Visul meu

copacul din gradina mea
nu stiu cu ce se hraneste;
poate cu mine, poate cu tine.

frunzele lui sunt atat de colorate,
crengile sunt pline de viata,
in jurul lui sunt trei meri mai mici,
sta impunator peste toata gradina,
sta impunator peste toata inima,
cine il uda?
cine ii taie frunzele uscate?
cine?
poate eu,
poate tu,
poate fetele cu fustita rosie
ce isi scrijelesc numele pe el.

incearca sa-l asculti,
suiera vantul
ce-l face sa danseze intr-un mod ametitor

te ia cu somn
te ia cu dor
te ia cu vise

fetele cu rochite
se plimba langa
portile deschise.

fructele sunt adunate,
inimile sunt coapte,
visele sunt inaltatoare,
copacul meu se vede de peste hotare.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Nu striga, madam, (se târăşte un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat.
Veta: Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine eşti, ce pofteşti, ce cauţi pe vremea asta în casele oamenilor?
Rică (se ridică şi se apropie de dânsa tăindu-i drumul): Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi neferic, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire.

replici celebre din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ridică?

Cine ridică povara din mine
Când cuvintele sunt îngeri de lumina,
Cu rădăcină...
Cum se poate înălţa întreagă memoria
Spărgând zidurile frunţii cu toată furia?

Cine-mi poate lua dreptul de-a nu uita,
Când inima se frânge ca liniştea,
Când mâinile ce-mi întind ciocanul şi cuiele
Sunt aceleaşi ce mi-or dăinui numele?

Cine desprinde de flacari risipa...
Cine-mi ridică aripa?!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu şi mereu cercetaţi eu-l. Vedeţi cine este acest eu. Cine vede acum acest Satsang? Eu. Cine sunt eu? Sunt eu, Ionică. Foarte bine. Cine este acest Ionică? Păi sunt eu cel care peste o oră o să mă culc sau peste 3 ore mă duc la somn. Cine merge la somn? Eu. Mereu şi mereu cercetează eu-l în loc să afirmi eu-l. Când afirmi eu-l, tu te îndepărtezi de Dumnezeu. Când cercetezi eu-l, te reîntorci Acasă, în patria nemuririi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să regreţi

Îmi este dorul atât de aprig şi te aştept ca o nebună,
În cioburi a sărit fereastra, de al meu dor... nu de furtună.
Vor trece poate multe zile, sau ani... sau cine poate şti?
Şi eu te-aştept ca-ntotdeauna... mereu te-aştept, dar tu nu vii!

De ce să vii? cine sunt eu, şi cine am fost pentru tine?
Am fost femeia ce şi-a dat încrederea şi inima ei, ţie.
Dar ce contează pentru tine? femei sunt peste tot,
Aş vrea să am puterea să te smulg,... din suflet să te scot.

Vor trece anii tot în grabă, aşa cum în grabă sunt toate
Te-or năpădi dintr-un trecut, amintiri nenumărate
Ai să regreţi că n-ai ştiut să-mi preţuieşti iubirea
Ai să regreţi dar ce folos, rămâi cu amintirea!

Femeile te-au părăsit, şi toate te-au uitat
Tu ai rămas însingurat, cu sufletul secat
Să nu-ndrăzneşti să te întorci la mine înco-dată
Eu inima mi-am ferecat, şi poarta e-ncuiată!

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate acolo pe lună

două trepte sunt mai multe decât una
treaptă după treaptă tu doreşti să te înalţi întruna
crezi că vei atinge cu degetele luna

acolo poate locuiesc măgăruşi manieraţi
care nu rag toţi trăiesc ca nişte fraţi
blocurile poate au pereţii groşi
sunt mulţumiţi şi cei sensibili simandicoşi

acolo poate că sunt uşile deschise
plutesc toţi ca în cele mai frumoase vise

acolo poate legile sunt date cu dreptate
acolo poate ele sunt şi respectate
nimeni nu-ţi înfige colţii în spate
acolo poate nu e nevoie de închisori
toţi măgăruşii sunt binevoitori

poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate vei vrea să vii...

Poate vei vrea să vii la mine
Şi nu vei şti pe unde sunt
Şi o să-ţi pară că e mult
Tot dorul adunat în tine.

Atunci să-mi spui ce se cuvine
Şi nu doar vorbe goale-n vânt,
Poate vei vrea să vii la mine
Şi nu vei şti pe unde sunt.

Visez la clipele sublime
Şi peste tot te port în gând,
Aştept o veste de la tine
Şi sper că va sosi curând.

Poate vei vrea să vii la mine...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când morţii sunt aşa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Neprevăzutul" apoi poate să ne rezerve şi alte surprize în propriul nostru sistem solar. Cine ne poate garanta stabilitatea luminei şi călduriei stelei-Soare căreia aparţinem, sau cine ne poate spune că printr'o abatere de la legile stabilite, nu ne-am trezi cu Luna peste capetele noastre. Catastrofele în Univers nu sunt excepţiuni; e un joc necontenit al materiei, căci după cum se creiază lumi, tot aşa se şi distrug.

Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arde neaua sus la vise

Arde neaua sus la vise
Peste fruntea-pom din zori
Şi prin crengile deschise
Vântul curge uneori.

Arde neaua sus la vise -
Poate altfel nici n-aş vrea
Să las porţile deschise,
Să mă pierd în casa ta.

Poate cerul va să tacă
Dacă uiţi nisip să fii;
Poate marea-ntreagă seacă
Pe la noi de nu mai vii.

Peste tine-aşterni uitarea,
Noi rămânem dezlegaţi...
Va ajunge încă sarea
Să mai crească exilaţi.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Violeta Raica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu uită: "Neant! Agonia! Zădărnicia!", cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle "autenticitatea", "spiritualitatea" şi "viata interioară" acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vietii şi ale culturii, nu poate crea nimic.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

azi sau poate ieri
cine azi mai ştie cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume şi viaţă alungat
din ochi ţâşnea o văpaie
nu am văzut şi am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
şi dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat şi greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Voi birui cu Dumnezeu
Ce n-am putut răzbi cu tine
Şi lumea – cel mai aprig zmeu
Se va-nchina, murind, la mine.

Şi cine va trăi, mă-ntrebi?
Nu ştiu ce să răspund şi tac
Pe cap am foarte multe trebi
Şi-am treabă, că sunt om sărac.

Da, sunt sărac şi voi mai fi
Până voi înţelege, poate
Că n-am nimic şi nu pot şti
Ce numai Domnul ştie, poate...

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia ta

La ce visezi iubito în timp ce-afară plouă,
Mă vezi un nor sau poate, o lacrimă de rouă?
Acolo-n curcubeul iubirilor lumeşti,
Pe cine vezi iubito, pe cine tu iubeşti?

Să fiu eu curcubeul ce din furtună apare,
Sorbind nectaru-ţi dulce cu-a buzelor ardoare?
Sau un pian cu clape ce-ţi cântă în surdină,
Poeme de iubire în nopţi cu lună plină?

Hai spune tu iubito, mă vezi o primavară,
Ce înfloreşte-n vise pe-acorduri de vioară?
Sau poate sunt eu vântul ce bat de-al vieţii dor,
Prin gândurile tale, cu şoapte de amor?

Ori poate sunt o toamnă uitată în noi doi,
Cu simfonii de frunze şi cu cernite ploi?
Sau sunt eu iarna care cu picuri mici de gheaţă,
Ţi-aştern mii de săruturi pe-a buzelor dulceaţă?

Visează-mă iubito, închide-mă în tine
Să-ţi vindec de tristeţe eternul dor de mine,
Şi patru anotimpuri voi sta închis aşa
Un nor în caldă vară, căci eu sunt ploaia ta!

poezie de Gabi Costin (15 octombrie 2015)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Mocneşte copacul. Martie sună
Albinele-n faguri adună
şi-amestecă învierea,
ceara şi mierea.

Nehotărât între două hotare,
cu vine trimise subt şapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vântul îl scutură, Martie sună.
Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,
din greul fiinţei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumneyeiască.

Cine vântură de pe muncel
atâta lumină peste el?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu mă poate învăţa cine sunt. Poţi descrie părţi din mine, dar cine sunt - şi ceea ce am nevoie - este ceva ce trebuie să aflu eu.

citat din Chinua Achebe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!