Doar noi
visele mi le-au aruncat
în adâncul pământului,
de acolo izvorăște
lumina cerului...
seva copacilor
se prelinge pe trupul
tău firav,
e lacrima mea,
de altfel mult mai
dulce-amăruie ca niciodată...
copacii îți cântă balade,
îți cântă dezamăgirea de ieri,
când inima mi s-a oprit,
când nimic nu mai era la fel...
acum stai și asculți,
prăbușirea frunzelor,
din copacul vieții,
undeva, departe,
sunt și eu,
așteptându-te cu dor...
poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Glasul stelelor
Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
și-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă și Pământul,
cântă și lacul albastru,
în care se oglindește cerul,
ce dirijează concertul broaștelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
și ne ține de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul și pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrățișându-se cu roua dimineții,
cântă și lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna și destinul,
cântă și inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă privesc de sus copacii
Mă privesc de sus copacii, aș putea
Să fug, să mă pierd, să m-ascund, să mă...
Las uitată...
Înăuntru, departe, lipită de mine undeva demult.
Sălbatici rămânem, sălbatici ne creștem și niciodată
Un copac nu va fi iederă.
Suflă și ninge și arde și plouă și frânge, nu plânge.
Mă privesc de sus copacii, mă oglindesc în ochii lor.
În ochii lor, adânc, acolo, sus, aproape.
Ne naștem, cunoaștem, ne doare,
Fugim, ne pierdem, ne-ascundem, ne...
lăsăm uitați...
Înăuntru, departe, acolo sus înrădăcinați
Adânc în ochii orbi ai copacilor
Se oglindește pădurea, cineva
O privește de sus, dinăuntru, departe.
poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă pianul
Cântă pianul undeva departe
Un cântec de iubire,
Și eu nu mă mai tem de moarte
Căci inima îmi este plină de fericire.
Melodia lui mă înfioară
Și în suflet am o dulce armonie,
Cântă pianul ca pentru ultima oară
O frumoasă simfonie.
poezie de Vladimir Potlog (20 februarie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lady - II
Șampanie, aur și caviar
Tangoul ultim, pradă vie...
Tu îmbrăcată în alb sumar,
Eu aruncându-mă-n propria beție!
Mușc din buzele tale moi
Și trupul tău se prelinge peste mine...
Atâtea patimi iar pătrund în noi
Încât se tulbură îngerii în mănăstire!
Un dans carnal fără de temeri
Pistoalele celorlalți pe masă...
Tu aruncând speranțele de ieri
Sub rochia alba de mătasă!
... Și cântă muzica, și cântă aprins;
Ochii celorlalți ard de invidie...
Mă prăbușesc în vis, în vis învins;
De tine Lady, nici lacrima nu mai știe?!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omletă cu cântec
Noaptea, când cântă cocoșul
Găinile tac.
Ziua, când cântă ele
După ou
Cântă și el
Deși n-a ouat
Îl ia ciocul pe dinainte.
La oameni e altfel
Bărbații sunt cu ouăle
Iar pe femei le ia
Gura pe dinainte
Și le fac omletă.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremea copacilor
de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu știai că arborii au vremelnicia lor?
trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.
de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?
trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deșertului.
de ce-mi mai vii acum,
când neputința mă doboară,
când arborii înnebunesc și nu se mai văd
de nisipul vremurilor?
trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre speranță
(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)
Speranța pe care în suflet o porți
Chiar și numai de la ușă până la liftul blocului,
Acea speranță îți pune pe față mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuțitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Și sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aș putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce ușor
Se rupe în ușă,
Aș putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Și tot așa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieții din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorință se naște,
Lacrima ce nici nu știe când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!
poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântăreții au obiceiul să se miște în ritm cu muzica. Când trupul imită pleonastic ceea ce vocea cântă e o catastrofă. Tenorul cântă cu mâna pe piept "te iubesc", dar nu-i cântă direct sopranei, cum ar trebui, ci la rampă, privind semeț spre balcon sau, când e nesigur pe el, se uită fix la dirijor. Clișeele sunt greu de eliminat în operă. Totul e artificial la culme și de-a dreptul caraghios. Manierismele și clișeele abundă și în teatru, dar totuși actorii, în special cei tineri, au mult mai mult ambiția să joace mai aproape de viață.
Andrei Șerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul frunzelor călătoare
Privești copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roșul de apus ce te-nspăimântă.
E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu așteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.
Îți lași privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.
Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când cerul cântă și dansează
De-atâta somn
umbra copacilor
se strecoară alene
în simfonia ierbii
pe când cerbii
foșnesc pădurile
iar luna poznașă
irizează izvorul.
Inima - reporter jucăuș -
își trece infinitul
în pescărușii visului
în zenit de căprioară
și cerceii lunii
anunță triumfala vârstă
în neștiuta
oră.
Cerul cântă
dansează
alături de privighetori
și suflet.
poezie de Nicu Petria din Ziua de după napte (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea mea, scaparea ta
Îmi vad ochii si plang
imi vad buzele si rad
imi va trupul si tremur
e mort de mult,
infectat cu ura.
iti vad ochii si cred,
iti vad buzele si simt,
iti vad trupul si tremur
e viu de acum,
si plin de caldura.
poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul meu
copacul din gradina mea
nu stiu cu ce se hraneste;
poate cu mine, poate cu tine.
frunzele lui sunt atat de colorate,
crengile sunt pline de viata,
in jurul lui sunt trei meri mai mici,
sta impunator peste toata gradina,
sta impunator peste toata inima,
cine il uda?
cine ii taie frunzele uscate?
cine?
poate eu,
poate tu,
poate fetele cu fustita rosie
ce isi scrijelesc numele pe el.
incearca sa-l asculti,
suiera vantul
ce-l face sa danseze intr-un mod ametitor
te ia cu somn
te ia cu dor
te ia cu vise
fetele cu rochite
se plimba langa
portile deschise.
fructele sunt adunate,
inimile sunt coapte,
visele sunt inaltatoare,
copacul meu se vede de peste hotare.
poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima întâlnire
Prima întâlnire de suflet este sfântă,
E ca atunci când în crânguri păsările cântă,
Ca atunci când marea cerului îi cântă
Când soarele, asfințind în roșu, zarea-ncântă
Ea, ca un corn, dând glas pe vârf de munte
Trezește din somn vremea ascunsă-n inima pădurii
Și cheamă-n fântâni viața din adâncimi profunde
Spre-a se întâlni-n miracolul naturii.
poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Rădvanele liniștii dincolo de deal au poposit,
Apele sunt cum e cerul, cerul cum sunt apele.
Amurgul rumen închide pleoapele,
Vântul trece, strigă un clopot în turnul învechit.
Cirezile vin, cumpenile fântânilor li se închină,
Umbrele cresc, șoapte înfrigurate răsar.
În limpezișurile cerului se risipesc iar
Bani neatinși de rugină.
În grădină mi-a intrat un tâlhar,
Mi-a furat uleiele, albine, fericirea.
Am cântat cetatea și câmpul, iazul clar,
Viața, moartea, iubirea.
Cântă, omule, cât ești viu, cântă,
Nu te gândi nicio clipă la moarte,
Moartea e departe, departe,
Cântă, omule, cât ești viu, cântă.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Vioara
ating timpuri
în noaptea albă dintre lacrimi
găsesc doar vise rătăcite și timpuri tocite
suspin printre frunzele cerului și lacrimile dorului
se scurg încet în mine
și mai strig așa-așa
poate mândra s-o scula
jelui-m-aș și n-am cui
cuiul dușmanului și lacrima sufletului
Doamne, dă-mi puterea să mai duc
să apuc secerișul grâului în lumina soarelui
triste reverberații curg
pășesc în gând
mângâiat de roua dimineții
tresare iarba în adieri
de ieri, de nicăieri
a amuțit tăcerea
nu am simțit durerea cuvintelor ce mor
în curte hohoteau ciulinii
mirați de țipătul privirii
se sting iubiri
curg clipe peste ape
amețite de mângâierea unui cânt
a mai rămas doar o vioară
cântă și cântă
un cântec de jale,
un cânt de uitare
zac pe un țărm
de mare, de zare
ea cântă și cântă
dar nimeni nu o ascultă.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin mine
De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ți chiar prin răni simțirea,
Ai deschis ușile din tabernacul
Și ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul
Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântărește
Când flori de primăvară o abundă.
Prin mine chiar păcatul se sfințește,
Îți voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristețea convertește,
Eu sunt copacul, șarpele și Eva.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taci!
Cerul plânge
Tristețea din sufletul meu,
Bătrân Prometeu...
Vântul cântă neliniștea mea,
Nuntirea unui ieri cu un mâine.
Sunt gustul de pâine...
Trupul se risipește în râuri,
Pe geamuri.
Clepsidra își cerne secundele
Iar sufletul, ca o vioară,
Își cântă simfonia amară.
Mereu în contratimp cu visele mele
Se perindă apusuri
În repetatele răsărituri.
Au murit frunze,
Au căzut stele...
Au înflorit câmpii
Și copaci...
Doar eu sunt mereu mai bătrână -
O reumatică beznă
Rănită la gleznă.
Sst! Taci!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă Cucul!
Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!
Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai să alergăm copii!
Cântă cucul prin livezi,
De ești prin preajmă, să-l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!
Cântă cucul pe la sate,
Orășenii îl știu din carte!
Cântă cucul prin orașe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!
Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!
Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul și nu tace,
Primăvara la toți ne place!
poezie de Ovidiu Kerekes (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine e fata care cântă la pian?
O fată cântă la pian
Un cântec de iubire
Și ochii ei sunt plini de fericire.
Glasul e ca un murmur de izvor,
Ea cântă un cântec de amor.
Inima îi bate tot mai tare în piept
Și ea cântă un frumos sonet.
Chipul îi radiază de bucurie
Și vocea ei interpretează o frumoasă melodie.
Ea cântă parcă de o clipă, de o oră, de un an
Și toți se întreabă: Cine e fata care cântă la pian?
poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Am gasit atatea si nu am nimic
Am dat de lumina,
acolo unde nu m-a asteptat
am gasit raspunsuri,
cand nu am intrebat,
am gasit ploaie, vant si soare
in locuri moarte,
cand am incetat sa sper
am gasit atatea si nu am putut pastra nimic
am vazut atatea si nu am nimic...
poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!