Maestrul Sengai

Sătul că-n meditaţii nu află vrun răspuns
Şi cele neştiute rămân de nepătruns,
Kazuo pe maestrul Sengai îl luă la rost:

"Cât mai durează drumul strădaniei anost?
Când voi afla în fine temei şi dezlegare?
E zenul o cascadă cu ape circulare,
Un râu care se-ntoarce la vechiul său izvor
Şi propria sa apă şi-o bea ameţitor.
De ce îşi mai roteşte oglinzile-n zadar,
Râu fără de vărsare şi fără estuar?"

Maestrul însă-i spuse: "Lasă-l să curgă-aşa,
Făgaşul numai astfel şi-l poate învăţa."

Trei zile mai încolo, Kazuo supărat
Pe hâtrul său maestru îl luă la depănat:

"De ce nu-mi spui din prima Secretul, dacă-l ştii?
Cireşilor din templu le torni izvoare vii,
Bonsaii se desfată când zilnic se deschide
Sub mâna-ţi paravanul spre zările limpide.
Numai pe mine-n beznă mă laşi mereu să cresc
Şi-n negura simţirii scânteia s-o găsesc. "

Bătrânul însă-i spuse cu ochi blânzi şi senini:
"Nu poţi planta puietul, de-i fără rădăcini."

Trecură după asta trei zile foarte grele,
Kazuo nu dormise în niciuna din ele,

Maestrului îi spuse: "Ci gata, mi-e de-ajuns,
Sunt încolţit de taine ce par de nerăspuns,
Ca într-un joc de go, după o luptă-ntreagă,
O piesă ce nu-i albă, dar parcă nu-i nici neagră.
Cum să-mi găsesc pătratul, când toate-s ocupate
De două mâini duşmane ce veşnic se vor bate?"

Bătrânul îi răspunse, din sera pentru fluturi:
"De tabla este plină, e bine să o scuturi."

Şi mai trecu pe urmă aproape-o săptămână,
Kazuo cu mânie luă sabia în mână
Pierzându-şi într-o clipă întreaga lui răbdare.
Îl prinse pe maestru de gât, vorbindu-i tare:

"Arată-mi care-i Calea, bătrâne derbedeu!"
Îi spuse: "Totdeauna a fost sub nasul tău."

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!