Tu îmi ești...
Tu îmi ești alarmă-n zori,
Dorul dintr-o noapte lungă
Soare, când pe cer sunt nori,
Veșnic gând ce nu m-alungă.
Dar îmi ești și suferință
Când cu inima-mi firavă,
Nu îmi pot găsi credință
Spre a ta aură caldă.
Tu îmi ești, presus de toate,
Cert că splendidu-mi există
M-a lovit iubirea oare,
Oh, tu, diafană ființă?
Eu în schimb îți sunt declinul,
Un neant de mari proporții
O neștire cu destinul,
Pur neexistent al sorții.
poezie de Silviu Obreja (august 2015)
Adăugat de untimidsijumatate

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.