stăpână.
Ca tine, nu mai există.
poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe sau poezii despre perle
Jumătate ești...
Ești așa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate ești femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o șterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi ești, cealaltă o să-ți fiu.
Jumătate ești vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.
Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.
Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate ești vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.
Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar șoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.
poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns sau poezii despre femei
Boală
Mi te cobori cu pasul tău ușor
pe treptele de amintiri lânoase
și te visez din noapte până-n zori,
iubirea mea cu firile întoarse.
Ești și nu ești cu chipul tău plăpând
atât de clară strălucind ca luna
și strălucești de dragoste în gând
precum zâmbește soarele întruna.
Mi te cobori în negrul absolut
al nopților în care mi-e furtună,
iubirea mea din carne și din lut,
cât te iubesc acum și totdeauna.
Mi te cobori în vise când adorm
pe raza stelelor încercănate
și mă trezesc udat din al meu somn
și te rostesc strigând întreaga noapte.
Ești și nu ești cu chipul tău plăpând
și râd și plâng amarul deodată,
iubirea mea prea mult este de când
ești tot aici, cu mine niciodată.
Și visul ține până-n zori de zi
și ziua mea nu este luminată,
ascult pădurea, scriu și poezii
și-ncep să uit și vreau să zbor odată.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre somn, poezii despre zâmbet, poezii despre ziua de naștere sau poezii despre stele
* * *
Sufletul plânge așa, ușor,
Poate după Tine.
Însă Tu ești ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu ești nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că ești
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.
Apă ești și apă împrăștii,
Apă Vie ce-n vin se preface.
Și nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...
Poate că ești volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.
Nu mai știu Ce ești
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îți poartă chipul.
poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre prezent sau poezii despre ploaie
Simfonia Primăverii...
cum Iarna e abia trecută,
și Primăvara-i încă mută,
ea scoate nasul temătoare,
și mai cerșește-un strop de soare,
apoi...
apare zâmbitoare
cu miros de liliac,
muguri răsuciți pe-arac,
zumzet dulce de albine,
ciripit de păsărele,
nori de ploaie,
cer cu stele,
soare cald și luminos,
pomi în floare,
chip voios,
susur sfânt de mic izvor...
toate,
toate cântă-n cor...
Simfonia Primăverii.
De Ziua Ta!
Tu...
ești ogorul ce ne zămislește
ești lumina ce ne ocrotește
ești candela ce ne dă viață
ești surâsul sfânt de înviere
ești izvorul cald de mângâiere
iar Tu...
ești câmpul plin cu flori
adierea ce ne da fiori
ești sursa noastră de plăcere
și clipa ce ne dă putere
ești dorul inimii ce niciodată nu piere
toate astea's pentru tine...
Ființă Sfântă cu chip și nume de Femeie!
poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu Pop

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre viață, poezii despre păsări, poezii despre protecție sau poezii despre primăvară
Stau lângă tine
Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Ești lumina, visul, dorința și iubirea,
Ești căldura, nădejdea și chiar simțirea,
Ești liniștea, calmul, ești flacăra vieții,
Ești raza de soare, prinos a dimineții,
Ești valul, limanul ce-mi dă siguranță,
Ești sprijinul meu, ești vis și speranță,
Ești crezul ce-atestă arzătoare credință,
Ești freamătul viu ce-mi stârnește dorință,
Ești murmurul blând adus de departe,
Și totuși, în tot, ești doar vorbe deșarte,
Și cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi și azi nu e mâine,
Voi reuși vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine și privesc în zadar.
poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc sau poezii despre dimineață

Frumoasă ești
Frumoasă ești iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.
Frumoasă ești precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-și revarsă,
Frumoasă ești precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubești iară.
Frumoasă ești precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârșit.
Frumoasă ești precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă ești precum e Luna
Când rătăcește printre ele.
Frumoasă ești precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă ești precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.
Frumoasă ești cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă ești, și îmi ești mie,
Iubita mea cu ochi de foc.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sfârșit sau poezii despre nuntă

Ce ești?
Ești domn, ești sclav, dar și stăpân,
mă iartă dacă îți greșesc,
când gândurile se opresc
în calea vietii, când nu ești!
Nu te-nțeleg de ce îmi vrei,
iubirea când nu poți s-o dai
ești domn, ești sclav, dar și stăpân,
dar nu ești singur pe påmânt!
Când îți vorbes nu vrei s-asculți,
cuvintele mi le oprești
te știi de domn, dar ești și sclav
iubirii ce o porti și-o dai!
Când îmi săruți privirea
văd bolta cerului de sus,
un amalgam de stele mari
ce-mi mângâie iubirea!
Ești domn, ești sclav, dar și stăpân,
te vreau așa în viața mea
deși mi-e greu să înteleg
cât de serios mă porti în ea!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre iertare, poezii despre greșeli sau poezii despre cuvinte
Eu sunt gând, Tu fă-te vânt
Eu sunt stâncă, fă-te val
Să mă mângâi ne'ncetat,
De cu zori până in seară
Când o Lună se arată.
Tu ești dor, eu mă fac Lună
Să te luminez pe tine,
În sprâncene și în tâmple
Pân' la răsărit de ziuă.
Eu sunt lut, fă-te olar
Să mă strângi în palma ta,
Cu rouă și ploi mărunte
Să mă faci femeia ta.
Tu ești cer, eu mă fac stea
Să te prind în somn cu ea,
Să te duc să te colind
Prin calești cu îngeri buni.
Eu sunt frunză, fă-te frunză
Să cântăm viața-mpreună,
Eu aici si tu acolo
Dar pe-același ram divin.
Eu sunt gând, Tu fă-te vânt
Să mă mângâi când te strig,
Să te simt oriunde sunt
Caldă, rece,... din iubire.
poezie de Adelina Cojocaru (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre stânci sau poezii despre sprâncene
Tu ești primăvara mea
Tu ești primăvara mea,
Emoțiile mele înfloresc,
Când sunt cu tine iubirea mea.
Tot ce simt este firesc
Ești dulce ca o bezea,
Tu ești toată lumea mea!
Sunt îndrăgostită lulea
Fără tine nu aș mai putea
Ori de câte ori te văd inima-mi tresaltă
Simt o grămadă de fiori deodată.
Nu uita, scumpa mea iubire
Că tu ești totul pentru mine
Fără tine nu vreau să trăiesc
Și momentul de față să rămână amintire.
poezie de Petruș Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruș Ida-Andreea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri
Ce dulce ești
Ce dulce ești! Ce diafană!
Ești chiar cea mai frumoasă mamă
din toate femeile câte sunt
mame, pe acest pământ.
poezie de Dumitru Delcă (7 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă
Unde ești?
Unde ești, iubire interzisă?...
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veșnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...
Scrisă-i dragostea de tine-n suflet,
Arde litere de dor și fericire,
Simt ce n-am știut nicicând că pot,
Simt că timpul se oprește-n loc...
Unde ești, iubirea mea secretă?
-n lumea largă,
Unde te-ai ascunde?
Zâmbetu-ți de nedescris iubit
Sufletu-mi și inima-mi pătrunde...
Ochii tăi întunecați îi simt flăcări,
diamante negre, brute,
peste mare și ocean știute...
Peste timp și spațiu, peste vârstă,
Dincolo de eu și tu și noi,
E iubirea mea de tine, și apoi,
Până la sfârșit, eternitatea
Ne așteaptă, dar pe amândoi...
Unde ești, iubire interzisă?
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veșnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...
rondel de Elena Vlădescu (6 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre întuneric, poezii despre vârstă sau poezii despre ochi

Pe unde ești?!
Pe unde ești când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde ești când ceru-i plin de stele,
Când ți-as zidi din ele-n cer castele?!
Pe unde ești în nopți cu lună plină,
Când mă îmbrățișai ca o glicină?!
Pe unde ești când rupt de oboseală,
Mi-aș pune capul lin în a ta poală?!
Pe unde ești când mor de dor și jale
Și leac mi-ar fi să-ți strâng coapsele tale?!
Pe unde ești când gândul mi-e la tine
Și-s bântuit de îndoieli haine?!
Pe unde ești când sufletul mi-e frânt
Și-alerg ca un nebun și mă frământ?!
Pe unde ești când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!
Pe unde ești, c-aș bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde ești când viața mea-i o luptă
Și timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre piersici

De ziua ta... (Steaua mea...)
Ești steaua care îmi răsare,
Când gânduri negre mult apasă...
Îmi strălucești atât de tare,
Ești altruistă, luminoasă!...
Și m-ai purtat în gând mereu,
Cu inima m-ai îndemnat
Să nu renunț la visul meu,
Și veșnic m-ai încurajat!
Tu mă cunoști între adâncuri...
Mă simți cu inima ta dulce,
Și mă citești prin multe rânduri...
Ca duhul meu, tot să mai urce...
Ești vrednică de o iubire,
Ce este scrisă doar în Cer...
Meriți candoare, împlinire...
Mă încălzești pe timp de ger...
Ai să primești daruri curate...
Ceea ce tu ai semănat,
Și de iubire să ai parte...
Căci doar iubire tu ai dat!
Puțini sunt cei care te simt pe tine,
Controversată te-ar numi...
Caracteristici mult prea pline,
Te definesc întru a fi...
Și deranjezi pe multi, se pare,
Când luminezi prin a ta fire...
Ești caldă și strălucitoare
Ca multă lume, să se mire...
O fi adevărat, se spune...
Ce stea în frunte, porți în viață...
Ce este scris, nicicând apune,
Iar steaua ta, este măreață!...
Aș vrea să știi cât te iubesc...
Aș vrea să simți că ești un soare,
Pentru aceia ce nutresc
Dragoste-n suflet, ca și-o floare...
Ești prețuită că exiști...
Prin al tău fel, prin a ta fire...
Un Bravo sincer că reziști,
Și n-ai căzut în amăgire...
Și poate toate au un rost...
Și soare mult va fi să fie,
Cine nu vede este prost,
Căci ești balsam și alifie!
Și multă binecuvântare,
Eu îți urez la ceas de noapte...
Iar steaua ta, nicicând nu moare,
Destinul tău, e scris în Carte!
Să ai tot ce inima cere...
Să fii mereu aceeași stea...
Uită de lacrimi și durere...
Și nu uita de steaua ta...!
Ești stea care călăuzește...
Ești pentru mine un îndemn,
O stea care voit orbește
Pe omul care nu e demn!
Tu să rămâi veșnic în soare,
Să ai Lumină și iubire...
Să strălucești atât de tare,
Și să atingi o împlinire...
Meriți respectul ce ai dat...
Să fii citită printre rânduri...
Și dragoste și gând curat,
Să fii în ale noastre gânduri...
Te port în inimă mereu...
Nu stiu să mă exprim mai bine...
Tot ce am scris, am fost doar eu,
Aceste gânduri pentru tine...
Și nu uita că te iubesc...
Deși iubirea astăzi moare...
Și ce eu sunt, îți dăruiesc,
Stea călăuzitoare...!
Un La mulți ani sincer îți scriu,
Cu sănatate și iubire...
Și lângă tine-aș vrea să fiu,
Și să intrăm în nemurire...
Aici nu se termină tot...
Există viață după viață.
Ești dreaptă ca și un pivot,
Iar steaua ta, veșnic măreață!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre curățenie, poezii despre cadouri sau poezii despre încurajare
Renunță la toate întrebările, cu o singură excepție: "Cine sunt eu?" La urma urmei, singurul fapt de care ești sigur este că tu ești. "Eu sunt" este cert. "Eu sunt aceasta"' nu este. Luptă-te să descoperi ceea ce ești tu în realitate.
citat din Sri Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre realitate