
Parcă dormim și visăm
Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea,
și eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai ușoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.
Alergam în sus pe scările de beton
și ea ridica din îmbrățișarea mea
doi ochi lucioși, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.
Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.
Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârșise demult. Și clădirea.
Trecuserăm și de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Și poate nici noi
nu mai eram.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre somn
- poezii despre păsări
- poezii despre inventatori
- poezii despre cuvinte
Citate similare

Visăm că alergăm
Visăm că alergăm cu flăcări
Întinse pe flori cu petale
Colorate cu cenușa
Păsărilor călătoare.
Visăm c-ajungem în câmpia
Încercuită cu lumină
În care sufletul renaște
Într-o aripă de albină.
Visăm că fuga ni-i calvarul
Căzută-n calea nemuririi,
Dar amândoi punem în rame
Cuvinte stinse în iubire.
Visăm că suntem o poveste
Și alergăm, și ne iubim,
Și steaua ta pe cer aleargă
Așa încât nu ne-ntâlnim!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre păsările călătoare
- poezii despre lumină
- poezii despre foc
- poezii despre flori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Finish
Alergam atât de repede încât
mi-a rămas un ochi în urmă
care singur m-a văzut
cum mă subțiam, -
dungă mai întâi, linie apoi...
Nobil vid străbătând nimicul
rapidă parte neexistândă
traversând moartea.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viteză, poezii despre moarte sau citate de Nichita Stănescu despre moarte
I: Faptul că dormim și visăm și ne trezim apoi dimineața, e felul prin care Dumnezeu ne arată că suntem într-un vis fără sens pe care îl continuăm. Dar până ne trezim cu adevărat din el sau "vedem" ce e Real. M-am trezit dimineața cu asta. Pășim iar și iar in vis, dacă nu deschidem ochiul conștiinței! Pare că ne mișcăm în conștiința IMUABILĂ, ca și conștiință când de fapt doar visăm... A. M: Excelent! Excelent! Exact, oare câți dintre voi vedeți că în timp ce trupul doarme neclintit, iluzia visului creează o lume umblătoare? Și exact așa dormiți și în ceea ce fals mintea numește: "viața asta; viața mea; aceasta reîncarnare", etc. etc. Buddha spune: "Absolut Totul este iluzie!", iar Hristos spune: "Caci umbră și vis este lumea aceasta!" Realizarea Ultimă nu este Posibilă fără a vedea complet asta, pentru că așa totul este un vis, este o iluzie, dar coronavirus este real, sau e în nu știu ce lume, de parcă ar fi mai multe! Până nu vedeți că Totul este iluzie creată de gând, gândul coronavirus, yoga, boga sau misticismul tibetan, par atât de reale! Noi de fapt nu dormim niciodată pentru că nici nu suntem născuți, dar câți pot vedea această profunzime tulburătoare a Conștiinței?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre somn, citate despre conștiință, citate despre visare, citate despre gânduri, citate despre yoga, citate despre viață, citate despre timp, citate despre reîncarnare sau citate despre religie

Alex nu spuse nimic, doar îl ajută să îmbrace "cămașa aia afurisită", spre care comandantul privea cu ciudă, de parcă ar fi fost în stare s-o sfâșie în mii de bucățele, numai cu privirea sa.
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ajutor

Piatra filosofală
Eu pot orice, îmi spuse piatra,
Ai început cumva să-mi semeni,
Sfărâm, ucid, clădesc, nici Cleopatra
În măreția-i, nu-mi era asemeni,
Eu pot orice, îmi spuse lutul,
Chiar neștiind de unde am venit,
Moartea mimează începutul,
Șerpii s-așază în poziția infinit,
Eu pot orice, îmi spusei tu
Uitări peste sărut, mort peste viu
Aș vrea să uit, tu antidotul meu la nu,
Eu pot orice, chiar să nu fiu...
Îmi spuse, pot orice, eu piatră seacă,
Eternitatea, necioplită am legat-o
De aripile păsărilor care pleacă...
Și cineva, atunci, a ridicat-o.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre șerpi, poezii despre sărut, poezii despre lut, poezii despre infinit, poezii despre aripi sau poezii despre Cleopatra
Râsul nostru se rostogolea împreună; parcă alergam cu aceiași pași, parcă săream pe aceleași pietre, pe drum de munte.
citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs sau citate despre munți

Răstigniți la amvon...
Câte păsări sunt pe cer
Sunt mai multe ca noi... și pier.
Cimitir pe unde au?
Lângă ele vreau să stau!
Când-mi va veni să pier
Să nu mai stau atârnat
Cu picioarele spre cer
Si cu ochii ingropat...
În lutul de noi săpat
Regurgitat și chinuit
In zăbrele de beton
Răstigniți, sus,.. la amvon!
Și ele poate mi-or
șopti... cum să iau zbor...
Fără trup de muritor
În lumi fără zăbrele și beton
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre ochi

Noi, cei de-atunci
Pe vremuri, când eram mai jucăuși,
Iar inimile noastre n-aveau uși,
Când "a iubi" părea un joc ușor
Și sufletele ne-mpleteam din zbor;
Atunci, un zâmbet ar fi fost de-ajuns:
Mi-l dăruiai, eu mă opream din plâns,
În Eden, nu ne mai creștea pelin
Și cerul devenea din nou senin.
Soarele-l culegeam din ochii tăi,
Mi-ascultai ale inimii bătăi
Și, ca prin farmec, orice supărare,
Se topea în a ta îmbrățișare!
Suntem aceiași, totuși diferiți,
Mai lași, mai reci, un pic mai ipocriți;
Azi mă cuprinzi, dar parcă iar m-arunci...
Ce s-a ales de noi, cei de atunci?
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre zâmbet, poezii despre supărare, poezii despre rai sau poezii despre plâns
Orice zid, chiar de beton, poți să-l treci, să-l spargi, să-l escaladezi, să-l înconjori, dar zidurile pe care le pui in mintea ta sunt cel mai greu de trecut.
aforism de Mihaela Cd din volumul Uneori elefanții zboară/Sometimes elefants are flying editura Globart Universum 2020
Adăugat de Mihaela Cd

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre trecut
Maestrul Sengai
Sătul că-n meditații nu află vrun răspuns
Și cele neștiute rămân de nepătruns,
Kazuo pe maestrul Sengai îl luă la rost:
"Cât mai durează drumul strădaniei anost?
Când voi afla în fine temei și dezlegare?
E zenul o cascadă cu ape circulare,
Un râu care se-ntoarce la vechiul său izvor
Și propria sa apă și-o bea amețitor.
De ce își mai rotește oglinzile-n zadar,
Râu fără de vărsare și fără estuar?"
Maestrul însă-i spuse: "Lasă-l să curgă-așa,
Făgașul numai astfel și-l poate învăța."
Trei zile mai încolo, Kazuo supărat
Pe hâtrul său maestru îl luă la depănat:
"De ce nu-mi spui din prima Secretul, dacă-l știi?
Cireșilor din templu le torni izvoare vii,
Bonsaii se desfată când zilnic se deschide
Sub mâna-ți paravanul spre zările limpide.
Numai pe mine-n beznă mă lași mereu să cresc
Și-n negura simțirii scânteia s-o găsesc. "
Bătrânul însă-i spuse cu ochi blânzi și senini:
"Nu poți planta puietul, de-i fără rădăcini."
Trecură după asta trei zile foarte grele,
Kazuo nu dormise în niciuna din ele,
Maestrului îi spuse: "Ci gata, mi-e de-ajuns,
Sunt încolțit de taine ce par de nerăspuns,
Ca într-un joc de go, după o luptă-ntreagă,
O piesă ce nu-i albă, dar parcă nu-i nici neagră.
Cum să-mi găsesc pătratul, când toate-s ocupate
De două mâini dușmane ce veșnic se vor bate?"
Bătrânul îi răspunse, din sera pentru fluturi:
"De tabla este plină, e bine să o scuturi."
Și mai trecu pe urmă aproape-o săptămână,
Kazuo cu mânie luă sabia în mână
Pierzându-și într-o clipă întreaga lui răbdare.
Îl prinse pe maestru de gât, vorbindu-i tare:
"Arată-mi care-i Calea, bătrâne derbedeu!"
Îi spuse: "Totdeauna a fost sub nasul tău."
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre bătrânețe, poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre săptămâni, poezii despre secrete, poezii despre plante sau poezii despre negru
Cioara iese la vânătoare
Cioara
S-a hotărât să experimenteze cuvinte.
Pentru asta a imaginat o duzină de cuvinte drăguțe
Cu ochi limpezi, sonore, bine exersate,
Cu dinți puternici.
Nimeni n-ar fi putut găsi unele mai potrivite.
Ea le-a semnalat un iepure de câmp, iar cuvintele au țâșnit ca din pușcă,
Răsunătoare.
Cioara era Cioară, fără îndoială, dar ce este un iepure?
El s-a metamorfozat într-un buncăr de beton.
Cuvintele se roteau gălăgioase în jurul lui, protestând.
Cioara a transformat cuvintele în proiectile, bombardând buncărul.
Bucăți de beton zburau prin aer un stol de grauri.
Cioara a schimbat cuvintele în arme de vânătoare și a ucis graurii.
Graurii, în cădere, au devenit nori întunecați.
Cioara a transformat cuvintele într-un rezervor, colectând apa.
Apa s-a prefăcut într-un cutremur de pământ, înghițând rezervorul.
Cutremurul s-a transformat într-un iepure care a tulit-o peste creasta dealului,
După ce în prealabil mâncase cuvintele ciorii.
Cioara s-a holbat după iepurele care se îndepărta
Mută de admirație.
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ciori, poezii despre iepuri, poezii despre cutremure, poezii despre întuneric, poezii despre vânătoare, poezii despre schimbare, poezii despre nori sau poezii despre imaginație

Poezia Nichita
In memoriam Nichita Stănescu
Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu șoapte fierbinți, spre a-mi țipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre îngeri, poezii despre versuri sau poezii despre puls
Dacă n-aș fi crescut...
Dacă n-aș fi crescut
aș fi rămas acea copilă
veselă și zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aș fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
și prin podgoriile dragi
aș fi admirat și acum macii
ce creșteau de nebuni
care înroșeau tot câmpul
și obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiță
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine și ea
și nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculță prin prundiș
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieții
și nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alți ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alții
parcă și iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era și el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căușul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolați
în toate părțile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu își vorbesc
și nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetița care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aș fi fost mamă
o privesc atent și văd cum
îmi face cu mâna
șoptindu-mi să n-o uit...
și ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruță
a sufletului meu
deși știu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
și zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiți în iarbă
conștiința mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... și din ochi mi se preling
picături de ploaie...
poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre fete, poezii despre vorbire, poezii despre viticultură, poezii despre verde sau poezii despre prezent

Noi niciodată
Noi niciodată, noi
Mai degrabă vechi
Când din doi în doi,
Ne căutăm perechi.
Niciodată nu dormim,
Nici în nopțile terestre,
Mai degrabă noi privim
Cerul viu pe la ferestre
Niciodată nu dormim,
Doar că trecem din abis
Ca apoi să făurim
O lume prin paradis
Niciodată nu dormim
Afirm verde și susțin
Și atuncea când murim
Făurim un alt destin.
poezie de David Boia (22 iunie 2014)
Adăugat de anca petru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii sau poezii despre noapte

Parcă, parcă...
Era-ntr-o vară (parcă joi)
și toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetățeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Bușteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, suflețel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi și picățele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
ușor, ușor ne-am așezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai șoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
și ne pupam așa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări, poezii despre trenuri, poezii despre sprâncene, poezii despre sfârșit, poezii despre noroc, poezii despre mâini sau poezii despre degete
Homo Sapiens Futuris
*
Câte dintre sistemele, structurile, hotarele,
câte dintre cutumele, culturile, popoarele
pe cale de dispariție, vor fi renăscut?
Câte dintre convențiile, dogmele, credințele,
câte dintre invențiile, normele, tendințele
pe care de apariție, vor fi dispărut?
**
Peste milioane de ani
după ce toate continentele se vor fi ciocnit
oare cum va arăta acel supercontinent, acea Pangeea Ultima
poate privirea noastră se va înălța
spre visul dintâi și cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că și atunci
ceea ce ne închipuim că e Raiul, va rămâne
locul preferat.
Peste milioane de ani
după ce toate rasele umane se vor fi diluat
oare cum va arăta acea rasă hibrid, acel Homo Sapiens Futuris
poate trupul nostru va reînvia
din ADN-ul dintâi și cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că și atunci
ceea ce reprezintă anafura, va rămâne
corpul preferat.
Peste milioane de ani
după ce toate limbile se vor fi amestecat
oare cum va suna acea limbă universală, acea Nova Esperanto
poate vocea noastră va răsuna
în limbajul dintâi și cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că și atunci
ceea ce numim iubire, va rămâne
cuvântul preferat.
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre religie, poezii despre graniță sau poezii despre genetică
Viață de om
Parcă mai ieri a fost tot luni
Și astăzi luni e iară
Uite și luna a trecut
Din nou e frig e iarnă.
Țin minte am fost cândva micuț
Am mers și eu la școală
Zburdalnic, vesel și drăguț
Alergam eu des prin sală
Fetițele își împleteau cosițele
Băieții cu joaca-n cap
Cam greu de sa-u maturizat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug
Am fost cândva și eu flăcău
Acuma sunt și însurat
Copii îs mari au învățat
Nepoții vin mai rar în sat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug.
Sunt sur deja demult la cap
Mă țin în băț mă mișc spre pat
Frunzele cad și cad,
Dar eu mai greu, mai aplecat
Anii se dud, se duc
Chiar câteodată fug.
Ce binear fi să fiu din nou micuț
Să merg din nou la școală
Zburdalnic, vesel și drăguț
Să alerg din nou prin sală...
poezie de Mihalachi Veaceslav (5 februarie 2018)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre viață, poezii despre păr, poezii despre iarnă sau poezii despre frunze
Să mai visăm
Să mai visăm un vis de-odinioară,
În ceasul tainicelor clipe de-nserare,
Când păsările trec acasă la culcare
Și noi ne-ntânleam a nu știu câta oară.
Să mai visăm la timpul ce-a trecut,
Așa, târziu, cu mâinile la tâmple,
Tot așteptând ceva ca să se-ntâmple,
Înfiorați de clipa de-nceput.
Cum am putea surâde bunăoară,
Ca visul de atunci iar să-l trăim,
Uita-vom pe vecie să murim,
Schimbând o aspră iarnă-n primăvară.
Azi ne-ascundem tristețea între file,
Iubind doar poezia și cu scrisul,
Poate c-așa dispare, sărman, visul,
Scriind poeme triste și umile...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe sau poezii despre primăvară
Aeroportul
Ne cumpărăm bilet de cer,
Visăm să depășim cocor,
N-avem nimic să facem zbor...
Credem că pana-i tot un fier.
Suntem Pământ, visăm extern,
Plecăm în hoarde zeci și sute,
Voiajul e-n bancnote multe...
Plonjăm în grupuri spre infern.
E goana unde începe mortul,
Este delirul de înălțare,
E locul de zeificare,
Este-un final... e aeroportul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iad, poezii despre fier, poezii despre depășire sau poezii despre bani

Hazul vieții
Povestea mea de-acum începe-așa...
Și voi să știți că e adevărată!
Se face pielea de găină, da
Și chiar și curtea parcă e schimbată...
Și cîinele oleacă s-a zbârlit
Când a plonjat pe cușca dumnealui
Ca-n vis, un neasemuit bolid
Luat mai demult pe mii de euroi.
Ne-ar fi putut lua pe toți, vă jur,
Cu câte-o țeapă-n fiecare -r,
Ar fi putut contoarul face "Bum"
Și-am fi putut să fim cu toții scrum
Iar voi veneați la noi la-nmormântare...
Ferește Doamne, bieții șoferași,
După cum spun, de proști meseriași,
Căci cu așa eroi pe piața muncii
Se duc și frâne dracu și motor,
Mai bine-ai da mașina la casare!
Ar fi, vă jur, ceva mult mai ușor...
În SERVICE-uri ivite peste noapte
Ce au pe "Y" sau pe "Z" în spate,
Pentru-un ciubuc mai bun, lui tata-mare,
Când nu-i atent, un pinion îi sare.
Îi sare chiar și frâna de motor
Și din viteză, stâlpul de beton
Se-ndoaie și se culcă la pământ...
Ce mai! De tot, ferească Domnul Sfânt!
Că-n curte, ca-ntr-un spațiu cu jaloane,
Ai permanent și moartea la picioare.
Și țandăra îți sare chiar și ție...
Normal, ca într-o tragi-comedie.
................................................
O șoferiță cu un corp beton,
Brunetă, ochi căprui și cu breton,
Cu frâne de "rahat", bătule-ar vina,
Prin gard pătrunse, violând grădina.
Sări pe cușca câinelui, în față,
Rupse cu sete stâlpul de beton,
Apoi lovi contoarul de la gaze...
Ce mai! Vă spun, spectacol de sezon!
Și ne-ar fi luat pe toți ca pe popice
Dac-am fi fost cumva în fața ei.
Așa noroc mai zic și eu, amice!
Dar oare, fetei, care-i fuse soarta?
De ce făcea atunci pe speriata?!
Motorul se turase. -N iadul straniu
Copila tremura. Mai mult de-atât,
Când fu eliberată la răcoare,
Căzu ca secerată la pământ.
Veni slavarea, chiar și pompierii...
Alcoolemia "0". Ce păcat!
Să fi avut măcar o unitate
Poate-ar fi fost ceva mai palpitant...
- Vreau înapoi și gardul și grădina!
Și poarta! spuse domnu-nfuriat.
- Totul se face, nu sunt eu de vină,
Nefericirea asta s-a-ntâmplat!
Fata plânge și tace... da...
O constatare: chiar și-n curtea ta,
Mașini străine ar putea gara.
Și contracost acestei întâmplări,
Mai tremurăm de frică, uneori...
pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frânare, poezii despre vinovăție, poezii despre motoare, poezii despre draci, poezii despre umor, poezii despre tăcere sau poezii despre sfinți